BIBLIOTECARUL, PAZNIC LA POARTA NEMURIRII…

Interviu cu DANIELA PETRAN,

realizat de Iuliana-Andrea POP

Daniela PetranDaniela Petran, bibliotecară la Şcoala cu clasele I-VIII „Petre Dulfu” din Baia Mare, instituţie care are una dintre cele mai vechi biblioteci şcolare din oraşul nostru, este, între mulţi alţii cu aceeaşi meserie, omul care stă de veghe la intrarea în universul cărţii. Între rafturi prăfuite şi pagini care îşi aşteaptă prea des în zadar cititorii, bibliotecara aduce un suflu de viaţă lumii înmărmurite în tăcere. Ce e cartea fără cititor? Cuvinte ferecate-n file… Minunile tipărite cer cu înfrigurare mâna pricepută care să le scoată la lumină… şi să le dea cu împrumut măcar unor ochi şi minţi în căutare de nemurire. Daniela mărturiseşte că face această slujbă, dacă putem să o numim astfel, cu multă pasiune. O meserie veche, prezentă încă din Antichitate, născută în marile biblioteci din Alexandria, Grecia, Imperiul Roman, Egipt…

Cum au trecut anii petrecuţi în bibliotecă, înconjurată de atâtea voci, de sunetul minunat al cunoaşterii?

Cu multă linişte sufletească. Nimic nu e mai odihnitor decât să lucrezi în liniştea oferită de cărţi, dar să şi vrei să auzi ce vor ele să spună. Biblioteca e un fel de altar al şcolii, iar atunci când eşti înconjurat ca bibliotecar de cărţi, dar şi de un colectiv minunat care te susţine, meseria e uşoară, te satisface spiritual în proporţie de sută la sută. Dar biblioteca nu e tăcută. În nici un caz. Parcă ţi-ar vorbi o mie de voci în acelaşi timp… E gălăgie între aceste rafturi uşor prăfuite… Lumi care cer să fie dezvelite…

Un bibliotecar, presupun, citeşte… Uneori mai mult ca cei din jur… Care este cartea ta preferată? Dar autorul? Ce anume te-a atras mai mult la el?

Îmi plac autorii clasici, de ce să nu recunosc. Ei reprezintă un etalon, şi chiar şi contemporanii noştri, care vor să fie diferiţi, să revoluţioneze, tot de la clasici pornesc, în ciuda „rebeliunii” lor. Acesta este adevărul. Citesc cu plăcere Charles Dickens, de exemplu. Mă uimeşte mereu prospeţimea acestui autor. Şi parcă ar fi o enciclopedie. Mereu descopăr ceva nou. Marile speranţe este romanul meu favorit. Dintre autorii români, prefer opera lui Marin Sorescu. A, să nu uit! Mai aproape de noi este John Steinbeck, un scriitor care a reuşit să ne apropie pe toţi de ceea ce înseamnă cu adevărat spiritul american. În general, nu am o mare pasiune pentru operele secolului XX. Bestsellerurile şi cărţile foarte premiate nu mă atrag neapărat. Întotdeauna clasicul va fi mai bun. Clasic înseamnă model de urmat, cu siguranţă. Oricum, nu sunt eu critic literar. Fiecare cu ce îi place. Până la urmă, şi cărţile le alegem în funcţie de gusturile noastre, de personalitatea noastră, iar eu sunt mai tradiţionalistă.

În epoca tehnologiei, a internetului, cum vezi viitorul bibliotecii, al cărţii, în general?

Nu foarte roz, din păcate. Eu, ca bibliotecar, ar trebui să fiu cea mai optimistă, dar văd ce se întâmplă zi de zi. Este era informaticii, a comunicării virtuale. Omul a devenit mai comod, nu mai are acea sete de a descoperi. Totul i se pune pe tavă prea uşor. Cartea a căzut pe locul al doilea. Copiii se tem parcă să răsfoiască o carte. Mass-media nu mai promovează ceea ce ar trebui. Prea multă superficialitate, prea puţină profunzime. Bibliotecile, cum e şi a noastră, încearcă din răsputeri să aibă un fond de carte satisfăcător pentru cititori. Dar se pare că aceste eforturi sunt inutile de multe ori, nenumărate cărţi umplându-se de praf după ani de zile în care nu au fost răsfoite măcar o dată. Totuşi, şcoala are un rol foarte important în a apropia copilul de carte. E vitală în acest sens. Descopăr încă cu bucurie entuziasmul colegilor, al conducerii şcolii de a realiza activităţi care să apropie elevul de acest univers magic. După multă muncă, se poate vedea, cel puţin în cadrul şcolii noastre, progresul în acest sens.

100_0655

Copiii ce citesc?

Observ cu plăcere că nu au uitat de scriitorii clasici. Bineînţeles, şi la clasă li se cere acest lucru, să îi studieze mai asiduu. Reamintesc astfel nume precum Creangă, Eminescu, Coşbuc, Topîrceanu, Dulfu, Slavici. Unii elevi mai citesc chiar şi scrieri dramaturgice. Curiozitatea îi trimite de asemenea la lectura unor cărţi care conţin ghicitori, proverbe, dar şi spre enciclopedii, atlase. Pentru cei mici, lectura e o joacă, una care îi formează de pe acum pentru marile lecturi ale adolescenţei şi apoi ale maturităţii. Dar şi nouă, adulţilor, ne place să ne mai jucăm din când în când, citind cu plăcere literatură pentru copii, din care mai avem multe de învăţat.

Care e locul bibliotecii în cadrul şcolii?

E centrul cultural prin excelenţă. E spaţiul unde devenim cu încă un pas mare oameni adevăraţi. E un topos al descoperirii lumii, fără a fi nevoie să călătoreşti mii de kilometri pentru asta. Este, în fapt, lumea care ne înconjoară, reprezentată în cuvinte şi idei. Aici nu numai citim, ci realizăm şi activităţi care să atragă mai mult tineretul la lectură.

Există în Baia Mare un spaţiu cultural de nivel european. Aveţi şi activităţi comune cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”?

Da, bineînţeles. Tot ce se poate. Colaborări, expoziţii, lansări de carte etc. Biblioteca Judeţeană încurajează foarte mult sateliţii, adică micile biblioteci şcolare din oraş. Apropo de aceasta, consider că e cel mai frumos loc din oraş, după biblioteca în care lucrez, bineînţeles. E o lume în care mă pierd cu plăcere, un paradis al cărţilor, un fel de eden pierdut şi regăsit, din care nu aş vrea să ies.

Revenind la cărţi preferate, te văd în faţă cu un volum deschis, aparţinând lui Nichita Stănescu. De ce Nichita?

E poetul în ale cărui „necuvinte” mă regăsesc. În special lirica lui de dragoste trezeşte în mine – şi sunt sigură că în orice cititor – diferite sentimente. Nichita e un maestru al poeziei, un vrăjitor fără seamăn. Legat de poezie, îmi plac şi versurile regretatului Adrian Păunescu. Nu e el chiar un clasic, dar lirica lui are forţă interioară, te învăluie până la a te face să-i citeşti fiecare cuvânt.

Ce hobby-uri mai are un bibliotecar în afară de cărţi?

Multe. Cultura plantelor de apartament. Da, îmi place grădinăritul, horticultura cu tot ce înseamnă aceasta. Muzica clasică în general, excursiile în natură, goblenul şi… felinele.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: