Scrisoare pastorală – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 287 (1-15 octombrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

foto_Delia Florea_detaliu_1Înălţarea şi prăbuşirea unui neam. În faţa lui Dumnezeu, popoarele nu sunt adunături de lume, ci grupuri mari de oameni legaţi între ei prin legături de sânge, de limbă, de tradiţii, de religie. Nucleul unui popor este familia. Ea se dezvoltă sub formă de triburi din ce în ce mai mari, ajungând apoi să formeze un popor. În faţa lui Dumnezeu, fiecare popor are o menire în lume, o misiune, un obiectiv de realizat. El apare şi dispare în timp, în istorie. Ne amintim cu câtă grijă a fost ajutat poporul evreu să evolueze printre alte popoare, să se menţină în viaţă, să-şi realizeze menirea lui. A pornit de la un om ales de Dumnezeu, de la Avraam. În planul divin, din acest popor avea să se nască Mesia, adică Mântuitorul, Cel ce avea să împace pe Dumnezeu cu oamenii. Naţiunile, uniunile, federaţiile, imperiile sunt invenţii târzii, şi ele înseamnă o sumă de popoare unite între ele de interese comune, de forţă. La judecata universală de la sfârşitul lumii, vor fi judecaţi oamenii din toate timpurile şi din toate locurile, dar şi popoarele.

Din istoria şi experienţa altora, putem învăţa noi înşine ca popor. Evreii au fost ocrotiţi de Dumnezeu atâta vreme cât L-au ascultat, cât I-au împlinit poruncile. A adus nenorociri asupra egiptenilor, până când aceştia i-au slobozit pe evrei; a despicat apele Mării Roşii, ca să-i scape de armata egipteană; le-a dat mâncare şi apă în pustie patruzeci de ani, fiindcă L-au recunoscut ca singur Dumnezeu, creator al cerului şi pământului; le-a supus popoarele din ţinutul Canaanului, ţara „laptelui şi a mierii” şi le-a dat un teritoriu, în care să se dezvolte ca popor între popoare; le-a dat conducători înţelepţi, care să-i cârmuiască printre alte popoare mult mai puternice; i-a scos în repetate rânduri din robii grele, atunci când nimeni nu mai credea că neamul evreiesc va mai putea să supravieţuiască în istorie; a ajutat şi a înălţat pe fiecare individ în parte şi neamul în totalitatea lui, atunci când I-au respectat poruncile, sărbătorile, când I-au dat ascultare.

S-a mâniat pe evrei când aceştia nu L-au ascultat: i-a aruncat în robii, i-a lăsat să fie bătuţi în lupte cu alte neamuri, le-a adus boli şi nenorociri, a ras de pe faţa pământului cetăţi şi părţi ale poporului, când destrăbălarea a atins culmile şi Dumnezeu n-a mai putut s-o rabde. A făcut aceasta cu popoare, dar şi cu întregul neam omenesc în momente de răscruce. Să ne amintim de alungarea din rai, de turnul Babel, de potopul lui Noe etc.

foto_Delia Florea_cropUn popor se înalţă atâta vreme cât este unit, cât are o credinţă puternică în Dumnezeu şi în viitorul lui, cât are un ideal bine conturat. Se înalţă când îşi chiverniseşte cu grijă bogăţiile naturale, pe care i le-a dat Dumnezeu, bogăţiile moştenite de la părinţi, moşi, strămoşi. Se înalţă când are un cult puternic al familiei, când respectă viaţa şi valorile ei, când îşi creşte copiii în şcoala muncii şi a înţelepciunii, a temerii de Dumnezeu şi a iubirii aproapelui. Se înalţă când are conducători înţelepţi şi iubitori de neam şi de ţară, care pun mai presus de interesele lor interesele ţării, care sunt gata de a se jertfi pentru binele, integritatea, unitatea şi libertatea ţării lor. Se înalţă când oamenii care-l formează sunt animaţi de idealuri comune, care sunt mândri că fac parte din acel popor şi cred cu tărie în viitorul lui. Se înalţă când fiecare conştientizează că este o cărămidă din marele edificiu al neamului său. Se înalţă când îşi cultivă cu grijă limba, portul, muzica, dansul, arta, cultura în general, religia şi tradiţiile, care-l definesc ca popor în concertul popoarelor. Se înalţă atâta vreme cât nu-şi uită istoria şi strămoşii, când se reazemă pe vremurile de glorie ale neamului şi priveşte cu încredere spre viitor. Se înalţă când îşi cultivă şi-şi promovează cu grijă valorile şi oamenii de valoare. Se înalţă când bisturiul legii curăţă fără milă de pe trupul ţării crima, hoţia, corupţia, nepotismul, favoritismul, infracţionalitatea de tot felul. Se înalţă când fiecare fiu al neamului se simte stăpân şi în siguranţă la el acasă, când munca este principala sursă de existenţă, când competenţa este singurul criteriu de promovare a cadrelor în toate domeniile de activitate. Se înalţă când fiii lui tânjesc de dorul de a se întoarce acasă când sunt plecaţi, când sunt mândri că fac parte din acel popor şi o spun cu tărie.

foto_Amza Jucan_exotic_1Poporul se prăbuşeşte când îşi uită credinţa, istoria şi strămoşii. Se prăbuşeşte când nu mai are încredere în valorile proprii şi fiii lui socotesc că numai alte popoare sunt capabile de a realiza ceva. Se prăbuşeşte când îşi marginalizează oamenii şi valorile, înlocuindu-le cu altele de împrumut, străine spiritului încetăţenit prin veacuri. Se prăbuşeşte când îşi ucide pruncii nenăscuţi şi născuţi, când mortalitatea depăşeşte cu mult natalitatea, când moartea pustieşte satele şi cetăţile zi cu zi. Se prăbuşeşte când sănătatea devine o marfă din ce în ce mai scumpă, când învăţământul se perverteşte şi nu-i mai interesează pe copii şi pe tineri. Se prăbuşeşte când pricopseala nu se mai câştigă prin muncă, ci pe căi ocolite, ilegale şi imorale. Se prăbuşeşte când nonvalorile ajung în vârful piramidei sociale, când conducătorii se ocupă de orice altceva, numai de treburile ţării nu. Se prăbuşeşte când dispar încrederea şi unitatea dintre membrii lui, când dihonia ia locul iubirii şi frăţietăţii. Se prăbuşeşte când credinţa străbună e înlocuită cu credinţe din import, când valorile morale sunt aruncate la gunoi, în locul lor punându-se foto_Alexandru Ioan Romannonvalori, din cauza cărora morţii se zvârcolesc în morminte. Se prăbuşeşte când bogăţiile ţării sunt vândute fără noimă şi fără preţ de oameni inconştienţi şi fără perspectiva viitorului. Se prăbuşeşte când populaţia e otrăvită pas cu pas, prin mâncare, băutură, aer şi apă, fără ca să-i pese cuiva cu putere de decizie. Se prăbuşeşte când, în mod sistematic, se cultivă dezinteresul faţă de ceea ce e autohton, propriu, dispreţul faţă de popor şi de ţară. Se prăbuşeşte când nu mai are instituţii bine consolidate, când armata îi este destrămată şi aşteaptă pe alţii să-l apere. Se prăbuşeşte când populaţia nu mai are încredere în conducători, în instituţiile statului, în viitorul neamului, când îşi ia lumea-n cap ca să-şi poată câştiga o coajă de pâine. Se prăbuşeşte când alte popoare mai mari îl înghit. Se prăbuşeşte când e bolnav de nedumnezeire!

*

foto_Delia Florea_detaliu_CasielSfaturi părinteşti. Din cartea Cărarea Împărăţiei a Părintelui Arsenie Boca mai cităm: DUPĂ FIRE ŞI ÎMPOTRIVA FIRII. Puterile sufletului: mintea, iubirea şi voinţa, după orânduirea cea străveche, îşi aveau lucrarea şi ţinta către Dumnezeu. Această tindere spre Dumnezeu a sufletului era lucrarea cea după fire; şi pe temeiul stăruinţei în această tindere, urma să creştem de la chip la asemănare. Aşa eram în sfatul, în ascultarea şi vederea lui Dumnezeu. „În urma păcatului, cel viclean a ţintuit puterile sufletului încă de la început de firea celor văzute şi nu mai era cine să înţeleagă şi să caute pe Dumnezeu”, întrucât toţi cei părtaşi de firea omenească îşi mărgineau puterea raţiunii şi a minţii la înfăţişarea lucrurilor sensibile şi nu mai aveau nici o înţelegere pentru cele mai presus de simţuri.

De la neascultare încoace, puterile sufletului, nemaifiind unite în Dumnezeu, ci învrăjbite şi aprinse de gânduri ce se contrazic, nu mai lucrează după fire, ci lucrează cel mai adesea, dacă nu aproape totdeauna, contra firii. După cuvântul Sfinţilor: toată strădania diavolului aceasta era şi este: ca să desfacă dragostea sufletului nostru de Dumnezeu şi s-o lege de orice altceva, afară de Dumnezeu. Drept aceea, vrăjmaşul, ca să-şi ajungă ţinta fărădelegii, îmbie sufletului ispita întâi, cea prin plăcere, aducându-i momeli plăcute la vedere şi bune la gustare, potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului, în parte; iar pe trup îl împinge să le împlinească cu lucrul şi să le facă tot mereu. Vrea vicleanul, ca pe nişte lipsiţi de bucuria vederii lui Dumnezeu, pe care ne-a furat-o, să ne mângâie, învăţându-ne să iubim plăcerea simţurilor, bine ştiind vicleanul, că asta stinge iubirea de Dumnezeu şi întunecă mintea de la vederea Lui. Că nu Dumnezeu este Cel ce nu ne mai iubeşte şi nu ne mai vede, ci noi suntem cei ce nu-L mai iubim şi nu-L mai vedem, căci între noi şi El e zidul păcatului, iar dincoace de zid, noi: o grămadă de cioburi mereu zdrobindu-ne de zid şi în tot mai mare sfărâmare aflându-ne.

Ascultarea cea străină a încovoiat dragostea noastră spre lumea aceasta şi spre trup. Iuţimea sau voinţa, care, după fire, aveau rostul să îndrepte spre Dumnezeu ca un arc dragostea, iar către diavol mânia, ca pe o săgeată, a aprins-o contra firii şi a transformat-o în ură, încât fiara de om, ca fulgerele zvârle săgeţile în obrazul fraţilor şi în faţa Sfântului Dumnezeu, blestemând şi dând dracului pe toate şi chiar pe sine însuşi. Iar pe biata minte, de unde – după fire – avea să fie oglindirea sau răsfrângerea lui Dumnezeu, tronul lui Dumnezeu în om, locul Său cel sfânt, fie că o întunecă afumând-o cu mândria, fie că o aprinde să stea împotriva adevărului, sau într-alte chipuri o sfărâmă şi pune într-însa urâciunea pustiirii sau idolul (ideea fixă a) păcatului. „Când raţiunea e fără minte, iar mânia aprinsă şi pofta neraţională, ajunge stăpână pe suflet neştiinţa, pofta de asuprire şi desfrâul. Din acestea se naşte deprinderea păcatului cu fapta, împletită cu diferitele plăceri ale simţurilor.” „Tot ce-i de prisos şi peste trebuinţa firească e necumpătare. Iar aceasta e calea diavolului spre suflet. Dar tot pe ea se întoarce acela cu ruşine în ţara lui, când firea e povăţuită de înfrânare. Sau iarăşi, calea e formată din afectele (dorinţele) naturale, care atunci când sunt împlinite peste trebuinţă aduc pe diavol în suflet, iar când sunt împlinite potrivit cu trebuinţa îl întorc prin ele în ţara lui. Iar ţara acestuia e obişnuinţa şi confuzia învârtoşată a viciului, în care trăieşte totdeauna şi la care duce pe cei biruiţi de iubirea celor materiale.” Aşa se înscăunează vrăjmaşul în mintea care nu-şi păzeşte porţile dorinţelor şi aşa de tare o strâmbă contra firii, încât zice răului bine şi binelui rău; întunericului lumină şi luminii întuneric; cuminţeniei nebunie şi nebuniei înţelepciune,” cu care scorneşte apoi că nu e Dumnezeu, ci numai natură, iar dacă e vorba să fie vreun „Dumnezeu”, omu-i „Dumnezeu.”

Iat-o pe biata minte înşelată desăvârşit şi pe diavol rânjind biruitor, că a izbutit să pună minciuna lui în mintea omului, aşa cum l-a asigurat când l-a scos afară din Rai, făgăduindu-i că, mâncând din pomul oprit, va fi: „Ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. De unde să mai cunoască? Iată ce e o minte îndrăcită: din bună, nebună, care socoteşte minciuna adevăr şi adevărul minciună şi azvârle cu spurcăciuni în Dumnezeu, bucurie făcând dracilor. Iată o minte legată cumplit, târâtă în robie străină şi pierzându-şi darul de mare cinste de la Dumnezeu: al libertăţii voinţei şi al dreptei socoteli. Iar trupul cel hotărât după fire să împlinească cu lucrul sfatul lui Dumnezeu şi sfatul dreptei socoteli, împlineşte sfatul fărădelegii, robind patimilor contra firii, care-l spurcă, îl tâlhăresc de vlagă, îl strică cu bolile şi cu totul îl fac neputincios spre ostenelile suirii de la chip la asemănare.

Iată hăţişul de patimi şi fărădelegi în care războiul vrăjmaşului cufundă sufletul celor ce iubesc lucrurile lui şi nu le pasă de Dumnezeu.

*

Rugăciuni. Mai selectăm o rugăciune scrisă de Petre Dumitriu:

Doamne, Dumnezeul meu, Îţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai dat, pentru viaţă, pentru putere, pentru slăbiciune, pentru linişte şi nelinişte, pentru încercări, pentru mulţumiri, speranţă şi nemulţumire, pentru păţanii şi înţelepciune. Doamne, Dumnezeul meu, vino în inima mea, dă-mi bucurie şi linişte. Doamne, Dumnezeul meu, dă-mi bucurie şi linişte. Îţi mulţumesc că m-ai ridicat deasupra duşmanilor mei. Doamne, ajută-mă să mă ridic şi asupra mea, să-mi înfrâng desfrâul, lenea, adormirea obtuză, mânia, răzbunarea. Doamne, Dumnezeul meu, înconjoară-mă cu puterea Ta, curăţă-mi şi inima, limpezeşte-mi şi curăţă-mi mintea. Doamne, nu mă părăsi; nu-mi lua darul rugăciunii; rămâi, Doamne, aproape de mine. Doamne, Dumnezeul meu, stăpânul meu, care ai făcut în mine minuni, vino în inima mea, rămâi lângă mine, apără-Ţi minunile Tale în mine. Doamne, înalţă-mă, fă-mă mai curat şi mai bun. Doamne, dă-mi bucurie!

*

IM007681File de jurnal – 1 apr. 1981. La Biblioteca Academiei am vorbit cu Domnul Ioan Lăcustă, redactor la „Magazin istoric”. Mi-a spus că în numărul din mai al revistei scoate un articol al Domnului Mite Măneanu de la Turnu Severin. Se plânge că e foarte ocupat. Am convenit să-i fac un material cu chestionarele lui Nicolae Densuşianu, Alexandru Odobescu şi B. P. Hasdeu. Mi-a spus: „Fă-l cât mai lung, ca să am de unde tăia!”

Azi am terminat de conspectat Chestionarul lui Odobescu. M-a epuizat acest material!

Mi-am luat volumele XII-XVI din Scrieri, de la legătorie (…). Domnul Moldoveanu, legătorul, mi-a spus că a făcut închisoare cu părintele Stăniloae, cu patriarhul Justin şi cu „toată spuma Bisericii Ortodoxe…” A făcut şase ani din cincisprezece, cât era condamnat. La o sărbătoare a Paştelui, au început să cânte din celule „Hristos a înviat!”, de au fugit şi gardienii. S-a săvârşit slujba Paştelui în 12 limbi.

Seara am vorbit cu Domnul Gheorghe Trocan, inginer-şef la Combinatul Pipera, originar din Bârda. L-am rugat să-mi dea adresa boierului Bădiţă Petrescu din Canada, pentru mitropolit. Mi-a promis c-o caută. M-a invitat pe la dânşii. M-am scuzat. Locuieşte în blocul de vizavi de biserica rusească din centrul oraşului. Şade foarte puţin în ţară, mai mult prin străinătate îşi petrece vremea!

*

Folclor din Mehedinţi (LVII). Vom reda mai jos alte cântece pe care le-am cules la 23 mart. 1981 de la Glavan Lucreţia din Malovăţ, născută la 31 mai 1897, neştiutoare de carte:

Frunză verde foi mărunte
_crop
Frunză verde, foi mărunte,
De-aş trăi ca bradu-n munte,
N-aş avea supărări multe!
Dar trăiesc ca plopu-n vale
Şi trăiesc cu supărare!
Trupul meu e plin de jale
Şi de multă supărare.
Şi de supărare multă
Mi-a căzut lumea urâtă;
Şi de supărare mare
Mă doare, mamă, mă doare,
Mă doare-ntre piept şi şale!
Foto_Amza Jucan_LapusFoaie verde-a bobului,
Dă-i, Doamne, şi omului
Ce i-ai dat şi codrului:
Codrului i-ai dat verdeaţă,
Dă-i şi omului viaţă;
Codrului i-ai dat crenguţă,
Dă-i şi omului mândruţă!
Frunză verde bob năut,
Mama mea când m-a făcut,
Mai bine să fi făcut
Două fântânioare reci
Între două dealuri seci
Şi din mâna mea cea dreaptă
Păhărel de băut apă;
Şi din mâna mea cea stângă
fotoCruciuliţă de argint
S-o bage mândruţa-n sân;
Şi din picioarele mele
Să fi făcut scăunele,
Să şadă lumea pe ele.
Câtă lume o trecea,
Apă cu pahar să bea,
Ţie, mamă, ţi-o ruga!
Să şadă, să odihneşte,
Cu apă se răcoreşte!”

Frunză verde mărăcine
foto_Alexandru Ioan Roman_
Frunză verde, mărăcine,
Eu cunosc vara când vine,
Pe fluturi şi pe albine,
Pe cântatul cucului,
Pe mânatul plugului.
Frunză verde, solz de peşte,
Primăvara când soseşte,
Neica de plug se găteşte
Şi se uită-n deal şerpeşte.
Cine-i om atunci iubeşte!
Cine-i tânăr şi voinic,
Acu-i vremea de iubit,
Când îi frunza cât paraua
foto_Alexandru Ioan Roman_Libotin_detaliuLăstărelul cât andreaua,
Cât îi ţâţa cât nuchiţa,
Atunci îi dulce guriţa!
Unde calci, urmă nu faci,
Unde şezi, nu te mai vezi
Cu mândra de prin livezi!
Mândruliţă, pentru tine,
Mi-aş da inima din mine,
Portofelul meu cu lire,
Să mă văd pe braţ la tine,
Că nu ştiu moartea când vine
Şi mă ia de lângă tine!
foto_Alexandru Ioan Roman_bMândruliţă, zău, spun drept,
Mi-ai făcut o rană-n piept!
Nu e rană de cuţit,
Ci e rană de iubit!
Mândruliţă, când te-aveam,
La nimenea nu te dam,
Numai eu te sărutam!
Din Craiova când veneam,
Numa-n portiţă băteam,
Uşile ţi le-auzeam,
În tindă că te vedeam,
Portiţa ţi-o deschideam,
Guriţa ţi-o sărutam,
foto_Delia Florea_detaliu_4La Craiova mă-ntorceam!
Mândro, de guriţa ta,
Eu nu m-aş mai sătura,
Ca de vin dulce toamna,
Ca de somn primăvara!
Câte mândre am iubit,
Pe toate le-am dăruit
Cu aur şi cu argint,
Numai una mi-a rămas.
O fată din Colibaş
Tot criceşte să mă duc,
Num-o dată s-o sărut,
S-o scol de pe aşternut!
Dar eu nu vreau să mă duc,
C-am rugat-o şi n-a vrut!

*

Ghinionul. Părintele Nicolae Popescu, protopopul de Severin, fusese detaşat la Craiova, în funcţia de vicar mitropolitan. În locul său fusese numit suplinitor Părintele Victor Rădulescu. Om foarte conştiincios, dorea cu tot dinadinsul să-şi facă datoria, pentru că, spera el, avea şanse de a rămâne titular pe post şi asta îi convenea de minune. Aşadar, trebuia să aibă cât mai multă activitate. Zi de zi cutreiera judeţul în lung şi în lat să facă inspecţii de îndrumare şi control la parohii. Într-o zi de noiembrie, părintele Victor a ajuns la Balta. Venise cu autobuzul de Severin. A întrebat în dreapta şi-n stânga, până a aflat unde şade părintele Stelică Zoican. A bătut la poartă. Părintele lucra la casă. Meşterii tocmai puneau grinzile. Mai mulţi salahori roiau prin curte. Părintele muncea alături de ei, dar avea şi grija materialelor, a mesei, a plăţii şi multe altele. Protopopul picase tocmai când nu trebuia! Părintele Stelică s-a scuzat cuviincios, explicându-i că nu poate lăsa oamenii singuri, că se grăbeşte ca să facă iarna cu familia în casă nouă. Mai mult, actele privind gestiunea parohiei le avea tocmai în satul Dealul Cornetului, la casa părintească, unde locuia de fapt. Au stabilit să meargă cu actele până la sfârşitul lunii la protoierie, la Severin, şi acolo să-i facă verificarea. Protopopul a vrut să meargă la următorul preot din Balta, la părintele Grasu, ca să-i facă inspecţia. Din păcate, acesta era plecat la cursuri misionare, la Curtea de Argeş. „Atunci eu venii degeaba?” a întrebat protopopul supărat. „Puteţi să mergeţi la Cernavârf, la părintele Izverceanu, apoi la Prejna, la părintele Doman!” l-a lămurit părintele Stelică. „Cu ce să mă duc la ei?” „Îi dăm un telefon doamnei Verginica, preoteasa părintelui Grasu, şi o rugăm să vină cu şareta şi să vă ducă!” i-a mai precizat gazda. Zis şi făcut. Doamna Verginica era acasă, aşa că repede s-a pregătit, a înhămat calul, l-a pus la şaretă şi a venit. Era o femeie tânără, plină de viaţă, mereu veselă, pusă pe şotii. Îţi era mai mare dragul să călătoreşti în autobuz când era şi dânsa. Cât ai fi fost de necăjit, nu puteai rezista fără să râzi de glumele pe care dânsa le făcea. Protopopul era om de vreo cincizeci de ani, bine legat, înalt, cu faţa încruntată. A urcat în şaretă şi a mormăit un salut spre părintele Stelică. Şedea în şaretă ţeapăn, ca un geamantan, fără să scoată un cuvânt. Doamna Verginica încerca să dreagă busuiocul, să-i spună câte toate, despre sat, despre oameni, mai câte o glumă, degeaba. Protopopul nu vedea, nu auzea. Îşi ţinea geanta pe genunchi şi privea ţintă înainte, abia aşteptând să se termine cât mai repede drumul, ca să-şi facă treaba şi să nu piardă ziua degeaba. Când urcau o costişă, ghinionul i-a lovit în moalele capului. Din cauza greutăţii celor cal_cropdoi din şaretă, s-a rupt chinga de sub pieptul calului, care ţinea ulubele. Acestea s-au ridicat fulgerător, şi şareta s-a răsturnat pe spate. Calul s-a oprit brusc. Căzătura a fost dură. Doamna Verginica s-a rostogolit în praful drumului cu poalele-n cap, lovindu-se zdravăn la un picior; părintele a căzut pe spate, cu picioarele bălăngănind în aer. Reverenda i se prinsese într-un cui la şaretă şi, din izbitura căzăturii, se croise de la brâu până la poale. Cu greu s-au ridicat. Preoteasa şedea ghemuită, ţinându-se cu mâinile de glezna unui picior din care curgea sânge. Protopopul s-a dus la cal să vadă care-i situaţia. A îndreptat ulubele şi a văzut chinga ruptă. „Nu cumva aveţi, doamnă, o sulă, să cârpesc aici?” În ciuda durerii, doamna Verginica nu a putut să lase un asemenea prilej să treacă. I-a dat replica părintelui, aşa cum numai dânsa ştia s-o facă. Cu lacrimile curgând pe obraji, l-a fulgerat pe protopop cu o privire şi i-a strigat: „Lasă-mă, părinte, în pace! În loc să mă întrebi dacă-mi frânsei piciorul, dumneata mă întrebi dacă am sulă? Păi, eu să am sulă? Dumneata cu ce plecaşi azi-dimineaţă de acasă?” Protopopul nu se aştepta la o asemenea întorsătură a lucrurilor. Nu mai avea replică. În momentul acela a uitat de tot necazul. A privit la doamna Verginica şi a izbucnit în râs. Acelaşi lucru l-a făcut şi femeia. Era haz de necaz. Un haz care elibera, care dezamorsa o stare de tensiune, de supărare, de durere. În momentul acela, protopopul, din şef a redevenit om. Tot într-o veselie au înnodat cum au putut hamul şi peste un ceas băteau la poarta părintelui Ilie Izverceanu. Acesta i-a primit bucuros. I-au povestit păţania şi el s-a amuzat pe cinste. Mulţi ani a povestit el însuşi despre păţania protopopului Victor Rădulescu, înflorind lucrurile pe ici pe colo, aşa încât pe mulţi i-a veselit. De, haz de necaz!

*

Morţii din vise. De multe ori am fost întrebat, cu îngrijorare, atât de enoriaşi ai parohiei noastre, cât şi de elevi din oraş, ce înseamnă dacă visează pe cineva mort, fie că este vorba de un neam, fie de un cunoscut. Desigur, puneau acest lucru în legătură cu viitoare evenimente din viaţa proprie, ori din viaţa familiei din care făceau parte. Eu nu sunt specialist în tâlcuirea viselor, dar, ca preot pot să dau un răspuns la o asemenea întrebare. Nu are nici o legătură cu foto_Delia Florea_cimitir_detaliuviitorul nostru faptul că visăm pe cineva mort. Cel mort are nevoie de noi şi ne dă un mesaj, un semn. Sufletul celui decedat nu mai poate să facă nimic pentru el însuşi, dar pot să-l ajute cei rămaşi în viaţă. Ajutorul i-l pot da sub formă de rugăciuni şi de fapte bune. Când visaţi pe vreunul din cei duşi, rugaţi-vă pentru el în rugăciunile Dvs. particulare. Mergeţi la biserică şi rugaţi-vă şi acolo, daţi pomelnic cu numele lui la altar. Dacă aveţi posibilitatea, făceţi-i un parastas; dacă nu aveţi această posibilitate, daţi de pomană unor săraci mâncare, haine sau bani pentru cel răposat. Veţi vedea că nu-l veţi mai visa. La noi venea des Costică al Vaştiţii. Numai ce-l auzeai: „Nicolae, l-am visat azi-noapte pe nea Ghigă! Pleca cu vitele la Bremăna!” Tăticu îl chema şi-i dădea de pomană un pahar sau două de ţuică pentru bunicu. De multe ori îi dădea şi mâncare. În săptămâna următoare, Costică îl „visa” iar pe bunicu şi aşa se întâmpla de câte ori avea poftă de ţuică de prună!

*

Superstiţii. Acestea sunt credinţe false. Unele provin din vechile religii care au existat pe teritoriul ţării noastre înainte de venirea creştinismului, altele au fost împrumutate de români când au intrat în contact cu alte popoare, iar altele sunt inventate de noi de-a lungul timpului. De aproape patruzeci de ani le combat, dar zadarnic. Ele sunt adânc înrădăcinate în mentalitatea multora dintre noi şi nu pot fi scoase aşa uşor. Interesant este că se transmit cu uşurinţă şi tinerelor generaţii. Ele se deosebesc de la o localitate la alta. Sunt multe. Pe la începutul secolului trecut, un folclorist, Artur Gorovei, a adunat într-o carte, Credinţi şi superstiţii (Bucureşti, Editura Socec, 1915, 2 vol., 465 de pagini) asemenea superstiţii, pe care le-a cules din scrieri şi direct de pe teren. Ca să înţelegeţi mai bine despre ce e vorba, voi menţiona câteva din ele: dacă-ţi traversează mâţa drumul, e piază rea; dacă auzi cucuveaua cântând, e semn de moarte; dacă Sf. Împărtăşanie are o anumită poziţie în linguriţă, cel ce o primeşte mai trăieşte sau moare; dacă găina cântă cocoşeşte, e semn de moarte etc.

Am adus în discuţie această temă fiindcă în ultimele săptămâni am avut două asemenea evenimente în parohie. Într-unul din cazuri, cineva a venit dintr-o altă parohie şi a făcut un parastas la o rudă din parohia noastră, pe motiv că anul acesta are nuntă cu copilul şi nu trebuie să facă în casă parastas, fiindcă-i merge rău copilului în familie. În al doilea caz, nişte tineri s-au dus într-o altă parohie să se cunune, fiindcă în biserica satului lor, în aceeaşi zi, mai era şi o înmormântare. Am spus de nenumărate ori şi o voi repeta cât va fi nevoie: fiecare slujbă îşi are rostul ei: înmormântarea e una, cununia e alta. Nu se influenţează una pe alta. Dacă, totuşi, cineva se teme de o asemenea alăturare, poate să se ducă în altă parohie să se cunune. Nu este nici o supărare. Important este să nu rămână familii necununate.

foto- Attila Hajos

Aşadar, dacă respectaţi aceste superstiţii, nu aveţi nimic de câştigat; dacă nu le respectaţi, nu aveţi nimic de pierdut. Ele n-au nimic comun cu învăţătura noastră creştină, ortodoxă. Decât să spargeţi însă oala în capul popii de câte ori se afumă ciorba după aceea, nu aveţi decât să le respectaţi!

*

Publicaţii. În această perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva materiale astfel: Semne apocaliptice, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6239 (20-21 sept., p. 3; In memoriam: Grigore Vieru, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6239 (20-21 sept., p. 4; Scrisoare pastorală – 286 în „Bibliotheca septentrionalis”, Baia Mare, 2014, 4 oct., ediţie şi on-line (http://ebibliothecaseptentrionalis. wordpress.com); Otrăvuri, otrăvitori şi otrăviţi, în „Omniscop”, Craiova, 4 oct. 2014, ediţie on-line (http: //www.omniscop.ro); Idolii vremii noastre, în „Omniscop”, Craiova, 23 sept. 2014, ediţie on-line (http: //www.omniscop.ro); Electorale, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6255 (15 oct.), p. 5; Nota buclucaşă, în „Naţiunea”, Bucureşti, 2014, 9 oct., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Oferta de carte – octombrie 2014, în „Cititor de proză”, 2014, 12 oct., ediţie on-line (http://cititordeproza. ning.com); Fluieraşii de la Balta, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6256 (16 oct.), p. 4.

*

Ajutoare şi donaţii. În această perioadă am primit câteva ajutoare, astfel: Doamna Leonte Daniela din Buzău (BZ) a donat 110 lei; Domnul Rolea Ion din Turnu Severin, fiu al satului Bârda: 100 de lei. Dumnezeu să le ajute!

*

Domnul Vasile Andru din Bucureşti, scriitor şi profesor universitar, ne-a trimis un set din cărţile Domniei Sale să le vindem şi contravaloarea lor s-o facem venit parohiei. Îi mulţumim respectuos!

*

Pentru colecta privind ajutorul de înmormântare al Domnişoarei Berciu Mihaela din Bobaiţa s-au adunat 370 de lei. Colecta continuă.

*

Plăţi. În această perioadă am efectuat câteva plăţi mai mari, astfel: 430 de lei pentru hârtie de scris; 690 de lei protoieriei pentru abonamente obligatorii; 1.000 de lei ajutor de înmormântare pentru Berciu Mihaela; 75 de lei cipuri pentru imprimantă; 118 lei toner pentru imprimantă; 50 de lei curent electric; 85 de lei cilindre pentru imprimantă; 448 de lei pâinea donată în iulie; 801 lei pâinea donată în august; 70 de lei ciocolată pentru copii; 3.550 de lei pentru lumânări; 737 lei poştei pentru coletele de cărţi; 6.000 de lei tipografiei pentru o nouă tranşă din vol. II al Bibliografiei revistei „Mitropolia Olteniei”; 600 lei impozit şi altele mai mici. La 30 septembrie, deficitul parohiei era de 22.432,80 de lei.

*

Zâmbete.

Proverb românesc: „Multe-am tras şi nu m-am ras; nici de asta nu m-oi tunde!”
„Câte găini ai tu, mă, Tomo?” „Zece, cu cocoşul nouă!”
„Câţi ani ai tu, mă, Tomo?” „Păi… sunt leat cu Constantin al lui Sfetcu!” „Şi el câţi ani are?” „A avut nunta într-o zi cu Constantin al lui Cocoş!” „Dar Mariţa?” „A…, ea-i mai mare cu doi ani!”
„Unde am fi fost noi, dacã n-ar fi existat femeia!?” „Cum, unde? În Paradis!”
„Spune-mi, cu ce se curăţă cel mai bine parchetul?” „Cu soţul!”

*

Înmormântări. În ziua de 11 oct. am oficiat slujba înmormântării pentru Ivaşcu Gheorghiţa (92 ani) din Bârda şi Argint Constantin (61 ani) din Malovăţ. Dumnezeu să-i ierte!

*

Program. În cursul lunii noiembrie, avem următorul program de slujbe: 1 nov. (Malovăţ-Bârda); 2 nov. (Malovăţ); 8 nov. (pomeniri dimineaţa, la ora 8, la Bârda; slujbă la Malovăţ); 9 nov. (Bârda); 15 nov. (Malovăţ-Bârda); 16 nov. (Malovăţ); 19 nov. (spovediri şi împărtăşiri în Bârda, la biserică şi în sat); 20 nov. (spovediri şi împărtăşiri în Malovăţ, la biserică şi în sat); 21 nov. (Bârda, slujbă; pomeniri la ora 12 în Malovăţ); 22 nov. (Malovăţ-Bârda); 23 nov. (Bârda); 29 nov. (Malovăţ-Bârda); 30 nov. (pomeniri dimineaţa, la ora 8, în Bârda; slujbă la Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Foto_Amza Jucan_Herculane_crop

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: