de Ion GEORGESCU-MUSCEL
se-aşază Doamne-n calea mea
în timp de rugăciune
imagini pângărite trimise de vrăjmaş
dar mă silesc să smulg din negru pe albastru
şi din cenuşă fadă sublimul vioriu
atunci prinde speranţă retina-mi să ghicească
un chip de blând Iisus tradus în ape limpezi
în dâre de senin şi veselă poiană
şi m-oi lăsa topit şi mut în ascultare
să simt cum lin pătrunde-ndurarea Ta suavă
şosele lungi de griji poteci de interese
dispar ca îngropate în gri şi în uitare
de m-aş ruga întocmai şi m-aş lăsa pătruns
de glasul cel din gând ce-ndeamnă la virtute…
mi-e inima prea grea de-atâta plâns neplâns
rămâi cu noi Stăpâne se face tot mai noapte
primeşte-ne în staul în turma cea cu miei
pe mine şi pe-ai mei.
Baden / Ianuarie 2012