Conacul Callimachi-Văcărescu a fost odată… plin de copii

de Gabriela Genţiana GROZA

Cu dor de părinţi –
în curtea castelului
urmele lor

Gentiana Groza cu cativa eleviPrimele atingeri ale sufletelor copiilor, în viitoarea mea profesie de dascăl, s-au petrecut în adolescenţă. Era anul 1960, an de mari încercări pentru mine, fiică de preot, respinsă la admiterea la facultatea de filologie, limba engleză, din cauza originii sociale, „nesănătoase”. Doi ani am tot încercat bariera ce părea de netrecut, prezentându-mă la admitere chiar şi la specialităţi pentru care nu aveam afinitate. Am dat admitere şi la şcoli postliceale la care, dacă aveai „origine sănătoasă”, intrai chiar şi fără examen de bacalaureat. Am fost şi aici respinsă, pe acelaşi criteriu. Terminasem liceul printre primii din clasă şi nu mă puteam obişnui cu gândul că nu pot intra la facultate. Mama, draga mea mamă, mă vedea numai învăţătoare, călcând pe urmele ei, o dăscăliţă cu trup şi suflet pentru elevii ei ploieşteni. Cu recomandare de la dirigintele meu, profesorul de limba şi literatura română, Constantin Enciu, am fost acceptată de Secţia de Învăţământ Prahova să suplinesc la ţară o catedră „mozaic” (limba română, limbi străine şi alte obiecte de studiu). Aşa am ajuns profesoară suplinitoare la şcoala din Preventoriul TBC Măneşti, judeţul Prahova. Soseau aici, pentru întremare, copii din multe părţi ale ţării. Aveau posibilitatea să-şi continue aici anul şcolar la ciclul primar sau gimnazial, în funcţie de vârstă. Elevii proveneau din familii cu părinţi bolnavi de TBC. Era impresionant efortul pe care îl făceau personalul de îngrijire şi personalul administrativ pentru ca aceşti copii să se întremeze, printr-o alimentConacul Callimachi_2aţie bună şi prin odihnă, într-un loc mirific, înconjurat de arborii parcului dendrologic. În conac (noi spuneam „castel”) era amenajat dormitorul copiilor. Clădirea era impunătoare prin mărimea ei, prin frumuseţea lucrărilor arhitectonice, a vitraliilor, a picturii de pe tavanul camerelor!… Cât de civilizaţi erau acei oaspeţi mici veniţi aici pentru 2-3 luni în câte o serie, astfel că minunăţiile Castelului se păstrau, fără ca noi, dascălii, să le atragem atenţia cu insistenţă!… Cât de mult se apropiau de noi, adolescente abia ieşite de pe băncile liceului, cu dorinţa de a fi de folos acestor sufleţele aflate departe de familie!… Aveam să simt asta mai ales la plecarea spre casele lor, la sfârşitul fiecărei serii. Ne strângeam în braţe unii pe alţii, plângeam odată cu ei, la gândul că n-o să mai fim împreună!… Câte dansuri şi cântece nu am învăţat noi, dascălii, de la ei, cei care veneau din zone geografice diferite… Transmiteam apoi cele primite elevilor din seria următoare. Pe timpul celor doi ani cât am profesat la şcoala preventoriului (1960-1962), directori ai instituţiei au fost, pe rând, doi medici din Bucureşti. Ca şi noi, prahovenii, locuiau în preventoriu şi plecau acasă periodic, atunci când era posibil. Cât de recunoscătoare le sunt acestor adevăraţi părinţi, pentru înţelegerea cu care ne tratau pe noi, cele patru tinere dăscăliţe. Aveam, pe lângă norma de catedră şi rolul de diriginte, şi grija să ne pregătim pentru admiterea la facultate, care pe atunci nu era o glumă!… Trebuia să facem faţă şi altor îndatoriri, pe lângă lucrul la clasă. Personal, am făcut parte din echipa de dansuri populare şi am cântat în cor. Îmi amintesc cu plăcere spectacolele în care ne prezentam în faţa localnicilor din Măneşti la căminul cultural. Am făcut fotografii alb-negru (cum era pe atunci), pe care le-a developat un fotograf ploieştean care avea atelierul „Bel Ami” în centrul oraşului.
Gentiana Groza (stanga) cu doi colegiÎn imagini sunt eu cu draga mea prietenă Marioara (decedată acum vreo 10 ani într-un stupid accident de circulaţie, odată cu soţul ei, aflat la volan) şi învăţătorul Burducea. În altă fotografie, sunt împreună cu câţiva dintre dragii mei elevi, la clubul preventoriului. Eu şi Marioara, o persoană inteligentă, o ardeleancă de excepţie, am intrat la Facultatea de Ştiinţe Naturale şi Agricole, Institutul Pedagogic de 3 ani, Bucureşti, iar mai târziu am urmat Facultatea de Biologie, Universitatea Bucureşti. Am fost amândouă profesoare de Biologie în Ploieşti. A fost un drum sinuos, dar cu multe învăţăminte pe tot parcursul… Nimic nu a fost zadarnic din ce mi s-a întâmplat într-o etapă sau alta a vieţii. Toate m-au format şi m-au ambiţionat, am dorit să nu trăiesc degeaba. Nu pot totuşi să-mi explic de ce trebuia să dispară urmele copiilor din comunitatea Preventoriului TBC din Măneşti, Prahova!… Căutaţi pe internet „Conacul Callimachi” la monumente. A fost odată… Castelul în care îşi trăiau visele copiii de care ne ocupam noi, cei de lângă ei, cu mare drag. O să vedeţi că, din frumoasa clădire care a ars aproape în întregime, au rămas numai resturi. Acestea nu mai spun mare lucru despre acele vremuri în care păşeam pentru prima oară în viitoarea mea profesie pe care am onorat-o cu pasiune. Dar mai cu seamă, despre timpurile în care micii mei prieteni mi-au dăruit dragostea lor curată, pe care am simţit-o mereu! Cine ştie câţi copii care au trecut pe acolo nu îşi aduc aminte de Castelul Callimachi şi de parcul în care se întreceau în joc veveriţe şi păsări cântătoare cum numai în ţara noastră mai sunt!

O adiere –
amintirea visului
copil
ăriei

Conacul Callimachi_1

2 Responses to Conacul Callimachi-Văcărescu a fost odată… plin de copii

  1. Iordan Gabriel spune:

    Nu se poate asa ceva!!. cum preventorul TBC Manesti a fost desfintat??. eu am fost in acest loc 3 ani la rind. 1979-1980-1981.
    si acum sa vat acest sait ca totul a ajuns o ruina, Păcat.
    din ce an sa desfintat ??????

    • Gabriela Gențiana Groza spune:

      din păcate, e teribil de trist și adevărat ce am scris…
      Gențiana Groza, scriitoare, Cluj-Napoca

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: