CONTRA-FĂCĂTORII DE LIMBĂ ŞI DIS-PREŢUITORII CULTURII

Vivre_foto_Delia Florea

de Mihai LITINSCHI

„A fost odată” (se poate spune şi aşa, de vreme ce au trecut peste patru decenii), când, la ore matinale, profesorul Alexandru Graur sancţiona într-o emisiune zilnică pe stricătorii de limbă română, arătându-ne calea cea dreaptă şi lămurind cu perseverenţă, chiar repetându-se uneori, celor interesaţi, probleme mai dificile din uzanţele vocabularului şi exprimării corecte. Până când, agramaţii de la putere i-au interzis apariţia atât de aşteptată şi pilduitoare de la postul de radio naţional. L-au urmat, cu aceleaşi bune intenţii, mai aproape de zilele noastre, profesorii Ştefan Cazimir şi George Pruteanu, care au extins demersul, prin avantajul de a fi parlamentari, din sfera audio-vizualului şi spre fotoliile „aleşilor poporului”. Profesorul Cazimir a scos chiar o carte cu „perle” lingvistice ale senatorilor şi deputaţilor, iar George Pruteanu a încercat „să treacă” o lege care îşi propunea să asaneze limba română de asediul barbarismelor ce se insinuau din ce în ce mai pregnant şi mai amplu în vorbirea cotidiană a autohtonilor. Fără succes însă, trebuia să se uite şi în grădina altora, o încercaseră francezii ceva mai înainte, agasaţi de anglicismele şi americanismele ce se infiltraseră prin textele muzicale în limbajul „bunilor francezi”. Fenomenul a căpătat amploare naţională, făcându-se apel la patriotism, la prestigiul francofoniei etc. A fost „mult zgomot pentru nimic”, din moment ce comoditatea „consumatorilor de limbă”, în special oameni de afaceri, funcţionari publici, oameni politici şi fanii hit-urilor muzicale americane, nu prea ţineau cont de acele deziderate „ardente” ale fanaticilor apărători ai limbii şi culturii franceze, cu mândrie menţionate „de largă circulaţie internaţională”, ci de multiculturalism, de nevoia stringentă de a se face înţeleşi de „potentaţii semidocţi” de peste ocean, aroganţi cunoscători doar ai celei mai vorbite limbi de pe planetă. Aşa s-a întâmplat şi cu „legea Pruteanu”, personajul însuşi, de altfel un popular om de cultură şi, desigur, bine intenţionat, căzând aproape în derizoriu. Cu mult mai recent, cuplul Gabriel Liiceanu-Andrei Pleşu iniţia la televiziunea naţională o emisiune (nu ştiu de ce se foloseşte acum termenul „emisie”) cu savuroase accente caustice la adresa personajelor din spaţiul public (şi nu numai!), ce bălmăjesc limba română pe unde pot şi au prilejul (interviuri, dezbateri publice etc.), implicând pe telespectatorul de rând, din spirit de imitaţie şi din necunoaştere, la uzul similar al limbii, având în vedere statutul de formatori de opinie al respectivelor vedete. Emisiunea celor doi prestigioşi intelectuali a fost însă meteorică, nu din vina lor, ci a administratorilor TVR, lipsiţi de receptivitate la seriozitatea şi consistenţa grilelor de program, dar sclavii ideii de maximă audienţă, de profit cu orice preţ, pentru un post de televiziune parcă adus în mod voit în stare de faliment, deşi e subvenţionat şi prin taxa obligatorie pe care tot românul o achită statului, ceea ce nu se întâmplă cu televiziunile private, care însă se descurcă de minune.

Am zăbovit cu bună intenţie asupra tenacităţii dovedite în momente diferite ale trecerii timpului de importanţi apărători ai corectitudinii şi purităţii limbii, intervenind cu promptitudine şi întreaga lor autoritate pentru păstrarea autenticităţii şi savorii limbii noastre naţionale, aşa cum au pornit-o inimoşii cronicari şi cum au înflorit-o Eminescu şi Creangă, Alecsandri şi Slavici, convinşi fiind aceşti specialişti în domeniul culturii şi limbii că este de datoria lor absolut elementară să se facă înţeleşi de toate segmentele populaţiei, prin intermediul posturilor de radio şi televiziune. Iată însă că, în lipsa unor astfel de voci autorizate, eliminate sistematic din spaţiul public, televiziunile private, descurcăreţe sau chiar prospere, în defavoarea fenomenului cultural autentic, a exigenţei în actul de comunicare cotidian, pornind de la „ştirişti”, până la realizatorii de talkshow-uri, reality-show-uri sau emisiuni de divertisment, ne obligă să asistăm (dacă avem timpul şi gustul potrivite pentru astfel de manifestări) la o avalanşă de scenarii inepte, interpretate de personaje obscure, unele cu o viaţă privată dubioasă, altele aflate chiar sub incidenţa legii, total nepotrivite să ofere modele telespectatorilor, în special prin utilizarea unui limbaj suburban, agramat, infestat cu expresii licenţioase, injurii, debitate cu un ton agresiv şi strident; picanterii de comedie proastă sau poveşti melodramatice, menite „să prindă” la marele public chiar şi numai prin titluri de genul: „Un show păcătos”, „În puii mei”, „Paparazzi” etc.; în timp ce emisiunile lui Cătălin Ştefănescu, Eugenia Vodă, Andreea Marin tind să fie o „rara avis” în grilele de program ale majorităţii canalelor de televiziune.

Aşa se explică de ce, folosindu-se de starlete de proastă condiţie şi cultură, care spun că „dorm în pijamale”, care califică sau descalifică cu termenii standard „cool”, „super”, „mişto”, „naşpa” (fiindcă româneştile „admirabil”, „minunat”, „infect”, „abject” sunt demodate), care explică nonşalant că expresia „carpato-danubiano-pontic” provine din numele actualului prim-ministru, de ce un Bendeac sau un Capatos nesfiindu-se nici pe departe să-şi coloreze expresiile tot băgând şi scoţând, spre deliciul asistenţei, de aceeaşi ingrată cultură şi educaţie ca a lor, multe din canalele de televiziune tind să-şi piardă adevărata audienţă, cel puţin la tipul de emisiuni mai sus menţionate. Să mai amintim şi de textele hit-urilor actuale, menţionând că sunt înţesate de vulgarităţi, enunţuri invitând la beţie, sex, suicid etc., în încercarea disperată a autorilor de a deveni celebri peste noapte; că, de pildă, un astfel de textier, Tudor Chirilă, de altfel un profesionist foarte apreciat pe tărâm muzical, furat de propria-i celebritate, şi-a încercat talentul şi în ale scrisului. N-am avut răbdare să-i parcurg toate încercările literare, aflate întâmplător în firavele biblioteci ale unor adolescente, dar frunzărindu-le, am dat de câteva pamflete cu stridente expresii licenţioase, cu „sfaturi” cel puţin nocive, dacă nu dezastruoase pentru drumul şi rostul unui adolescent şi aşa dezaxat de multele întrebări ale vieţii, la care familia şi societatea nu mai sunt în stare să-i răspundă. Noroc, din acest punct de vedere, că puţini tineri mai citesc, şi de aici, marea neşansă că, necitind literatură adevărată, generaţia în formare e privată tocmai de acele răspunsuri pe care le aşteaptă de la familie şi societate, e deci debusolată, lipsită de imaginaţie şi de sensibilitate, cu un vocabular sărac şi o precară experienţă de viaţă. N-am cuvinte să explic cât de mult mi-au folosit chiar numai două cărţi citite în copilărie – „Robinson Crusoe” şi „Robinson Elveţianul”, în confruntările cu muntele, în taberele de vacanţă, în general în lupta cu vicisitudinile naturii şi ale vieţii înseşi!

Cultura oferă independenţă spiritului, posibilitatea de a discerne şi de a opta. În felul acesta e mai uşoară alegerea drumului celui mai potrivit în viaţă, se asigură, până la urmă, împlinirea idealului existenţial, randamentul maxim în meserie sau profesie; ea modelează caracterul, atenuează defectele, mobilizează aptitudinile şi potenţialul intelectual. Înveţi, spre exemplu, trei limbi, mai uşor o asimilezi pe a patra, prin asociere; studiezi o specialitate din informatică, te familiarizezi pe nesimţite şi cu alta, din curiozitate, din dorinţa de a şti mai multe. Şi faci toate astea cu uşurinţă, cu plăcere, cu dragoste faţă de munca preferată.

Incultura creează uniformitate şi spirit gregar: neavând posibilitatea de a opta, te supui puţinelor şanse pe care ţi le oferă viaţa, dacă ţi le oferă! Rămâi astfel pururea nemulţumit, într-o aşteptare perpetuă, conform naturii umane – mereu sperând la mai bine. Când acest „bine” nu mai soseşte, spiritul se revoltă, „răbufneşte” încercând căi ilegale de ameliorare a precarităţii existenţei. De aici totul devine tulbure, necontrolabil şi, de cele mai multe ori, dramatic pentru existenţă. E ceea ce se întâmplă cu mulţi tineri care nu şi-au realizat ţinta minimă: instruirea care să le asigure o minimă calificare profesională: se amăgesc câteva luni cu un firav ajutor de şomaj, stau apoi pe spesele părinţilor cât e posibil şi apoi???… Furt, prostituţie, trafic de droguri, evadare în „lumi mai bune”, ca să ce?… Că şi acolo trebuie, cu atât mai mult, o bună calificare, o cunoaştere a legilor autohtone, pentru a fi în stare să le aplici, înţelegerea limbii. Şi iată că închidem cercul vicios: lipsa de instrucţie a obturat toate drumurile. Trebuie s-o iei de la capăt! Pentru cei mai mulţi e prea târziu. Unii mai încearcă şi chiar reuşesc: intră în normalitate, se reechilibrează… Doamne, câtă mulţumire sufletească!

Nu sunt eu cel mai în măsură să găsesc şi să înfierez vinovaţii în tot ceea ce se întâmplă în România de azi: de ce există aşa de mulţi şomeri în segmentul populaţiei tinere; de ce procesul de învăţare a devenit o corvoadă; de ce invitarea la muncă cinstită e refuzată cu ostentaţie; de ce se pleacă, pe capete, în alte ţări, deşi această evadare devine o adevărată aventură; de ce, de ce, de ce???…

Şi se mai pune alt gen de întrebări, nicidecum retorice: de ce sunt ostracizaţi oameni de cultură, înlocuiţi din funcţii pentru care au fost superatestaţi şi pregătiţi, cu surogate evidenţiindu-se printr-o crasă inactivitate, prin sfidarea limbii române sau chiar necunoaşterea ei? De ce sunt atacaţi cu atâta înverşunare, de o inchiziţie a inculturii, intelectualii de elită, portdrapelul spiritualităţii noastre în lume?

Când se tinde ca marele Eminescu să fie pus la index ca fiind „perimat”, când aproape că dispar din manualele şcolare, ca mai apoi din amintirea noastră, scriitori precum Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, Hortensia Papadat Bengescu, Maniu, Pillat, când basmele copilăriei sunt înlocuite sistematic cu întâmplări animate de monştri, roboţi şi maşini infernale, transformând cântecul imaginaţiei în asediul spaimei, resimţită şi în orele de somn, e de la sine înţeles că generaţiile viitoare vor deţine un împovărător lest de carenţe şi deficienţe, care nu vor modela cei mai potriviţi diriguitori ai României de mâine. Şi iarăşi cercul vicios se va închide: ce vor genera, la rându-le, aceştia?

8 august 2014

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: