PĂŞEŞTE CU SFIALĂ ÎN ŞCOALA SANCTUAR

DSC04327

de Gabriela Genţiana GROZA

Profesiunea de dascăl are cel mai mare impact asupra creşterii şi dezvoltării fiinţelor omeneşti. Mlădiţele se metamorfozează clipă de clipă, au nevoie de cunoaştere profundă, de înţelegere, uneori chiar de sacrificiu personal al adultului sub a cărui baghetă magică se află acestea în anii de şcoală. M-am aflat la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” într-o zi de „toamnă nebun de frumoasă la Cluj”, cum sugestiv o numeşte poetul clujean Horia Bădescu. Sala festivă a Colegiului i-a cuprins cu căldură pe elevii din clasa pregătitoare şi pe cei din clasele I-V, pregătiţi să îşi arate dorinţa de cunoaştere a cărţilor scrise pe suport de hârtie, dar şi pe cei care colaborează la apariţia lor: editorul şi scriitorul. În centrul atenţiei a fost răsfăţatul motănel ploieştean Sulfinică, dar şi eroul de necontestat, Toni, purceluşul roz de pluş, îndrăgit chiar de la prima vedere. O mică zână din clasa pregătitoare ne-a încântat recitând cu emoţie poezia, semn că sensibilitatea micilor mei cititori mă obligă să mai compun încă versuri pentru copii. Le-am citit poezii, le-am interpretat un fragment din Rapsodia română compusă de George Enescu şi Imnul Europei, m-am destăinuit lor, dragilor mei cititori şi nepreţuiţilor dascăli, fiindcă fără ei, noi, creatorii de stihuri şi povestiri, nu am exista. Copiii sunt dornici să ne cunoască, să ştie cum, într-o lume bulversată, mai sunt semeni care se apleacă cu sfinţenie asupra sufletului lor curat, asupra plantelor, animalelor, fiinţe lăsate de bunul Dumnezeu pentru noi, cei care avem menirea să le protejăm existenţa firească pe pământ. Să fii racoviţist e o mândrie. Rezultatele la carte îi îndreptăţesc pe elevi să dorească să ştie de la un scriitor ca mine dacă m-am adaptat vremurilor şi aştern mai întâi pe hârtie scrierile sau le redactez pe computer, aşa cum am fost întrebată de un copil isteţ din clasa întâi. Anii de

DSC04336

şcoală trec mai rapid decât îşi pot elevii imagina. Peste ani, adulţi fiind, fiecare cu profesia lui, vor veni la Colegiu să îşi revadă dascălii şi clasa în care au învăţat. Dilemele pe care le au azi, se vor fi stins între timp. Ca în poemul meu:

DILEME

Pătrunde cu sfială în şcoala-sanctuar
Cu dese palpitaţii înscrise-ntr-un orar,
Popas în locu-n care deprins-ai ABC,
Miracole răspunsuri la întrebări „de ce?”

Pornind spre orizonturi cu-aripile deschise,
Pe frunte, lampioane îţi străluceau, de vise;
Era copilăria ca un caiet deschis,
Imaculate pagini chemau a fi de scris.

La vremea-adolescenţei gândeai că e nedrept,
Ca-n perimetrul şcolii, elevului, deştept,
Să-i chinuiască mintea gramatici, teoreme,
Pe când fiorii vârstei l-încearcă cu dileme.

Priveşte acum banca-ţi, al ei stăpân ai fost,
Când măsura clepsidra al vieţii tale rost,
Şi te credeai, desigur, în miez de Univers,
Iar faptele-ţi minore aveau un tâlc imens!…

Permite-o clipă băncii trecutul să-l scruteze,
Aminte să-şi aducă cum tremura la teze,
În sunete bizare, stârnind articulaţii,
Intrând chiar, de nevoie, tu însuţi în vibraţii…

Ci mângâie azi lemnul, uitării nu te-a dat,
Parfumu-acelor clipe în fibră a păstrat,
Copil ai fost odată, în mreaja joacăi prins,
Trecut-au anii fragezi, dilemele s-au stins…

DSC04337

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: