de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA
Dragii mei enoriaşi!
Eu nu sunt Charlie! Începutul acestui an a fost marcat de crimele abominabile săvârşite de câţiva musulmani în Franţa şi în alte ţări europene. Zeci de oameni şi-au pierdut viaţa, fie împuşcaţi, fie sfârtecaţi de explozii. Mii de poliţişti şi de lucrători în tot felul de servicii secrete au fost puşi în alertă, ca să prindă pe cei care au săvârşit acele fapte incalificabile, sau pe cei care ar fi avut de gând să pună altele la cale de acest gen. Teama a cuprins lumea civilizată de pretutindeni, au avut loc manifestaţii, mitinguri, declaraţii şi alte forme de exprimare a dezaprobării faptelor menţionate. Milioane de oameni, unii chiar înalţi demnitari politici europeni, şi-au pus embleme pe care scria în diferit limbi: „Eu sunt Charlie!” S-au ridicat tot felul de bannere cu această afirmaţie, europenii vrând să-şi exprime prin aceasta solidaritatea cu ziariştii ucişi mişeleşte în redacţia publicaţiei franceze.
Au existat numeroşi europeni, din diferite medii sociale, care au afirmat în cele mai diverse moduri că ei nu sunt Charlie. Acum faptele sunt consumate, dar pentru mulţi dintre cititorii noştri au rămas unele lucruri confuze. Tocmai de aceea, sub acest titlu, încercăm să clarificăm, pe cât se poate, poziţiile.
Ca să înţelegem mai bine situaţia, reamintim că într-o revistă franceză („Charlie Hebdo”) au apărut nişte caricaturi, adică nişte desene, în care era prezentat profetul Mahomed în poziţii comice. Profetul Mahomed este cinstit de mahomedani sau islamişti, aşa cum este cinstit Mântuitorul Iisus Hristos în religia creştină. Altfel spus, alături de Allah – adică Dumnezeu în religia lor –, Mahomed este la fel de adorat de credincioşii musulmani. În Europa au mai apărut caricaturi de acest gen în anii trecuţi şi musulmanii s-au scandalizat atunci şi au săvârşit iarăşi atentate, a curs sânge, au murit oameni. Ziariştii de la publicaţia franceză erau oameni cu carte, cu orientare politică. Puteau înţelege din experienţele din anii trecuţi că musulmanii nu permit nimănui să-şi bată joc, să ia în derâdere persoanele lor sfinte sau alte valori ale religiei lor. Pentru asta, sunt în stare să recurgă la crime de răzbunare, la acte teroriste, sunt în stare să se sinucidă, socotind că astfel îşi dovedesc credinţa şi ataşamentul faţă de religia lor. În spiritul acesta sunt crescuţi şi educaţi în familie, în şcoală, în locaşurile de cult. Şi, totuşi, ziariştii francezi şi-au bătut joc de valorile religioase ale musulmanilor! Consecinţele au fost drastice şi ele se cunosc. Am putea spune: cauza au constituit-o caricaturile francezilor, efectele produse de acestea au fost crimele musulmanilor.
Trăim în cel mai civilizat continent al lumii, cu o cultură multimilenară. Ne batem în piept că respectăm drepturile omului şi, în mare măsură le respectăm, ceea ce nu este valabil în orice parte a lumii. Este de neînţeles, în această situaţie, cum nişte ziarişti îşi bat joc de valorile altora. Oamenii aceia au dreptul să aibă o religie, să creadă în valorile religiei lor. Ei nu au batjocorit valorile religiei creştine, religia majoritară în Europa. Chiar dacă mama unui semen al meu este cea mai amărâtă femeie, cu meseria cea mai modestă, chiar dacă e îmbrăcată urât, dacă e nespălată etc., eu nu am dreptul s-o înjur. Pentru semenul meu femeia aceea este mama lui şi pentru oricine propria mamă este o sfântă şi nu ai voie s-o jigneşti, s-o batjocoreşti. Dreptul meu se întinde până acolo unde începe dreptul celuilalt. Nu am voie să încalc dreptul lui, aşa cum nici el nu are voie să încalce dreptul meu. Presa nu mai este supusă unei cenzuri de stat, aşa cum a fost la noi până în 1989, dar cel care scrie trebuie să aibă o autocenzură, adică să fie atent la ceea ce scrie, ce spune, pentru a nu leza drepturile semenilor, interesele majore ale ţării, societăţii etc.
În religia creştină este mai multă toleranţă. Eu, dacă aud pe cineva vorbind urât de cele sfinte sau înjurând de cele sfinte, nu pun mâna pe puşcă, pe secure, pe piatră ca să-i dau în cap, să-l omor. Nu prin astfel de acţiune „răzbun” divinitatea. Îmi fac datoria să-i atrag atenţia că greşeşte, că săvârşeşte un mare păcat, că nu trebuie să mai facă aşa ceva, dar nu am dreptul să recurg la mijloace violente. Mai mult, am datoria să mă rog pentru sănătatea lui sufletească şi pentru iertarea lui. Are cine să-l judece: „A Mea e judecata!” spune Dumnezeu. Mai mult! Attila, groaznicul conducător al hunilor, care a făcut atât de mult rău strămoşilor noştri creştini, nu era socotit, din punct de vedere religios, duşman al lui Dumnezeu sau al creştinilor, ci „biciul lui Dumnezeu!”, prin care erau pedepsiţi creştinii pentru păcatele lor. În spiritul acestei toleranţe, bazate pe învăţătura Mântuitorului că toţi oamenii sunt fraţi, fii ai aceluiaşi Părinte, Dumnezeu, pe teritoriul ţării noastre au trăit de-a lungul veacurilor, alături de români, multe alte etnii, fără a fi persecutate pentru originea sau credinţa lor. Ce-i drept, alţii şi-au luat nasul la purtare şi au făcut mult rău românilor creştini ortodocşi!
Ne uimeşte această atitudine intolerantă a musulmanilor. Nu trebuie să uităm că e vorba de o altă cultură, de o altă religie, de o altă civilizaţie. Vedem aproape zilnic cum în state islamice sunt decapitaţi oameni, sunt arşi de vii oameni, sunt împuşcaţi copii fiindcă s-au uitat la televizor la un meci de fotbal, sunt ucise femei fiindcă şi-au descoperit faţa, este ameninţată lumea civilizată, Europa, America, că vor fi trecute prin foc şi sabie. Ba chiar preşedintele Obama este ameninţat, că-i vor tăia capul în biroul său de la Casa Albă. Cu astfel de oameni nu trebuie să te joci, să glumeşti, să faci caricaturi pe seama lor, să-ţi baţi joc de valorile lor. Trebuie să-i înţelegi, să-i iei aşa cum sunt şi să încerci, pe cât este omeneşte posibil, să-i modelezi prin educaţie, prin şcoală, prin cultură. Faptul că după atentatele din Franţa milioane de oameni s-au solidarizat cu ziariştii ucişi, spunându-şi „Charlie”, că numărul următor din revista respectivă a conţinut mult mai multe caricaturi la adresa religiei musulmane şi a musulmanilor şi tirajul s-a ridicat, de la câteva mii, la şapte milioane, nu sunt fapte de bun augur. Prin asta nu pui capăt conflictului, ci îl alimentezi, îl amplifici, torni gaz pe foc, şi apoi te miri că ţi-a luat casa foc.
Nu trebuie să uităm că în Europa de astăzi sunt aproximativ cincizeci şi şase de milioane de musulmani, iar în lume cu mult peste un 
miliard şi toţi sunt gata să se transforme în torţe vii pentru religia lor. Să ne respectăm religia noastră creştină şi valorile ei, să le cultivăm în familie, în şcoală, în societate, prin mass-media, fiindcă numai aşa ne vom păstra identitatea de continent creştin; să respectăm valorile altora, pentru ca şi ei să le respecte pe ale noastre şi să nu transformăm greşeala unor ziarişti într-o declanşare uriaşă de forţe, într-o ciocnire de civilizaţii, într-o conflagraţie mondială.
În spiritul celor de mai sus, respect pe fratele meu, omul, nu-mi bat joc de valorile lui religioase, chiar dacă nu sunt şi ale mele, militez pentru pace şi bună înţelegere între oameni şi popoare şi, ca atare, „nu sunt Charlie!”
*
Nevoia de referendum. Un oarecare din judeţul Buzău a intentat acţiune judecătorească împotriva statului român, că admite religia în şcoală şi fetiţa lui e stresată când vede icoana pe peretele clasei. Drept urmare, dintr-un bulgăre s-a făcut o avalanşă cu consecinţe dintre cele mai dezastruoase. Procesul a ajuns până la Curtea Constituţională a României, care a dat dreptate onorabilului. Drept urmare, suprema instanţă a statului român a dat decizia 669/12 nov. 2014, prin care soluţionează această acţiune astfel: fiecare părinte va face cerere specială către conducerea şcolii unde învaţă copilul său, cerere în care va preciza că vrea ca fiul/fiica să înveţe religie. Până acum, în conformitate cu legea învăţământului, părintele sau tutorele avea dreptul să facă cerere, dacă nu voia ca fiul/fiica să facă religie. Decizia este „definitivă şi general obligatorie”. Facem precizarea, că al treilea judecător din cei nouă din care e format completul, este Domnul Toni Greblă, pe care-l vedem zi de zi de zi dând cu subsemnatul pe la procuratură în ancheta în care este implicat. Asta este însă altceva, alt aspect al problemei!
Aparent nu ar fi un dezastru şi, totuşi, este. Ca unul care mi-am petrecut cea mai mare parte a vieţii prin şcoli, fie ca elev, ca student, fie ca profesor, sesizez cu uşurinţă pericolul. Sunt unii care vorbesc de posibilitatea de a face lobby, adică de a convinge pe parlamentari ca să reformuleze cum trebuie viitoarea lege a învăţămânului şi să-i redea religiei statutul pe care l-a avut de disciplină obligatorie, parte a trunchiului comun de învăţământ. Este o pistă falsă. Orice viitoare lege a învăţământului va trebui să ţină seamă de această decizie. Este un principiu elementar în Drept: puterea lucrului judecat. Orice lege trebuie să includă în conţinutul ei această prevedere din decizia Curţii Constituţionale.
Vor zice unii: de ce se face atâta caz, fiindcă cine vrea face cerere şi gata. Părinţii copiilor aflaţi în şcoală sunt oameni tineri. Cei mai mulţi sunt plecaţi în străinătate să-şi câştige existenţa. Alţii sunt complet dezinteresaţi de situaţia şcolară a copiilor lor. Trec ani, uneori trece copilul prin şcoală şi părinţii n-au ajuns o singură dată să vadă situaţia şcolară a fiului/fiicei lor. Sunt cazuri când cadre de la alte discipline îndeamnă copiii şi părinţii să urmeze alte ramuri de învăţământ. Se vor introduce discipline alternative: internet, sport, educaţie sexuală etc. Spre acestea copiii vor fi atraşi ca de un magnet şi îi vor influenţa şi pe părinţii lor să-i lase să le urmeze. E dificil pentru educaţia religioasă ca să concureze cu educaţia sexuală!
Bine ar fi să nu am dreptate, dar preconizez că, într-o primă fază, jumătate din efectivul de elevi vor opta spre alte discipline mai tentante sau, pur şi simplu, vor răsufla uşuraţi că scapă de şcoală măcar o oră!
Situaţia ar avea o soluţie: referendumul. Patriarhia ar putea organiza prin eparhii, parohii şi mânăstiri liste cu semnături de susţinere a unui referendum. Numărul necesar de semnături pentru referendum s-ar realiza cu uşurinţă, fiindcă ar semna oricare cetăţean major al ţării, nu numai părinţii elevilor. Obţinându-se dreptul de a organiza referendum, reuşita ar fi garantată. La referendum ar participa toate persoanele cu drept de vot din ţară şi străinătate. Pentru susţinerea religiei am convingerea că ar ieşi o majoritate covârşitoare, care ar putea să schimbe decizia Curţii Constituţionale.
Despre necesitatea referendumului, iată ce ne scrie Domnul inginer Ion Vasilescu din Bucureşti, cititor al „Scrisorii pastorale”:
De la bun început doresc să subliniez că predarea religiei în învăţământul preuniversitar din România nu este problema unui sărman liber-cugetător sau a unei aşa-numite asociatii pentru libertatea de conştiinţă (cu câteva sute de membri), nici a Ministerului Educaţiei şi Învăţământului sau a Guvernului, nici a Parlamentului, a Avocatului Poporului sau a Curţii Constituţioale a României, nici chiar a Bisericii (Biserica Ortodoxă Română) etc., ci ea este problema acelor 85% dintre cetăţenii României, care şi la recensământul din 2011 şi-au declarat apartenenţa la religia creştină-cultul ortodox.
Aceşti cca. 14 milioane de creştini ortodocşi români vor ca educaţia religioasă a copiilor lor, educaţie începută, desigur, în familie, să fie continuată în şcoală de către specialişti în domeniu, absolut la fel ca şi celelalte discipline din trunchiul comun (T. C.). Copiii, aparţinând celor 4-5% dintre cetăteni (cca 0,8 milioane!) de alte religii sau liber-cugetători pot, la solicitarea scrisă a părinţilor, să nu participe la orele de religie.
La această situaţie, revoltătoare şi complet intolerabilă pentru imensa majoritate a cetăţenilor ţării, de scoatere a disciplinei religia din T.C., s-a ajuns, prin specularea – de către o insignifiantă minoritate – a fisurilor sistemului legislativ, în primul rând a generoaselor căi de atac împotriva legislaţiei statului român şi, mai ales, în interpretarea complet distorsionată, în detrimentul generaţiilor viitoare de cetăţeni români creştini, atât a legislaţiei naţionale şi internaţionale în vigoare, cât şi a voinţei imensei majorităţi a cetăţenilor ţării. Spus pe şleau, este vorba de o discriminare (pozitivă?), exercitată de câteva mii de inconştienţi împotriva voinţei milioanelor de credincioşi creştini din România, discriminare încurajată nu numai tacit de forţe oculte, evident necreştine, de la nivel european sau de peste Ocean.
Soluţia nu este, în nici un caz, apelarea la bunăvoinţa parlamentarilor (aşa-zisul lobby parlamentar), deoarece chiar dacă aceştia ar fi foarte decişi să facă ceva pentru soluţionarea problemei, de această dată chiar nu prea mai au ce să facă. Nu legea este greşită, ci atmosfera generală de permanente şi înverşunate atacuri la adresa Bisericii, a slujitorilor acesteia şi a credincioşilor şi, mai ales, a Curţii Constituţionale a României, care, în virtutea unei aşa-zise libertăţi de conştiinţă (a unor persoane minore!), dă câştig de cauză câtorva mii de sărmani, care nu ştiu ce fac.
Soluţia este una singură, şi ea este frecvent folosită în ţările cu democraţie de sute de ani şi stabilă (exemplu – Elveţia), anume consultarea populară prin REFERENDUM.
Numai prin referendum, cu 1-2 întrebări judicios formulate şi cu buna participare – pregătită din timp – a cetăţenilor, puterile statului, în primul rând aceea judecătorească (CCR), dar şi aceea legislativă (Parlamentul), pot fi ţinute să respecte voinţa populară, exprimată într-o anumită problemă, la un moment dat.
Salut cu bucurie şi susţin cu toată convingerea un eventual demers de această natură pentru soluţionarea în interesul societăţii româneşti a acestei importante probleme de formare a tineretului român în cel mai autentic şi viu spirit creştin.
Mulţumim Domnului ing. Ion Vasilescu pentru opinia creştinească şi românească, pe care o exprimă în rândurile de mai sus. „Scrisoarea pastorală” este deschisă altor asemenea luări de poziţie.
*
Sfaturi părinteşti. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăţiei, mai spicuim:
DESĂVÂRŞIREA – FINALITATE A OMULUI (continuare). Când cineva se „încumetă” să se lase în conducerea Providenţei, printr-un elan de iubire de Dumnezeu, adică să-şi depăşească conştient condiţia sa umană – sub acţiunea Harului de sus, bineînţeles –, poate vedea încă de aici arvuna desăvârşirii sale, într-un sentiment de liberare, ca o înviere din morţi. Timpul, cauzalitatea, lumea, viaţa şi toate vămile cunoaşterii, pline de chinul contrazicerilor, rămân la pământ, ca o găoace de ou când iese din ea un pui viu, sau când dintr-o omidă păroasă – trecută aparent prin moartea unei crisalide –, iese şi zboară un fluture, în culorile curcubeului. Aşa suntem şi noi în condiţiile vieţii acesteia, o candelă cu untdelemn şi fitil, dar încă neaprinsă. Când ajungem la cunoştinţa a ceea ce suntem de fapt, că avem o înrudire cu Dumnezeu, că locuieşte chiar în structura noastră spirituală, că suntem în pragul liberei alegeri a unei concepţii de viaţă, de care să ne ţinem chiar de n-om fi pe placul lumii, atunci Dumnezeu aprinde candela şi luminează toată viaţa noastră cu concepţia creştină despre lume şi viaţă. Obişnuit, concepţia creştină nu prea e dusă, nici chiar de credincioşi şi nici chiar de cei ce o cunosc teologic destul de bine, până la loialitatea sa – mai păstrând şi pentru egoism o bună parte de „viaţă”. Cu alte cuvinte, sunt puţine exemplarele omeneşti, care îşi „riscă” toată viaţa lor pentru Dumnezeu, pentru cauza lui Dumnezeu în lume. Aceasta dovedeşte numai slăbirea omului – prin boala egoismului –, nicidecum slăbirea creştinismului în sine, ca valoare sau lumină a vieţii. Iată cum descrie Sf. Simeon Noul Teolog, un sfânt din veacul al IX-lea, îndumnezeirea omului: „Ca om, ştiu că nu văd nimic din cele dumnezeieşti şi sunt cu totul despărţit de ele. Dar prin înfiere mă văd făcut Dumnezeu şi sunt părtaş al celor neatinse. Ca om nu am nimic din cele înalte şi dumnezeieşti, dar, ca miluit de bunătatea Lui, am pe Hristos, binefăcătorul tuturor. Căci, în lumina lui Hristos – Lumina Duhului –, văd ce văd. Şi cei ce văd în această lumină văd pe Fiul, pe care L-a văzut Ştefan, deschizându-i-se Cerurile şi pe care L-a văzut Pavel mai pe urmă şi a orbit (încă nu credea, nu era botezat, ci era în drum să prigonească Biserica lui Hristos, deci spiritual era orb şi această orbire s-a răsfrânt temporar şi asupra trupului), stând întreg cu adevărat în mijlocul inimii mele.”
Deci, ceea ce s-a altoit (s-a „inoculat” – cu un cuvânt de mai-nainte), în fiinţa noastră spirituală, în câte unii, din când în când, din veac în veac, răsare ca o confirmare luminoasă, ca o stea ce luminează şi contemporanilor mai „zăbavnici cu inima a crede toate” înnoirile spre îndumnezeirea omului. Faţă de această de necrezut perspectivă a valorii omului, nu strică să o facem şi mai luminoasă printr-un contrast de cuvinte. Căci, după cum unii ridică până la Cer valoarea omului, alţii caută să-i coboare până la pământ toată însemnătatea sa. Realizările sale fizice sunt toată valoarea şi nemurirea sa. Să luăm însă un alt aspect. Dacă omul călătoreşte neatent cu tranzitul său, poate ajunge la crize, la dezechilibru, la îndrăcire: pradă a unui duh rău, sau a unor puteri rele, care-l scot, clinic, dintre oameni. Dar mai sunt şi cazuri, când posedaţii sunt filosofi. Exemplu: Nietzsche, revoltat împotriva lui Dumnezeu, voia „să scrie osândirea creştinismului pe toate gardurile” –, pentru că slăbeşte în om puterea de revoltă a supra-omului, creaţia sa. A sfârşit nebun. Nu pot să nu transcriu aci încă vreo câteva citate ale marelui sfânt şi scriitor al creştinismului Simeon Noul Teolog, întrucât vede cea mai largă interpretare a iubirii de oameni, cu care ne menţinem, sporim, sau cădem din creştinism. Ştii că pe această însuşire sufletească, a iubirii de oameni, ai dobândit o practică ce nu ţi-o dădea cartea şi ai ajuns să realizezi descoperiri însemnate, în final: descoperirea creştinismului şi în tine. „Prin răbdarea încercărilor şi prin iubirea faţă de duşmani – căci aceasta e iubirea de oameni: să ai faţă de toţi, buni şi răi, iubire din suflet, pentru toţi să-ţi pui sufletul tău în fiecare zi –, acestea te vor face, copile, imitator al Stăpânului şi te vor arăta chip adevărat al Ziditorului, imitator în toate ale desăvârşirii dumnezeieşti. Iar Ziditorul atunci – ia aminte ce-ţi spun: îţi va trimite Duhul Său şi te va insufla şi va locui şi se va sălăşlui fiinţial şi te va lumina şi te vei umple de strălucire şi te va turna din nou întreg. Stricăciosul îl va face nestricăcios şi va clădi iarăşi casa învechită, casa sufletului tău, adică. Iar aceasta va face şi trupul întreg cu totul nestricăcios şi te va face pe tine Dumnezeu după Har, asemenea prototipului. De eşti creştin, cum e Hristos Ceresc, aşa trebuie să fii şi tu. Duhul dumnezeiesc fiind Dumnezeu, pe care îl ia înlăuntrul Lui, îl reface cu totul, îl înnoieşte, îl face nou, în chip neînţeles […], cu totul asemenea lui Hristos. (Va urma.)
*
Testul de inteligenţă. Era înmormântare în Buseşti. Preot în acel sat era părintele Izverceanu. Familia a invitat şi pe preotul de la Ponoare, cu are era rudă de departe. Despre părintele Grigore Popescu se dusese vestea că este un preot foarte inteligent. Era tânăr şi se afirma cu fiecare prilej că are pregătire teologică. Avea şi voce frumoasă şi cânta cu tragere de inimă, aşa că în câţiva ani se făcuse cunoscut în zonă. Părintele Izverceanu auzise numai vorbe bune despre dânsul, dar nu-l cunoscuse personal, fiind mare diferenţă de vârstă între ei. L-a primit pe tânărul preot cu tot respectul, au făcut slujbă frumoasă şi lumea era mulţumită.
La pomană este obiceiul în Buseşti ca să vină toţi din sat. Uneori se strâng câte 3-400 de persoane. Aşa a fost şi atunci. Câte un enoriaş mai curios îl întreba pe şoptite pe părintele Izverceanu: „Cum vi se pare, părinte, de părintele de la Ponoare? Aşa-i că-i bun?” Părintele răspundea convingător: „Da…, până acum se prezentă excepţional, dar lasă c-o să-l verific eu mai încolo, să vedem ce-i poate pielea!” La pomană, au adus un castron cu vreo 3-4 litri de aghiazmă. Era suficientă ca să umble preotul prin sat cu colindul de Bobotează! I-au dat castronul cu aghiazmă şi busuioc părintelui Popescu. Vătraiul cu foc şi tămâie l-a luat părintele Izverceanu. Au început slujba parastasului. Fiecare dintre preoţi ştia ce are de făcut şi ce are de zis. La sfârşit, au înconjurat mesele, unul tămâind, altul stropind cu aghiazmă. După ce părintele Izverceanu a binecuvântat masa şi 
lumea s-a aşezat, i-a zis cu voce tare tânărului confrate: „Părinte Popescu, aici la noi este obiceiul ca preotul care duce castronul cu aghiazmă, după ce botează masa, să bea toată aghiazma din castron! Dumneata ai dus castronul, acum trebuie să bei aghiazma! Aşa e obiceiul!” Lumea îl ştia pe părintele Izverceanu bun de glume, dar nu se aştepta la una ca asta, să glumească pe seama preotului nou venit. Omul era străin de sat şi nu-i cunoştea toanele părintelui. Tânărul preot a ezitat câteva clipe, apoi, tot cu voce tare, ca să fie auzit de meseni, i-a dat replica: „Da, părinte, am auzit de obiceiul acesta, numai că nu spuserăţi decât o parte din el…!” „Adică?” a întrebat părintele Izverceanu nedumerit. „Păi, obiceiul este ca şi preotul care duce vătraiul cu cărbuni să-i mănânce!” Lumea a izbucnit în râs, înţelegând că părintele Izverceanu şi-a găsit naşul. Bătrânul i-a lăsat să se potolească, apoi a zis tare, în auzul tuturor: „Părinte Popescu, mi-ai plăcut! Auzisem despre dumneata că eşti un preot bine pregătit şi foarte inteligent! Nu te-am cunoscut până azi. La slujbă mă convinseşi, că n-ai trecut degeaba prin şcoală şi s-a prins ceva de dumneata. Vrusei însă ca să văd dacă îţi merge mintea şi-ntr-ale lumeşti! Îţi făcui un test de inteligenţă, pe care-l trecuşi cu nota 10. Să fie fericiţi enoriaşii dumneata, că au un preot deştept, evlavios, care ştie să se descurce în lume!”
În felul acesta, părintele Izverceanu l-a făcut cunoscut pe tânărul său confrate tuturor celor de faţă, şi despre gluma aceea se vorbeşte şi astăzi în partea locului.
*
Ajutoare şi donaţii. În această perioadă, am primit câteva ajutoare şi donaţii, astfel: Domnul Ioan-Cătălin Toncea din Bucureşti: 1.200 de lei; Doamna Enache Mihaela din Belgia: 443 de lei; Doamna Ramona Sprijan din Gilău (CJ): 300 de lei; Domnul ing. Octavian Cudalbu din Baia Mare (MM): 200 de lei; Părintele pr. Nicolae Lăpuşte din Canada: 177 de lei; Doamna Rădulescu Gica din Italia, fiică a satului Bârda: 150 de lei; Doamna ing. Melania Caragioiu din Canada, Domnul Bogdan Gheorghe-Gabriel din Italia, fiu al satului Malovăţ, Doamna Sfetcu Gheorghiţa din Craiova, fiică a satului Bârda, Doamna Leonte Daniela din Buzău (BZ): câte 100 de lei; Doamna Mema Mariana din Turnu Severin, fiică a satului Bârda, Domnul Ţogoe Dumitru din Turnu Severin, Domnul Boroancă Petrişor din Turnu Severin, fiu al satului Bârda, Domnul Marcel Bouros din Constanţa (CT): câte 50 de lei; Domnul Ivaşcu Vasile din Bârda a achitat 200 de lei pentru contribuţia de cult; Domnul Ungureanu Dumitru din Malovăţ a achitat 150 de lei pentru contribuţia de cult, totalizând 165 de lei; Domnul Curea Constantin şi Domnul Bobiţ Gh. Ion din Malovăţ, Domnul Boroancă Ilie din Bârda au achitat câte 50 de lei pentru contribuţia de cult.
*
În cursul lunii ianuarie, am donat pâine credincioşilor participanţi la slujbe, astfel: 4 ian. (Bârda): 90 de pâini; 7 ian. (Malovăţ): 180 de pâini; 11 ian. (Malovăţ): 220 de pâini; 17 ian. (Bârda): 100 de pâini; 25 ian. (Malovăţ): 270 de pâini. Aşadar, în ianuarie s-au donat 860 de pâini.
*
Plăţi. În această perioadă, am efectuat câteva plăţi mai mari, astfel: 3.550 de lei protoieriei pentru lumânări; 5.100 de lei tipografiei pentru cărţile: pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, vol. VI, Gr. Maerean, Chemări la Domnul, vol. X şi Melania Caragioiu, Mingea; 2.950 de lei protoieriei subvenţii pe 2015; 250 de lei poştei pentru timbre; 55 de lei pentru plicuri; 602 lei brutăriei pentru pâinea donată în ianuarie; 87 de lei internet (ian.-mart.); 120 de lei protoieriei pentru icoane; 75 de lei protoieriei pentru reviste şi cărţi; 81 de lei băncii pentru comisioane; 153 de lei abonamente; 493 de lei poştei pentru colete; 60 de lei curentul electric; 600 de lei impozit pe ianuarie; 800 de lei familei lui Marina Nicolae ca ajutor de înmormântare; 400 de lei pentru curăţenia cimitirului din Malovăţ şi altele mai mici.
*
Publicaţii. În această perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva materiale, astfel: Lacrimile mamei, în „Naţiunea”, Bucureşti, 2015, 3 ian., ediţie on-line (http://www. ziarulnatiunea.ro); Despre superstiţii, în „Naţiunea”, Bucureşti, 2015, 4 ian., ediţie on-line (http://www. ziarulnatiunea.ro); Spaimele Mariei, în „Omniscop”, Craiova, 2015, 10 ian., ediţie on-line (http://www.omniscop.ro); Oferta de carte – ianuarie 2015, în „Omniscop”, Craiova, 2015, 13 ian., ediţie şi on-line (http://www.omniscop.ro); „Scrisoare pastorală” – 293, în „Bibliotheca septentrionalis”, Baia Mare (MM), 2015, 25 ian. 2015, ediţie şi on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); La plecarea unui vrednic fiu al neamului românesc, în „Naţiunea”, Bucureşti, 2015, 27 ian., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Înţelepciunea ierarhului, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6322 (29 ian.), p. 5.
*
În această perioadă, parohia noastră a publicat cartea preotului Dvs., Scrisoare pastorală, vol. VI (675 pag.). Cartea cuprinde numerele 201-240 din publicaţia parohiei noastre, „Scrisoare pastorală”. Volumul de faţă, asemenea celorlalte din această serie, constituie o dovadă că Biserica se poate menţine şi în vremea noastră pe linia tradiţiei româneşti şi creştineşti de a fi factor de progres în viaţa comunităţii rurale în plan spiritual, cultural, pastoral-misionar şi economic. Dacă lucrările desfăşurate de parohia noastră de-a lungul anilor se pot constitui ca un sâmbure de lumină în candela sufletului românesc, înseamnă că truda noastră este pe deplin răsplătită. Nu a fost greu, ci dimpotrivă! Le-am săvârşit cu bucurie, cu conştiinţa că-I slujim lui Dumnezeu şi oamenilor, şi prin asta nu ne facem decât misiunea ce ne-a fost încredinţată. Dacă am reuşit sau nu, Dumnezeu va cântări, iar cititorii vor aprecia.
*
Doamna ing. Melania Caragioiu din Toronto (Canada) a solicitat din nou parohiei noastre să-i publice o nouă carte, Mingea, cu ilustraţii, pentru copii. I-am publicat-o la Editura Contrafort din Craiova. Autoarea şi-a cumpărat întreg tirajul. Este a şaptea sau a opta carte, pe care i-o publicăm Doamnei Melania, membră a Asociaţiei Scriitorilor Româno-Canadieni. O aşteptăm şi cu altele, pe dânsa şi pe alţi autori.
*
Zâmbete. Proverb românesc: Un prieten adevărat nu poate fi cumpărat, dar poate fi… vândut!
- La şcoală, la ţară, profesoara întreabă elevii: „Copii, când e cel mai potrivit moment pentru culesul fructelor ?” Un micuţ răspunde timid: „Când e legat câinele!”
- „Tu o ajuţi pe nevastă-ta la treburile casnice?” „Sigur, la toate!” „Dă-mi un exemplu!” „Să zicem vasele, sau rufele. Ea le spală, iar eu le las să se usuce!”
- Preotul, la înmormântare: „Răposatul a fost un om bun, un soţ credincios, un tată iubitor, corect, generos …!” Văduva, în şoaptă: „Copii, cineva să meargă să se uite în sicriu! Vreau să mă asigur că nu am greşit înmormântarea!”
- Ne pleacă doctorii din ţară, / Iar statul are ca pretenţii / Să ia, urgent, cu ei, afară, / Şi bolile, şi pacienţii!…
- Să divorţăm civilizat, / Că doar nici unul nu-i mai breaz: / Tu nu mă suferi când sunt beat, / Eu nu te sufăr când sunt treaz!
- Tineret, mândria ţării, spaim-avutului obştesc!
*
Şedinţă de consiliu. În ziua de 25 ian. a avut loc şedinţa Consiliului Parohial, în care preotul a prezentat gestiunea parohiei pe 2014. Organele superioare de control au făcut verificarea gestiunii parohiei noastre de trei ori în cursul anului trecut.
*
Lucrări la cimitir. La cimitirul de la Malovăţ am reuşit să facem curăţenie generală. Rugăm pe enoriaşii noştri să-şi facă timp, până nu încep muncile de primăvară, şi să sape mormintele rudelor şi apropiaţilor lor. Le mulţumim pentru înţelegere!
*
Înmormântări. În ziua de 25 ianuarie am oficiat slujba înmormântării pentru Oproiu Dumitru (83 ani). Dumnezeu să-l ierte!
*
Program. În cursul lunii februarie, avem următorul program de slujbe: 1 febr. (Bârda); 2 febr. (pomeniri dimineaţa, la Bârda, la ora 8; slujbă la Malovăţ); 7 febr. (Malovăţ-Bârda); 8 febr. (Malovăţ); 14 febr. (Malovăţ-Bârda); 15 febr. (Bârda); 21 febr. (Malovăţ-Bârda); 22 febr. (Malovăţ); 23 febr. (slujbă seara la Bârda); 24 febr. (slujbă seara la Malovăţ); 25 febr. (spovedit şi împărtăşit dimineaţa în Bârda, la biserică şi în sat; slujbă seara la Bârda); 26 febr. (spovedit şi împărtăşit dimineaţa în Malovăţ, la biserică şi în sat; slujbă seara la Malovăţ); 27 febr. (slujbă seara la Bârda); 28 febr. (pomeniri dimineaţa, la Bârda şi Malovăţ; slujbă seara la Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com. Primim pomelnice pentru Paresimi. Facem înscrieri pentru făclii de Paşti.
e-Bibliotheca septentrionalis 