de Vladimir BADRAJAN
blog: badrajanv.ucoz.com
Sunt cuvinte,
Care rostite
Devin sentimente.
De exemplu,
Spunând Dumnezeu
Simt siguranță
Cuvântul Bunătate
Dă căldură,
Iar Răsăritul
Inspiră Fericire.
Și doar rostind
Eminescu
Le simt pe toate –
Și căldură,
Și siguranță,
Și fericire,
Și…
Viață.