Bibliografie legendară

de Angela-Monica JUCAN

Când am ajuns să lucrez ca bibliograf, internetul publicistic ştiinţific şi literar era în plin avânt. Era şi bine instalat mitul calculatorului care poate foarte multe, va putea orice şi nu are limite de stocare sau AMJ_foto_Delia_Floreadifuzare. Am crezut că o bibliografie serioasă nu mai poate conţine doar titluri apărute pe suport tradiţional, privându-i, pe cei care ar urma să o consulte, de o parte considerabilă a informaţiei: cea publicată online. Drept care, am pornit să includ în bibliografii şi titluri care au ca „loc” de publicare… un link. Nu aveam, totuşi, încă de atunci certitudinea utilităţii indiscutabile a acestui gest, bibliografiile mele fiind destinate tiparului; or, linkurile la articole fiind de obicei lungi şi foarte lungi, mi se părea cam utopic să existe mulţi dispuşi să reproducă semn cu semn în internet kilometricele linkuri care, pe deasupra, în caz de imprimare tipografică neclară, ar fi devenit absolut inutilizabile. Pe de altă parte, îmi ziceam că, dacă cineva e cu adevărat interesat de respectivul titlu, îşi va asuma efortul de a-l copia cu răbdare; cât despre pericolul condiţiilor grafice precare, probabilitatea de a se întâmpla e destul de mică şi relativ controlabilă. Etichetând alarma ca fiind similară poveştii drobului de sare, între „a fi sau a nu fi” link, l-am ales pe a fi (decât să lipsească, mai bine să prisosească – nu?).

Am constatat însă curând că, ba da, internetul are foarte multe limite (başca incompetenţa mult prea multor „publicişti” – tot o limită –, lucru pe care nu îl detaliez aici, deşi are de-a face cu seriozitatea informaţiei cuprinse în listele bibliografice oferite publicului). La puţini ani de la înfiinţare, există deja reviste electronice desfiinţate. Unele din acestea au fost puse în legătură cu altă revistă, încă activă, dar numai pentru promovarea acesteia din urmă, fiindcă nu au fost transferate în ea articolele din cea dizolvată – deci, ajuns, mai corect, dus acolo, nu găseşti ce căutai. Dar şi asta este o situaţie temporară, pentru că şi urmaşa poate ieşi din uz (cum s-a şi întâmplat). În cazul altor reviste la care s-a renunţat, ţi se deschide o pagină pe care e afişat anunţul: This domain is blocked. Sau „măcar” Server not found sau varianta Not found, cu „încurajarea” (pe degeaba) Try Again. Ba, uneori, îţi apare pur şi simplu, o pagină albă. Pa. Sau nu tot site-ul, ci doar unele articole (cenzurate la un moment dat sau atinse de un virus) sînt gripate.

Nu ne interesează aici cauzele (cum ar fi: spaţiul virtual angajat a fost epuizat, costuri pe care redacţia nu le mai poate suporta, neînţelegeri între membrii redacţiei, ducând la destrămarea ei; cererea unor persoane, instituţii etc. de a se scoate de pe site texte cu conţinut care le compromite), ci doar faptul că titlul indicat nu mai poate fi vizualizat – lucru care nu putea fi prevăzut la momentul întocmirii bibliografiei. De altfel, mulţi autori care publică în lucrările lor bibliografia consultată sau indică sursele în note infrapaginale, menţionează, la titlurile găsite pe internet, data la care le-au accesat, conştienţi că la o dată ulterioară respectivul e-document poate fi invizibil. Treabă onestă şi atitudine plină de atenţie, dar şi spălare a mâinilor. Ce-o fi, ce n-o fi, cert e că nu-l încălzeşte pe cel care ar vrea să vadă „cu ochii lui” textul sau imaginea care „a fost, dar s-a terminat”. Aceste informaţii inacostabile seamănă cu nişte scrieri de demult, de mult pierdute, despre care se ştie doar din „scrisele” altora. O antichitate contemporană nouă :). În acelaşi timp, circulă teoria (sau cum să-i zic?) că ceva publicat în format electronic, chiar dacă e şters intenţionat şi „definitiv”, nu este dispărut de tot, ci e reţinut în memoria – greu abordabilă, inaccesibilă celor mai mulţi – a spaţiului informatic.

Şi uite-aşa s-a născut bibliografia legendară – cu bază reală, ne- sau anevoios verificabilă, necesitând (complicat) apelul la informaticieni apţi să deschidă Sesamul; susceptibilă, dacă a rămas ocultă, de a fi supusă înfloririlor imaginarului individual şi, până la urmă, poate, colectiv. Ca legendele[1].

Şi-atunci, trebuie sau nu trebuie luate în seamă de bibliograf titlurile apărute pe internet (sursă fecundă de informaţie, frecventată tot mai mult atât de publicişti, cât şi de cititori)? Preţul ignorării ar fi, indiscutabil, sărăcirea listei bibliografice. Şi n-ar merita.

Ieşirea din impas ar fi „fotografia” – „oprirea clipei”. La momentul găsirii lor, bibliograful ar putea lista materialele electronice, urmând să le predea, ca foi volante sau îndosariate pe subiecte, serviciului de prelucrare, unde să parcurgă drumul oricărui document de bibliotecă: luare în evidenţă şi atribuire de număr de inventar, clasificare, cotare, catalogare, dirijare spre o secţie de împrumut (preferabil, în regim de sală de lectură, dar cu posibilitate de scanare, xerocopiere etc.). În felul acesta, biblioteca şi-ar şi putea crea o nouă colecţie de documente în format clasic (mult mai sigur, chiar în condiţiile în care hârtia se poate deteriora sau distruge). Costul ar fi mai mic decât cel al pierderii informaţiei. Ar merita. Evident, se opune paguba financiară, recuperabilă, celei spirituale, irecuperabile. Nu cred că ar intra în discuţie legea drepturilor de autor. Internetul este destul de liber, iar documentele a căror copiere este interzisă sînt oricum protejate prin blocarea posibilităţii de copiere sau sînt însoţite de avertismente. Şi-apoi, cum un ins îşi poate lista ceva pentru uz personal şi chiar multiplica, nu văd de ce n-ar putea face acelaşi lucru o bibliotecă, pentru uz obştesc.

Şi aşa bibliografia completă va rămâne un vis veşnic. Veşnic nerealizat. Să încercăm cel puţin să o facem cu un titlu, cu două, cu trei mai bogată.

_____________________________

[1] Aflu în ultimul moment că nu este doar o „teorie” fără fond. Există site-ul gratuit şi destinat inclusiv profanilor în ale IT-ului http://web.archive.org (Wayback Machine – Internet Archive), care este o arhivă a paginilor web din internet. După ce-l deschizi, pui linkul revistei (nu al articolului) şi vei putea accesa pagini în forma lor de la un moment dat, din toată istoria respectivei reviste. Lucrul e valabil şi pentru alte site-uri, nu neapărat de reviste. Mi s-a făcut o demonstraţie şi trebuie să spun cinstit că a fost foarte frumos: mi-au apărut nişte pagini de epocă, cu tot farmecul lor de-atunci. Însă dacă o revistă desfiinţată are numerele arhivate în format PDF, nu le mai deschide nici Moise cu toiagul lui şerpesc. Astăzi. Poate, mâine. Dar până mâine, noi facem bibliografiile şi pentru azi. Şi mai e ceva: ar trebui să ataşăm bibliografiilor o anexă cu informarea despre existenţa respectivului site de coborâre în timp şi un ghid de utilizare, pentru că nu tot „românul” va fi auzit despre asta.

One Response to Bibliografie legendară

  1. Lucas spune:

    Mai spune! Oare de ce am , aşa, ca în copilărie, nostalgia că povestea asta o să se termine prea repede şi eu n-am adormit încă….şi….ce mă fac?!… Oare suntem printre ultimii suferinzi sănătoşi la minte măcar într-o lume ce a pierdut hăţurile şi punctul de echilibru?!…măcar povestea asta legendară de nu s-ar termina prea repede…

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: