Din nou în prăvălia negustorului de iluzii

de Octavian LUPU

M-am întors la Negustorul de iluzii şi l-am rugat să-mi îngăduie să vizitez Tărâmul Iluziei, locul său de baştină, să înţeleg câte ceva despre puterea de Din Nou +«n Pravalia Negustorului de Iluziiatracţie a dorinţelor ce îţi seduc voinţa şi te transformă în sclavul închipuirilor deşarte. Intrând din nou în prăvălia sa, am remarcat schimbări masive de decor, mobilierul fiind acum dispus sub o formulă inedită, de factură postmodernistă. Chiar şi el, în locul veşmintelor de secol al XIX-lea, purta jeansi albaştri şi un tricou strident, cu un NY mare pe el, de la numele oraşului New York. Se vedea că mersese şi pe la sală, fiindcă bicepşii săi rivalizau cu ai unui culturist profesionist, în timp ce un imens tatuaj pe antebraţul drept dezvăluia o ancoră imensă cu tot felul de inscripţii într-o limbă necunoscută.

Mirat de toate aceste schimbări, nu am putut să mă abţin să exclam şi să îi spun: „Salutare preabunule Negustor! Dar ce anume s-a întâmplat cu tine? Mă aşteptam să văd acelaşi mobilier ca data trecută şi pe tine îmbrăcat în ţinută de epocă. Însă totul s-a transformat într-un decor desprins dintr-un film de Hollywood şi mă simt ca într-un cartier american. Poţi să îmi explici schimbarea ce s-a produs?”

„Bineînţeles că da! Dar mai întâi îţi urez bun venit în Prăvălia mea”, spuse el râzând zgomotos şi plimbându-şi degetele prin părul tuns scurt, cu aspect cazon, fapt ce i-a reliefat cercelul pe care îl purta în urechea stângă. „Timpurile s-au schimbat, dar Iluzia rămâne aceeaşi”, îmi răspunse cu subînţeles, după care mă invită să vin de cealaltă parte a tejghelei computerizate, pentru a-mi arăta noul său calculator pe post de casă de marcat.

M-am apropiat curios de ecran şi am văzut cum toate articolele disponibile erau afişate sub formă de imagini tridimensionale, ce ieşeau în relief pe suprafaţa mesei pe care acesta era dispus. Nu era necesar să apeşi niciun fel de tastă, fiindcă meniuri colorate, asemenea unor cuburi rotitoare, se modificau de îndată ce sesizau un nou gând sau o nouă dorinţă a celui care stătea în faţa display-ului. Totul era sonor, de la simpla atingere cu degetul a unui obiect afişat, la zumzăirea monotonă, dar plăcută, a motorului de căutare, ce părea cuplat la propria ta minte, oferindu-ţi o imagine cât mai apropiată de ceea ce îţi doreai.

Astfel, cel care intenţiona să îşi cumpere o casă, observa imediat cum gândurile sale încep să se materializeze într-un obiect care în câteva secunde prindea formă şi contur, înglobând şi cele mai intime detalii desprinse din profilul dorinţelor privitorului. În ce mă priveşte, vedeam o casă în stil neoclasic, cu un etaj şi o grădină bine îngrijită dispusă în faţa ei. Arhitectura acestui ansamblu rezidenţial părea să fi fost inspirată din timpul Renaşterii, iar fântâna arteziană din dreapta era o copie perfectă a unui model veneţian cu o vechime de mai multe secole.

M-am smuls cu greu din vraja acestui ecou al propriilor mele gânduri şi l-am întrebat pe Negustor, care acum am remarcat că purta un lănţişor de aur la gât. Verigile sale erau meşteşugit alcătuite, cam late, dar elegante ca formă şi dimensiune. Mă întrebam la ce îi foloseşte unui Negustor un asemenea accesoriu, dar el, de parcă mi-ar fi citit întrebarea, îmi răspunse: „Face parte din noua mea colecţie de bijuterii cu putere de autoiluzionare. Practic, oricine le poartă ajunge să se creadă exact ce îşi doreşte în adâncul sufletului, oferind plăcerea de a se considera conform cu aspiraţiile sale. Astfel, niciun fel de sugestie negativă nu mai apare pe ecranul interior al conştiinţei, niciun reproş şi nicio pată, ci numai imaginea luminoasă a dorinţelor. Vrei să îl încerci?”

Mai mult din curiozitate, am luat o brăţară de smaralde de culoare verde-deschis cu pietricele scânteietoare înşirate una lângă alta, care de îndată ce am pus-o la mână s-a strâns moale, dar ferm, în vecinătatea încheieturii. Imediat am sesizat o bruscă schimbare de dispoziţie şi o euforie plăcută ce emana dintr-o senzaţie plenară de bucurie şi împlinire. Ca la comandă, o mulţime de gânduri şi trăiri s-au revărsat cu tonalităţi de curcubeu, cântând la unison adevărate imnuri de laudă la adresa mea.

„Cine este ca tine, aşa de inteligent, frumos şi plin de putere? Nimeni! Tu eşti cea mai de seamă fiinţă din această lume!” spunea un gând, iar altul îi răspundea: „Mai mult decât atât! Tu eşti cea mai de seamă persoană din univers, fiindcă nimeni nu este ca tine!” După care o muzică plină de farmec se unea cu încântarea simţurilor, preamărind virtuţi de care nu fusesem conştient niciodată, fapt care mă făcea să văd toate lucrurile într-o perspectivă diferită, iar realitatea să îmi apară în alte culori, mult mai vii şi mai atrăgătoare. Speriat de puterea brăţării, mi-am smuls-o şi i-am returnat-o proprietarului: „Nu, mulţumesc. Nu am nevoie de aşa ceva, fiindcă prefer să mă ştiu aşa cum sunt şi nu am nevoie de ademenirea linguşirii.”

„Dar de unde ştii tu cum eşti cu adevărat?” mă întrebă Negustorul. „Oare ai aflat totul despre tine? Eşti conştient de tot ceea ce poţi realiza şi de toate lucrurile pe care le poţi întreprinde? Uite, această brăţară este nimica toată faţă de celelalte obiecte ale colecţiei mele de sezon”, şi cu aceste cuvinte îmi deschise o casetă neagră, pe care erau gravate cuvintele Sigma Medium Male Collection. În interior erau dispuse pe o catifea albăstrie mai multe accesorii: un inel de argint cu o piatră de diamant, un colier de aur, o brăţară cu smaralde şi un cercel de platină. Adăugă: „Aceasta este ediţia de toamnă pentru bărbaţi, dar avem şi pentru femei, indiferent de vârstă sau preferinţă. Dacă doreşti, poţi să o iei, fiindcă o ofer la un preţ promoţional.”

„Şi cam cât costă?” – am întrebat, fiind mai degrabă curios decât doritor să achiziţionez o astfel de colecţie. „Bănuiesc că nu este foarte ieftină, mai ales că la tine nimic nu se dă pe gratis. Totul te costă mai mult sau mai puţin imediat sau în viitorul apropiat”, am adăugat zâmbind cu subînţeles.

„De ce spui aceasta? Eu am mereu oferte avantajoase, fiindcă totul, absolut orice lucru, îl ofer pe credit, fiindcă dacă nu ştii, eu nu primesc bani sau alte bunuri materiale. Articolele produse pe Tărâmul Iluziei nu se pot cumpăra cu astfel de valori, lipsite altfel de noimă pentru noi, cei care venim din acea lume în realitatea voastră trecătoare”, spuse mai departe Negustorul.

Atunci am remarcat că la intrarea în magazin, cum priveai către peretele opus uşii de acces, era un mare panou de plasmă, de dimensiuni apreciabile, cam patru metri lungime şi un metru înălţime, unde se puteau citi cuvintele: „Orice articol se oferă pe credit! Nu trebuie să plătiţi nimic!” Nu prea înţelegeam acest lucru, fiindcă ştiam că în orice lucru oferit pe credit, costul final ajunge să fie mult mai mare, chiar dublu sau triplu, faţă de cel iniţial. Şi atunci l-am întrebat: „Dar în ce anume se exprimă costul unui articol achiziţionat din Prăvălia ta?”

„Chiar nu ştii? Este extrem de simplu, fiindcă singurul lucru imaterial din lumea voastră este Timpul şi, de aceea, orice articol din Prăvălie se plăteşte prin ani, luni, săptămâni, zile, ore, minute şi secunde. De exemplu, această casetă din seria Sigma costă în total cam un an, două luni, trei săptămâni, zece ore, 30 de minute şi 50 de secunde. Normal, este o ofertă promoţională”, şi îmi arătă în partea din dreapta jos a capacului casetei o etichetă albă, pe care erau scrise cu cifre negre următoarele: 1 y, 2 m, 3 w, 10 h, 3 min.

„Bine, dar cum poţi plăti folosind ca monedă chiar Timpul?” i-am răspuns nedumerit. „La ce fel de timp te referi, de fapt? La cel pe care îl trăim, sau la altceva?”

„Este simplu! Mai precis, este vorba despre Timpul cât trebuie să rămâi pe Tărâmul Iluziei purtând sau folosind respectivul obiect, fiindcă orice articol este de fapt o poartă de acces către acest Tărâm, în care toate lucrurile sunt colorate sub spectrul Iluziei şi orice gând devine parte a unei Lumi la care niciodată nu ai visat”, îmi răspunse zâmbind. „Fiindcă pe Tărâmul Iluziei sunt foarte multe Lumi, dintre care îţi amintesc câteva: Lumea Visării, Lumea Înălţării de Sine, Lumea Puterii şi Lumea Banului, toate având în centrul lor Fântâna Plăcerilor, ce îşi primeşte apa din Izvorul Dorinţelor.”

Am rămas mirat de atâtea detalii pe care cu amabilitate mi le-a oferit într-un timp aşa de scurt, dar am preferat să refuz mărinimoasa sa ofertă. Totuşi l-am întrebat: „Nu sunt interesat de niciunul dintre articolele Prăvăliei tale. Preţul mi se pare mult prea scump.”

„Nu te pripi. Uite, fiindcă intuiesc un anumit potenţial în ce te priveşte, îţi voi da voie să priveşti şi să călătoreşti puţin în aceste lumi. Vom merge împreună şi îţi voi arăta oamenii care au intrat pe Tărâmul Iluziei, precum şi experienţa lor în Lumile despre care ţi-am vorbit. Concluzia o vei trage singur la sfârşit. Şi acum ce spui? Plecăm sau nu într-o mică plimbare în Universul de care eu aparţin? Nu vom lipsi mai mult de un ceas, conform Timpului din lumea voastră”, adăugă privindu-mă direct în ochi cu o aparentă onestitate.

Nu ştiam ce să fac, mai ales că imboldul Iluziei Cunoaşterii pusese oarecum stăpânire pe mine, iar pe de altă parte doream să ofer semenilor mei un raport mai exact asupra misteriosului Tărâm al Iluziei, din care ştiam că până acum, dintre cei care intraseră în el, nimeni nu se mai întorsese. De ce nu? Era interesantă această călătorie şi poate utilă pentru cei care urmau să citească jurnalul pe care aveam să îl ţin asupra a tot ce aveam să văd în jurul meu.

Bucureşti, 30 noiembrie 2014

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: