de Ion GEORGESCU-MUSCEL
se întâmplă ca vreo vită prostită
când vine seara de la câmp din ciurdă
s-o ia pe altă cale să rătăcească drumul
mugeşte-apoi pe la porţi
şi pare-a-ntreba cu uimire şi jale –
„oare nu sunt a voastră”
„oare nu casa-ast-am lăsat la plecare”
şi-aleargă la curţi iar şi iară
şi se face din ce în ce mai seară
până o vede şi o cunoaşte oarecare
şi o trimite la casa ce o are
tot aşa şi tu suflet lovit
rămas stingher între apus şi răsărit
mă-ntreb în postaţa de timp cea rămasă
unde-i mai la mine unde-i mai acasă
cine mă cheamă cine mă lasă
poate-o să fie pustiu în loc de grădină
poate n-o să fie în fereastră lumină
sau or să fie voci necunoscute
şi vor rosti în loc de „vino” „du-te”
pe toate le-aş purta dar cum ar fi să fie
să fiu lipsit chiar şi de nostalgie…
Baden / Februarie 2012