OARE VOM AVEA INCONŞTIENŢA SĂ CONSOLIDĂM O CULTURĂ A INFRACŢIONALITĂŢII? (3)

foto_

de Corneliu LEU
image_001

De la infracţionalitatea unei clase care ar trebui să aibă rol de model social findcă s-a dovedit întotdeauna a impune exemple în comportamentul şi devenirea generaţiilor pe care le reprezintă, se ajunge astfel, prin răspândire, ca şi prin unele îndemnuri nefaste venite din afară, la generalizare şi permanentizare. Adică, la ceea ce numeam în articolul trecut „cultură a infracţionalităţii dezvoltată cu rea intenţie la nivel naţional şi cultivată în plus prin interese străine”. Ceea ce conducând, după cum s-a văzut, la nemulţumirile electoratului, atrage atenţia asupra partidelor care, dacă nu vor să fie asasinate prin revolte produse în afara lor şi mai au cât de cât ambiţia să nu rămână în istorie doar nişte malefice găşti de interese, trebuie să-şi găsească forţa interioară de restructurare.

Cu două articole în urmă am vorbit despre asemenea aspecte la cel mai numeros partid postdecembrist şi, în aparenţă, cel mai stabil: PSD. Din păcate, nu şi cel mai lucid, după modul în care liderii săi actuali etichetează motivele neaşteptatului insucces de la 16 noiembrie. Ceea ce ar putea însemna că nu din partea lor trebuie aşteptată soluţia reală a redresării interne, a restructurării pe o pragmatică a onestităţii şi priceperii în iniţiativă a politicianului şi a reabilitării prin servicii cinstite prestate electoratului, ci printr-un val de bună-credinţă la cei neîntinaţi şi la membrii de rând, care să modifice actualul sistem interior de partid. În articolul anterior am prezentat ce stratificări de amoralitate, corupţie şi infracţionalitate – de la ucigaşul plătit în reglările de conturi mafiote până la înaltele studii de specialitate folosite pentru eludarea legii şi la fel de înaltele funcţii politice folosite pentru fraudarea ei – ies la iveală la o decupare pe verticală, sau la radiografierea unei obşti teritorial administrative. Mai departe, în aceste rânduri, ne vom referi la alte două aspecte: modul cum vicierea familiei poate da lovitura de graţie existenţei morale a societăţii noastre, conducându-ne spre elementele unei culturi direct infracţionale şi speranţa rezistenţei intelectualilor adevăraţi faţă de viciere. În total ne referim, deci, la familie, la obşte, la întrunirea în formaţie partinică şi la mediul intelectual – patru nuclee sociale din cele şase esenţiale amprentei formative. Altele (sau bine-nţeles: primele) sunt Şcoala şi Biserica, la înălţimea cărora nu îndrăznim să ne ridicăm comentariul, permiţându-ne doar dreptul de a trage semnalul de alarmă.

Şi, dacă în legătură cu primele două medii abordate sunt definitorii observaţiile şi constatările recente – cele aparţinând segmentului de electorat care a înclinat balanţa la 16 noiembrie, următoarele categorii, în care de referinţă sunt mediul familiar şi cel intelectual, se bazează pe două liste bine alcătuite în timp: Una intitulată: „Infracţiunile pentru care preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor din 27 de judeţe sunt urmăriţi penal, suspecţi, reţinuţi sau condamnaţi” – apărută în 7 decembrie crt. pe „Click News” – www.click.ro şi în 8 decembrie pe http://stirile.rol.ro/sefii-de-judete-se-muta-dupa-gratii-23-de-presedinti-si-15-vicepresedinti-de-consilii-judetene-au-probleme-cu-legea-942121.html, ca şi o mult mai amplă listă cuprinzând pe ultimii 12 ani „Dosare blocate în faza cercetării sau a urmăririi penale”, în „Hot News” care se actualizează mereu: http://anticorupţie.hotnews.ro/dosare_anticoruptie Este vorba, aşadar, de 27 dintre cele 40 de judeţe ale ţării şi de procese sau anchete în care au fost implicaţi sau intimaţi în ultimii 12 ani politicienii sistemului nostru de guvernare. Dar despre care se constată că, în proporţie de 40 la sută, sunt intimaţi sau implicaţi împreună cu neamuri şi mebri ai familiilor lor. Ba, dacă ne gândim şi la fratele fostului preşedinte al României, putem spune că e vorba de „40 la sută cu bătaie”!

foto

Iată cum, în lumea politică românească, familia începe să se confunde cu famiglia, la fel cum bunul comun se confundă cu bunul lor propriu, la fel cum binele comun înseamnă numai binele lor propriu, la fel cum soarta comună… Ei, aici e problema şi trebuie să mă opresc din enumerare. Pentru că în materie de soartă comună, lucrurile stau altfel: La politicianul român „soartă comună” înseamnă că, dacă el ia bani de la stat, trebuie neapărat să ia şi nevasta sau rudele; dacă a avut bani sau influenţă ca să-şi cumpere pentru el un post politic, trebuie să facă rost de aşa ceva în continuare, ca să cumpere pentru cel puţin unul dintre urmaşi sau colaterali; dacă îi merge mâna ca să facă o afacere necurată, trebuie să le meargă şi lor, celorlalţi din familie, ca să se lărgească afacerea… Şi, uite-aşa, familia care e sfântă tocmai pentru că prin ea şi de la ea moşteneşti toate obiceiurile şi toţi cei şapte ani de acasă, foloseşte din plin toate aceste moşteniri pe care ţi le lasă ca să te facă un om bine cultivat într-o cultură a infracţionalităţii, a nepăsării jefuitoare privind drepturile altuia, a faptului că nu trebuie să-ţi faci probleme nici cu abuzul, nici cu falsul, nici cu corupţia şi nici cu crima organizată. Prin familie şi în familie se învaţă şi se impune un principiu de bază al aflării la putere: Folosirea întregului timp în care ai o funcţie de conducere pentru a servi interesele acestei familii; alungarea tuturor solicitărilor parazitare care privesc interesele altor persoane decât ale familiei tale şi a averii ei; alungarea sau izolarea tuturor celor care îţi pretind să te ocupi de problemele lor cetăţeneşti, pentru a-ţi face timp să te dedici problemelor familiei tale; neglijarea drepturilor altora atunci când te împiedică să te ocupi de ce drepturi mai pot dobândi ai tăi; nepăsarea faţă de instaurarea unei orânduiri moderne în serviciul tuturor şi consolidarea sfintei proprietăţi de familie, cât mai feudale cu putinţă, obţinând cât mai multe privilegii pentru ai tăi şi învăţându-ţi urmaşii toate procedeele tale, oricât de necurate ar fi… Iar de aici, sfântul concept de unitate a familiei ajunge a se demonstra la noi prin modul cum e unită (şi reunită) în acelaşi dosar penal.

foto-Delia FloreaAsta-i diferenţa, domnule! Printre celelalte originalităţi cu care ne mândrim, originalitatea culturii noastre infracţionale conduce şi la o asemenea unitate în destin: Furăm cu toţii, ne ducem la puşcărie cu toţii!… În vreme ce, la mafiotul occidental, cel cu palate de decor cinematografic şi miliarde în conturi sofisticate, familia care beneficiază de toate acestea nu mai ştie de multă vreme de unde provin. El, mafiotul occidental, poate face cu gaşca lui imundă afacerile cele mai murdare, dar nu-şi mai implică familia. A ajuns la rafinamentul de a păstra pentru ea şi faţă de ea o discreţie absolută. Ba, chiar cultivă la urmaşi eleganţa corectitudinii şi refuzul faţă de delicvenţă; înnobilându-i, împingându-i să practice meserii elegante şi onorabile, făcând carieră universitară sau artistică, în rând cu lumea cea mai bună din domeniile respective. Mafioţii evoluaţi îşi feresc beizadelele, le doresc alt destin, îi propulsează în medii elevate; primitivi, ai noştri îi bagă în belea fie şi numai răzgâindu-i, dacă nu-i împing direct la rele!… Acolo, în mafiotismul occidental, părintele cel bun şi corupt cheamă câte un nepot sărac, din Sicilia, ca să-l sacrifice pentru continuarea afacerii; din care afacere, ai lui, cei mai apropiaţi, trebuie doar să beneficieze, dar să nu sufere. În vreme ce la noi, cu mintea lui rudimentară şi balcanizată, cutezătorul intrepid ajuns factor politic important, îşi aruncă cu tot avântul progenitura în linia-ntâi şi, dacă-i de căzut, cad împreună!… Păi, dacă aşa conduce el şi apără o familie, îţi dai seama pe ce căi e-n stare să conducă şi să apere un partid!

Pentru că, să fii preşedinte de Consiliu judeţean, să-ţi tragi de urechi fiul ridicându-l în politică până la a-i aranja loc de parlamentar, încă e explicabil. Să faci, cu mijloace curate sau necurate, o avere pe care el apoi să o moştenească, iarăşi ar putea fi explicabil. Să-i dublezi apoi această avere folosindu-te de informaţii secrete în legătură cu eolienele, nici asta nu e de neexplicat: Chiar dacă frizează penalul, e vorba de sacrificiul la care te expui tu, ca părinte – hoţ în afară, însă grijuliu în interiorul familiei – ca să le fie bine lor, urmaşilor… Dar să-l atragi şi direct la hoţiile pe care le faci?!… Să-l formezi şi să-l specializezi, adică, în matrapazlâcurile prin care tu ţi-ai pierdut omenia?!… Să jugulezi, cu mâna ta proprie, de părinte, premisele bune pe care le are în viaţă orice fiinţă umană şi să faci cu bună ştiinţă din fiul tău un infractor, formându-l chiar pentru această gravă infracţionalitate practicată cu putere politică, e împotriva firii şi chiar a aspiraţiilor intime ale persoanei umane!… S-au văzut cei mai abrutizaţi pungaşi sau criminali care strângeau bani din jafuri, nutrind în acelaşi timp toată speranţa că, prin asta, urmaşii lor vor putea duce o viaţă curată, plină de învăţătură bună, fără înjosirile morale la care se pretau ei. Asta dovedind că, inferiori ţie, ei nu s-au degradat total, ca tine; ei îşi recunosc păcatul şi mai speră-ntr-o reabilitare măcar pentru viitorul familiei, păstrând astfel o pată de lumină pe existenţa lor întunecată, aşa cum tu nu mai păstrezi!… Fiindcă tu, politician român, avid de putere şi-n partid, şi-n judeţ, şi-n avere materială, şi-n autoritate publică, nu eşti în stare să te ridici nici la înălţimea morală a acestor jefuitori care vor ca măcar generaţia viitoare să nu mai jefuiască; ci îţi cultivi urmaşii exact pe ce ai tu mai murdar, împingându-i şi spre studii cât mai bune prin care să poată eluda legea, ca să poată nesocoti cetăţeanul, ca să poată fura ţara dominând-o!… Asta este, de-a dreptul, crimă de contribuţie la consolidarea unei culturi infracţionale de care, ca societate, sau chiar ca ţară, să nu mai putem scăpa niciodată!

Sau să fii primar de mare municipiu şi să iei drept mită o proprietate pe care o pui cu acte pe numele fiicei tale?!… Înseamnă, oare, doar că vrei s-o implici direct şi pe ea?… Eu aş spune că înseamnă ceva mult mai grav. Ceva de-a dreptul periculos pentru societatea noastră: Înseamnă convingerea infractorului cu funcţie că trăieşte într-o orânduire care nu-l va pedepsi niciodată. O orânduire care nu va îndrăzni niciodată să-l sancţioneze pe unul ca el. O orânduire, deci, incapabilă de dreptate şi de acte de justiţie adevărată!… Pentru că, altfel, n-ar fi idiot să facă documente oficiale prin care îşi şi bagă pe jumătate fata-n puşcărie!… Cum altfel poate avea el convingerea că nu se va întâmpla acest lucru, decât printr-o strădanie continuă de instaurare a acelui sistem politic prin care cultura infracţională să devină dominantă în societate?! Şi are exemplul favorizator chiar de la Primăria Generală a Capitalei: Actul de justiţie nu-i poate afecta pe ei, cei aleşi, de vreme ce Adrian Videanu a recunoscut cu gura sa, încă pe când era primar, că firmele lui nu sunt implicate decât cu nu ştiu cât la sută în afacerile cu borduri. Şi iată că nu vine nici o sentinţă pentru acest nu ştiu cât la sută!…

Iar asemenea specimene de succes exploziv ca modele sociale nu sunt unul sau două, ci reprezintă 40% din toate dosarele de infracţiune ale politicienilor aflate pe tapet. Că la unul e vorba de frate în loc de fiu, la altul e vorba de cuscru sau cumătru în loc de soţie, asta nu schimbă cu nimic conotaţia morală a tentativei de înjosire naţională prin asimilarea unei asemenea culturi. Ba, ne-am putea referi la exemplul unui lider şi local şi central de partid, care şi-a sacrificat chiar tânăra amantă îndemnând-o să se perfecţioneze pe această mârşavă cale. Pomenesc exemplul pentru că, spre deosebire de obligaţiile de familie, amanta înseamnă iubire în întregul înţeles al cuvântului. Adică iubirea riscată, iubirea pentru care eşti în stare tu de mari sacrificii; te chinui tu s-o răsplăteşti cu frumuseţi egale celor pe care ţi le dăruieşte; o fereşti de orice rău şi nu-i sacrifici tinereţea împingând-o pe calea infracţionalităţii, odată cu funcţiile mari pe care i le dai de la stat, ca pe o bijuterie pe care ai fi plătit-o din propriul tău buzunar, dacă ai fi fost un bărbat galant, aşa cum te arată tâmplele grizonate.

One Response to OARE VOM AVEA INCONŞTIENŢA SĂ CONSOLIDĂM O CULTURĂ A INFRACŢIONALITĂŢII? (3)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: