Scrisoare pastorală – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 284 (16-31 august 2014)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Materialişti şi idealişti. Aceste două cuvinte desemnează mai întâi două sisteme filosofice, care provin din antichitate. Materialiştii îl socotesc drept părinte al lor pe filosoful Aristotel, idealiştii pe filosoful Platon. Materialiştii socoteau că lumea s-a creat printr-o organizare de la sine a materiei; idealiştii socoteau că lumea pe care noi o vedem este o proiectare a lumii adevărate, lumea ideilor. Idealiştii s-au apropiat mult de unele religii, în special de creştinism şi au acceptat că lumea este creaţia lui Dumnezeu. Între cele două curente filosofice au fost întotdeauna dispute şi acestea nu se vor termina cât va fi lumea lume. Nu despre aceste aspecte doream să vă vorbesc.

Aş dori să mă refer la un alt înţeles al celor două cuvinte. Materialiştii sunt oamenii care pun accentul pe materie, pe bunurile materiale, pe plăcerile vieţii pământeşti, în timp ce idealiştii sunt oamenii care îşi dedică viaţa unor principii, învăţături, norme morale şi pun accentul pe viaţa viitoare. Materialiştii mai pot fi numiţi „oameni ai pământului”; idealiştii sunt numiţi şi „oameni ai cerului”. De multe ori, idealiştii sunt luaţi în râs de materialişti, fiind socotiţi „oameni cu capul în nori”, rupţi de realitate. Materialiştii stabilesc copiilor lor un drum în viaţă încă de când aceştia sunt în faşă. Se orientează spre profesiile în care sunt salarii mari, beneficii, relaţii sociale, mărire şi putere. Idealiştii îşi orientează copiii spre profesiile pentru care aceştia manifestă de mici chemare, vocaţie, talent, chiar dacă astfel de profesii sunt marginalizate, prost plătite, dispreţuite. Materialiştii sunt în stare să mituiască profesori ca să le dea copiilor lor note mari, să le asigure trecerea unor examene, să le procure copiilor tot felul de aparate, cât de scumpe, ca aceştia să poată să copieze la teze, la examene; idealiştii insistă ca odraslele lor să muncească, să înveţe, să-şi însuşească temeinic cunoştinţele şi nu ar fi în stare, nici picaţi cu smoală topită, să accepte o notă pe nedrept şi, mai ales, Doamne, fereşte, un examen cumpărat. Materialiştii mituiesc, plătesc în dreapta şi în stânga, apelează la tot felul de pile şi relaţii ca să obţină un loc de muncă mai căldicel pentru copiii lor; idealiştii aşteaptă cu dosarele şi diplomele sub braţ zile în şir la coadă pentru angajare, convinşi fiind că totul se face pe drept, legal, pe baza meritelor obţinute de-a lungul anilor de studii. Te miri cum o gâsculiţă care abia a trecut prin şcoală este angajată într-o firmă centrală, pe când şeful de promoţie, îndopat cu multe-multe cunoştinţe, abia găseşte un post la Cucuieţii din Deal sau la Crăcănaţii din Vale. Materialiştii îşi căsătoresc copiii cu parteneri care, musai, trebuie să aibă zestre cât mai solidă, funcţii cât mai bine plătite, vilă, maşină şi alte asemenea „calităţi”; idealiştii socotesc ca bază a căsniciei dragostea, înţelegerea, cinstea, buna-creştere.

Materialiştii trudesc zi şi noapte, de multe ori recurg la mijloace şi metode certate cu legea, ca să adune averi pe pământ, să vâneze funcţii înalte, să fie văzuţi, admiraţi şi lăudaţi de cât mai multă lume; idealiştii îşi adună atât cât le este necesar pentru un trai decent, în rest fiind dispuşi să se dedice vieţii religioase, artei, meditaţiei, lecturilor. Materialiştii vor vorbi întotdeauna despre bani, despre avere, despre afaceri, despre tot felul de matrapazlâcuri prin care să fenteze legea; idealiştii vor vorbi despre probleme religioase, morale, artistice. Materialiştii devin uşor-uşor nişte zgârciţi notorii, asemenea Avarului lui Molière sau lui Hagi Tudose al lui Barbu Ştefănescu-Delavrancea; idealiştii sunt gata să-şi ajute semenul din puţinii lor bani, din bunurile pe care le au, dar şi cu vorba, cu rugăciunea, cu prezenţa lor alături de cel necăjit şi îndurerat. Materialiştii nu au niciodată timp pentru cele sufleteşti, sunt suprasolicitaţi de multe şi de toate; idealiştii găsesc timp şi pentru rugăciune, şi pentru biserică, şi pentru lecturi ziditoare, şi pentru a vizita pe cel bolnav, pe cel bătrân şi fără ajutor. Idealist era Noe. Era în stare să-L asculte pe Dumnezeu, chiar dacă lumea râdea de el. Să construieşti pe vârful unui deal, acolo unde duceai apa de băut cu ulciorul, o corabie cât un bloc de azi, nu e semn de sănătate mintală. Şi, totuşi, Dumnezeu aşa îi poruncise! Idealist era Sfântul Ioan Botezătorul. În numele adevărului şi dreptăţii, îşi riscă viaţa, demascând abuzurile şi crima lui Irod. Idealist era Iov. Suporta răbdător nenorocirile, convins fiind că Dumnezeu n-a uitat de el. Idealişti au fost Sfinţii Apostoli. Şi-au părăsit casele, familiile şi toată bruma de strânsură şi au plecat să-L urmeze pe Domnul Hristos, iar după Înălţare s-au răspândit în lume să-I propovăduiască învăţătura. Nu primeau salariu sau alte beneficii pentru asta, ci doar înjurături, bătăi, temniţă şi moarte. Idealişti au fost toţi sfinţii care au renunţat la toate cele lumeşti, pământeşti, şi s-au dedicat postului, rugăciunii şi faptelor bune, sfârşind, majoritatea, prin moarte martirică. Materialişti au fost majoritatea bogaţilor şi puternicilor lumii din toate vremurile şi din toate locurile, majoritatea pătimaşilor şi vicioşilor, care şi-au făcut un ideal în viaţă din satisfacerea poftelor şi plăcerilor trupeşti. Materialiştii au impresia că găsesc fericirea în bunurile materiale, în plăceri, în putere lumească; idealiştii socotesc că adevărata fericire o vor găsi abia în lumea de dincolo, când le vor fi răsplătite faptele bune, rugăciunile, credinţa şi nădejdea în Dumnezeu, dragostea de aproapele şi de Dumnezeu. Materialiştii trăiesc ca să mănânce, îi interesează clipa; idealiştii mănâncă ca să trăiască; îi interesează veşnicia!

Nu se poate spune că există o separaţie clară între cele două categorii. De multe ori şi idealiştii se interesează mai mult decât le este necesar de cele materiale, cum şi materialiştii încearcă să se apropie de cele spirituale. Tânărul bogat din Evanghelie este un exemplu în acest sens. O transformare radicală se poate produce, într-un sens sau altul, dar destul de rar. Şi idealiştii se luptă să aibă o locuinţă, dar una este să ai două-trei camere şi alta să ai o casă cu patruzeci de camere! Şi materialiştii fac milostenie: fie din interese omeneşti, fie „să se pună bine” cu Dumnezeu. Una este însă să dai „bănuţul văduvei” unuia mai amărât ca tine, fiind conştient că rămâi tu însuţi flămând în ziua aceea; alta este să dai o leţcaie dintr-un munte de dolari! În împărăţia lui Dumnezeu materialiştii nu prea au loc: „Mai lesne este să treacă cămila (frânghia) prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia cerului!” Împărăţia lui Dumnezeu, spunea Mântuitorul arătând spre un grup de copilaşi, este „a unora ca aceştia”, adică a celor curaţi cu inima, fără vicii, fără păcate, fără legături pământeşti prea puternice, a celor care şi-au făcut un ideal în viaţă din a cuceri împărăţia lui Dumnezeu şi din a-şi mântui sufletul.

*

Sfaturi părinteşti. Din cartea Cărarea Împărăţiei a Părintelui Arsenie Boca mai cităm:

SFÂNTA LITURGHIE MAI ŢINE LUMEA. Precum Taina Pocăinţei sau Mărturisirea este judecata milostivă a lui Dumnezeu, ascunsă sub chip smerit, şi iubitorii de smerenie dau de darul acesta, asemenea şi Sfânta Jertfă a Mântuitorului, din Sfânta Liturghie, ascunde, iarăşi sub chip smerit, o taină a ocârmuirii lumii. Cei vechi ştiau pricina pentru care nu se arată Antihrist în zilele lor, căci Sfântul Pavel vorbeşte despre taina aceasta în chip ascuns, dar n-o numeşte. E Sfânta Liturghie, sau Jertfa cea de-a pururi, despre care a grăit Domnul prin Daniil şi apoi El Însuşi ne-a învăţat. Ea este aceea care opreşte să nu se arate Antihrist, sau omul nelegiuirii decât în vremea îngăduită lui de Dumnezeu. Căci pentru mulţimea fărădelegilor, demult ar fi trebuit Dumnezeu-Tatăl să sfârşească lumea, însă Dumnezeu-Fiul, Cel ce este iubirea de oameni şi de toată firea, mereu se aduce pe Sine Jertfă sfântă înaintea lui Dumnezeu-Tatăl, mijlocind milostivirea de la El. Rabdă Fiul lui Dumnezeu pentru noi o răstignire neîntreruptă; Mielul-împărat stă mereu chezaş înaintea Tatălui, aducându-Se în Jertfa neîncetată rugăminte de mijlocire pentru biata lume. Că de n-ar fi sângele Mielului, al Arhiereului-împărat, Iisus Hristos, dat de bună voie şi neîncetat preţ de mântuire pentru oameni, stând cu iubire şi părtinire pentru lume, demult ar fi înecat Dumnezeu pământul în sângele oamenilor şi l-ar fi ars cu foc, desfăcând de istov stihiile.

Deci sângele Mielului din Sfânta Împărtăşanie mai ţine sufletul în oase şi lumea în picioare. Precum Taina Pocăinţei e un dar al Cerului, sub chip smerit, pentru mântuirea fiecărui suflet în parte, aşa Sfânta Liturghie, marea taină, ascunsă iarăşi sub chip smerit, mântuieşte lumea, sau o fereşte de urgiile Antihristului. Iată de ce toată lumea ar trebui să vie la Sfânta Liturghie, că pentru dăinuirea lumii e darul acesta pe pământ.

Ceea ce se poate spune, pe scurt, despre o preamare taină a lui Dumnezeu, ascunsă în Sfânta Liturghie, care se săvârşeşte şi în Cer, şi pe pământ, şi pentru care mai ţine Dumnezeu lumea, am încercat. Dar Sfânta Liturghie este neasemănat mai bogată în taine, care nu se pot depăna pe limbă omenească. Dumnezeu coboară între oameni şi suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii. Deci, câtă vreme mai sunt oameni ce caută Pocăinţa şi Sfânta Împărtăşanie, satana n-are putere: îl opreşte Dumnezeu. Dar când oamenii se vor întuneca la minte aşa de tare, încât vor împiedeca Sfânta Liturghie, cu toată voia lor, vrând necredinţă, în zilele acelea va înceta şi Jertfa cea de-a pururi, şi va începe urâciunea pustiirii. Şi din vremea când va înceta Jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii, vor fi 1290 de zile. E vremea de trei ani şi jumătate, în care va propovădui Ilie, cel mai mânios prooroc, şi va vesti cele şapte cupe ale urgiei lui Dumnezeu – cele de pe urmă – cu care se va sfârşi mânia lui Dumnezeu. Va fi o vreme de strâmtoare, cum n-a mai fost de la începutul lumii, nici nu va mai fi. În zilele acelea mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; iar cei nelegiuiţi se vor purta ca cei nelegiuiţi. Toţi cei fără de lege nu vor pricepe, ci numai cei înţelepţi vor înţelege (ce vreme e: apropiindu-se a doua venire). Cei fără de lege huliră pe Dumnezeul Cerului din pricina durerilor, care-i frigeau de-şi muşcau limbile, dar de faptele lor nu s-au pocăit, zice Apocalipsa. La plinirea acelei vremi de pe urmă, când răutatea va fi desăvârşit coaptă, va vesti Ilie, Proorocul de foc, a doua venire a Mântuitorului. Vestirea aceasta, bucuria cea mai mare a creştinilor, va fi primejdie de moarte proorocului adevărat; căci oamenii fărădelegii îl vor ucide ca pe Ioan Botezătorul, care era în duhul şi puterea lui Ilie, la cea dintâi venire. Dar tocmai când protivnicii Atotputernicului credeau că omorând şi pe cel din urmă prooroc, în sfârşit „au terminat cu Dumnezeu”, iată că învie Ilie… Iudeii îşi dau seama de nebunia protivniciei lor şi de înşelarea antihristului şi, cu înfricoşare şi cutremur mare, se întorc şi primesc pe Iisus Hristos-Dumnezeu, după cum mărturiseşte despre ei Scriptura. Proorocul mincinos, Antihristul, prin duhul său necurat cu care lucră şi se ţine, răscoală pe toţi împăraţii lumii să-i adune la războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, în valea lui Iosafat, la cel de pe urmă război şi la cea mai mare vărsare de sânge de pe pământ.

SFÂNTA CRUCE PE CER. Luminată în slavă, mai strălucitoare ca soarele, căreia încă i-au stat oamenii împotrivă şi au înjurat-o, se va arăta, în ciuda tuturor vrăjmaşilor ei, semn slăvit de biruinţă a binelui asupra răului. Atunci, în zilele acelea înfricoşate, pe pământ şi în tot trupul, însuşi Dumnezeu-Cuvântul vine să cheme pe oameni, pentru cea din urmă oară, însă nu la pocăinţă, ci la judecată. Atunci Dumnezeu şi iconomia mântuirii nu mai e pe crezute, ci pe văzute. Iar pe Antihrist, în care lucra toată puterea Satanei, Domnul îl va ucide cu suflarea gurii Sale, şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. Fericit va fi cel ce va aştepta şi va ajunge la 1335 de zile. La ziua Domnului cea mare şi înfricoşată, zi de fericire pentru cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, zi de bucurie negrăită, ziua întoarcerii Acasă, în ţara de obârşie şi capătul plângerii. Zi de fericire, văzând izbânda răbdării, văzând învierea cea de obşte, văzând moştenirea cea gătită de la întemeierea lumii celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi au rămas în dragostea Lui până în sfârşit. Şi taine între taine, numai de Dumnezeu ştiute, atunci se vor vedea. Ceilalţi, însă, vor sta să-şi dea sufletul de groază şi de aşteptarea celor pornite să vie peste lume, căci Tăriile Cerului vor fi zguduite. Atunci vedea-vor pe Cel ce L-au răstignit, venind pe nori, cu putere şi cu mărire multă; pe Cel ce este dragostea noastră, care nouă ne împrăştie frica, dar groaza groazelor pentru cei ce L-au prigonit şi L-au răstignit pentru iubirea Sa de oameni şi trebuind să-şi capete plată veşnică după faptele lor. Şi va fi judecata, căci fărădelegile au adus potopul şi fărădelegile strigă şi grăbesc judecata. Drept aceea, văzând că s-a luat pacea de pe pământ, dar timpul încă nu ni s-a luat, cu glasul lui Dumnezeu chemăm pe toţi oamenii de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a hotărât o zi în care va să judece lumea! Iar ziua aceea poate fi oricând. Iată mai pe înţeles graiul rugăciunii Mântuitorului, pentru creştinătatea de peste veacuri şi de peste tot pământul, prinsă pe cât s-a putut, în sunetul acestor şapte surle… 

Iar despre antihrist se mai poate scrie şi altfel…

*

File de jurnal – 26 mart. 1981. Aseară a fost unchiu-meu Ion Pârvănescu pe la noi […]. Fusese la Butoieşti să caute date despre Constantin Rădulescu-Motru, filosoful. Copilul unei foste slugi a profesorului, contabil în Craiova, deţinătorul unor bunuri ale savantului, l-a primit foarte ostil. I-a refuzat orice relaţie, fotografie sau document, afirmând: „Să-ţi dea cei care l-au luat cu mâinile legate la spate!” Când a fost arestat, Rădulescu-Motru ar fi spus: „V-am dat lumină şi voi mă băgaţi la întuneric!” […]

Părintele Zoican, contabil la protoierie, originar din Balta, a găsit o cronică a Primului Război Mondial a unui preot din Balta de la vremea aceea. L-am rugat să i-o ducă Domnului Mite Măneanu pentru a publica-o în volumul III din seria Mehedinţi – istorie şi cultură […].

Azi am avut o înmormântare la Malovăţ, a lui Mihai Surugiu de 81 ani. Fost achizitor toată viaţa şi negustor de ocazie, gângav şi destul de abil, avea un umor subtil. Eu îl cunosc mai cu seamă de pe când eram elev la Malovăţ. Mă trimitea mama cu lâna de contract şi de cotă de la cele 2-3 oi ale noastre să i-o predau. Lâna era de cea mai proastă calitate, aleasă anume de pe la cozile şi de pe sub burţile oilor. Moş Mihai, zis Bremănă, mi-o refuza de mai multe ori. Eu băgam plasa cu lână în bancă şi aşteptam. Hârjoneala dura câteva zile, uneori şi câte o săptămână. De fiecare dată îi spuneam că i-am adus altă lână. Numai ce-şi arunca ochii peste ea şi-l auzeam: „Mă-mă, ceara lu tat-tu, to-tot aia este!” În sfârşit, vrând să se scape de mine, numai ce-l auzeam: „Mă-mă, ţo-ţo iau! Da-da să vii să-să mă-mă-ngropi, când o-oi fi po-popă!” Iată că m-am ţinut de promisiune. Am slujit cu Părintele Gheorghe Sfetcu. Dânsul mi-a povestit că, odată, ducându-se să-i ceară lui moş Mihai Bremănă căruţa să se ducă la lemne, acesta i-a spus: „Pa-parinte, ca-caruţa-i strâcată, da-da-ţ’ da-dau ca-carioara!”

*

Folclor din Mehedinţi (LIV). Redăm în cele ce urmează alte cântece culese la 20 iunie 1974 de la Lăschescu Eugenia (născută în 1923), din satul Săliştea Izvernei. Se socotea „poetă populară”:

Frunză verde de cicoare
Frunză verde de cicoare,
Am un drăguţ din Ponoare,
L-aştept să vină călare
După asfinţit de soare.
Calului i-am pregătit
Din luncă trifoi cosit,
Lui neicuţa un pui fript
Şi-un kil de vin îndulcit.
Dragi mi-s nopţile de vară,
Să stau pe prispă afară,
S-ascult la privighetoare
Cu neica de la Ponoare.
Când cântă cocoşii-o dată,
Neica-n şea pe cal se saltă,
Îl petrec până la poartă,
Să-i mai dau gură o dată.
– Du-te, neicuţă, cu bine
Şi să mai dai pe la mine
Săptămâna care vine,
Că mi-e tare drag de tine,
Că nu-i aşa lungă cale
Din Izverna la Ponoare”

Mă-ntrebă doru-ntr-o seară
„Mă-ntrebă doru-ntr-o seară
Ce-l ţin pe neica pe-afară,
Fie toamnă, fie iarnă!
– Dorule, tu eşti turbat,
Păi, nu ştii că am bărbat?
Şi de-l prinde pe neica,
Vai de pielea lui şi-a mea!
C-am mai pătimit o dată,
De n-am să uit viaţa toată!
Într-o iarnă, pe-ngheţat,
Venea neica pe-nserat,
N-a văzut unde-a călcat,
La picioare s-a udat.
Şi cum aveam foc în vatră,
Neica se descalţă-ndată:
– Fă, mândruţă, focul mare,
Să mă dezgheţ la picioare!
Când am pus lemne pe foc,
Aud la uşă: „cioc, cioc”!
La uşă şi la fereastră:
– Ia deschide, măi nevastă!
– Aoleo! Veni bărbatu!
Vai, neicuţă, ne-a luat dracu!
Fă-te-ntr-un colţ ghemotoc,
Poate mai avem noroc!
Iar eu la repezeală,
Luai putineiul cu zară
Şi-l azvârlii peste pară.
Am aruncat zara toată,
Ca să sting focul din vatră,
Prin casă să nu se vadă.
Bărbatul striga de-afară:
– Dar nu deschizi, soţioară?
– Stai, bărbate, stai aşa,
Că nu găsesc chibrita,
N-am cu ce-aprinde lampa,
Vin acum să-mi dai pe-a ta!
Dă-mi mâna, hai după mine,
Că ştiu eu uşa mai bine.
Nu cumva când treci prin casă,
Să te-mpiedici-ntr-ale vasă!
După ce s-a dezbrăcat,
Eu în braţe l-am luat:

– Bărbăţele, să mă ierţi
Şi te rog să nu mă cerţi,
Că mă sculai somnoroasă,
Nu văzui să merg prin casă!
Când să ies la tine-afară,
Vărsai bădâiul cu zară!
– Nu-i nimica, soţioară,

Mâine mulgem vaca iară
Şi-o să facem altă zară!
Stăi la masă, bărbăţele,
Ca să te culci mai devreme!
Când bărbatu-a stat la masă,
Neica a fugit din casă.
Şi fugea pe drum cu gheaţă
Cu opincile în braţă.

*

Nota buclucaşă. Învăţătorul Badea Sitaru de la Gornenţi a făcut demersurile necesare şi a înfiinţat şcoală la Coada Cornetului. Erau optsprezece elevi de acolo, care făcuseră naveta la Gornenţi. Primul învăţător la Coada Cornetului a fost Sebastian Stoican. Şcoala a funcţionat în casa lui Constantin Zoican. El se căsătorise la Cernavârf şi în casa din Coada Cornetului, pe care i-o construise taică-său, Ioniţă Zoican, locuiau bătrâna, „baba Lena” şi cu Stelică, nepotul. Stelică era în clasa a patra, împreună cu două fete. Îngrijitor al şcolii a fost numit un frate al proprietarului casei, Nicolae. Când acesta era plecat la lucru, îi ţinea locul Stelică.

Într-o zi, învăţătorul a predat la clasa a patra, la gramatică, subiectul şi predicatul. A doua zi, la ascultare, Stelică a făcut confuzie, spunând definiţia predicatului la subiect şi a subiectului la predicat. Învăţătorul i-a dat nota patru. Era greu să se obişnuiască cu o asemenea notă, mai ales că şcoala era în casa fratelui său, iar el era un fel de vătaf între elevi. După ce s-au terminat orele, au plecat elevii, a plecat şi învăţătorul. Stelică avea cheile. N-a putut să mănânce, până nu a intrat în clasă, a căutat în sertarul catedrei şi a scos catalogul. Era acolo sticla cu cerneală şi tocul cu care-i pusese nota. Cu mâna tremurândă de emoţie, a făcut din patru – nouă. A pus catalogul la loc, a închis şi a plecat. A doua zi, aveau din nou gramatica. Fiind doar trei în clasa a patra, nu putea să scape neascultat. Învăţătorul s-a uitat în catalog şi a înţeles despre ce e vorba. L-a pus să spună iarăşi definiţia subiectului şi a predicatului. Aceeaşi confuzie. Învăţătorul l-a chemat afară. Fără menajamente, i-a spus pe un ton categoric: „Dacă mai modifici vreodată notele în catalog, te bag în puşcărie, derbedeule!” Văzându-se descoperit, copilul n-a mai negat. A bâiguit: „Nu mai modific niciodată, domnule învăţător!” „Ţine minte ce ţi-am spus, că nu glumesc! Acum, hai la clasă! Pentru azi îţi dau nota trei!” Şi aşa s-a terminat tărăboiul.

*

Ajutoare şi donaţii. În această perioadă am primit câteva ajutoare şi donaţii astfel: Doamna Tomescu Eugenia din Piteşti, fiică a satului Bârda: 400 de lei; Doamna ing. Melania Caragioiu din Laval (Canada): 190 de lei; Domnişoara prof. univ. dr. Georgeta Ionaşcu din Bucureşti, fiică a satului Malovăţ şi Domnul Cucu Nicuşor din Turnu Severin: câte 150 de lei; Domnul Surugiu Nicu din Italia, fiu al satului Malovăţ: 130 de lei; Domnişoara Buzatu Rodica din Bucureşti şi Doamna Mocănaşu Elena din Turnu Severin: câte 100 de lei; Doamna Câmpean Angela din Italia: 80 de lei.

*

În cursul lunii august am donat pâine credincioşilor participanţi la slujbe, astfel: 3 aug. (Malovăţ): 270 de pâini; 10 aug. (Bârda): 115 de pâini; 15 aug. (Malovăţ): 180 de pâini; 17 aug. (Malovăţ): 185 de pâini; 24 aug. (Bârda): 120 de pâini; 31 aug. (Malovăţ): 200 de pâini. Aşadar, în luna august s-au donat 1070 de pâini. Copiilor li s-a dat şi ciocolată.

*

Plăţi. În această perioadă am efectuat o serie de cheltuieli mai mari, astfel: 665 de lei poştei pentru colete; 143 de lei pentru curentul electric; 588 de lei brutăriei pentru pâinea donată în mai; 663 de lei pentru pâinea donată în iunie; 107 lei băncii pentru comisioane; 1.875 de lei tipografiei pentru cartea Părintelui Al. Buzera, Toată suflarea să laude pe Domnul; 250 de lei poştei pentru timbre; 90 de lei pentru internet; 538 de lei protoieriei pentru reviste, cărţi etc.; 3.960 de lei tipografiei pentru vol. I din Bibliografia Revistei „Mitropolia Olteniei”; 5.000 de lei tipografiei pentru volumul II al aceleiaşi lucrări; 84 de lei ciocolată pentru copii; 1.158 de lei impozit şi altele mai mici. La 31 august, deficitul parohiei noastre era de 6.533,68 de lei. A fost altădată şi mai mare!

*

Publicaţii. În această perioadă, preotul Dvs. a mai publicat câteva materiale, astfel: Fumatul, în „Naţiunea”, Bucureşti, an. IV (2014), 24 aug., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Moldova mângâiată, în „Naţiunea”, Bucureşti, an. IV (2014), 23 aug., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Nostalgici şi nostalgii, în „Naţiunea”, Bucureşti, an. IV (2014), 26 aug., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Focul cenzurii (III), în „Datina”, Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6221 (23-24 aug.), p. 6; Duhul Apocalipsei, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6223 (27 aug.), p. 6; Amintiri despre Tudor Vladimirescu (I), în „Datina”, Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6224 (28 aug.), p. 6; Amintiri despre Tudor Vladimirescu (II), în „Datina”, Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6224 (28 aug.), p. 6; Folclor din Mehedinţi (LIII), în „Naţiunea”, Bucureşti, an. IV (2014), 2 sept., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Brâncovenii, în „Naţiunea”, Bucureşti, an. IV (2014), 28 aug., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro)

Recenzia Domnului acad. Alexandru Zub la vol. Popas aniversar – 60 al preotului Dvs. a fost reluată şi în revista „Epifania”, Iaşi, 2014, nr. 30, sept.-nov., pp. 102 – 104.

*

Parohia noastră a publicat vol. II din cartea preotului şi cântăreţului Dvs., Bibliografia revistei „Mitropolia Olteniei” (1948-2008) (645 pag.). Cartea cuprinde Secţiunea istorică, având următoarele capitole: Istoria bisericii universale, Bizantinologia, Istoria religiilor, Istoria Bisericii Ortodoxe Române şi Istoria României.

Nu se va putea scrie o istorie adevărată a Olteniei în special şi a României în general, fără a consulta colecţia revistei „Mitropolia Olteniei”. Se găseşte în această revistă un adevărat tezaur de documente, manuscrise, studii, monografii, reportaje, referinţe şi recenzii privitoare la localităţile, bisericile, mânăstirile, monumentele istorice, evenimentele istorice, personalităţile Olteniei şi ale României. Istorici şi oameni de cultură de înaltă ţinută, alături de ierarhi, preoţi, monahi şi mărunţi ostenitori într-ale condeiului au semnat materialele publicate în această revistă. Istoria bisericească nu a putut fi niciodată izolată de istoria generală şi tocmai de aceea revista „Mitropolia Olteniei” nu este numai revista Olteniei, numai a Bisericii Ortodoxe Române, ci a întregului popor român. Publicând această bibliografie, socotim că ne-am împlinit o datorie de conştiinţă faţă de Biserica Ortodoxă şi neamul românesc.

*

Amărăciuni. Începând de anul acesta, preotul Dvs. nu va mai preda religia la şcolile din Malovăţ. A făcut aceasta 24 de ani, cu o întrerupere în care a predat la câteva licee din Turnu Severin (Pedagogic, Halânga, Economic), cât şi la Facultatea de Teologie din Craiova. Mulţi ani nu s-a plătit această prestaţie, dar a împlinit-o cu bucurie, fiindcă a iubit copiii şi misiunea de dascăl. Statutul de profesor de religie nu l-a socotit ca pe un ciolan de ros, ci ca pe o misiune sfântă, ca pe un apostolat. Fiecare oră de religie a socotit-o ca pe o Liturghie. Sute de copii şi tineri au primit, săptămână de săptămână, din tainele învăţăturii creştine. Între timp, lucrurile s-au schimbat. Preotul Dvs. n-a mai fost bun. N-a mai corespuns: nici la greutate, nici la grosime, nici la înălţime. Cum să trimiţi în şcoală un stafidit ca mine?! Poate doar ca sperietoare! La capre, taică! Să dea Dumnezeu ca această schimbare să fie spre binele şi folosul copiilor!

*

Zâmbete.

Proverb românesc: „Pe lupul bătrân îl calcă javrele pe coadă!”

Din zicerile domnului G. B.: „M-am certat şi cu M. D., dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanţă, dar nu ne-am insultat. Am vorbit chiar zilele trecute cu mai mulţi parteneri de afaceri. Oameni serioşi, din lumea interlopă! Eu am înţeles că vorbim despre afaceriştii adevăraţi. Acest Cocoş este un papagal! Dacă marcăm un gol la început, pe urmă putem să jucăm şi la 0-0!”

Din zicerile domnului D. D.: „Dom’le, eu muncesc 24 de ore pe zi, iar uneori chiar şi noaptea. Am ajuns la o vârstă, la care mi-am dat seama că trebuie să fiu cinstit. Familia e sfântă, pe când patria… cum să vă spun, patria e sacră!

*

Excursii-pelerinaje. În ziua de luni, 22 septembrie, organizăm o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Turnu Severin – Mânăstirea Vodiţa – Mânăstirea Orşova – Mânăstirea Mraconia – Clisura Dunării până la Baziaş – Mânăstirea Baziaş – Oraviţa – Mânăstirea Ciclova Română – Mânăstirea Nera – Bozovici – Bârda. Durata este de o zi, costul de 45 de lei. La înscriere se achită şi costul. Plecarea la ora 6 dimineaţa.

*

Botezuri. Înmormântări. În ziua de 23 aug. am oficiat Taina Sf. Botez pentru Popescu Ştefan-Andrei, fiul Domnului Popescu Constantin-Iulian şi al Doamnei Popescu Maria-Mirela din Italia; în ziua de 24 aug. pentru Surugiu Gabrielle-Nicola, fiul Domnului Surugiu Nicu şi al Doamnei Surugiu Maricica din Italia, iar în ziua de 30 aug. pentru Guran Petrişor-Daniel, fiul Domnului Guran Nicolae-Ion şi al Doamnei Guran Elvira din Malovăţ. Să le trăiască! În ziua de 28 aug. am oficiat slujba înmormântării pentru Crăciunescu Paraschiva (77 ani) din Malovăţ. Dumnezeu s-o ierte!

*

Program. În cursul lunii septembrie avem următorul program de slujbe: 6 sept. (Malovăţ-Bârda); 7 sept. (Bârda); 8 sept. (Pomeniri dimineaţa, la ora 8, la Bârda; slujbă la Malovăţ); 13 sept. (Malovăţ-Bârda); 14 sept. (Malovăţ); 20 sept. (Malovăţ-Bârda); 21 sept. (Bârda); 27 sept. (Malovăţ-Bârda); 28 sept. (Malovăţ).

În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail. com.

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!