Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 282 (16-31 iulie)

foto_Delia Florea_detaliu

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei

A existat întotdeauna o categorie de oameni care au fost numiţi, pe bună dreptate, cu acest nume. Tradus, cuvântul ar însemna „oamenii proceselor”. De la bun început, facem precizarea că nu ne referim la acei oameni de bună-credinţă, care apelează la instanţele de judecată să-şi caute dreptatea. Este dreptul lor de cetăţeni, care aparţin unui stat de drept.

Procesomanii sunt însă acei oameni care frecventează judecătoriile şi tribunalele de la tinereţe până la bătrâneţe. Fie că au, fie că nu au motive, ei sunt acolo. Îi interesează problemele altora, care se judecă, dar îi interesează în primul rând cauzele lor. Când nu au probleme reale, şi le creează. Ei se judecă cu oricine şi pentru orice. Cunosc numeroase legi, cu care jonglează ca artiştii de la circ, ştiu să redacteze acţiuni, recursuri şi apeluri. Ştiu să recuze instanţele, să găsească motive pentru transferări de dosare, să ceară recursuri în anulare. Ştiu să acuze şi să bârfească oamenii legii. Toţi sunt răi, corupţi şi „cumpăraţi”, dacă se întâmplă să nu le dea dreptate; toţi sunt capabili, imparţiali şi incoruptibili, dacă se întâmplă să le dea dreptate. Ştiu să angajeze martori şi să-i înveţe ce să spună în faţa instanţei; ştiu să se angajeze ca martori de meserie şi să pledeze ca nişte avocaţi cu vechi ştate de plată. Ce mai! Cum, necum, ei trebuie să fie în tribunal prezenţi. Altfel nu s-ar simţi bine.

Dacă ai nenorocul să te încurci cu un astfel de tip, îţi iei lumea în cap. Nu termini bine cu un proces, până îţi deschide alte dosare. Până ieri îţi era prieten, de azi îţi devine duşman de moarte. Te asaltează cu reclamaţii la toate instituţiile statului. Controale peste controale, anchete peste anchete. Nu mai ştii de masă, de casă, de odihnă. Omul vrea cu orice preţ să-ţi arate cine este el, ce poate şi cu cine ai de-a face. Nu are ruşine de oameni şi nici frică de Dumnezeu. Minte de îngheaţă apele, inventează probe, te bălăcăreşte ca-n albia porcilor şi te face din om neom. Ciudată specie! Într-un sat vecin a trăit una până de curând, care avea „plan de muncă” să alcătuiască zilnic câte trei-patru reclamaţii sau chemări în judecată. Nu a scăpat nimeni din sat nereclamat de ea, sau să nu se fi judecat cu ea. O cunoşteau cei de la judecătorie, cei de la tribunal, cei de la procuratură, cei de la poliţie. Dar cine n-o cunoştea?!

Am văzut o acţiune de chemare de judecată a unui procesoman. Începea cam aşa: „Domnule preşedinte, subsemnatul… chem în judecată pe fratele meu…, domiciliat…, pentru următoarele motive: în ziua de…, la ora de… mi-a murit câinele otrăvit. Nimeni altul nu ar fi fost în stare să-mi otrăvească animalul decât fratele meu. Prin dispariţia câinelui, fratele meu ar fi putut să-mi fure….” Pe două pagini erau înşirate toate posibilele rele ce ar fi putut să-i facă fratele.

L-am întrebat pe un procesoman dacă a existat vreo săptămână în viaţa lui din ultimii treizeci de ani în care să nu aibă vreun proces. A răspuns prompt, cu mândrie: „Am avut şi săptămâni cu trei-patru procese!”

Astfel de oameni sunt periculoşi ca nişte scorpioni. Misiunea lor pe lume este doar aceea de a „îndrepta” lumea. Pentru asta nu au tată, nu au mamă, nu au fraţi, nu au surori, nu au copii, nu au soţie. Au doar o idee: „dreptatea lor”! Pentru această „dreptate” sunt în stare să vândă pe oricine şi orice, să nu aibă nimic sfânt, să jure pe orice şi pe oricine, să bage în puşcărie oameni nevinovaţi, să răpească bunuri drept „despăgubire” pentru cauze inventate, să facă zile negre oricui, să mituiască şi să şantajeze, să ameninţe şi să facă rău. Au ceva demonic în firea lor, şi fiecare rău pe care-l provoacă le face bucurie, mulţumire, împlinire.

E bine să nu te afli în apropierea unor astfel de indivizi, să le faci cale, să nu ai nici o relaţie cu ei, ce mai, să te dai la o parte din calea nebunului, cum spune în Biblie.

*

Sfaturi părinteşti. Din cartea Cărarea Împărăţiei a Părintelui Arsenie Boca, mai cităm:

DEZLĂNŢUIREA STIHIILOR. Dacă oamenii, totuşi, nu se întorc de la rele, nici după asprimea necazurilor, atunci vin peste întunecata lume necazuri mai presus de fire: „Tăriile cerului vor fi zguduite; nu voi cutremura numai pământul, ci şi cerul, zice Domnul!” căci: „Moartea şi sângele, învrăjbirea şi sabia, zdrobirea şi bătaia asupra celor nelegiuiţi s-au zidit toate acestea şi pentru ei s-a făcut potopul”.

Sus în Cer, la cârma nevăzută a lumii se rânduieşte ce să fie jos pe pământ, cu toţi şi cu fiecare. Dar cele ce vin să se întâmple pe pământ tot de pe pământ îşi iau plecarea; aşa că, în toate, oricând, şi de noi atârnă ce să ne vie de la dreapta judecată. Că aşa se ţine cumpăna între sus şi jos. Iar precum că de pe pământ se suie pricina păcatelor strigătoare la cer şi că din cer coboară răspunsul, avem mărturia îngerilor, trimişi la Lot în Sodoma, în chipul a doi oameni, căci sodomia locuitorilor striga la cer şi chinuia sufletul dreptului. „Strigarea lor s-a suit înaintea Domnului şi Domnul ne-a trimis să-i pierdem. Atunci a ieşit Lot şi a grăit cu ginerii săi şi le-a zis: „Sculaţi-vă şi ieşiţi din locul acesta, că va să piardă Domnul cetatea!” Ginerilor însă li s-a părut că Lot glumeşte. Faptele lor nu-i lăsau să creadă, ci făceau să li se pară glumă şi aşa au pierit şi ginerii lui Lot, făcându-se nevrednici de cuvântul lui Dumnezeu. Dar avem însăşi mărturia lui Dumnezeu, cea dată lui Noe înainte de potop: „Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptăţile lor şi, iată, Eu îi voi pierde de pe pământ”. Şi s-au deschis stăvilarele cerului şi a fost potopul. Iar pentru vremuri viitoare avem alte răspunsuri ale cerului atârnând peste faptele pământului. Aci este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus. Şi am auzit un glas din cer, zicând: „Fericiţi cei morţi, cei ce de acum mor pentru Domnul! Da, grăieşte Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei.” Şi am privit şi iată un nor alb şi cel ce şedea pe nor era asemenea Fiului Omului, având pe capul lui cunună de aur şi în mâna Lui seceră ascuţită. Şi alt înger a ieşit din Templu şi a strigat cu glas mare celui ce şedea pe nor: „pune secera şi seceră, căci a venit ceasul de secerat, fiindcă s-a copt secerişul pământului. Atunci cel ce şedea pe nori a aruncat pe pământ secera lui şi pământul fu secerat. Apoi alt înger a ieşit din Altar, având putere asupra focului şi a strigat cu glas mare celui ce avea cosorul ascuţit şi a grăit: „Pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pământului, căci boabele ei s-au copt!” Atunci îngerul aruncă pe pământ cosorul lui şi culese via pământului şi ciorchinii îi aruncă în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. Şi teascul fu călcat afară din cetate şi a ieşit sânge din teasc până la zăbalele cailor şi în depărtare de o mie şase sute de stadii!” Ferindu-ne de a îndrăzni vreo tâlcuire, un lucru e sigur, despre care nu mai încape nici o îndoială, că fărădelegile duc omenirea într-o istorie cu necazuri din ce în ce mai apocaliptice.

*

Poezie de… post. Regretatul Părinte pr. prof. Ioan Ionescu din Bucureşti, mi-a trimis cu ani în urmă, într-o scrisoare, o poezioară. Fiindcă începe Postul Sfintei Marii, socotim că e foarte potrivită acum:

Post uşor cu iertăciune,
Presărat cu fapte bune,
Şi la toate s-avem frână,
De la ochi, până la mână!
Trupul să se subţieze,
Sufletul să învieze,
Să se-nalţe cât mai sus,
Unde nori şi vânturi nu-s!
Rupţi de cele pământeşti,
Să prindem aripi cereşti!
Domnul să ne dea răbdare
Şi iubire, mare, mare!

*

File de jurnal – 12 mart. 1981. De vreo trei săptămâni, asupra satelor noastre s-a abătut o mare tristeţe. După congresul agriculturii, s-a pornit o amplă campanie prin sate pentru planurile de cultură. Deşi la începutul anului, o bună parte din oameni au făcut contracte pe vite şi produse, acum, pentru cei treizeci de ari de teren lot ajutător, se cer: 250 litri lapte, un viţel, 20 kg carne de pasăre, un porc, 200 de ouă, patru miei de la zece oi, fasole, cartofi etc. Domneşte din nou în sate atmosfera din vremea colectivizărilor. A revenit în actualitate şi o glumă din timpul acela: „Întâi vin tovarăşii de la comună cu convingerea, apoi tovarăşii de la raion cu pumnul, urmează tovarăşii de la regiune cu parul şi după aceea vin tovarăşii de la Bucureşti cu ştreangul”.

Am văzut bătrâni murind plângând, fiindcă, spuneau ei, i-au blestemat copiii lor, că nu i-au lăsat să plece din sat după meserii sau după carte la vremea potrivită.

Oamenii reacţionează variat. Unii evită să întâlnească organele primăriei, alţii înjură, alţii se consolează cu gândul că „orice minune nu ţine decât trei zile!” Sunt câţiva care, fie n-au ştiut despre ce e vorba, fie au fost băuţi, dar au semnat angajamentele pentru produsele menţionate mai sus, iar acum umblă cu cererea de contestaţie în dreapta şi în stânga şi nu-i ia nimeni în seamă (…).

Chiar şi unele mărfuri se vând condiţionat. Astfel, de vreo două săptămâni au adus la cooperativa din sat zece tone de ciment, dar nu au vândut un gram măcar până acum. Se cer două găini pentru sacul de ciment şi cinci lei fond social. Găinile sunt plătite cu zece lei bucata. Deşi anul trecut cimentul a fost aproape inexistent în comerţul intern, iar nevoia de acest material este foarte mare, din cel de la Bârda nu cumpără nimeni.

*

Folclor din Mehedinţi (LI). Redăm în cele ce urmează alte cântece culese la 20 iunie 1974 de la Lăschescu Eugenia (născută în 1923), din satul Săliştea Izvernei. Se socotea „poetă populară”:

Nici un dor nu este greu
Nici un dor nu este greu,
Ca dorul care-l ştiu eu,
Dorul ciobănaşilor
De pe vârful munţilor.
Că-s duşi departe de sate
Şi de neamurile toate,
N-au dorul cu cine-mparte.
Scot fluierul de la brâu
S-aline dorul pustiu
Şi doinesc pe lângă stână
Sera când îi vremea bună.
Bate vântul dintr-o parte,
Duce doinele departe,
Să se-audă jos în sate
Pe la mândruţele toate,
Să le-ajungă şi pe ele
Toate dorurile grele,
Dorul ciobănaşilor
De pe vârful munţilor.
Să urce la sărbători,
Dimineaţa de cu zori,
Să şadă pe bolovani,
Să dea gură la ciobani,
Să le ţină-ntreaga vară,
Pân’ se-ntorc oile iară!
Pân’ cobor turmele-n vale
Şi-or paşte pe lunca mare!

Sus, pe dealul cel înalt
Sus, pe dealul cel înalt,
Are badea un conac.
Pe lângă conac cu strungă
Oile să le aducă
De pe câmp şi să le mulgă.
Mă duc şi eu să-i ajut,
Că nu l-am văzut de mult,
C-a fost badea dus la munte
Cu turma de oi cornute
Şi-am purtat la doruri multe.
El pe munte, eu pe luncă,
Dorul cum să nu ne-ajungă!?
Dar, la anul viitor,
Urc şi eu cu bădişor
Sus pe vârful munţilor,
Să nu-i port aşa mult dor!

*

Capcana din seminar. Toamna anului 1968. Am plecat din Severin cu trenul. Unchiu-meu Ion Sârbu a mers cu mine la gară şi mi-a arătat cum îmi găsesc locul în compartiment, cum se deschid uşile dintre vagoane. Era prima mea călătorie cu trenul. Am plecat la Craiova. Eram înscris la examenul de admitere la seminar. În curtea seminarului era furnicar de lume. Cei 120 de candidaţi veniseră însoţiţi de părinţi, de preoţii lor de parohie, de rude etc. Mă simţeam foarte singur. Din părţile noastre erau doar Gheorghe Achimescu de la Şiroca şi Ion Gheorghescu de la Ponoare, împreună cu părinţii lor.

Ne-au dat voie să ne cazăm în dormitoarele internatului seminarului. Am ocupat fiecare paturi cum ne-a fost voia. Erau paturi de fier, suprapuse, cu câte o saltea. Era bine şi aşa. Cu chirie pe la particulari ar fi fost foarte scump. De hotel, nu mai vorbesc! Examenul avea două părţi: prima fază era eliminatorie şi ea consta în probă la muzică şi vizită medicală; faza a doua consta în probe scrise şi orale la obiectele propriu-zise de examen (catehism, limba română, istoria României, o limbă străină, dicţie). Bătălia cea mare am înţeles că era însă la muzică. Acolo picau cei mai mulţi. Erau doar 14 locuri!

Cu o zi înainte de proba de muzică, s-a remarcat tatăl unui candidat, profesor de muzică la liceul din Melineşti. Făcuse şi el seminarul, fusese chiar coleg cu profesorul de muzică al seminarului. S-a oferit să ne testeze la muzică. Ne dădea tonuri la orgă, ne punea să cântăm, ne corecta, ne îndruma. Rar îl punea şi pe-al dumnealui să zică ceva. Când îi cerea să intoneze ceva, acesta scotea tacticos diapazonul, lua tonul şi apoi începea să cânte cu o voce bine studiată. Noi, ceilalţi, majoritatea copii de la ţară, nici nu văzuserăm diapazon până atunci. Uşor-uşor, profesorul a selectat un grup de vreo 10-15 candidaţi. Printre ei eram şi eu. Ne-a lăudat, ne-a apreciat calităţile muzicale şi ne-a asigurat că vom fi admişi la examen. Seara, ne-a chemat pe cei selectaţi şi a pornit cu noi prin dormitoarele ticsite de lume. Ne punea să cântăm, ca să ne audă lumea şi să vadă cum trebuie să se prezinte adevăraţii candidaţi! Noi ne bucuram şi puneam suflet în cântări, parcă ne-am fi aflat în faţa comisiei de examinare. Din laudă în laudă, din dormitor în dormitor, ne-am trezit că trecuse de miezul nopţii! Vocile ni se încintaseră, aproape răguşisem. Praful din dormitoare îşi făcuse efectul.

La un moment dat, profesorul ne-a spus: „Băieţi, gata! Haideţi să bem apă şi să ne pregătim de somn, că mâine aveţi o zi grea, hotărâtoare!” Zis şi făcut. Am coborât în curtea seminarului, unde era un robinet, şi ne-am rânduit, sub privirile profesorului, să bem apă din pumni. Ne-am luat rămas bun, ne-am urat cele de cuviinţă pentru a doua zi şi am plecat să ne culcăm.

Când m-am trezit dimineaţa, să înnebunesc, nu alta! Vocea mea nu mai era a mea! Scoteam un hârâit gros, răguşit, tuşeam, parcă eram în miezul iernii! Şi mai aveam câteva ore până la examen, iar acela era eliminatoriu! Dumnezeule! Parcă cerul căzuse pe mine. Ce să fac, încotro s-o iau? La ora nouă începea examenul, şi eu răguşit! Picam din start. Am început să plâng! Îmi dorisem atât de mult să reuşesc la seminar, şi acum să pierd totul din cauza răguşelii!! La un moment dat, lângă mine a venit un preot bătrân. Însoţea şi el un candidat. Îl ştiam de seara, fiindcă îl văzusem într-un dormitor şi fusese şi el printre cei ce ne ascultaseră cântând. Mi-a zis: „Tinere, ai cântat aseară şi apoi ai băut apă rece! De acolo ţi se trage răguşeala. Ai o singură soluţie. Du-te pe stradă, bate în porţi, găseşte câteva ouă crude şi le bea! Numai ouăle crude îţi pot reda vocea ca să intri în examen cu succes!” M-am agăţat de vorba lui cu disperare.

Nu mâncasem până atunci ouă crude. Am căutat la mai multe familii şi am cumpărat vreo cinci ouă de găină. Eram în stare să mănânc şi cojile, nu numai conţinutul. Îmi era greaţă, dar nu mai conta. Eu trebuia să intru la examen şi să reuşesc. Am avut marele avantaj că numele candidaţilor erau înscrise pe listă în ordine alfabetică, aşa că eu eram printre ultimii. Am intrat la examen în jurul orei 12. Îmi revenise vocea. Ba chiar avea o sonoritate aparte, frumoasă, cristalină, care-mi plăcea la culme. Am cântat Troparul glasului al treilea şi cântecul popular „Foaie verde de gutui!” Am fost admis. Atunci am simţit şi eu adevărata bucurie.

A reuşit şi băiatul profesorului. Am fost o vreme colegi de bancă. I-am spus din primele săptămâni de şcoală că-l bănuiesc pe tatăl lui că a avut atunci, seara, gând perfid cu noi, cei ce cântaserăm, şi a vrut să ne scoată din concurs, dar n-a zis nimic. N-a zis nimic nici tatăl lui, de câte ori a venit să-şi viziteze fiul!

Au trecut vreo patruzeci de ani de la acea întâmplare, care putea să-mi schimbe cursul vieţii. Eram profesor de Drept canonic la Facultatea de Teologie din Craiova. Erau mulţi studenţi. Nu-i ştiam pe toţi după nume. La examen, mi-a venit unul foarte elegant şi manierat. S-a prezentat. Purta numele colegului meu, fiul profesorului de muzică de altădată de la Liceul din Melineşti. A tras bilet. L-am examinat. Era bine pregătit. I-am dat zece. L-am întrebat apoi de părinţii lui şi, mai ales, de bunicul său, pensionar de acum într-un sat din Gorj. L-am rugat să transmită urări de bine bunicului său şi le-am spus la toţi cei din seria aceea povestea mea din 1968! Ca profesor de muzică, trebuia să ştie că nu ai voie să bei lichide reci după ce ai cântat. Dar tocmai asta ne îndemnase să facem, şi cei mai mulţi am căzut în capcana ce ne-a întins-o!

Oricum, acea întâmplare m-a făcut să înţeleg că lumea nu e toată binevoitoare, că sunt şi oameni care-ţi vreau răul şi, când găsesc momentul, îţi aţin calea şi-ţi dau în cap fără ezitare! Of!

*

Moldova mângâiată. Stelică era în clasa a treia la şcoala din Gornenţi. Avea de parcurs drum de câţiva kilometri din Coada Cornetului până la şcoală. Era iarnă. Noaptea ninsese şi zăpada le venea copiilor până la genunchi. Cei câţiva copii din Coada Cornetului s-au luptat din greu ca să ajungă la şcoală în dimineaţa acelei zile. Au ajuns, dar prima oră era pe sfârşite. La clasa a treia era istoria. Stelică şi-a întrebat colegii ce lecţie le-a dat. Era vorba de vechii locuitori ai Moldovei. A luat aminte, a învăţat acasă după manual, şi în ziua în care avea din nou istoria, aştepta să fie ascultat. Învăţătorul, Badea Sitaru, un fel de Domnul Trandafir al satelor de munte, a întins harta pe tablă şi i-a întrebat pe copii unde se află Moldova. Tăcere. Nici unul din clasă nu ştia. Lucrul acesta l-a supărat la culme pe învăţător. A hotărât să-i cheme la hartă după catalog, iar cel care nu va şti să arate Moldova avea să primească două palme şi nota doi.

Prima chemată a fost eleva Hamzescu. A pus mâna prin Buzău. Învăţătorul i-a trântit două palme asurzitoare şi fata s-a prăbuşit la podea. I-a dat nota doi. Următorul a arătat în zona Banatului. Reţeta era cunoscută. Fiecare îşi încerca norocul, arătând ce i se năzărea, dar nimeni nu era sigur de localizare. Stelică era ultimul la catalog. Ştia lecţia, dar nu ştia să arate la hartă. Până atunci învăţătorul nu-l bătuse niciodată. De data aceasta era sigur că nu va scăpa. Îşi pipăia obrajii şi aştepta să-i vină rândul. Era numai ochi şi urechi. Totuşi, privindu-i pe cei dinaintea lui, o idee salvatoare i-a venit în minte. Ştia exact pe unde arătaseră cei dinaintea lui. A luat hotărârea să arate el acolo unde nu arătaseră ceilalţi. Rămăsese doar partea de răsărit a ţării neindicată. Când i-a venit rândul, a încercat să motiveze că la ora precedentă a întârziat din cauza zăpezii şi n-a fost prezent, când învăţătorul le-a arătat la hartă. Sentinţa a venit prompt: „Ştii sau nu ştii?!” Cel mai sigur ştia ce urmează. Şi-a luat inima în dinţi, a privit spre tablă şi a pus mâna pe zona Botoşanilor. Învăţătorul a izbucnit: „Aşa, domnule! Acolo este, dar arată cu palma, nu cu degetul!”

Cu palma, cu palma, dar cât şi până unde? A început să întindă uşor degetele, cu grijă, să nu se depărteze prea mult de partea de nord a Botoşanilor. Învăţătorul s-a ridicat de la catedră, i-a luat mâna şi i-a dus-o până jos pe hartă: „Uite, vezi, de la Rădăuţi până la Galaţi! Arată şi tu clasei cu palma!” Copilul a înţeles că e salvat. Inima îi bătea repede, ca un ciocan în fierărie, tâmplele-i zvâcneau, dar scăpase de bătaie. A început să-şi treacă palma de sus până jos pe hartă, de la Rădăuţi la Galaţi şi invers, iar mâna lui parcă mângâia harta. Învăţătorul era mulţumit. „Bravo, domnule, aşa trebuia să ştie toţi! Ia-ţi săcuiul şi poţi să pleci acasă. Pentru astăzi ai zece!” „Domnule Învăţător, nu pot să plec singur! Îmi iasă lupii înainte sau vreun câine turbat. Îi aştept pe ceilalţi, să mergem şi noi toţi! Avem măciuci la noi şi ne apărăm, dacă suntem mulţi!”

A rămas până la sfârşitul orelor, dar niciodată n-a mai uitat unde se află Moldova.

*

Ajutoare şi donaţii. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare, astfel: Domnul Ile Teodor din Sânnicolau Mic (AR), fiu al satului Bârda: 100 de lei. Doamna Luca I. Ana a mai adăugat 50 de lei la contribuţia de cult, totalizând până acum 160 de lei. Dumnezeu să le răsplătească!

*

Publicaţii. Preotul Dvs. a mai publicat câteva materiale, astfel: Premiul de bătrâneţe, în „Datina”, an XXIV (2014), nr. 6189 (5-6 iun.). p. 3; Oferta de carte – iulie, în „Cititor de proză”, 2014 iul. 24, ediţie on-line (http://cititordeproza.ning.com); Sfinţenia tăcerii, în „Apollon”, an. VIII (2014), iul., p. 7-8, ediţie on-line (www.revista apollon.ro); Judecata lui Ianache, în „Apollon”, an. VIII (2014), iul., p. 28, ediţie on-line (www.revista apollon.ro); Lupta pentru energie, în „Datina”, an XXIV (2014), nr. 6200 (24 iul.). p. 6; Ţara abator, în „Omniscop”, Craiova, 2014, 27 iul., ediţie on-line (http://www.omniscop.ro); „Scrisoare pastorală” – 281, în „Observatorul”, Toronto, 2014, 1 aug., ediţie on-line (http://www.observatorul.com); Prima pedeapsă, în „Naţiunea”, Bucureşti, an. IV (2014), 3 aug., ediţie on-line (http://www. ziarulnatiunea.ro).

O frumoasă recenzie face Domnul Academician Alexandru Zub de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi volumului semnat de preotul Dvs. Popas aniversar – 60, în „Cronica Veche”, Iaşi, an. IV (2014), nr. 7 (42), iul., p. 6.

*

Parohia noastră a publicat cartea regretatului Pr. prof. dr. Alexie Buzera, Toată suflarea să laude pe Domnul… (240 pag.). Cartea cuprinde Cântările Sfintei Liturghii, diferite cântări şi imne religioase, pricesne şi colinde. Autorul a fost profesor la licee din Craiova, la Seminarul Teologic din Craiova şi Facultatea de Teologie din Craiova. A lucrat cu elevi, cu tineri, cu enoriaşi la parohie şi cu corişti, aşa încât a înţeles direct nevoile şi posibilităţile credincioşilor de diferite vârste şi categorii. Piesele selectate de autor sunt însoţite de note muzicale liniare, aşa încât lucrarea este accesibilă şi celor ce nu cunosc notaţia muzicală psaltică (bizantină). Prin această carte, dorim, pe de o parte, să dovedim, concret, că nu l-am uitat pe autor, ci dimpotrivă, iar pe de altă parte să punem la îndemâna preoţilor, cântăreţilor de strană, credincioşilor şi tuturor iubitorilor de muzică bisericească cele mai potrivite şi mai frumoase cântări din tezaurul Bisericii Ortodoxe. Notaţia liniară, prin care sunt redate aceste cântări, înlesneşte accesul unui număr mare de utilizatori, chiar necunoscători de notaţie psaltică. Sperăm să le fim de folos tuturor, iar Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe ale Bisericii noastre să fie înfrumuseţate şi prin utilizarea acestei lucrări.

*

În ziua de 31 iulie, preotul Dvs. a participat la Simpozionul dedicat împlinirii a 12 ani de la plecarea dintre noi a regretatului preot Dumitru Bălaşa. Simpozionul a fost organizat de Arhiepiscopia Râmnicului şi mai multe foruri culturale din judeţul Vâlcea. S-a ţinut la sediul Arhiepiscopiei din Rm. Vâlcea. A fost deschis de noul ierarh vâlcean, ÎnaltPreaSfinţitul Varsanufie. La el au participat aprox. 40 persoane din judeţele Vâlcea, Bucureşti, Mehedinţi, Cluj etc. Preotul Dvs. a vorbit despre activitatea de istoric a Părintelui Dumitru Bălaşa până în 1989 şi posibilităţile de valorificare a operei sale.

*

100Conflict clerical. Un fiu al satului Bârda, domiciliat în oraşul din apropiere, a solicitat pe preotul Dvs. să-i cunune fiul în biserica satului Bârda. Dorea să facă petrecerea în curtea casei părinteşti, împreună cu numeroasele rude pe care le avea în sat. Preotul a acceptat. Cu două ore înainte de cununie, subsemnatul am primit un telefon de la preotul din oraş, de parohia căruia aparţinea tatăl ginerelui. Buna-cuviinţă nu-mi permite să reproduc ceea ce mi s-a spus. În esenţă, eram ameninţat că voi fi reclamat la toate instituţiile din cer şi de pe pământ pentru această „faptă ilegală”. S-ar putea rezolva, zicea onorabilul, doar dacă le-aş încasa celor cu cununia un anumit număr de milioane de lei, pe care să-i depun a doua zi la casierul parohiei dumnealui. După lege, avea dreptate! Şi evreii aveau dreptate când îl răstigneau pe Domnul Iisus Hristos: „Noi lege avem şi, după legea noastră, trebuie să moară!” Just, nu?!

Pentru a încheia tărăboiul, mi-am călcat pe inimă, m-am dus la familia cu nunta şi le-am explicat oamenilor situaţia penibilă în care mă aflu. Le mulţumesc frumos, fiindcă m-au înţeles şi s-au dus în oraş ca să cunune. Ce a fost în sufletul lor, nu ştiu! Ştiu doar ce a fost într-al meu! Nu credeam că mai sunt preoţi care socotesc că sunt mai de valoare banii decât sufletele enoriaşilor lor. Incredibil, dar adevărat!

Dragii mei! Cum bine ştiţi, în parohia noastră taxa pentru serviciile religioase este zero lei, zero bani. Dacă găsiţi în altă parte mai ieftin, sau dacă în altă parte sunt biserici mai mari, mai frumoase, preoţi mai drăguţi, care cântă mai bine, predică mai convingător sau, pur şi simplu, aveţi motivele Dvs. ca să cununaţi sau să botezaţi în altă parohie, din partea mea aveţi toată libertatea. Nici nu trebuie să mă întrebaţi dacă sunt de acord. Pentru mine, ca preot, este important să nu rămână copiii nebotezaţi sau familiile necununate, iar noi să rămânem în aceleaşi bune relaţii.

*

Zâmbete. Filosoful Petre Ţuţea (1902-1991) spunea:

„Cum văd participarea românilor de acum, la mântuirea lor? – Simplu. Ducându-se la biserică. Şi folosind ştiinţa ca peria de dinţi.

Există o carte a unui savant american, care încearcă să motiveze ştiinţific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de ştiinţă cum am eu nevoie de Securitate.

Shakespeare, pe lângă Biblie – eu demonstrez asta şi la Sorbona –, e scriitor din Găeşti.

Eu cred că omul e făcut de Dumnezeu şi cred că Dumnezeu n-a instalat nici un drac în el. Nu pot să spun că Dumnezeu a făcut un om purtător de drac. Dacă omul e făptura lui Dumnezeu, dracul intră ocolit acolo, nu intră cu voia Lui.

În faţa lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul.

Istoria e întemeiată pe istoria dintre Eva şi dracul. Aşa începe istoria, această rătăcire a omului, ca o damnaţie. Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. Şi el rămâne aşa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător.”

Excursii-pelerinaj. Din motive obiective, nu s-a putut efectua excursia-pelerinaj din data de 29 iulie. Cu acordul credincioşilor, ea a fost reprogramată pentru ziua de marţi, 26 august. Excursia se va derula pe traseul cunoscut: Rm. Vâlcea – Mânăstirile Cozia – Turnu – Govora – Dintr-un Lemn – Bistriţa – Arnota – Horezu – Polovragi – Tismana – Baia de Aramă. Vom vizita şi salina de la Ocnele Mari.

Preţul rămâne cel anunţat, adică 45 lei/persoană.

*

Colectă pentru sinistraţi. Ploile masive şi inundaţiile din ultima vreme au făcut ravagii în unele localităţi din Oltenia. Au murit oameni şi animale, au fost distruse case, mii de hectare de culturi au fost acoperite de mâl. Patriarhia Română face apel către toţi credincioşii săi ca să dea o mână de ajutor celor sinistraţi. Colecta se va derula în perioada 1-15 august. Cei ce vor să ajute sunt rugaţi să aducă la biserica satului lor alimente neperisabile, cum ar fi: zahăr, ulei, orez, paste făinoase, conserve, compoturi, grâu, porumb, cât şi detergenţi, pături etc. Aceste produse vor fi centralizate prin protoierii şi eparhii şi transportate în zonele sinistrate. Nu se primesc bani. Dumnezeu să răsplătească pe cei ce vor face o cât de mică donaţie!

*

În cursul lunii august avem următorul program de slujbe: 2 aug. (Bârda – Malovăţ); 3 aug. (Malovăţ); 6 aug. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăţ, la ora 12); 9 aug. (Malovăţ – Bârda); 10 aug. (Bârda); 12 aug. (spovedit şi împărtăşit în Bârda, la biserică şi în sat); 13 aug. (spovedit şi împărtăşit în Malovăţ adulţii, la biserică şi în sat); 14 aug. (spovedit şi împărtăşit copiii în Malovăţ); 15 aug. (pomeniri dimineaţa, la ora 7, la Bârda; slujbă la Malovăţ); 16 aug. (Malovăţ – Bârda); 17 aug. (Malovăţ); 23 aug. (Malovăţ – Bârda); 24 aug. (Bârda); 29 aug. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăţ, la ora 12); 30 aug. (Malovăţ – Bârda); 31 aug. (Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: