DRUMUL CÂNEPII

de prof. Traian RUS

Memoria orală a satului Oarţa de Sus păstrează şi acum informaţii interesante despre soluţii pe care comunitatea le-a găsit pentru a putea supravieţui în perioade grele ale existenţei sale. Mai multe relatări ale consătenilor mei consemnează modul în care prin anii 1940-1950 îşi asigurau îmbrăcămintea şi lenjeria necesare familiei. Erau ani foarte grei. Sărăcia se cuibărise aproape în toate familiile satului. Agricultura de subzistenţă pe care o practicau abia le asigura hrana zilnică. Populaţia crescuse, iar pământul, divizându-se în loturi din ce în ce mai mici, nu mai putea oferi cele necesare. Venituri din alte surse nu aveau. Războiul şi criza economică închiseseră şi supapele emigraţiei. Lucruri de strictă necesitate, zahăr, petrol, chibrituri, mărfuri industriale, îşi procurau doar pe produse agricole, pe ouă în special. Nici vorbă să-şi poată cumpăra haine. Au fost nevoiţi să şi le confecţioneze singuri, din singurul produs textil la îndemână, cânepa.

Ruzalea Negrii

nana Ruzalea Negrii, 80 de ani (2013)

„Noi am fost tare săraci. În familia noastă erau şasă guri de hrănit, iar pământ nu aveam aproape deloc. Nu aveam nici măcar cât să ne cultivăm cânepă. Când eram fată meream păstă Codru, în Ţara Ungurească, la zdrobdit de cânepă. Acolo să cultiva multă cânepă. Am ajuns prin mai multe sate. Câteodată ajunjeam şi la scos cânepa toptită din râu, din Crasna. O puneam pă lângă garduri, la soare, şi când era bine uscată ne apucam de zdrobdit. Era plin de zdrobitoare de cânepă în tăte satile. Apoi treceam la hecelă[1], la periat. Făceam fuioare. Le călcam în picioare ca şi fie mai mânânţele[2], ca şi le putem peria mai bine şi să să toarcă mai uşor. Mânuşile[3] le făceam grămezi. Din zece, una era a noastă. Pă aia puneam fuior mai din bdiu[4], o făceam mai ţăpânucă. Pă zî, cele mai harnice puteam face cam douăzăci de fuioare. Două erau a noaste. Aveam on caier din două mânuşi. Lucram până ne umpleam un sac. Mâncam ce ne-am pus cu noi. Mai şi căpătam uneori. Stăteam pe acolo şi câte o săptămână. Luam sacu în spinare şi ne întorceam acasă. Veneam prin Supur, Horez, Babţa. Drumu ţinea cam două zâle. Sacu era din ce în ce mai greu. Ne rupea şelele. O fost şi femei care de la o vreme nu-l mai puteau duce. Aşe o păţât Măria Diacului. O vrut să-l arunce. Că nu mai putea. O avut noroc cu Niculina lui Petcaş, mai învăţată cu lucru şi mai tare. I-o luat ea sacu şi i l-o adus. Rămâneam de mas pă unde apucam. Pîn şuri. Odată m-am dus cu Florica Măriii Evii, Florica lui Cohal, cum i s-o mai zis. Ea era măritată. Io eram fată. Am înnoptat în Dobra, înt-o şură. La casa aceea era on fecior. On fecior tare fain. Şi o vinit la noi în hăbdişte[5]. Am povestit ce-am povestit şi de la o vreme prăpădita de Florica o ieşit afară. Am rămas sângură cu fecioru acela. S-o aruncat pă mine. Deşi era tare frumos, nu m-am lăsat la el. Tare cu greu am scăpat. N-am vrut să-mi las fetia acolo. Pă Florica n-am iertat-o niciodată. I-o putut fi ruşine.”

Valerica Cotului

nana Valerica Coţului, 73 de ani (2013)

„Şi la noi se cultiva cânepă. Da era mai măruntă şi fuiorul mai aspru. Fuioru din Ţara Ungurească era mai lung şi mai fin. Mai mare dragu. Unii nu aveau pământ să-şi samene. Când răsărea cânepa trebuia şi fii foarte atent. Trebuia să o păzăşti cam două săptămâni, pântu că la păsări le era tare drag colţul răsărit. Veneau în stoluri şi dacă nu erai atent, odată te trezeai că nu rămâne nimnica. O păţât destui. Îi puneau pă prunci să alunje păsările şi pruncii se mai luau cu joaca şi uitau de cânepă. Pericolul era mai mare unde câneptiştile erau izolate. Unde erau mai multe, paguba nu era aşa de mare. O fost şi cazuri în care n-o fost bună sămânţa şi n-o răsărit. Alţii erau mulţi în casă şi nu-şi puteau cultiva cânepă cât să le ajungă. Ăştia mereau în Ţara Ungurească, la zdrobdit de cânepă. Aduceau câte on sac de fuioare. Mai greu le-o fost celora care treceau păstă Codru. Drumu era lung şi să mergi cu atăta terheti[6] în spate, nu-i uşor pentru o femeie. Atunci femeile erau mai slabe. Rar vedeai câte una grasă. Acuma îs mai multe grase decât slabe. Cu cânepa era o problemă şi la cules. O culejeai în două-tri rânduri, după cum să cocea. La urmă rămâneau haldurii[7], pe care era sămânţa. Tare le plăcea la păsări sămânţa de cânepă. Puneam tăt felu de spărietori. La noi s-o făcut toptile[8]. Unde erau izvoare. Acolo o băgau la toptit.

Maria Petrii din Jos

nana Măria Petrii din Jos, 80 de ani (2013)

„Io am fost după cânepă în Ţara Ungurească când eram fată. Meream mai ales cu Viorica Petrii Floarii, cu Reghina lui Doliş şi cu măicuţa, Florica Vironii. Şi noi aveam câneptişte, dar nu să făce aşa de bine. Nu să nici toptea tare bine. Fuioru era mai scurt şi mai aspru. Tare greu să meliţa, iar periatu era un chin, numa nu să desprindea di pă pozdării[9]. Nu ştiu ce soi de cânepă era. Nici pământu nu era tare bun la noi. În Ţara Ungurească am fost până pîn Unimăt, Căuaci, Sărăuad, Kissfalău. Pă acolo. Lucram tătă zua până ne adunam on sac de fuioare şi ne lăcomeam. Numa nu ne învăţam minte să punem mai puţân. Era şi tare fain fuioru şi lung şi moale. Îţi era mai mare dragu si-l torci. Noi eram tare mulţi şi ne trăbuieu haine. Că nu aveam cu ce să ne cumpărăm. Mai ales pă vremea Ungariii. Tătă iarna ţeseam şi tăt nu ne ajunja. Când ne întorceam acasă vineam pîn Supur şi pîn Babţa. Tăte eram zdrobdite[10] de atăta terheti. Când ajunjeam acasă nu mai eram bune de nimnic. Mai târzâu, când o vinit bumbacu, făceam o pânză tare faină. Şi făceam tăt felu de cipcuri[11] şi de tărcături[12], de ieşeau neşte spăcele[13] şi neşte cămeşi minunate. S-o ajuns înt-o vreme că s-o făcut concurenţă între femei. Nici nu te lăsau să intri în camera unde era războiu. Ţâneau secret. Apoi să vezi a doua zî de Paşti când începea danţu! Să aduna tăt satu la şura danţului şi era cum s-ar zâce amu „parada mozî”[14]. Tăte să bdiciuleau[15] unile pă altile. Era tare fain. Oaminii erau tare nealcoşi[16]”.

Anuca lui Hodor„Aveam cam 20 de ani. Eram deja măritată, cu doi copii. Nici nouă cânepa nu ne-o ajuns niciodată. Io m-am dus cu Mărioara Găvrilii lui Pavăl (a Ilenuţî), cu Iuli Mitrii, cu Ruzalea Bicăzenii şi cu Băciucu. Aveam tare multă silvoiţă[17], că la noi o fost tare multe prune în anu ala şi ne-am dus s-o vindem pă cânepă. Până în Hodod am mărs pă jos şi ne-am suit pă cursă până în Supur. De acolo am mărs păstă nişte câmpuri până în Kissfalău. Am luat casă de casă, pă la tăte vrajniţăle[18], până ne-am dat tătă silvoiţa. Luam o mânuşe de cânepă pă două-tri linguri de silvoiţă. Ne-am umplut fiecare câte-on sac de fuioare. Ne-am întors cătă Supur. Am înnoptat la Mihăieni, la on unchi de-a Băciucului. Oaminii ne-o primit tare bine şi ne-o uspătat. Io cu Mărioara Ilenuţii am vrut să durnim pă antreu, pă sacii cu cânepa. După mnezu nopţî ne-o apucat neşte mâncărimi groaznice. Ne-am tăt scărtinat. După o vreme o vinit gazda şi ne-o chemat în casă, să durnim în pat că s-o făcut frig. Ne-am dus. După ce ne-am încălzît, mâncărimile o fost şi mai cumplite. Când s-o făcut de zuă am văzut că sântem pline de păduchi. N-am zâs nimnic, am mulţămnit şi ne-am dus la Supur şi ne suim pă cursă până la Hodod. Acolo ne-o aşteptat on car şi ne-o dus până acasă. Apoi să vezi năcaz pă noi până am scăpat de păduchi. Datu-ne-am cu de tăte, cu fotoghin[19], cu deteteu. Ne-am cotat în cap. Tăte hainile ni le-am opărit cu leşie. Am scăpat tare cu greu, că păduchii ăştia îs tare rezistenţi şi una-două fac lindini şi să pun pă tăte firele de păr. N-oi uita în veci drumu acela”.

Mereu nostalgic după acea lume dispărută, îi caut mereu amintirile şi poveştile.

(1 februarie 2013)

______________________

[1] hecelă = perie pentru curăţat „pozdăriile” de pe fuiorul de cânepă
[2] mânânţăl = mărunt
[3] mănuşe = unitate de măsură pentru fuiorul de cânepă (cam cât prinzi cu mâna)
[4] bdiu, din bdiu = mai mult, cantitate mai mare
[5] hăbdişte = peţit, şedere, vizită
[6] terheti = greutate
[7] halduri = tulpini de cânepă înalte şi groase, pentru sămânţă
[8] toptilă = baltă, apă în care se topeşte cânepa
[9] pozdărie = partea lemnoasă a tulpinii de cânepă
[10] zdrobdit = epuizat
[11] cipcă = dantelă
[12] tărcătură = obiect multicolor
[13] spăcel = cămaşă, piesă din costumul popular femeiesc
[14] parada mozî = parada modei
[15] a bdiciuli = a evalua, a aprecia
[16] nealcoş = mândru, fudul
[17] silvoiţă = magiun
[18] vrajniţă = poartă de la drum, din lemn
[19] fotoghin = petrol

One Response to DRUMUL CÂNEPII

  1. florin munteanu spune:

    Excelent articol. Felicitari! Cautand intr-un targ mestesugaresc, in orasul meu, dupa camasi taranesti din canepa, originale, de 60-100 ani, mi s-au parut poate exagerate preturile de 300-400 lei per bucata. Dar vazand, in acest articol, ce sacrificii, ce munca jertfelnica au necesitat aceste obiecte vestimentare, nu mai am cuvinte. Ele sunt, probabil, nepretuite.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: