ŞI, DOAMNE, CÂT E DE SUBLIM…

de Gabriela Genţiana GROZA

În urmă cu mulţi, mulţi ani, în 1988, când făceam cunoştinţă cu aerul savant al Clujului, nici nu mă gândeam că spiritul meu liber de prahoveancă va fi înlănţuit pentru totdeauna în urbea de pe Someş. Mi-am urmat soţul, ca o femeie care aprecia acel ceva al ardeleanului (bihorean), ce aproape nu poate fi transpus în cuvinte, calitatea de a fi om integru, serios, harnic şi mândru. Fiecare ins are o poveste a lui, pe care o vede ca fiind cea mai interesantă. Povestea noastră e simplă. Ne-am cunoscut în Bucureşti, la dans la Facultatea de Filologie, la 1 februarie 1964 şi ne-am căsătorit la 21 mai a aceluiaşi an, de Sfinţii Constantin şi Elena. Am trecut împreună dintr-un secol în altul. Am avut amândoi profesii care ne-au cerut dăruire şi iubire de semeni şi am dat slavă lui Dumnezeu că ne-a ocrotit şi am reuşit să ajungem la vârsta senectuţii cu aceeaşi seninătate pe care am moştenit-o de la părinţii noştri nepreţuiţi. Avem doi fii căsătoriţi. Cel mare are o fiică adolescentă, iar cel mic are un fiu în clasa pregătitoare. Şi iată că azi, alături de mai multe perechi clujene care s-au căsătorit acum 50 de ani, am fost aniversaţi de comunitatea locală prin grija Primăriei Cluj şi a Consiliului Local pentru aceia dintre noi care am ajuns în toamna vieţii. Cei trei interpreţi de muzică instrumentală de la Filarmonica clujeană, tineri frumoşi, cu o ţinută demnă de momentul festiv, ne-au făcut să ne simţim proaspăt căsătoriţi, stând mână în mână cu faţa spre mirajul vieţii în doi, aşa cum am pornit acum o jumătate de secol. Ne-am simţit onoraţi primind Diploma aniversară şi o sumă de bani înmânate de Domnul Primar. Aparatul de fotografiat a pecetluit momentul unic în viaţa noastră. Dacă secunda a fost unică în Univers, ei bine, chiar soarele a strălucit pentru noi la Cluj, în ziua aceasta sublimă.

Pluteşte ceaţa peste munţi
Şi în visare te coboară,
Acoperă cu vălu-i frunţi
Acum ca şi odinioară.
Ascunde-n sipete de-argint
Zvâcnirile de vară, toate,
Văzduhul scaldă-n asfinţit
Culori de toamnă patinate.
Şi, Doamne, cât e de sublim
Ca bucuria să ne cheme
Şi nesperat să-ntinerim
Ca aurite crizanteme!
Se joacă soarele pe munţi,
Alungă ceaţa vălurită,
Te-ndeamnă toamna să săruţi
O crizantemă aiurită!