ÎNTOTDEAUNA SUNT AŞA DE SINCERĂ! (Partea a doua)

Corina Lupude Corina Diamanta LUPU

6 ianuarie 1986, seara. Un ger de minus 15 grade, nămeţi ce îţi trezeau regretul că te încumetaseşi să ieşi din casă, străzile luminate doar de lună, eu, singură, preocupată să mă văd cât mai repede la magazinul de poşete… În sfârşit, iată-mă la magazin.

În vitrină, totul schimbat: dacă poşetele expuse până atunci arătau ca şi cum ar fi fost croite după acelaşi calapod, adică atractive şi interesante, dar gândite să acopere, oarecum, o necesitate, cele de acum surprindeau prin lux, fiind complicat de simplu alcătuite. În mijlocul lor, luminată de un bec aşezat lateral, trona o minaudière: cu închizătoare şi rame metalice aurii şi feţele din goblen, închipuind un mănunchi de panseluţe mov, pe un fond crem. Visul meu se împlinise! Ceea ce căutam de atâta timp se afla chiar în faţa mea! Neliniştile mele aveau să ia sfârşit! Eram în extaz şi mi se tăia respiraţia! Îmi tremura mâna când am apăsat clanţa, pentru a intra în magazin.

Clinchetul unui clopoţel ce s-a auzit când am deschis uşa, mi-a anunţat prezenţa. Cu toate acestea, înăuntru nu m-a întâmpinat nimeni. Am zăbovit un timp, privind rând pe rând, de aproape, poşetele. Apoi, am rămas nemişcată. Minutele se scurgeau unul după altul şi eu încremenisem, singură, în acea încăpere. Am reînceput să studiez poşetele. Liniştea devenea apăsătoare. Părea că mă aflam într-o casă nelocuită. Poate că ar fi fost mai bine să renunţ şi să vin altădată. Însă am rămas, în virtutea sfertului academic. La un moment dat, am remarcat o arcadă dăltuită în perete, mascată de o draperie roşie de catifea, lungă până în pământ. Într-un final, când începusem să simt că îndelunga aşteptare mă apropiase de epuizare, draperia de catifea s-a dat la o parte, lăsând să se vadă scările ce duceau la etaj. În faţa mea stătea un bărbat cam la 45 de ani, cu părul coliliu aranajat într-o frizură impecabilă, îmbrăcat în stilul sport elegant.

– Bună seara, mi s-a adresat, indiferent. Ce doriţi?
– Bună seara, i-am răspuns, fericită că în sfârşit, mă luase cineva în seamă. Aş vrea să ştiu cât costă poşetele din vitrină.

Amabil şi glacial, acesta a început să risipească mirajul şi splendoarea pe care eu le imaginasem în jurul acelor poşete. Toate erau aduse din Occident şi aveau preţuri ce depăşeau cu mult posibilităţile oricui de a le cumpăra, nu doar pe ale mele. Ceva din farmecul fiecărei poşete dispărea atunci când auzeam câţi bani face. Mă simţeam puţin nenorocită şi parcă torturată de cuvintele rostite de acel negustor. Fără să îmi dau seama, am băgat mâna în buzunarul canadienei şi am început să mă joc cu o monedă de cinci lei, rămasă acolo cine ştie de când.

– Şi aceasta?, am întrebat arătând spre poşeta cea mai importantă pentru mine.

Aceasta era, desigur, cea mai scumpă. Venise chiar din Franţa. Şi din cauza asta costa patru mii de lei. Şi domnul îmi dădea toate amănuntele. Iar eu trebuia să înţeleg valoarea adevărată a unei minaudière. Fără ştiu de ce, ascultându-l, mă simţeam nesigură şi puţin vinovată că mă aflam acolo şi parcă aş fi vrut să dispar, căci ceva mi se părea monstruos şi în acelaşi timp fantastic în toată întâmplarea aceasta şi… Clinchetul monedei de cinci lei, ce aterizase direct pe mozaicul de pe jos, când scosesem mâna din buzunar, m-a trezit la realitate şi i-a întrerupt discursul.

Privirile noastre s-au îndreptat către moneda ce alunecase la picioarele lui. Domnul s-a aplecat, a ridicat calm, moneda şi mi-a aşezat-o în palma deschisă. Apoi, cu un gest ce semăna cu o mângâiere, mi-a închis degetele asupra ei şi m-a întrebat, cu o uitătură iscoditoare:

– Întotdeauna eşti aşa de sinceră?

Un sentiment de revoltă s-a iscat în mine. Înţelegeam enormitatea situaţiei. Perindările mele pe la magazin, minutele petrecute în faţa vitrinei, drumul acesta în noapte, totul semăna cu o cursă din care, în sfârşit, mă oprisem. De ce provocasem acest eveniment şi prin ce putere a gândului şi a emoţiei izvodisem apariţia unei minaudière în acea vitrină? Mă întrebam de câte ori mă privise acel bărbat, dând târcoale vitrinei? Poate că ieşise în uşa magazinului, urmărindu-mă până dispăream? Ce gândise pe când mă observase fără ca eu să ştiu? Ce răbdare avusese să aştepte acest moment şi cum de putuse să prevadă că, oricum, într-o zi tot voi păşi în magazin? De ce se înnoia atât de des acea vitrină şi unde dispăreau poşetele? Le cumpăra cineva? Cine avea aşa de mulţi bani încât să îi cheltuiască pe astfel de poşete?

– Întotdeauna eşti aşa de sinceră?, a insistat el, repetând întrebarea.

Fără să îi răspund, mi-am luat la revedere şi am părăsit magazinul. Am mers încet până în capătul străzii, iar apoi, pentru că el nu mă mai putea vedea, am grăbit pasul, în ciuda zăpezii şi a întunericului. Când am ajuns în bulevard, m-am uitat la ceas. Trecuseră două ore de când plecasem de la cursuri.

Iată adevărul în detaliu, aşa cum îl voi păstra mereu în amintire, atunci când încerc să găsesc explicaţii pentru ceea ce s-a întâmplat. Ştiu acum că erau inofensive dorinţa şi preocuparea mea de a păstra legătura între mine şi acel magazin, iar o despărţire cât vacanţa de iarnă care tocmai se încheiase mă făcea să vreau cu frenezie să revin acolo. Nu exista nici cea mai neînsemnată nepotrivire între poşetele expuse la magazinul pe care îl descoperisem din întâmplare, şi nevoia mea de spontaneitate şi de frumos. Încă mai păstrez în suflet această nevoie şi de aceea, în serile calde de sfârşit de august, mă gândesc mai mult ca oricând la o minaudière. Aceasta înfăţişează un băiat în picioarele goale, pescuind într-o atitudine meditativă. Micul pescar poartă pantaloni bufanţi până la genunchi, bluză cu platcă şi pălărie canotier şi duce cu el un mister simplu şi straniu. Acela al unei bagatele costisitoare, pe care eu făcusem tot posibilul să o cumpăr cu o monedă de cinci lei, pe când urma să împlinesc douăzeci de ani.

Bucureşti,
30 iulie 2014

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: