Sărbători creștine și obiceiuri din Ţara Lăpușului

9957

de Iuliana-Andrea POP

Deschisă spre lume, Ţara Lăpuşului este şi va fi o permanentă şi încântătoare vatră folclorică, cu tradiţii specifice şi credinţă în Dumnezeu.

Prima sărbătoare premergătoare primăverii, aflată încă la început de an, este Întâmpinarea Domnului, numită popular şi Ziua cu lumina, Stretenia, Târcolitul viilor sau Ziua ursului. Acum se întâlneşte şi iarna cu primăvara şi, odată cu această sărbătoare din data de 2 februarie, se deschide drumul muncilor agricole de primăvară. De aceea s-a menţinut în jurul acestei sărbători creştine un obicei menit să fie de bun augur, datând din vremea precreştină: în această zi se „ameninţă” pomii şi viile cu tăierea dacă nu vor aduce rod. Mai există superstiţia că ursul nu are voie acum să-şi vadă umbra şi e bine ca soarele să nu se arate pe cer; altfel, se spune că 40 de zile de acum încolo va fi ger. La originea acestor practici şi previziuni stă o gândire magică, de esenţă păgână (să ne amintim de vremea romanilor, când era sărbătorit zeul Pan şi, în scop apotropaic, se înconjura oraşul cu făclii aprinse).

9704Tot în această perioadă calendaristică este cuprinsă şi ziua de 10 februarie, în care se sărbătoreşte Sfântul Haralambie, care are puteri asupra ciumei, holerei, duhurilor rele, asupra lupilor şi a morţii. Prin satele lăpuşene, în special în zona Suci, mai sunt bătrâni care au auzit de povestea „cămeşii ciumii” şi cum s-a îndepărtat ciuma de sate prin puterea rugăciunilor către acest sfânt.

Cei Patruzeci de Mucenici din Sevastia (9 martie) sunt cinstiţi nu numai în biserică, liturgic, ci şi în mediu mirean, printr-un preparat culinar de post numit „mucenici” sau „măcinici”, şi prin băutul a 40-44 de pahare, de preferinţă de vin. În zona Lăpuşului, acestei sărbători religioase i se dă mare importanţă cu atât mai mult cu cât de obicei cade în Postul Mare (al Paştilor), post pe care oamenii îl respectă şi astăzi.

Sfântul cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu, patronul păsărilor şi al vieţuitoarelor, este sărbătorit la 17 martie. Momentul este, de asemenea, un însemnat prag calendaristic, căruia i se atribuie puteri apotropaice. Astfel, în această zi, în satele din Ţara Lăpuşului oamenii se afumă cu tămâie, îşi afumă casele, gospodăriile şi grădinile, ca şerpii să nu-i muşte, iar casele, dependinţele şi grădinile să fie apărate de duhurile rele.

9564Buna Vestire din 25 martie este un mare praznic, în care Îngerul Gavriil îi vesteşte Fecioarei Maria şi prin ea, lumii întregi, Naşterea Mântuitorului. În plan pământean, în această zi apare ca mesager al primăverii cucul, care va cânta timp de trei luni, până pe 24 iunie, în ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, numită şi Sânziene. Tot în preajma Bunei Vestiri, berzele se întorc la vechile cuiburi, iar celelalte păsări îşi fac altele noi. În această zi, se afumă din nou oamenii, casele şi animalele cu tămâie, şi se dau oamenii cu usturoi, se freacă intrarea la grajd cu usturoi, pentru alungarea şi blocarea accesului duhurilor rele, se face semnul Sfintei Cruci, de trei ori pe la uşori. Dacă în această zi cântă broaştele, va fi o primăvară blândă şi frumoasă.

Sfântul Gheorghe sau „Sângeorzul” este o sărbătoare cu dată fixă în calendarul creştin – 23 aprilie –, care cade uneori înainte, alteori după Sfintele Paşti. Sfântul Gheorghe este considerat şi „primul stâlp al anului agricol”, cel care preia toamna de la Sfântul Dumitru cheile de închidere a verii, Sfântul Gheorghe urmând ca în ziua lui să deschidă primăverii porţile să poată ieşi oamenii cu plugurile la câmp şi cu animalele pe păşune. În ziua aceasta, în zona Lăpuşului, mai ales spre Groşii Ţibleşului, unde sunt puternice influenţe năsăudene, 0237femeile împodobesc porţile caselor cu ramuri de salcie şi o bucată de glie înverzită, pentru belşugul recoltei şi hrana animalelor. Cel mai frumos obicei şi probabil şi cel mai cunoscut, preluat şi păstrat de tineri şi în ziua de azi, este udatul cu apă, pentru curăţirea trupului şi bucuria copiilor.

Postul Mare al Paştilor este prilej de pregătire a sufletului pentru spovedanie şi împărtăşanie, de îngrijire de sufletele celor adormiţi. Nu este lipsită această perioadă de o serie de ritualuri de curăţire a sufletului şi a trupului, de pregătire şi purificare a vaselor prin leşierea cu cenuşă. În Postul Mare se ţin şase prohoduri la biserică şi se dau colaci de pomană. Nu uit felul în care bunica mea, originară din Ţara Lăpuşului, cinstea înainte de fiecare masă bucatele de post, zicând: Cele puse înainte / Bine le cuvântă, Sfinte, / Şi noi, care Te iubim, / Dă-ne dar să te cinstim / Totdeauna-n veci. Amin. Tot ea spunea pe de rost, în fiecare seară, mai ales în Postul Mare, următoarea rugăciune, care am înţeles mai târziu că este un fragment din ruga Precistei, foarte cunoscută în zona Lăpuşului, în special de către bătrâni:

Dumnezăule, prea bune,
Care m-ai zâdit pră lume,
M-ai zâdit, mi-ai dat de tăte,
Să nu fac ce nu să cade.
Ieu, cu mintea azi globită,
I-am făcut numa-mpotrivă.
Tu, de bun, tăte le ierţ,
Nu te-nduri ca să mă cerţi.
Că m-aştept la judecată,
C-acolo ne vom da plată.
Acolo vor sta-mpăraţii
Şi săracii, şi fârtaţii.
Bunule, nu mă pierde,
Nici la iad nu mă tremete,
Ca pă cei ce n-au nădejde.
Doamne, scoate-mă di la rău
Cum ai scos pă cei şapte coconi
Din cuptioarele cele dă foc
Ş-ai scos coconii dă la sabie
Fetele de la curvie,
Omul dă la sărăcie,
Doamne, scoate-mă, Doamne,
Şî pă mine.
(preluată de pe o înregistrare cu Filip Maria, 86 ani, Lăpuşul Românesc, 2009)

În Joia Mare, femeile din Ţara Lăpuşului, în special din satele Groşii Ţibleşului, Dobric, Cupşeni, Costeni şi Libotin, pregătesc mâncare de post şi o dau de pomană în cinstea morţilor, acest obicei fiind numit 100_7594„moşii din Joia Mare”. Pe lângă curăţenia care se face în fiecare casă, femeile vor vopsi şi încondeia ouăle în Vinerea Mare, în amintirea momentului în care Maria Magdalena i-a dus lui Pilat un coş cu ouă înroşite sub crucea lui Iisus Hristos, de sângele Lui. Obiceiul încondeierii ouălor e încă bine păstrat în satele Libotin, Cupşeni, Costeni şi Ungureni, care sunt sate vecine.

Dintre tradiţiile de Paşti specifice Ţării Lăpuşului, mai amintesc: coacerea păscuţei din brânză de vaci şi ouă de către femei, tezul copiilor care vestesc Învierea Domnului Iisus Hristos, pasca ciobanului (cei trei muguri înrouraţi din orice copac şi pe care ciobanul îi va mânca rostind crezul Învierii), moşii de Paşti (cu mâncare de dulce).

La patruzeci de zile după Înviere, de Înălţarea Domnului (numită popular Ispas), se culeg o serie de plante vindecătoare de diferite boli: rostopasca, urzica, păpădia, florile de salcâm etc.

La lăpuşeni, altă sărbătoare foarte importantă sunt Rusaliile, care ţin trei zile. În prima zi, la biserică se face sfinţirea aghesmei mici, pentru stropirea holdelor; oamenii împodobesc casele şi grajdurile cu ramuri de tei, aceasta având efect liniştitor şi de apărare a gospodăriilor de trăsnete şi fulgere. În satul Cupşeni se păstrează încă un obicei apotropaic (practicat altădată şi în alte zone ale ţării), numit „Arminden” – cel care apără recoltele şi animalele, sărbătoare în cinstea Sfântului Ieremia. Astfel, în vinerea sau sâmbăta de Rusalii, feciorii merg dis-de-dimineaţă în pădure să taie cel mai înalt brad, îl curăţă de crengi, iar crengile din vârful bradului se împletesc de către fete, care le împodobesc cu verdeaţă şi flori. Atât timp cât ţin sărbătorile de Rusalii, acest „Arminden” va fi străjer în curtea bisericii.

dsc00026Obiceiurile de vară sunt legate în primul rând de cosit, de strânsul fânului sau de seceriş. Acestea sunt ţinute în primul rând ca oamenii să nu fie trăsniţi, iar fărciturile arse de fulgere. Mai târziu, obiceiurile de toamnă sunt legate de strânsul recoltelor, fructelor, nucilor, de aratul şi semănatul de toamnă, începând încă de la sfârşitul lunii iulie, apoi luna august şi ţinând uneori chiar până după Ziua Sfintei Cruci din 14 septembrie.

Lăsatul Secului dinaintea Postului Crăciunului cinsteşte doi sfinţi: pe 14 noiembrie pe Sfântul Apostol Filip şi pe 15 noiembrie pe Sfântul Mucenic şi Mărturisitor Gurie. În aceste zile nu se lucrează prin casă, nu se fac lucruri de mână, iar bărbaţii nu prind caii să meargă în pădure sau după fân. Tot acum se leagă foarfecele, mai ales în zona Borcut, pentru ca lupii să nu atace oile.

O serie de descântece se fac şi de Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie, de Sfântul Ierarh Nicolae, în 6 decembrie, şi de Sfântul Vasile cel Mare, pe 1 ianuarie, când fetele ajună toată ziua. Îşi pun busuioc sub pernă ca să-şi viseze ursitul sau mănâncă coc din făină de mălai grup_de_colindatoriînjumătăţit cu sare, ca cel ursit să-i dea apă să bea în visul pe care-l va avea. În serile lungi de iarnă ale Postului Crăciunului, post al bucuriei, femeile torc şi ţes, iar fetele şi feciorii se adună în şezători. De Crăciun şi de Anul Nou, se menţin şi în Lăpuş obiceiuri cunoscute în toată ţara, precum colindele, Steaua, Capra, Pluguşorul, Sorcova.

Nu trebuie uitat faptul că sfinţenia obiceiurilor şi tradiţiilor din Ţara Lăpuşului e oglindită şi în frumuseţea costumelor populare.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: