SECOLUL DECLINULUI INSPIRAŢIEI ARTISTICE

Octavian_Lupu

Octavian Lupu

de Octavian LUPU

Inspiraţia artistică nu vine în orice împrejurare, ci are regulile ei după care decide să se înfăţişeze înaintea ochilor minţii. Prin plăsmuirile imaginaţiei, ea face să vibreze coardele sensibilităţii lăuntrice cu reflexii ce transmit unde emoţionale asemenea reverberaţiilor dintr-o sală de concert. Şi cum ar putea fi altfel? Fiindcă adevărata creativitate izvorăşte din adâncimile insondabile ale fiinţei, mai precis din straturi de conştiinţă stratificate şi pietrificate prin trecerea veacurilor de la o generaţie la alta. Ea se manifestă ca o energie telurică ce mişcă temeliile munţilor şi dinamizează roata mereu în mişcare a gândurilor.

Astfel, vârtejul gândurilor asaltează continuu conştiinţa umană cu trăiri contradictorii, ce realizează o secţionare interioară cauzatoare de suferinţă. O imagine revelatoare ne-o oferă filmul de desene animate „The Point”, sau „Punctul”, în momentul în care eroul principal, Oblio, îl întâlneşte pe „Pointed Man”, sau „Omul Indicator”, din pădurea „Pointless Forest”, adică „Pădurea Fără Direcţie”. La întrebarea lui Oblio asupra drumului pe care trebuie să îl urmeze, acesta îi răspunde indicând toate direcţiile posibile. Aşa sunt şi indicaţiile conferite de izbucnirea necontrolată a gândurilor, care sub forma lor primitivă ne aruncă dintr-o parte în alta într-o confuzie de nedescris. Tot astfel apar şi scrierile sau expunerile celor care nu au deprins disciplina fundamentală a comunicării limpezi şi necontradictorii, care din nefericire abundă în marele bazar al Internetului. Poate nu întâmplător, Oblio în limba italiană înseamnă „uitare”, ce descrie starea de confuzie a gândirii nestructurate şi lăsate la voia întâmplării.

Secolul Declinului Inspiratiei Artistice

Într-o manieră diferită, gândirea artistică se bazează pe o atentă ordonare a gândurilor ce se obţine printr-un atent şi delicat proces de selecţie, ce necesită un control fin al exprimării. Aşa cum o mâzgăleală trasată pe o foaie de hârtie nu necesită un efort suplimentar celui de a lăsa creionul să alunece cum doreşte, vorbirea necizelată murdăreşte deopotrivă pe autor şi contemplator. Dar trasarea cu migală a unui desen presupune tehnică, rigoare şi introducerea unui element raţional care să lege laolaltă întreaga exprimare. Aşa ceva nu se poate obţine la întâmplare şi de aceea, nici inspiraţia artistică nu vine decât la cei care s-au pregătit temeinic în şcoala disciplinării trăirilor interioare.

Dar ca un armăsar lăsat să alerge în voia lui, exprimarea brutală, grosieră şi invadată de neştiinţă ia cu asalt redutele bunului simţ punând stăpânire pe individ şi colectivitate. De aceea, fără existenţa unor artişti de valoare, cultura autentică ajunge să fie călcată în picioare sub copitele prostului gust, lucru ce devine un model şi o pricină de mândrie pentru necunoscători. În astfel de etape istorice decadente umanitatea se diminuează în favoarea animalităţii, iar omul se abrutizează tot mai mult uitând de exprimările înalte ale limbajului şi cugetării la care el poate ajunge. Şi astfel, dezordinea ajunge să pună stăpânire pe gândirea noastră şi să nu mai găsim dispoziţia necesară cugetării raţionale, cu toate relele ce decurg.

O altă tendinţă este cea a copierii nesfârşite lipsite de discernământ. De fapt, trăim într-o epocă a transcrierii prin cele mai felurite metode, în dauna creativităţii. Cultura „Facebook” ne-a obişnuit să preluăm şi să dăm mai departe lucruri făcute de către alţii. Nimic rău în acest lucru, dar din nefericire acest lucru conduce la o dependenţă ce tinde să înlocuiască efortul de a realiza lucruri noi, care să aducă un plus de valoare lumii în care trăim. Observ în fiecare zi defilarea ştirilor de tot felul luate şi aruncate mai departe, ca şi cum destinatarii ar fi un fel de magazie în care sunt azvârlite sacoşe şi cutii mai mult sau mai puţin folositoare. Copierea nu este rea în sine, dar dacă ea devine singurul răspuns în faţa realităţii, ceva sigur nu este în regulă. Fără originalitate nu există progres şi fără creativitate se ajunge la mersul în cerc sau chiar la bătutul pasului pe loc.

Mai departe, pe bursa de valori a lumii se tranzacţionează articole lipsite de valoare la preţuri fabuloase, pe măsură ce adevăraţii artişti dispar în bezna ignorării. Însă arta autentică îşi are originea într-o formă de atentă de meditaţie asupra naturii lucrurilor. Prin tatonarea formelor felurite sub care ni se înfăţişează universul înconjurător, cugetarea se adânceşte prin explorarea esenţialului aflat dincolo de superficial şi al permanentului ce depăşeşte accidentalul. De exemplu, tatonând forma cuvintelor, scrierea artistică scoate la lumină limpezimea gândurilor lămurind şi rafinând expresia până când aspectul exterior fuzionează cu cel interior, fondul ieşind la lumină asemenea izvorului ce vine cu putere din adâncuri. Şi astfel, totul se umple de lumină şi culoare pentru cel ce percepe lumea preţuind înfăţişarea lucrurilor.

Lipsa de meditaţie se observă mereu prin superficialitatea comunicării, ce rămâne ancorată în faptul divers ridicat la rangul de eveniment. Cu un bubuitor „Breaking News” ecranele televizoarele sunt astfel umplute cu informaţii deformate şi scoase din context, în timp ce auditoriul asistă captiv la derularea banalităţii. Cine mai are ulterior dispoziţia de a explora cu răbdare frumuseţea unei scrieri sau a unei expuneri destinate să încânte sufletul? De îndată ce etalonul valorii a fost aplatizat, conştiinţa nu mai poate să distingă lucrurile înălţătoare. Superficialitatea a învins în cele din urmă, iar concentrarea necesară receptării în adâncime a dispărut.

Şi un alt factor cu impact nefast asupra creativităţii artistice este reprezentat de gândirea negativistă, care reţine doar întunericul nopţii şi tonurile cenuşii ale umbrei în miez de zi. Asemenea unei mocirle care îşi imobilizează victimele, puterea umbrei afectează percepţia până la stingerea oricărei lumini capabile să dea la iveală realitatea aşa cum este ea. Pe de altă parte, arta se naşte din speranţa lăuntrică a sensului ce transcende absurdul aparent al vieţii, fiind un demers îndrăzneţ în dobândirea nemuririi. Nobleţea acestui gest primordial conferă celui ce creează şi celui ce priveşte o motivaţie lăuntrică de excepţie, capabilă să străpungă norii îndoielii şi neputinţei. Iar braţul inspiraţiei nu face altceva decât să dinamizeze energiile latente ale fiinţei umane şi să le orienteze constructiv spre transformarea lumii în mijlocul căreia trăim.

Dar cine mai are timp şi dispoziţie pentru aşa ceva? Cultura hipermarketului ne împinge înainte să consumăm spaţiul şi să irosim timpul în alergarea zilnică, fără să băgăm de seamă că braţul tenebros al Iluziei distruge în urma noastră tot ce ne-am străduit să construim. Însă, dintre toate demersurile conştiinţei, manifestarea artistică reprezintă cea mai greu de erodat structură creată de către umanitate. Astfel, există o dimensiune transcendentă ce subzistă în orice operă de valoare, care poate influenţa pozitiv gândirea umană chiar şi în secolul XXI. Dar desprinderea de bazarul informaţional necesită un efort similar ridicării din barbarie, iar depăşirea superficialităţii se poate realiza numai printr-o strădanie civilizatoare asemănătoare trecerii de la primitivism la epoca modernă. Până atunci, sălbăticia cibernetică va continua să submineze valoarea supremă a creativităţii autentice, până când o altă Eră va apărea pe ruta de navigaţie a corabiei istoriei.

Bucureşti, 12 noiembrie 2014

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: