„Valea Vişeului” (Ion Georgescu-Muscel)
de Ion GEORGESCU-MUSCEL
De iei din culoare ce-i viu,
rămâne cenuşiu!
Din teamă de culori vulgare,
am apelat la griuri obosite,
ca la nişte strămoşi ai altcuiva…
Postaţa de vreme cât n-am iubit,
e-un timp schilodit –
Căci nu cu roşu am pictat,
ci cu nevoia mea de roşu;
Şi nu albastru-am aşezat pe culmi,
ci setea mea de-un mâine azuriu.
Culeg de pe ruini nectar de nobleţe:
Nu ţipătul culorii, ci amintirea ei
o chem ca pe-o şoaptă cu pleoape plecate…
Prefer iubirea tainică, din umbră,
şi pun surdină cuvântului „glorie”;
drumurile se fredonează singure
la capăt de istorie.
Tot încerc să zugrăvesc în cuvinte
caligrafia unei melodii sfinte…
Mă grăbesc să-nfăptuiesc,
ca un apucat,
cu gândul la aroma licorilor
de altădat’…
Şi nu cred în văpăi de parade –
Să se ştie: doar durerea e vie!
Lucăceşti / Ianuarie 2011
e-Bibliotheca septentrionalis 