Scrisoare pastorală – foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 286 (16-30 septembrie)

IK_crop

de pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Dragii mei enoriaşi!

foto_Amza Jucan_damigeneOtrăvuri, otrăvitori şi otrăviţi. Trăim vremuri fără precedent. Niciodată nu s-a purtat o campanie, la nivel global, de otrăvire a populaţiei, ca astăzi. Toţi suntem conştienţi de aceasta şi totuşi…, în mod tacit, acceptăm şi mergem mai departe. Cât mai mergem! Ca niciodată, majoritatea ne hrănim cu alimente luate „de la raft”, adică din magazine. Uitaţi-vă pe etichetele produselor respective şi veţi vedea că în compoziţia alimentelor acelora intră multe-multe substanţe chimice. Au tot felul de denumiri, care mai de care mai sofisticate şi mai complicate. Unele sunt numerotate. Vezi astfel că sunt sute de „E”-uri, care asigură culoarea, gustul, rezitenţa alimentului respectiv. Unele alimente sunt produse în laboratore, în fabrici, pe bază de produse chimice, fără nimic natural în ele. Auzeam că au reuşit chinezii să producă pe bandă ouă sintetice, adică numai din substanţe chimice. Dar câte altele nu sunt astfel. Rafturile gem sub greutatea băuturilor. Unele alcoolice, altele nealcoolice, dar toate îndopate cu substanţe chimice. Despre unele sucuri, foarte bune la gust, se spune că sunt folosite pentru îndepărtarea ruginei de pe şuruburi, la curăţirea străzilor murdare de sânge, ca urmare a accidentelor. Se spune că dacă pui un astfel de suc într-un pahar şi în pahar pui bucăţi de grăsime sau de ficat, după o noapte nu mai găseşti decât sucul. A dizolvat totul.

foto_Amza Jucan_bananeCumpărăm din pieţe legume şi fructe. Au aspect frumos, au rezistenţă, nu sunt viermănoase, nu sunt bolnave, dar nu au gust. Sunt suprasaturate cu îngrăşăminte, erbicide, pesticide etc. Toate acestea sunt otrăvuri puternice, care se păstrează în bună parte în produsele respective, pe care le consumăm noi. De la un deceniu la altul, astfel de otrăvuri devin tot mai puternice, pentru a fi eficace. Aşa, bunăoară, gândacul de Colorado era combătut cândva cu DDT. Astăzi, dacă mai prăfuieşti cartofii cu DDT, gândacii vor râde de tine. Alte substanţe chimice mult mai puterice le mai vin de hac. Mai mult, abia de curând s-a stabilit că DDT-ul este substanţă cancerigenă. Aşadar, zeci de ani am consumat această otravă şi ne mai mirăm de ce sunt atâtea cazuri de cancer!

Pământul e intoxicat de substanţe chimice de tot felul. În 1994 mi-am cumpărat o motosapă şi am lucrat pământul, dar n-am mai văzut o râmă. Altădată, pe vremea când eram copil, când săpa tăticu la cazma, râmele erau ca rădăcinile buruienilor. Fără substanţe chimice, pământul nu mai rodeşte. Este secătuit, bolnav, obosit. Apele sunt intoxicate şi ele. Îngrăşămintele, erbicidele şi pesticidele, ca şi alte substanţe chimice de tot felul, se scurg în pământ şi ajung la pânza freatică de adâncime. Asfel, se otrăvesc fântânile, izvoarele, râurile şi toate celelalte. Se evaporă apa de pe pământ şi de pe suprafaţa fluviilor, mărilor şi oceanelor şi ridică spre înălţimi particule minuscule de substanţe chimice. Acestea se întâlnesc acolo cu alte substanţe chimice ridicate odată cu fumul şi cu praful. Revin pe pământ în stropii de ploaie şi ard vegetaţia. Spunem că au fost „ploi acide”. Dumnezeu ştie ce otrăvuri au fost în acele picături de apă şi de pe unde au provenit.

foto_Monica Jucan

Aerul pe care-l respirăm este intoxicat de substanţe chimice răspândite în văzduh de fabrici de tot felul, de explozii etc. Altădată, topeau femeile zăpada şi cu apa rezultată spălau rufele, fiindcă era apă curată, pură. Astăzi nu se mai poate face acelaşi lucru. Multă vreme, zi şi noapte ieşeau pe furnalele termocentralei de la Halânga mii de tone de fum şi noxe, care se răspândeau în aer. Zăpada era aproape neagră, iar când se topea, stropii de la streaşină erau negri. În fiecare an trebuia să văruim biserica, fiindcă apa de la ploaie şi zăpadă ne înnegrea zidurile. Aerul acela noi îl respiram.

Medicamentele sunt adevărate grămezi de substanţe chimice. Cumperi medicamente cu traista să tratezi o boală, fără să ştii că de fapt ataci alte organe, îţi provoci alte boli. Se vorbeşte de anumite „toleranţe” ale organismului, adică de maximum rezistenţei la un anumit produs, dincolo de care produsul respectiv devine periculos.

Sunt industrii şi mari companii producătoare de băuturi şi medicamente cu profituri imense. Acestea au putere financiară ca să dicteze politica unor state. Ştiu bine că un produs este otrăvitor, dar reuşesc să ia aprobare ca să-l distribuie pe pieţele dintr-o ţară sau alta. Sunt mari companii, care provoacă boli, lansează viruşi sau microbi şi vin apoi cu leacuri foarte scumpe. Aşa cum industriile de armament produc arme ale morţii, aşa industriile alimentare şi de medicamente produc tot felul de produse care ucid mai mulţi oameni decât gloanţele pe front.

20140903_165243Cei ce otrăvesc mâncarea, băutura, aerul, apa şi toate celelalte nu au nume. Ei se ascund în spatele anonimatului, în spatele reclamelor foarte atrăgătoare, în spatele etichetelor frumos colorate. Ei sunt ca un duh al răului, care unelteşte ceas de ceas împotriva vieţii, împotriva oamenilor, împotriva creaţiei lui Dumnezeu. Mortalitatea creşte de la an la an, natalitatea scade, populaţia îmbătrâneşte văzând cu ochii, boli grele afectează pe tot mai mulţi. Mare minune să găseşti pe cineva perfect sănătos!

Cei otrăviţi suntem noi, oamenii din toate locurile şi din toate ţările. Puţine zone din lume mai sunt în care oamenii să se hrănească numai cu produse naturale, fără să folosească îngrăşăminte chimice, erbicide şi pesticide. Poate numai triburile sălbatice, care se mai găsesc ici-colo prin pădurile amazoniene! Trăim o epocă în care civilizaţia a atins un nivel fără precedent. Omul a ajuns să vagabondeze printre stele, să realizeze lucruri pe care nici nu le-au visat înaintaşii. Totuşi, atâta vreme cât nu va găsi mijloace pentru a evita aceste otrăvuri, pentru a proteja omul, specia, de consecinţele dezastruoase ale acestora, toate celelalte nu au nicio valoare. Vom fi o civilizaţie care se autodistruge.

foto_Amza Jucan_ceapaCei care mai avem câte o bucăţică de grădină, de teren, să ţinem de ele cu dinţii şi să le folosim cum se cuvine, fiindcă suntem nişte privilegiaţi ai vremii noastre. Cei care mai au posibilitatea să crească nişte păsări pe lângă casă, nişte vite în bătătură, să nu pregete s-o facă, să nu le fie ruşine. Încă mai avem posibilitatea să mai obţinem nişte produse vegetale şi animale mai puţin poluate ca cele de la raft. Să cerem mai-marilor noştri să ne apere, să ne respecte dreptul cel mai elementar: dreptul la viaţă!

Cine are urechi de auzit, să audă!

*

Sfaturi părinteşti. Din cartea Cărarea Împărăţiei a Părintelui Arsenie Boca mai cităm: ÎNGERII CĂZUŢI. Mai înainte de a se zidi omul şi cele văzute, în lumea nevăzută a îngerilor, s-a întâmplat o nebună noutate: Lucifer şi ceata sa au vrut să fie ei mai presus de Dumnezeu. Celelalte căpetenii de oştire cerească s-au împotrivit acestei nebunii. Lucifer însă ca fulgerul a căzut de la faţa lui Dumnezeu, făcându-se din înger luminat, drac întunecat. „Vai pământului şi mării, căci diavolul a coborât la voi, având mânie mare.” El e leul, care umblă răcnind, căutând pe cine să înghită, între el şi suflet se începe războiul nevăzut.

PUSTIIREA FIRII OMENEŞTI ÎN ADAM. Omul dintâi, zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, avea toată făptura sa întoarsă spre Dumnezeu, care se răsfrângea într-însul ca soarele într-un bob de rouă. Mintea, pofta şi iuţimea, sau cugetarea, iubirea şi voinţa erau unite întreolaltă în aceeaşi vedere sau contemplare a lui Dumnezeu. Iar trupul, deşi pământ, neavând în sine poftă pătimaşă, întovărăşea – aşa-zicând – contemplarea aceasta. Asta era temelia cea străveche, în care omul avea să crească de la chip la asemănare cu Dumnezeu.

Protivnicul a dat primul război cu Adam în Rai şi, prin el, cu noi, cu toţi, întrucât toţi eram în Adam. E primul război pierdut de om. Înfrângerea lui însă o repetă întreg neamul omenesc, mii de ani de-a rândul; iar ceea ce a făcut Adam facem şi noi, fiecare. E limpede că la mijloc a fost o neascultare, o înconvoiere a unei meniri, date omului de Dumnezeu. Iată cercul vicios, pe care-l strângeau cu putere asupra firii omeneşti. Domniile şi Stăpâniile întunericului, îmbrăcându-se pe ascuns în simţirea cea după fire şi povârnind-o spre o lucrare contra firii şi contra ascultării de Dumnezeu. Iată cum, printr-un sfat rău, îngerii căzuţi au surpat raiul virtuţii din fire. Vom vedea la vreme că, deodată cu acesta, au stins şi lumina cunoaşterii.

ARSENIE BOCA_Rugaciune_Iată aşa a întors Adam firea omenească de la calea scurtă a desăvârşirii, înfundând-o în hăţişul ascultării străine, ceea ce i-a adus scoaterea din Rai în lumea aceasta. „Necaz mare se făcu la tot omul şi jug greu apăsă de atunci pe fiii lui Adam.” Căci mare sfărâmare făcu ucigaşul, băgând în zidire puhoiul pustiirii morţii şi toată tragedia istoriei. Iată, şi cu alte cuvinte, pustiirea ce se făcu firii omeneşti: căderea firii în ispită e tot una cu o sfărâmare, care l-a făcut pe om bucăţi. Astfel mintea i-a fost amăgită de mândrie şi slavă deşartă, crezând ispititorului, că va fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul; simţirea sau dragostea i s-a întors spre trup, care s-a aprins de poftă pătimaşă; voinţa sau iuţimea în spaimă şi ruşine s-a întors şi, văzându-se gol, s-a ascuns de Dumnezeu. Iar când l-a strigat Dumnezeu pe nume, nu L-a mai văzut, ci numai L-a auzit, de vreme ce vederea conştiinţei sale era întoarsă acum de la Dumnezeu la sine, căci s-a văzut gol. Deci, când să-şi recunoască greşeala, mintea îi era slăbită, inima rănită cu iubirea de sine, încât cunoaşterea lui decăzută scoase vinovat pe Dumnezeu pentru pustiirea sa. Aşa luă strămoşul plata neascultării şi fu scos afară din fericirea vederii lui Dumnezeu şi alungat în lumea aceasta şi îmbrăcat în haine de piele. De atunci firea noastră în îndoită învrăjbire se află: I. învrăjbirea lăuntrică; II. învrăjbirea în afară (cu Dumnezeu, cu sine însuşi, cu semenii, cu firea toată).

Învrăjbirea aceasta ne urmăreşte ca o lege de pedeapsă dată firii; ea întunecă chipul nostru cel după Dumnezeu. Dar sufletul nu s-a întunecat de tot, căci a mai rămas conştiinţa, ca o stea ce nu s-a stins de pe Cerul Raiului şi mereu ne aduce aminte de obârşia noastră dumnezeiască şi ne îmbie o refacere. De la învrăjbirea aceasta vine toată tulburarea şi războiul celor două legi, adică al legii cu fărădelegea, de care se plângea şi Sf. Pavel că se oşteau într-însul. Aşa se face că împătrit greşim: împotriva lui Dumnezeu, împotriva noastră înşine, împotriva aproapelui şi împotriva firii întregi. Adică păcatul sau decăderea firii ne-a făcut să pierdem: pacea cu Dumnezeu, pacea dinlăuntrul nostru, pacea cu oamenii şi pacea cu toată firea. Ne-am sălbătăcit în toate părţile, cât aproape „să se teamă” şi Dumnezeu de noi. Iată de ce şi fiarele fug de om.

*

Rugăciune. Dintre rugăciunile lui Petre Dumitriu mai redăm una:

„Dumnezeul meu, nu mă părăsi, Doamne, nu mă părăsi. Doamne, nu mă duce în ispită. Fără puterea Ta nu sunt nimic, nu mă pot împotrivi slăbiciunilor şi păcatului. Doamne, dă-mi puterea Ta şi ajută-mă să fac bine. Dumnezeul meu, nu mă părăsi. Doamne, Îţi mulţumesc pentru încercările în care mă pui; văd din ele cât sunt de slab. Văd din ele că nu sunt nimic decât ce vrei Tu şi atâta vreme cât vrei Tu. Doamne tainic, Doamne necunoscut, ajută-mă, dă-mi puterea Ta; ajută-mă să văd binele, ajută-mă să fac binele. Doamne, Dumnezeul meu, nu mă lăsa să cad, înalţă-mă, Doamne, curăţeşte-mă şi înalţă-mă. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, apără-mă de necurăţenie şi de tulburare, apără-mă de mânie şi destrăbălare, de ură şi de lăcomie. Doamne, Dumnezeul meu, îţi mulţumesc pentru tot ce îmi dai, în fiecare clipă, pentru viaţă, pentru bine şi pentru rău. Dumnezeul meu, curăţeşte-mă şi înalţă-mă. Doamne, dă-mi putere şi linişte. Doamne, curăţă-mi inima, luminează-mi mintea. Doamne, vino în inima mea. Iartă-mi păcatele, Doamne, ajută-mă să nu le mai fac, Doamne, nu mă părăsi. Doamne, Dumnezeul meu, dă oamenilor blândeţe şi pace; iartă-ne, Doamne, potoleşte furia oamenilor, dă-le linişte şi blândeţe dacă aşa este drept. Doamne, Dumnezeul meu, dă-i sănătate şi putere omului de lângă mine; înalţă-l, Doamne, dă-i sănătate şi putere. Doamne, Dumnezeul meu, Îţi mulţumesc pentru tot ce-mi dai; Doamne, apără-mă, apără-Ţi minunile Tale în mine; ajută-mă să fiu curat, tare şi drept. Vino în inima mea. Vino în inima mea. Vino în inima mea. Fă-mă curat, dă-mi putere să fac şi să vreau ce e drept.”

*

IM007677File de jurnal – 31 martie 1981. Am lucrat azi la Biblioteca Academiei din Bucureşti. Domnul Dan Mihăescu mi-a adus un extras după un articol al său cu cronografele, publicat în „Analele Academiei Române”. Este o primă parte. Alte trei sunt la tipar. A intrat în posesia unui microfilm al unui cronograf de la Singmaringen. L-a costat 100 de mărci. Mai este unul la Harkov, dar nu i s-a dat răspuns de acolo. I-am spus despre lucrarea lui Édouard Grenier cu privire la Moldova. Domnul Mihăescu a mers imediat la depozitul bibliotecii şi mi-a adus volumul LXIV din catalogul Bibliotecii Naţionale din Franţa. Nu figurează acolo lucrarea lui Grenier. Mi-a promis că mă va pune în legătură cu doamna Anineanu, care s-a ocupat de corespondenţa lui Vasile Alecsandri, prietenul lui Grenier. Domnul Mihăescu vrea să facă o carte cu cronografele. Caută peste tot acum o Evanghelie pentru nişte rude din Ardeal.

Am vorbit cu Doamna Cătălina Velculescu. Mi-a spus că Domnul I. C. Chiţimia e foarte supărat. Nu poate să tipărească tratatul de Istoria literaturii române. De doi ani îl plimbă de la Ana la Caiafa. Se dau „de sus” nişte dispoziţii cu privire la anumite „aspecte istorice”, cu care colectivul de cercetători ai institutului nu sunt de acord. Nici chiar Bibliografia veche a Doamnei Velculescu nu mai poate continua. Mi-a spus că a descoperit un lucru important: Varlaam şi Ioasaf nu are sursă indiană, aşa cum se credea, ci este un fel de plagiat după apologeţii creştini ortodocşi. O interesează vol. I din Dogmatica Părintelui Dumitru Stăniloae şi volumul I din seria scrierilor patristice.

*

Folclor din Mehedinţi (LVI). Vom reda mai jos un cântec de război, Scrisoare de pe front, pe care am cules-o la 23 mart. 1981 de la Glavan Lucreţia din Malovăţ, născută la 31 mai 1897, neştiutoare de carte:

Frunză verde de-o grenadă,
Drăguţa neichii amantă,
foto_1Nu mai am cum să fac,
La tine să mai străbat,
Să te mai sărut cu drag,
Nici măcar mai binişor,
Că m-am depărtat cu dor!
Şi m-am depărtat cu jale
De braţele dumitale.
Aşteptam, ba azi, ba mâine,
Să pot veni pe la tine.
Când vrem să venim şi noi,
Ne porneşte la război.
foto_Amza Jucan_3Of, Doamne, ce chin, ce jale
Aproape de liberare
Ordin de mobilizare!
Dar ce fel de ordin este,
Telegramă fără-n veste,
Ordin de la-mpărăţie
Să mergem la bătălie.
Şi nu cred că mai trăiesc,
Pe tine să te iubesc!
Nu cred că mai trăiesc iară,
foto_Amza Jucan_4Cum trăiam mai an, pe vară,
Să mai muşc din ţâţâşoară,
Să-mi aline, bălăioară,
Dorul de la inimioară!
Aşteptăm ordinile,
Să-mbarcăm vagoanele,
Să trecem hotarele
Şi să arătăm ce ştie
Scumpa noastră Românie
Pe câmpul de bătălie!
Iar mata, mândruţa mea,
foto_Amza Jucan_5Ia-ţi băiat cum ţi-o plăcea,
Nici mai bun şi nici mai rău,
Numai cum ţi-am fost eu!
Iar dac-oi vedea că mor,
Să-mi faceţi cununi de flori,
Faceţi chiţi de tămâioară,
Să mi le daţi de pomană;
Un buchet de brebenel,
C-am fost băiat tinerel
Şi m-a-mpuşcat în rezbel
Pentru Ţară şi Drapel!
Coroană mare, suflată,
Să nu mă uiţi, mândră-ndată,
Iar două-trei luni de zile
Mai gândeşte şi la mine!

*

Viperele. Pe dealurile din jurul satului Balta, pe poieni şi prin păduri, trăiau multe vipere. Tocmai pe acolo trebuiau să meargă locuitorii, în special copiii, cu vitele. Era un pericol permanent şi toţi, de la mic la mare, se temeau. Copiii erau instruiţi încă de mici cum să procedeze în cazul unei muşcături de viperă.

Lui Stelică îi făcuse Ioniţă Zoican fluier, fiindcă luase premiul întâi în clasa întâi, dar îi făcuse şi un toporaş mic, cu coadă de corn, subţire şi lungă, pe care îl purta întotdeauna cu el, când mergea cu caprele. Indicaţiile primite, pe care părinţii i le repetau în fiecare seară, erau cam acestea: în caz de muşcătură, să foto_Amza Jucan_baibă curaj. În gulerul cămăşii avea un ac înfipt. Cu acul, trebuia să lărgească rana lăsată de colţii viperei. Cu mâinile urma apoi să stoarcă puternic zona muşcată, până curgea sânge şi apă sau lichid apos. În cazul în care era muşcată o capră, aceasta zbiera şi înţepenea. Ridica piciorul muşcat. Copilul trebuia mai întâi să dea cu coada toporului prin stratul de frunze din jurul caprei, fiindcă acolo trebuia să fie ascunsă vipera. Ea nu mai prezenta pericol după muşcătură timp de cel puţin o oră. Îşi vărsa tot veninul la prima muşcătură şi apoi devenea inofensivă. Ştiind asta, copilul devenea curajos şi căuta prin frunze, pe după pietre, până găsea vipera. Cu muchea toporului, o lovea mai întâi peste spate, aşa cum îl învăţaseră. Urmau apoi mai multe lovituri în cap, până vipera murea. Se ocupa apoi de capră şi nu o lăsa până nu-i storcea tot veninul. Până seara capra nu mai avea nimic.

Stelică ţinea morţiş să omoare viperele care-i muşcau caprele. Nu ca răzbunare, ci pentru altceva. După ce le omora, le bătea cu boata pe toate părţile corpului, le reteza capul cu toporul, apoi apuca uşor pielea din zona gâtului şi trăgea. Viperele se jupuiau, cum se jupoaie şerpii când cresc şi-şi leapădă vechea piele. Cu una sau două piei de viperă pe boată, seara, „flăcăul” venea agale după capre prin sat. Îl vedea lumea, îl admira şi-l lăuda şi el se simţea ca un erou venit de pe câmpul de luptă, încărcat de medalii. După ce ducea caprele acasă, lua repede pieile şi fugea în drum, acolo unde erau copiii satului la joacă. Îi speria şi-i fugărea, până aflau cu toţii că el a făcut o asemenea ispravă. Fetele, mai ales, îl priveau admirativ şi el se simţea un adevărat flăcău.

*

Oftica. Moş Gheorghiţă era trecut prin multe. Fost perceptor, casier şi contabil, avusese mereu de-a face cu oameni de tot soiul. Ajunsese adevărat negustor de oameni. Îi plăcea gluma, dar şi treaba. Era om de cuvânt, gata să ajute, sufletist, dar îi plăcea să şi glumească, să facă şotii. Cei din Bârda îl ştiau şi întotdeauna, unde ajungea el, se făcea voie bună.

La Broşteni era mare târg în fiecare duminică. Veneau oameni din zeci de sate să vândă şi să cumpere. Târgul începea foarte devreme. Cei de departe trebuiau să meargă toată noaptea pe drum ca să ajungă la timp. În Floreşti, sat vecin cu Broşteniul, era un bătrân, moş Toader, care rămăsese singur. Spirit întreprinzător, găsise o întrebuinţare celor vreo patru-cinci camere ale casei sale. Casa era la marginea drumului ce venea de la Severin şi trecea spre Motru, şi sâmbătă noaptea pe drum era tot un dute-vino de care, căruţe şi călători. Treceau la târg. Moş Toader primea în casa lui pe oricine şi-l găzduia peste noapte. Îi dădea şi lui dimineaţa fiecare cât voia. Iarna le făcea şi focul. Chiar dacă era doar câte un pat în fiecare cameră şi câteva scaune, oamenii se mulţumeau să stea şi pe jos, ba chiar şi în picioare, numai să nu stea în drum, mai cu seamă când era vreme rea.

Într-o seară, la moş Toader a ajuns şi moş Gheorghiţă din Bârda. Era împreună cu un bun prieten al său, moş Dumitru. Crescuseră împreună, fuseseră împreună la şcoală, în armată, în război, se aveau ca fraţii. În casa lui moş Toader era aglomeraţie de n-aveai unde arunca un ac. Afară era zăpadă şi viscol. Moş Toader abia se strecura printre „chiriaşi” până la sobe să mai facă focul. Pe paturi erau câte cinci-şase. De scaune nici nu mai putea fi vorba. Grea problemă să stai, om bătrân, în picioare, o noapte de iarnă, după ce străbătusei câteva zeci de kilometri pe jos. Pentru cei doi bătrâni nu se întrevedea nici o şansă de a sta altfel decât în picioare. Nimeni nu-i cunoştea dintre cei prezenţi. Nimeni nu s-a oferit să le dea locul. Moş Gheorghiţă s-a strecurat cu greu într-o cameră, până aproape de sobă. Acolo a început să tuşească. Se prefăcea. Tuşea sec, cu spasme. De la uşă, moş Dumitru i-a strigat, când tusea i s-a mai potolit: „Eşti bolnav, mă, Gheorghe!” „Sunt bolnav, mă, nea Dumitre! Nu mai mă fac bine!” „Dar ce boală ţi-au găsit?” „Oftica! Mi-au dat drumul acasă, că nu mai au ce-mi face. Mă duc la târg să iau vreo vită, să aibă foto_Amza Jucan_2_muierea ce tăia la pomană!” „Mă, săracul de tine!” – a mai zis moş Dumitru. Din camera respectivă, lumea a început să iasă buluc, călcându-se pe picioare. Oftica era o adevărată ciumă la începutul veacului trecut. Unde apărea, toată casa dispărea. Nu erau antibiotice, alte medicamente nu erau, şi cel atins era sortit pierzării. În două minute, camera în care era moş Gheorghiţă a rămas goală, patul eliberat. Moş Gheorghiţă s-a aşezat pe pat şi a început iar să tuşească. Moş Dumitru, de la uşă, în auzul celorlalţi, a mai zis: „Mă, Gheorghe, vin eu lângă tine, că şi aşa sunt bătrân. Dacă s-o lua, s-o lua! Să închid şi uşa, ca să nu se întindă şi la oamenii ăştia!”

Moş Dumitru a intrat în cameră, a închis bine uşa, a stins lumina şi s-au culcat amândoi în pat până dimineaţa.

*

Ajutoare şi donaţii. În această perioadă am primit câteva ajutoare, astfel: Doamna prof. univ. dr. Zamfira Mihail din Bucureşti: 84 de lei; Domnul Spătariu Miron-Filip din Reşiţa: 50 de lei. Dumnezeu să le răsplătească!

*

În cursul lunii septembrie am donat pâine credincioşilor participanţi la biserică, astfel: 7 sept. (Bârda): 110 pâini; 8 sept. (Malovăţ): 150 de pâini; 14 sept. (Malovăţ): 270 de pâini; 21 sept. (Bârda): 100 de pâini; 28 sept. (Malovăţ): 200 de pâini. Aşadar, în luna septembrie s-au donat 830 de pâini.

*

În urma unui tragic accident de circulaţie, care a avut loc în Grecia, Domnişoara Berciu Mihaela (19 ani), din Bobaiţa, a murit. Cheltuielile pentru formalităţi, transport şi înmormântare au depăşit posibilităţile financiare ale familiei. Familia a făcut apel şi la parohia noastră să-i dăm o mână de ajutor. Duminică, 28 sept., Consiliul parohial, împreună cu preotul şi credincioşii participanţi la slujbă, au hotărât ca parohia noastră să acorde acelei familii un ajutor de 1.000 de lei. Am deschis o colectă în acest sens. S-au adunat 160 de lei. Suma de 1.000 de lei a fost deja încredinţată familiei îndoliate. Colecta continuă.

*

La 30 septembrie, situaţia contribuţiei de cult pe 2014 se prezintă astfel: în Bârda au achitat 95,54% dintre familii; în Malovăţ au achitat 92,75%. La nivel de parohie au achitat 93,64%. E o situaţie bună. Până la 30 noiembrie mai este timp şi pentru restanţieri. Precizăm că în parohia noastră contribuţia de cult este la aprecierea credincioşilor: fiecare dacă vrea şi cât vrea să dea. Serviciile religioase sunt gratuite. Preotul este la dispoziţia tuturor, indiferent dacă au achitat sau nu ceva pentru contribuţia de cult.

*

Publicaţii. În această perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva materiale, astfel: Între materialişti şi idealişti, în „Naţiunea”, Bucureşti, an. IV (2014), 17 sept., ediţie on-line (http:// http://www.ziarulnatiunea.ro); „Scrisoare pastorală” – 285, în „Bibliotheca septentrionalis”, Baia Mare, 2014, 22 sept., ediţie şi on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Măria Ta, Ţăran român (I), în „Memoria Oltului”, Caracal, an. III (2014), nr. 9 (sept.), pp. 2-3, ediţie şi on-line (http://www. memoriaoltului.ro/reviste); Prima pedeapsă, în „Apollon junior”, Urziceni, an. I (2014), nr. 10 (oct.), p. 19, ediţie şi on-line (www.revista apollon.ro); Furtuna, în „Apollon junior”, Urziceni, an. I (2014), nr. 10 (oct.), p. 19, ediţie şi on-line (www.revista apollon.ro); Puii de vulpe, în „Naţiunea”, Bucureşti, an. IV (2014), 25 sept., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Idolii vremii noastre, în „Naţiunea”, Bucureşti, an. IV (2014), 23 sept., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Brâncovenii, în „Naţiunea”, Bucureşti, an. IV (2014), 28 aug., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Stăpân şi slugă la cuvinte, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6244 (27-28 sept.), p. 5; „Scrisoare pastorală” – 284, în „Observatorul”, Toronto (Canada), 2014, 30 sept., ediţie şi on-line (http:// www.observatorul.com); Pomeni electorale, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6245 (30 sept.), p. 5.

*

Preotul Dvs. a reuşit să publice la Editura „Cuget Românesc” cartea sa Amintiri din paradis (270 pag.). Sunt cuprinse acolo o parte din amintirile autorului din copilărie, din şcoala primară, şcoala generală şi seminarul teologic.

foto_Alexandru Ioan RomanPentru fiecare dintre noi perioada copilăriei este cea mai frumoasă din viaţă, este raiul trecerii noastre prin lume, căruia îi purtăm nostalgia de-a lungul întregii vieţi. Indiferent cât de tristă ar fi fost această perioadă, indiferent câte necazuri, lipsuri şi suferinţe am fi trăit, ea rămâne, totuşi, plină de duioşie, de sinceritate, de curăţenie sufletească. Atunci suntem cu adevărat apropiaţi de părinţii noştri, iubim şi suntem iubiţi, suntem mai lipsiţi de griji, de ambiţii şi patimi. Avem datoria să consemnăm astfel de fapte şi trăiri, chiar dacă nu suntem de talia lui Creangă. Lucrarea de faţă vine să zugrăvească viaţa unui copil de la ţară în a doua jumătate a secolului trecut şi, de ce nu, se constituie într-o adevărată frescă de epocă. Numeroase fotografii de familie din epoca respectivă însoţesc volumul.

*

Abia începusem înscrierile pentru excursia la Mânăstirea Prislop, şi iată că Mitropolia Olteniei a făcut o altă comandă parohiei noastre pentru 400 ex. din vol. II al cărţii Bibliografia Revistei „Mitropolia Olteniei”. Părintele Arsenie nu rămâne dator, şi pune şi el o rugăciune unde trebuie. Îi mulţumim!

*

Zâmbete. Proverb românesc: „Din coadă de câine atlas de mătase nu faci, oricât ai pieptăna-o!”

„Alo, părinte, eu sunt mireasa de mâine. Rămâne tot la ora unu să venim cu nunta, aşa cum am stabilit?” „Sigur că da!” „Şi ce trebuie să mai aduc eu?” „Ginerele!” „Părinte, ca nu cumva să-l uit mâine, n-ar fi mai bine să-l aduc la biserică din seara asta şi să-l las acolo? Îl găsesc mâine!” „Dar dacă fuge?” „Păi…, îl leg!”

„Căsătoreşte-te cu mine. Vei trăi ca în rai!” „Goală şi desculţă?”

„Tovarăşe, de ce ai propus la şedinţa de partid să fim ocupaţi de chinezi?” „Să vă spun sincer? Vă daţi seama, ce-ar însemna ca să ajungă la noi câteva miliarde de chinezi mărşăluind peste Uniunea Sovietică?”

Folclor de dinainte de 1989: „Aş citi, dar n-am lumină, / Aş pleca, dar n-am benzină, / Aş mânca, dar n-am mâncare, / Aş muri, n-am lumânare.

*

Excursii-pelerinje. Excursia pe clisura Dunării n-o mai putem efectua. Urmările ultimului potop au fost dezastruoase pentru zona respectivă. Au fost inundate case, rupte poduri, acoperite porţiuni de drum cu moloz şi pietre, au murit oameni. Excursia rămâne ca proiect pentru anul viitor. Încercăm să facem o altă excursie la Mânăstirea Prislop luni, 20 octombrie. Costul este de 45 lei/persoană, plecarea la ora 7. Aşteptăm înscrieri.

*

Nunţi. În ziua de 27 sept. am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Domnul Drăghici Ionuţ-Alexandru din Turnu Severin şi Domnişoara Munteanu Larisa-Mariana din Malovăţ. Dumnezeu să le ajute!

*

Program. În cursul lunii octombrie, avem următorul program de slujbe: 4 oct. (Malovăţ-Bârda); 5 oct. (Bârda); 11 oct. (Malovăţ-Bârda); 12 oct. (Malovăţ); 14 oct. (pomeniri dimineaţa, la ora 8,00, în Bârda; slujbă la Malovăţ); 18 oct. (Malovăţ-Bârda); 19 oct. (Bârda); 25 oct. (Malovăţ-Bârda); 26 oct. (slujbă la Bârda; pomeniri, la ora 12,00, la Malovăţ).

În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: