Vocea Cosânzenei (partea întâi)

foto_Ioan Alexandru Roman_crop

de Angela-Monica JUCAN

Şoseaua, prietenoasă, cât o linie de mocăniţă. Jur-împrejurul aproape peste tot departe, învăluit de fodre de dealuri. Câte-un stol de copaci, din când în când, zboară pe lângă maşină. Lumina – chihlimbarie, coaptă încet de un soare binevoitor, care nu-ţi coace şi creierul, ca cel de mai toată vara asta. O oră de drum, şi se face Libotin.

Eram (joi, 15 august 2013, de sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului) în deplasare de documentare pentru acest material, cu Sandu pe post de proprietar de autoturism, şofer amator şi fotograf de ocazie şi aveam să aflu mai târziu că tot el a fost în urmă cu ani buni inginer-şef în acelaşi loc de muncă cu instructorul Ioan Perhaiţă al Grupului vocal-folcloric feminin „Cânt şi dor” din Libotin, despre care urma să adunăm date în cuvinte şi imagini.

Grupul vocal feminin CANT SI DOR_foto_Ioan Alexandru Roman

Surpriza a fost că fetele pe care le-am cunoscut (n-am avut ocazia să întâlnesc întregul grup) sînt mai tinere decât credeam – majoritatea eleve, două studente, aflate încă sub autoritatea părinţilor, şi abia două din cele prezente atunci au întemeiate familii. Nu-mi fixasem dinainte întrebări, dar ce să-ntreb! Satul face – parafrazând vorba Poetului – ce face de mult. Ziua de ieri, ziua de-alaltăieri, ziua de mâine înseamnă în acest sezon lucru la fân. Ce să-ntreb!

Din informaţii minimale şi impresii personale, am încercat totuşi să schiţez nişte portrete, inevitabil, subiective.

***

Alexandra Viorica Boga este un Capricorn care nu avea încă, la data interviului, 15 ani. S-a născut cu luminile cerului sub gene, duminică, 27 decembrie 1998 – în ziua martirică a Sfântului Apostol Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. La vârsta de şase ani, Alexandra s-a trezit cu un frăţior mititel, fragil şi gălăgios în casă, şi Alexandra Viorica Boga_foto_Ioan Alexandru Romancare acapara cam mult atenţia părinţilor ei. Încet, frăţiorul a crescut, au crescut amândoi, dar, la aşa o diferenţă de vârstă, şi ea fată, el băiat, n-au prea avut probleme comune. Acum (2014), Alexandra este o domnişoară liceană în primul an la „Petru Rareş”, în Târgu Lăpuş. În timpul şcolii, locuieşte tot în Libotin şi face naveta zilnic, cu autobuzul. Frăţiorul e, bineînţeles, tot în urmă cu şase ani – elev, din toamna 2013, în clasa a III-a. Învaţă bine, însă „nu-i cuminte” şi n-o ascultă, deşi ea (numai ea) se ocupă de el, ajutându-l şi la lecţii, dar în primul rând încercând să suplinească absenţa mamei, care e plecată departe la lucru. Cu o zi înainte de întâlnirea noastră, în vacanţă fiind, Alexandra a fost „la fân”, unde-i greu, nu merge de plăcere, ci pentru că n-are ce face, trebuie să participe la treburile familiei ei. Au o vacă şi doi porci, dar nu-i place de ei. În schimb, îşi iubeşte pisica, de unde deduc că are nevoie de o companie caldă. De zece ani e tot sora mai mare, cu responsabilităţi încă de când s-ar mai fi jucat. Din fericire, există formaţia „Cânt şi dor”, unde găseşte armonie, culoare, apreciere, iar răsplata aplauzelor este de multe ori special pentru ea, pentru că s-a lansat şi ca solistă de muzică populară lăpuşeană – în 19 mai 2013, la Sărbătoarea portului şi cântecului popular din Cupşeni, unde s-a înscris în exigenţele festivalului şi prin costumul ei popular unic – fin, distins, minunat, absolut personal, cu un croi aparte şi broderia insolit trasată pe cămèşă, neieşind totuşi din tradiţia vestimentară mai de demult a locului, port în care era îmbrăcată şi la vizita noastră în Libotin. Pentru mai târziu, e hotărâtă deja să se facă asistent social şi va urma secţia cu acest profil a Departamentului de Teologie Ortodoxă din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare. Cred că s-a orientat bine. Se va perfecţiona în a răspunde cu pâine la pietre, că, doar, e născută în ziua primului martir al creştinilor – ziua sfântului lapidat, care a murit înălţând rugă pentru iertarea călăilor lui. Alexandra are un destin de excepţie – cu conflictele interioare ale sufletului ei receptiv, cu bariere în calea aspiraţiilor (dar care se ridică la orele potrivite), cu o poziţie deocamdată subalternă. Are multe nevoi – de afecţiune, de afirmare, de autoritate etc. Dar şi de ea e nevoie: la câmp, la animale, prin gospodărie, lângă fratele ei care „nu-i cuminte” şi care-i datorează, în parte, succesele şcolare. Are nevoie mama să fie liniştită că se poate bizui pe ea. Are nevoie tata, care lucrează mai mult de „zi lumină”, având şi serviciu. E nevoie de ea în grupul vocal „Cânt şi dor”, e nevoie de ea ca solistă, o aşteaptă spectatorii. Are nevoie de mângâierile ei pisica moale şi cuminte. Aşa că, nu văd decât că Alexandra este o persoană importantă, chiar dacă deseori se simte strivită de dor, constrângeri şi împotriviri.

Ileana Boga_foto_Ioan Alexandru RomanIleana Boga, tot Capricorn, este mai practică, mai pozitivă şi este ea sora mai mică. În personalitatea ei s-au cristalizat deja virtualităţile cu care a intrat în viaţă acum 22 de ani (8 ianuarie – în a doua miercuri a lunii –, anul bisect 1992). Ea se acomodează uşor sau are pretenţii realiste. Cu ochi de culoarea păcii, priveşte cu înţelegere problemele celorlalţi şi şi-a ales meseria care salvează vieţi şi ia durerea. Urmează acum (2013) Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din Baia Mare, locuieşte în internat, unde se simte bine cu cele trei colege de cameră, vine acasă la sfârşit de săptămână şi în vacanţe. Nu intenţionează să devină medic. Meseria de asistentă medicală îi place şi doreşte să o practice. Ileana este şi un prieten statornic: din primul an de grădiniţă şi până la sfârşitul clasei a XII-a, a fost colegă cu Zamfira Anamaria Buda, împărţind împreună şi aceeaşi bancă, iar acum, când tot soarta le-a trimis să-şi continue studiile în oraşe diferite, păstrează neuitaţi acei ani, cu bucuria că sînt în continuare colege în grupul vocal feminin „Cânt şi dor”; şi-apoi, tot timpul curtea părintească a celeilalte este pentru fiecare în punctul său de orizont. Când e în Libotin, Ileana îşi Pusa cu Ilieasumă o parte din muncile alor ei – şi câte nu sînt! Au o iapă „roşie” (un cal roib), Puşa, pe care o folosesc la cărat, exceptând iernile, când stă în grajd şi e scoasă în unele zile la plimbare sau face cu ea exerciţii hipice Ilie; au doi bivoli (bivoliţe, presupun) şi două vaci, trei porci, dintre care, o scroafă era aşteptată să fete în şase-şapte săptămâni după Sfână Măria Mare din 2013. E de lucru cu atâtea animale, plus culturile agricole, legumicole, fâneaţa etc. Timpul liber e destul de puţin. Atunci e artistă, cântând în grupul vocal-folcloric feminin „Cânt şi dor”, mult din acel „timp liber” consumându-se astfel în altfel de muncă. Cu colegele ei din această formaţie şi alături de alţi consăteni cu voce bună, cântă şi în corul bisericesc. La Biserică, pe scenă şi la diverse ocazii sărbătoreşti îmbracă un superb costum popular moştenire de familie. (Făt-Frumos recuperează din pod armele ruginite ale tatălui său – numai cu ele poate învinge –, le curăţă, le lustruieşte, apoi ele vor prinde şi strălucirea victoriei. Tot aşa, Ileana a învins, luând „Premiul pentru cel mai autentic costum popular” la ediţia din 2013 a „Sărbătorii portului şi cântecului popular” a comunei Cupşeni.) Încă ceva de admirat la ea: este printre puţinii din Libotin care nu-şi leagă câinele. Consideră că Nero al ei, un câine frumos, alb, „în vârstă”, la data conversaţiei noastre, n-ar merita un asemenea tratament sechestrator, el nefăcând nimic rău. Din păcate, înainte de apariţia acestui material, Nero a murit. Le murise nu cu prea mult timp în urmă şi pisica, dar acum au alta, venită singură în curtea lor. Cu pisicile e mai mult fratele ei, Ilie, corist în ansamblul coral „Dacii liberi” (unde ei au şi un verişor: Gheorghe Boga), iar Ileana cu câinii; ne-am întâlnit şi altădată, în Baia Mare, şi era hotărâtă să adopte alt câine. Suflet bun. Ileana are mare putere de observaţie şi vede imediat esenţa lucrurilor. În conversaţiile cu ea, am auzit repetat verbul a plăcea, a vorbit frumos despre toate colegele, lucrurile neplăcute n-au fost pomenite, doar ei şi-a găsit nişte – cum le crede ea – cusururi. Am pus concluzia că ştie preţui şi descoperi binele la toată lumea. Are dreptate. Nu răul e important, chiar dacă uneori e în mare forţă.

Zamfira Anamaria Buda_foto_Ioan Alexandru RomanZamfira Anamaria Buda (ea e colega şi prietena fidelă, la rândul ei, a Ilenei Boga), modestă, uşor rezervată, mi-a spus de parcă ar fi un lucru mărunt că este (2013) studentă în anul III la Facultatea de Textile, Pielărie şi Management Industrial, filiala din Târgu Lăpuş a Universităţii de Stat „Gheorghe Asachi” din Iaşi. Cu siguranţă va fi un bun inginer, pentru că exersează şi practic meseria lucrând ca tapiţer la SC Taparo SRL din Târgu Lăpuş, învăţând, vasăzică, şi care sînt greutăţile muncitorilor. Nu-i e uşor şi cu şcoala, şi cu serviciul în două schimburi, şi cu naveta, şi cu treburile de-acasă şi de la câmp, dar se descurcă şi aşteaptă cu optimism viitoarele greutăţi (bucuroşi le-om duce toate…), care nu se vor sfârşi curând, Zamfira având de gând să facă şi un masterat. Ca inginer, va lucra în aceeaşi întreprindere şi doreşte ca acesta să fie locul ei de muncă definitiv. Libotinul este un sat lăpuşean dintr-o puternică zonă de creştere individuală a animalelor, iar familia Zamfirei avea în august 2013 trei bivoli, trei porci, zece oi (acestea din urmă stând doar iarna acasă), nu ştiu câte orătănii şi ciobănescul Lăbuş (agresiv dacă e provocat şi nebucuros de oaspeţi, atitudine pentru care e nevoit să stea legat). În funcţie de timpul disponibil, Zamfira le hrăneşte, le adapă, le face curat etc. Când am fost acolo tocmai era o perioadă de lucru intens la fân (necesar animalelor), la care participa şi Zamfira împreună cu tatăl ei şi un unchi. După sezon, au de lucru la câmp, unde cultivă mai ales cartofi şi porumb, sau în grădina de zarzavat. Când grupul vocal „Cânt şi dor” are repetiţii pentru spectacole sau pentru a susţine Sfânta Liturghie şi a cânta pricesne, când pleacă în deplasări, când susţine concerte, Zamfira e şi acolo, „la datorie”, însă nu din datorie, ci de drag. După cum se vede, zilele ei sînt pline, dar plinul nu se revarsă distrugător, fiindcă ea păstrează controlul situaţiilor şi găseşte rezolvări inspirate. Temperat-saturniană prin ziua naşterii şi Leu din capăt de zodie (născută sâmbătă, 22 august 1992), firea ei combină calităţile răbdătorului şi aşezatului Saturn cu energia solară a Leului şi are şi ceva (chiar mult) din aptitudinile organizatorice mercuriene ale Fecioarei. Acum studentă, mâine masterand, într-o zi se va auzi de inginer doctor Zamfira Anamaria (cu numele de familie schimbat). Îmi place să cred că va urca şi atunci pe scenă mirabilul costum popular pe care acum îl poartă şi dumnezeiescul cântec lăpuşean, că va urca şi atunci treptele Bisericii din sat, că va urca cu o generaţie şi cu două zestrea spirituală şi materială a Satului românesc, că va urca întotdeauna. Şi mai departe, prin cei cărora le va lăsa într-o zi locul – cu tot cu conştiinţa de Neam şi succesiunea de Om adevărat.

Livia Niculina Filip_foto_Ioan Alexandru RomanLivia Niculina Filip (născută duminică, 8 decembrie 1991) este o prezenţă singulară, de o eleganţă decentă nativă. Zodia? Educaţia? – Mai degrabă zestrea genetică. Obişnuită cu apariţiile în public, se ţine la distanţă de laude, nefiind atinsă de vedetism, deşi sigur că se bucură şi ea la fiecare succes. Discret mi-a mărturisit (chiar ca dezvăluirea unui secret) că e studentă şi, dacă n-aş fi întrebat-o, ar fi uitat să-mi spună că e şi solistă de muzică populară; oricum, n-a amintit nimic de lauri (dar am aflat din altă sursă de premiul special al juriului obţinut în anul 2010 la Festivalul „Cântecele Motrului” de la Târgu Jiu). Am vorbit puţin, fiindcă tocmai urma să plece în câteva minute la Zalău pentru un spectacol, împreună cu două colege de cor, soliste şi ele. Am reuşit să aflu că este studentă în anul III la Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj şi are în plan un masterat în acest domeniu. Nu stă în cămin, locuieşte cu chirie în oraş şi se simte bine în Cluj. Deşi e destul de departe, la două-trei săptămâni vine acasă, în Libotin, de unde parcă nici n-a plecat. Studenta, artista face curat în grajd la vacă, la cal, sau pune mâna la grelele munci ale câmpului. Duminica la Biserică, în sărbători şi pe scenă apare într-un splendid şi impregnat de emoţii port libotinean format din piese lucrate şi purtate cândva, în tinereţea lor, de bunicile ei, dintre care doar una mai trăieşte. Solistă fiind, şi-a câştigat o anumită libertate, totuşi, deşi nu întotdeauna poate participa la activităţile lui, se întoarce mereu la grupul vocal cu care a apărut prima dată sub sclipirile rampei şi din care doar se desprinde uneori ca interpretă individuală, trecută şi prin Şcoala Populară de Artă din Baia Mare, pe care a frecventat-o (2007-2010) concomitent cu cursurile liceale, la clasa profesoarei Voichiţa Regoş, secţia Canto popular.

Dochia Adriana Giurgiu a avut norocul de a se fi născut într-o duminică – 19 martie 1995 –, în sensibila zodie a Peştilor. Este prietenoasă, afectuoasă, veselă, un interlocutor stenic, îmbietor la Dochia Adriana Giurgiu_foto_Ioan Alexandru Romanconversaţie, cu un nu ştiu ce limpezitor în gând şi-n vorbă. Este şi ea membră a grupului „Cânt şi dor” şi solistă (aşteptată, în ziua întâlnirii noastre, într-un concert, la Zalău). Ca solistă, a luat premiul al II-lea la prima ediţie a Festivalului „Ion Petreuş” (Baia Mare) şi premiul III la Cicârlău, la Festivalul „Alină-te, dor, alină”. A urmat şi ea canto popular la Şcoala Populară de Artă „Liviu Borlan” din Baia Mare. Acum este elevă la Liceul Pedagogic din Sighet. Stând acolo în gazdă, îşi poate organiza mai bine timpul, aşa încât a reuşit să viziteze cam toate obiectivele culturale, istorice şi de agrement sighetene şi din împrejurimi. Vine dintr-un sat, cunoaşte Satul şi totuşi s-a dus acolo unde se conservă truda şi aspiraţia estetică a străbunicilor noştri – la muzeul etnografic din localitate. S-a dus şi acolo unde se apără memoria jertfei pentru un ideal neacceptat într-o nefastă conjunctură social-politică – la muzeul „Memorialul durerii”. Dar trăieşte Astăzi şi se duce când are puţin timp în parcul Grădina Morii să se reîncarce fizic şi psihic pentru ziua de studiu de mâine şi de săptămâna viitoare. Vine Acasă şi iar se încarcă pentru viitorul an şcolar… încărcându-se cu multe din treburile gospodăriei lor, după care iese în soare sau sub reflectoare îmbrăcată ca-n poveşti, în alb sfinţit de curcubeie de flori şi semne din bătrâni, dând şi glas străbunelor cântece cu care a crescut. Se-ntoarce la şcoală ca elevă, iar când va fi la catedră va avea ce să-i înveţe pe micii şcolari. Va învăţa şi ea mai departe, pentru că vrea să facă simultan cu serviciul o facultate de psihopedagogie – nu ştie încă unde. În orice caz, cariera va fi didactică. Arta, tradiţia, obiceiurile de zi cu zi? – Încărcare şi descărcare. Şi promovare din respect pentru cei de ieri, din nevoia de azi, din răspunderea faţă de cei de mâine. Şi dezlegare şi valorificare a harului trimis ei de Însuşi Dumnezeu.

Ancuţa Perţa (născută în 15 decembrie 1998 – Săgetător, semn de Foc, după zodiacul caldeean, şi Tigru de Pământ aspectat pozitiv, Ancuta Perta_foto_Ioan Alexandru Roman_după calendarul chinezesc) este în cor împreună cu mătuşa ei, corista şi solista Livia Niculina Filip, despre care am scris ceva mai sus. Nepoata este cu doar şapte ani şi şapte zile mai tânără decât sora mamei, dar, excluzând anii, o ajunge rapid, pentru că Ancuţa este şi ea solistă, din anul 2013, când a debutat, în 19 mai, pe scena de la Crucile Drumului, unde se desfăşoară an de an Sărbătoarea portului şi cântecului popular din Cupşeni. Acum (2013-2014) elevă în clasa a opta, învaţă în Libotin, iar liceul îl va face, foarte probabil, în Târgu Lăpuş. Se mai gândeşte ce facultate să aleagă şi de fapt nu-i nicio grabă, mai are timp să decidă. Îi place româna foarte mult, apoi intră în ordinea preferinţelor biologia şi – e de-nţeles! – muzica, fără să-i displacă prea mult vreun obiect din câte face la şcoală. I se pare normal să nu-şi lase părinţii şi bunicii singuri la lucru. Deşi nu locuieşte împreună cu bunicii, e alături şi de ei, ajutându-i când, cât şi cu ce poate. Mi s-a părut puţin retractilă, deşi n-ar avea motive: stăpâneşte situaţia şcolară, pricepută la de toate e, horoscopul îi atribuie o anume benefică impetuozitate, pe care şi-o consumă în hărnicie şi studiu, artistă e, arată minunat – mai ales în costumul popular în care am văzut-o (cu echilibru perfect între accente şi părţile libere de ornamente) –, rol bine definit în familie are. Atunci? – Numai canonicitatea celor şapte ani de-acasă poate fi explicaţia.

Dana Aurelia Perţa s-a născut vineri, 30 noiembrie 1984, în ziua Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României. Este căsătorită de cinci ani (şi se ştiu de şapte) cu Doru-Nicolae Dana Aurelia Perta_foto_Doru Nicolae PertaPerţa, corist în corul de bărbaţi „Dacii liberi”, poet cu premii literare şi debut editorial în poezie, publicist, profesor de română la Şcoala Cupşeni. Dana este şi ea profesoară, predă biologia la şcolile din Rohia şi Rogoz, dar acum este într-un mai lung concediu, pentru creşterea copiilor: doi copii frumoşi şi cuminţi, adorabili: Gabriel, primul născut (venit pe lume în 10 iulie 2010), şi Dora (15 martie 2013). Nu se gândeşte cu plăcere la reîntoarcerea în învăţământ, nu din cauza elevilor, care nu-i creează neplăceri, ci pentru că învăţământul e foarte prost organizat acum şi în interminabilă schimbare (instabilitate şi mers din rău, în mai rău). Şi-ar dori mult să lucreze într-un laborator, dar nu vede perspectiva de a găsi un asemenea loc de muncă în Târgu Lăpuş, unde ar putea face naveta din Libotin, iar să se mute într-un oraş mai mare ar fi Dora si Niculina Livia_foto_Ioan Alexandru Romanprea costisitor, fiindcă ar trebui să închirieze un apartament. Corul îi oferă însă compensare pentru aspiraţiile deocamdată neîmplinite şi insatisfacţiile profesionale, motiv pentru care nu a întrerupt participarea la repetiţii şi spectacole nici acum, când are de îngrijit doi copii mici. O familie de intelectuali artişti şi educatori promotori de cultură, născuţi şi rămaşi în Libotin, nostalgici ai marilor centre culturale, dar aducându-şi din plin obolul la menţinerea la nivel de nu „mare”, ci valoros centru cultural a locului ales de străbunii lor ca aşezare pentru totdeauna. Soţii Perţa şi copiii lor locuiesc împreună cu părinţii lui Doru-Nicolae. Dana Aurelia şi soţul ei s-au cunoscut întâmplător, în Libotin, abia cu doi ani înainte de căsătorie; stăteau în cartiere mai îndepărtate, au învăţat la şcoli diferite, şi-au continuat studiile în altă parte şi nu s-au întâlnit decât prin 2007, când ea avea 23 de ani, iar viitorul soţ 27. Săgetătorul romantic care este Dana ţine minte în amănunt momentul. Era „în civil” când ne-am cunoscut, dar am văzut-o pe urmă în fotografie în port popular. Şi al ei e făcut „altădată” – cu un model ales, discret, strunit în estetica mai sobră conformă statutului de femeie măritată.

Cristina Zamfira Petriman_foto_Ioan Alexandru RomanCristina Zamfira Petriman (născută miercuri, 20 septembrie 1995 – în zodia Fecioarei) – prezenţă scenică remarcabilă şi interpretare de excepţie (cine n-are posibilitatea s-o vadă în realitate găseşte înregistrări pe internet). Nu pare să sufere din cauza cartofilor, vacilor, porcilor, navetei, „în paralel” reuşind să-şi afirme şi alte capacităţi decât cele ale îndemânării şi priceperii fizice: intelectuale, la şcoală, şi vocal-muzicale în concerte. Este elevă în ultimul an de liceu, la Târgu Lăpuş şi a absolvit deja Şcoala Populară de Artă „Liviu Borlan” din Baia Mare, secţia Canto popular, la clasa profesoarei Voichiţa Regoş, cu care păstrează şi acum legătura. Face parte, împreună cu sora ei cu trei ani mai mică, Niculina Livia, din grupul „Cânt şi dor” şi este solistă de muzică populară. Când am fost în Libotin, era una din cele trei aşteptate în aceeaşi zi la Zalău. Cântă şi la Casa de Cultură „Vasile Grigore Latiş” din Târgu Lăpuş. În anul 2008, s-a întors cu premiul al III-lea de la Festivalul „Someş, cântecele tale” din Jibou, iar în anul următor a obţinut o menţiune la „Floare mândră de pe Iza” – Şieu (la alte concursuri nu a participat). Dar nici vorbă de infatuare! Deşi este artistă bine impusă, o interesează un viitor „obişnuit”, cu un serviciu „normal”, „profan”, şi se pregăteşte să continue şcoala cu studii în domeniul farmaceutic, nu doar pentru obţinerea unei diplome, cum se mai obişnuieşte azi, ci dorind să şi lucreze ca farmacist. Sigur că nu va renunţa niciodată la muzică, dar nu-şi va face profesiune din ea. O viaţă care se vrea administrată între protocolul halatului alb şi suveranitatea venerabilului port libotinean (vederea costumului ei îţi taie respiraţia); o viaţă care se vrea dăruită tămăduirii trupeşti prin leacuri şi celei sufleteşti prin cântec. Cristina Zamfira este de o frumuseţe specific românească, solară, combinată cu o bună-cuviinţă tot de tip românesc, la care participă o pliere comunicativă în faţa străinilor, aproape de timiditate. Străinul fusesem, de data asta, eu.

Niculina Livia Petriman, sora Cristinei Zamfira, s-a născut tot în septembrie, dar în zodia Balanţei (sâmbătă, 26 septembrie 1998). În Niculina Livia Petriman_foto_Ioan Alexandru Romanlinie feminină, în familia lor sînt şi alte talente muzicale. A fost şi mama lor în cor, dar, din motive de sănătate, a trebuit să renunţe. La întâlnirea noastră, Niculina Livia era în vacanţa de după clasa a VIII-a. Din toamna 2013, a început liceul cu profil de ştiinţe sociale din Târgu Lăpuş – alegere potrivită, pentru că „Balanţele” au înclinaţie spre relaţiile umane şi problemele sociale. Se scoală de dimineaţă bună, merge şi se întoarce cu autobuzul. Vreo 12 kilometri dus, 12 întors şi peisajul de vis îi procură o mică excursie cu popas instructiv la şcoala din oraş. Treburile de-acasă n-o demoralizează nici pe ea şi e în temă cu tot ce se întâmplă în familie şi în sat. Este ataşată de animalele lor: un câine, porci, trei vaci mari şi o „viţelucă mică” – a patra (o fi crescut de-atunci), la îngrijirea cărora contribuie. Familia ei realizează un mic câştig bănesc din vânzarea surplusului de lapte. Nu merg cu el la piaţă – laptele se colectează în sat. Îmi spune că altceva nu se prea vinde în Libotin, totul se produce mai mult pentru consumul casei; cu Dora_foto_Ioan Alexandru Romanaşa fac şi ai ei. Iubeşte mult copiii. Când a venit (în braţe, bineînţeles) Dora Perţa, nu i-a mai lăsat-o deloc mamei ei, doar Alexandra a reuşit să i-o răpească puţin. Livia e o fire luminoasă, amabilă, face impresie bună şi ca gazdă. Ce să mai zic de costum! Când l-am văzut, am întrebat-o automat cine i l-a făcut. I l-au făcut bunica din partea mamei (singura dintre bunici care mai trăieşte) şi mama. Îl poartă la ocazii deosebite, sărbătoreşti, duminica, în spectacole, nu s-ar duce altfel îmbrăcată nici la biserică. Aşteptăm, îi dorim să apară cu el şi ca solistă.

Maria Silvia Sima, născută în 1967 (duminică, 2 iulie), este tot timpul tânără, iar biografia ei ar putea inspira un roman. Cum a terminat liceul (1985), s-a căsătorit (la 18 ani, tânără mireasă), s-a angajat la I. J. P. P. (ceva „prestări servicii”) Baia Mare, a dat Maria Silvia Sima_foto_Ioan Alexandru Romexamen de admitere şi a reuşit din prima la facultate, pe care, având şi serviciu, a făcut-o la seral, devenind la absolvire subinginer minier. Negăsindu-şi loc de muncă în calificarea aceasta, a revenit în Libotin, unde a funcţionat la şcoală, predând timp de cinci ani biologie, chimie, istorie, geografie – „de toate”. Soţul, Şofron Perţa, era inginer la mina din Băiuţ şi a reuşit să o aducă şi pe ea acolo, găsindu-i un post „de suprafaţă” – la dispecerat. A lucrat la Băiuţ 12 ani, adică până s-a închis mina şi a „rămas pe ordonanţă”. Înainte de asta însă, după zece ani de căsnicie, având şi doi copii – un băiat şi o fată – destul de mici încă, nenorocirea a făcut să-i moară soţul. După cinci ani, s-a recăsătorit. Se va numi de acum Sima. Cu al doilea soţ, mama si fiica cea mica_foto_Ioan Alexandru RomanAlexandru Valentin Sima, văduv şi el, fusese colegă la Băiuţ. La 34 de ani, Silvia Sima are deja al treilea copil – pe Valentina Maria. În 2013, tot tânără pentru acest statut, devine bunică, născându-i-se în 20 iulie, când îl sărbătorim pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, nepoţica Iulia (botezată aşa după numele lunii în care s-a născut), a fiicei celei mari, care e căsătorită în Libotin şi stă în casa socrilor. Băiatul este plecat în Italia. Nu e căsătorit. Aflată în a doua tinereţe, Silvia Maria Sima nu mai lucrează, fiind în pensie de boală, dar a strâns 25 de ani de serviciu. Spune că face o pauză, deci nu exclude eventualitatea unei noi angajări undeva. N-ar fi de mirare, cu capacitatea pe care o are de a o lua de la capăt de câte ori trebuie. Oricum, vorba cu lucratul e foarte relativă. Nu lucrează cu salariu. Dar: fân, mălai, cartofi, oi, două vaci şi o viţică (2013) presupun „ceva” muncă. Au şi tractor, însă „nu toate le face tractorul” – îl mai ajută şi omul. Vând lapte, deşi nu e plătit deloc mulţumitor. Împreună cu soţul şi cu Valentina, locuieşte într-o casă, lângă părinţii ei (Sandu Sima e venit în Libotin din Drăghia). Are şi ea un vechi costum moştenire de familie – astăzi, îmi spune, se fac mai simple, fiindcă femeile nu mai au timp, având şi servicii, or, să faci unul îţi trebuie o iarnă. În cor a intrat foarte devreme, ceva mai târziu după înfiinţarea lui – poate la vreun an. Era elevă în clasa a VII-a şi a cântat în cor cam patru-cinci ani. A revenit în urmă cu şase-şapte ani. Toţi din familie sînt talentaţi la muzică. Tatăl ei şi primul soţ au făcut parte din corul bărbaţilor, iar acum e al doilea soţ în corul „Dacii liberi”. Din formaţia feminină „Cânt şi dor”, face parte şi fiica ei cea mică, Valentina. Tânără şi acum, dar cu maturitatea dată de întâmplări cât pentru mai multe vieţi, este foarte comunicativă. Cu o minte bine organizată, inginerească, şi cu experienţă didactică, îţi explică totul pe înţeles, dă detalii despre viaţa la sat, vorbeşte cu seninătate despre firescul vieţii ei compuse din bucurii, necazuri, greutăţi şi iar bucurii – primite şi împlinite creştineşte, în lumina zicalei „Tot răul spre bine”.

Valentina Maria Sima_foto_Ioan Alexandru RomanValentina Maria Sima este Săgetător născut la început de mileniu (vineri, 23 noiembrie 2001), fiica Mariei Silvia şi a lui Alexandru Valentin Sima, amândoi corişti, de la care a primit şi câte unul din prenumele lor (e vorba de prenumele nefolosite de ei în mod curent). Mama şi fiica sînt, deci, colege la cor. Bunicul din partea mamei a fost şi el corist, câte o vreme, împreună cu cei doi gineri din colega cu mama_foto_Alexandru Ioan Romancăsătoriile Mariei Silvia. Ceea ce înseamnă că Valentina are talent certificat genealogic, atât pe linie maternă, cât şi paternă. Este cea mai tânără coristă din grupul „Cânt şi dor”, intrată în formaţie mai devreme decât începuse această activitate mama ei. Nu avea 12 ani la ora interviului şi încă nu începuse clasa a VI-a. Învaţă la Liceul „Petru Rareş” din Târgu Lăpuş, toate obiectele îi plac, parcă mai mult româna şi, desigur, şi muzica. Face naveta zilnic, dar îşi organizează timpul aşa încât să-i rămână şi pentru ajutat acasă, fără a-şi neglija temele. Cuminte, respectuoasă, la locul ei, bine educată. Costumul popular pe care îl poartă este cel cu care a fost mireasă bunica dinspre mamă. Îi vine minunat şi nepoatei. Zadia are acelaşi model cu al mamei ei, Silvia – un motiv cu păsărele stilizat reprezentate –, cu deosebirea că la zadia mamei ornamentul e ţesut, iar pe zadia Valentinei e cusut, împunsătură cu împunsătură, în urmă cu două generaţii, lucru la care a participat, poate, şi străbunica.

Acestea au fost coristele cu care am vorbit. E locul să spunem un cuvânt şi despre dirijor.

Despre domnul Ioan Perhaiţă (n.: 21 septembrie 1951) ştiam câte ceva mai dinainte, vorbiserăm şi la telefon de câteva ori, îi citisem şi colega cu mama_foto_Alexandru Ioan Romannişte articole, mi se şi povestise – entuziast şi numai la superlativul pozitiv – despre Domnia Sa. Este Omul la care se poate apela oricând pentru sfaturi sau contribuţii concrete la buna pregătire a evenimentelor culturale din comună, deşi, pentru public, rămâne de cele mai multe ori „anonim”. Este Omul care nu Ioan Perhaita_foto_Ioan Alexandru Roman_dşi-a părăsit Satul, Omul care cunoaşte „materialul” Satului – consătenii (fiecare după talentul lui), folclorul, tradiţiile şi le iubeşte neposesiv, lăsându-i şi pe alţii să se bucure de ele. E omul altruist, de un caracter impecabil care-l ajută să-şi depăşească necazurile personale, putând produce altora, chiar în acelaşi timp, atent, plăcute surprize. Are puterea de a trece furtunile mulţumind lui Dumnezeu cu înţelepciunea lui „bine că n-a fost mai rău”. A fost mai întâi profesor la şcoala din sat, a lucrat pe urmă la Asociaţia pomicolă din Copalnic Mănăştur (unde era inginer-şef Sandu), ocupându-se acolo de protecţia plantelor. Debandada postrevoluţionară în funcţiune şi azi, distrugând tot ce-a fost bun, a desfiinţat, între celelalte, şi această asociaţie, Sandu devenind astfel bibliotecar cu atribuţii de tehnoredactor, iar domnul Ioan Perhaiţă director de cămin cultural pe toată comuna Cupşeni. Peste „regim”, Dumnezeu a potrivit lucrurile cum a fost mai bine. Când a preluat funcţia, căminele din Libotin şi Costeni erau în paragină, munca culturală începându-şi-o prin a reabilita clădirile. Directorul nu şedea în birou, ci era prezent în toate satele, făcând drumul pe jos: Cupşeni – cinci kilometri, Costeni – doi kilometri, pornind din Cupşeni, având de trecut un deal (sau şapte kilometri din Libotin), Ungureni – tot vreo doi kilometri, din Cupşeni, peste alt deal, dar şi rezultatele au fost pe măsura dăruirii. Pentru că s-a văzut că face serios cultură, a fost plătit ca salariat cu salariu întreg direct de Inspectoratul pentru cultură al judeţului. Cu părere de rău (persistentă încă), în 1993 a trebuit să se pensioneze obligatoriu şi rapid din cauza unei afecţiuni oftalmologice primejdios agravate. Nu s-a pensionat şi de la Muzică. Din tinereţe e pasiunea sa constantă. Cântă în corul de bărbaţi „Dacii liberi”, pe care l-a şi dirijat într-o vreme, a relansat şi conduce Grupul vocal feminin „Cânt şi dor” înfiinţat în 1980 tot de Domnia Sa, formaţie cu care prezintă în fiecare duminică o priceasnă la biserică şi, evident, concerte unde şi când apar ocazii. Pentru repetiţiile cu grupul feminin, îşi pune la dispoziţie locuinţa. A absolvit Şcoala Populară de Artă din Baia Mare, unde a studiat acordeonul, instrument la care cântă şi azi. În numele primului său copil, a picurat trei note muzicale: Mi-re-la (născută în 28 iunie 1986; lucrează la o farmacie din Baia Mare; soţul ei, licenţiat în Teologie pastorală, negăsindu-şi cu o parte din coriste_foto_Ioan Alexandru Romanparohie, lucrează la un centru de farmacii naturiste; au un băiat de un an şi jumătate, la sfârşitul lui 2014 – Matei Victor). Al doilea copil este Adrian Ioan (născut în 13 septembrie 1989; necăsătorit încă; face un masterat în Construcţii la Cluj; este foarte ataşat de Libotin). Soţia Nastasia (fostă colegă de liceu cu soţia lui Sandu) este pensionară; a fost educatoare în Cămârzana (Satu Mare), Libotin, Costeni. Se ocupă amândoi cu agricultura, însă cultivă doar strictul necesar – cartofi, porumb, legume –, pentru casă şi pentru animale. Îi plac pisicile, dar nu mai au de multă vreme. Şi mai mult îi plac porcii. În vara 2013 avea unul pe care-l descria ca fiind „alb curat” (a decedat, şi altul alb-curat i-a luat locul în coteţ). Când suferinţele vin şi, uneori, se-adună, domnul Ioan Perhaiţă este omul care nu se lasă învins de îngrijorare, rezistă cu nădejdea şi credinţa în binele pe care până la urmă Dumnezeu îl va hotărî, găseşte resurse să îi încurajeze pe ceilalţi şi să le suplinească absenţa sau incapacitatea temporară de muncă.

Îi dăm, acum, condeiul, pentru a completa informaţia despre Grupul folcloric vocal feminin „Cânt şi dor”. Domnia Sa va face prezentarea coristelor care nu au putut veni la întâlnirea din august 2013 – vezi postul: https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2014/12/07/vocea-cosanzenei-partea-a-doua/

CANT SI DOR_foto_Ioan Alexandru Roman_

_Grupul vocal CANT SI DOR_foto_Ioan Alexandru Roman

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: