Ioan Romeo Roşiianu, un poet de substanţă şi impact

de Nicolae SCHEIANU PĂUNA

Surprinzătoare şi pline de vervă şi lirism sunt noile poeme – de factură asemănătoare în formă – incluse de poetul şi jurnalistul Ioan Romeo Roşiianu în volumul de faţă [n. r.: Scrisoare de dragoste neexpediată], după o lungă tăcere editorială.

rosiianu

Ioan Romeo Roşiianu

Sunt surprinzătoare cele 69 de poeme din această carte pentru că relevă un Ioan R. Roşiianu cu totul diferit de cel din volumele anterioare, un Roşiianu nou şi proaspăt în expresie, debordând de imaginaţie, cu un discurs aproape liturgic şi cu o respiraţie amplă şi bine gradată.

Autorul – recurgând la o fericită formulă şi lirică – reuşeşte să dea coerenţă şi substanţă textelor, în fapt nişte scrisori de dragoste/pretext care-i permit o mare libertate de exprimare şi o îndrăzneaţă abordare ideatică. Este vorba de o serie de 69 de poeme-scrisori despre dragoste, în primul rând, despre „cartea vieţiii şi filele ei, despre frunzele căzute şi Dumnezeu, despre bogăţia lumească şi sărăcia spirituală, despre cuvinte şi despre tăcerea dintre ele, despre sânii ei şi palmele sale, despre surâs, despre o noapte trăită singur şi trist, despre o predică cu demoni şi sfinţi, despre binecuvântare şi blestem” etc., etc.

Scrisorile au formule relativ fixe de „adresare”: Iubito... (când a cântat corul în catedrala înaltă am avut o senzaţie de gol… etc.), Mai ştii (… cât de frig ne-a fost… etc.) şi Aşa a fost, iubito, (… când făceam dragoste şi personajele din cărţi… etc.), formule care lasă liberă calea unor incursiuni subtile şi diverse în relaţia dintre doi iubiţi prinşi într-o relaţie pe cale de destrămare, în filozofia iubirii, în relaţiile inter-umane… Este vorba, cu precădere despre finitudinea iubirii şi a vieţii pământeşti, despre dragoste şi ură, despre minciună, făţărnicie, urâţenia sufletească, despre trădare şi renunţare, despre foc şi cenuşă, despre diavoli şi sfinţi, despre gingăşie şi brutalitate, despre credinţă şi necrredinţă şi despre atâtea altele, într-o spovedanie de iubit care iubeşte cu disperare şi care se simte obosit şi scârbit de micimea omenească. Poemele sunt reconfortante la lectură şi au o ţintă spirituală înaltă, accesibilă cititorului, scrise parcă în complicitate cu acesta.

Nu ştiu cât va putea marşa Ioan R. Roşiianu pe această formulă, evident că după o vreme intervine saturaţia, dar poemele incluse în acest volum, cu unele scăderi în construcţie, sunt poeme de substanţă şi cu impact liric evident, care-l impun ca pe o voce ieşită din corul mare al cântăreţilor de strană.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: