Născut marţi, toamna

MOTTO: Scriu pentru „aproapele meu” fără să „mărturisesc strâmb”,
fără să-i „poftesc muierea” şi fără să-i „poftesc niciun lucru”
în schimb
(Aurel Pop)

de Angela-Monica JUCAN

Aurel Pop

Aurel Pop

Nu ştiu de ce am impresia că era o zi de primăvară – parcă timpurie – şi nu alt anotimp când m-am pomenit la serviciu cu cineva care venise pur şi simplu să mă cunoască! Pot spune că nu eram „mai prejos” (dintr-un anumit punct de vedere), fiindcă nici mie nu-mi era necunoscut numele Domniei Sale. Ne intersectaserăm mai ales prin revistele ARP ale generosului Artur Silvestri (pomenit cu drag fie în veci), eram şi într-un volum colectiv realizat de acelaşi nemuritor Artur Silvestri. Ba, eu aveam chiar un ascendent: că îl şi bârfisem odată şi o dată (de bine, cu Mariana).

Era dr. Aurel Pop (pe atunci drd.).

Da, era sigur primăvară – deduc pentru că a trecut oarecare timp până când, în zi de toamnă adâncă, acelaşi an, am fost chemată la direcţiune să mi se dea de făcut caietul biobibliografic „Aurel Pop – 60”.

20100224133545421_0001_

manuscris Aurel Pop

Am adunat cu această ocazie – cum se face – date biografice şi odată cu ele aveam să adun repere ale unui destin strict artistic – cu data naşterii (22 noiembrie nu e data reală) eliberată din memoria familiei, care însă a reţinut cu precizie ziua de marţi a unui sfârşit de octombrie sau început de noiembrie (clar zodia Balanţei); cu o copilărie începută într-un loc şi continuată în altul, fără a se putea spune că şi încheiată acolo, fiindcă nu atinsese vârsta majoratului când s-a dus să-şi întâmpine tinereţea tocmai la Arad; cu începuturi de cu vreme ale afirmării în creaţia literară; cu semne din zvon de ghioc şoptind despre artistul complex care s-a ocupat un timp, cu mult succes, şi cu desenul, şi cu sculptura în lemn. Aveam să cunosc totodată câte ceva din câmpul de forţe al stelei sale care i-a măturat în traiectoria ei tot mai bine drumul de îndeletnicirile lumeşti, până a rămas curat frisonul cultural euperturbat deseori de furtuna ridicării în slava premiilor literare, a numeroase distincţii, a recunoaşterilor, a încredinţărilor de funcţii sau poziţii, a afilierilor la organizaţii culturale, a dobândirii unui important statut şi a unor titluri ştiinţifice. Dar am şi înţeles că Fortuna i-a cerut plată grea, în monedă de nervi, de energie, de seriozitate, de perseverenţă, de constanţă, de neodihnă, de răbdare, de conştiinciozitate şi corectitudine.

20100224133545421_0002_

manuscris – Aurel Pop

Am adunat pentru caiet, desigur, şi material bibliografic. Odată cu el avea să mi se contureze în dimensiuni şi mai precise portretul moral al celui care ştiu că n-a fentat plăţile cerute de „noroc”. Numeroasele traduceri din opera sa, inclusiv în limbi exotice, atestă un prieten mai presus de bariere etnice, de concepţii, de profil cultural. Zeci de interviuri „luate” (foarte puţine „acordate”), de cronici literare, de prefeţe sau postfeţe, de prezentări de carte la lansări ale unor confraţi consacraţi sau ale unor debutanţi, prezentări cu alte ocazii, ca şi activitatea de editor sau de gazdă bună în revistele pe care le conduce fac dovadă de altruism infinit şi necunoaşterea sentimentului invidiei. Căci, în ce-i priveşte pe cei de-o seamă cu el, se ţine departe de coteriile zilei şi, cu multă înţelegere şi stăpânit de modestie, nesupărat pe drumul abrupt şi accidentat care i-a fost hărăzit, promovează tineri, făcându-le mai uşor urcuşul. Mici gânduri trimise în comentarii pe internet – de apreciere, de felicitare, de îndemn, de încurajare, de mulţumire – indică omul atent întotdeauna cu semenii. Că îi găsim numele în lista de semnături pentru un apel de repunere în drepturi a unui scriitor sau pe o petiţie pentru salvarea unei cafenele culturale de la mulţi kilometri depărtare este probă peremptorie de simţ civic exemplar. Apoi, necroloagele şi evocările demonstrează caracterul unui om neinteresat (că morţii nu-l mai pot recompensa, şi totuşi îi omagiază). Dar ce necrorecompense, când nici viii nu se prea întrec în asemenea gesturi – a se vedea spre edificare puţinătatea paginilor cu recenzii care i s-au făcut sau cu interviuri care i s-au solicitat. Dar dr. Aurel Pop nu aşteaptă să i se întoarcă binele (pe modelul biblic Mai fericit este a da decât a lua – FA 20, 35). Se bucură dacă se scrie despre Domnia Sa şi-i mădăreşte pe cei care au scris, incluzându-le texte integrale sau fragmente în volumele proprii pe care le scoate. Semne limpezi de neîntârziată şi egală mulţămită, deşi numele semnatarilor sînt de toată mâna – şi mai importante, şi mai puţin importante.

Despre atâtea, iată, pot vorbi până şi datele seci ale unui caiet de tipul celui amintit.

Dar, extracaiet, dintre cei 60 de ani neîmpliniţi din (sigur) primăvara 2009 şi cei 65 din toamna asta pe sfârşite, aleg numai o întâmplare, care mă impresionează şi uşor-amuză de câte ori mi-o amintesc: Mă întreabă cineva într-o zi dacă nu am vreo cunoştinţă la arhivele sătmărene, că, fiind din alt judeţ, n-ar vrea să facă drumul degeaba până acolo – deci l-ar interesa orarul, condiţiile în care ar putea consulta dosarele şi dacă există vreo speranţă de a găsi ce caută. N-am nicio cunoştinţă la arhive, dar am o Cunoştinţă în Satu Mare. Şi o sun. Răspunsul n-a fost nici da, nici ba. Ci, închipuiţi-vă, m-a întrebat dacă persoana (nici nu ştia despre cine-i vorba, nici n-a întrebat) vrea neapărat să meargă în Satu Mare sau ar fi de acord să caute el în locul ei documentele şi să-i extragă datele de care are nevoie! Câţi, adunaţi din toată lumea, ar mai fi în stare de aşa ceva?

Încă 65 şi binecuvântaţi de Dumnezeu ani, de-acum înainte!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: