de Delia FLOREA
Ioan Sorin Apan
„Mergând, învăţaţi toate neamurile” – aceasta este misiunea încredinţată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos apostolilor Săi, dintre care, „cel dintâi chemat” a fost Sfântul Andrei, care ne-a încreştinat neamul. Luându-l drept pildă vie pe cel ce a devenit ocrotitorul întregii suflări româneşti, profesorul Ioan Sorin Apan i-a învăţat, în numele credinţei, pe cei ce i-au stat în preajmă, modalitatea de păstrare nealterată a datinilor autohtone dar şi pe cei din „alte neamuri”, fiind un vrednic mesager al tradiţiilor româneşti peste hotare. Deşi a fost preocupat de domenii extrem de diverse, a slujit Bisericii prin tot ceea ce a înfăptuit.
Personalitate complexă, membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România, absolvent a trei instituţii de învăţământ superior – Facultatea de Fizică din Bucureşti (1981), Teologia Ortodoxă din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (1997) şi Secţia de pictură bisericească a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a fost dascăl exemplar, scriitor, folclorist, pasionat etnolog, cântăreţ, creator de artă populară”, „zugrav” de biserici ş.a.
Ioan Sorin Apan s-a născut pe meleagurile maramureşene, la Târgu-Lăpuş, şi a copilărit la Baia Mare până la vârsta de zece ani. Mama sa era învăţătoare şi i-a semănat de timpuriu în suflet „un pic de muzică, şi un pic de apetit cultural” pentru Maramureş. Încă din copilărie, a studiat acordeonul, fluierul, naiul şi pianul. De asemenea, ştia să cânte la drâmbă şi din solzi de peşte.
În anul 1968, s-a mutat împreună cu familia sa, în oraşul de la poalele Tâmpei, însă a păstrat vie dragostea pentru originile sale maramureşene. După ce absolvise Facultatea de Fizică, în anul 1981, când a devenit dascăl, Apan a fost repartizat în localitatea Bogdan Vodă, şi a rămas acolo, aproape de locurile unde s-a născut şi a copilărit, timp de doi ani. Se îndrăgostise „iremediabil” de satul românesc![1]
Încă din timpul studenţiei deprinsese „o viziune mistică asupra lumii, o viziune tradiţională” prin stagiul îndelungat pe care l-a efectuat ani de-a rândul, cu tenacitate, în cadrul Mănăstirii moldovene „Sihăstria”, ucenicind pe lângă vrednicul de pomenire părinte Ilie Cleopa, pe care-l preţuia mult şi-l considera ca fiind „model de vieţuire creştină”. La Bogdan Vodă însă Apan a descoperit „icebergul [sic] spiritualităţii româneşti”, a întâlnit „baza etnică, suportul creştinismului”, prezent în artefacte şi în „comportamente semiotice”: „[…] Aici te porţi într-o lume a semnelor cu sens care trimit la Dumnezeu…” Aprecia că, spre deosebire de omul (post)modern, „care trăieşte într-o lume în care adevărurile sunt valabile trei metri lungime şi cinci minute”, omul tradiţional trăieşte „într-o lume a simbolurilor, a icoanelor”. „Pentru ţăranul român, natura era un imens templu de icoane. Toate aveau ceva de spus, toate-i vorbeau, toate îl ajutau să-şi aducă cerul aproape”. În acest context, soluţia optimă pentru cei din realitatea cotidiană ar fi ca tot ceea ce este modern să rămână „ancorat în tradiţie”[2].
În calitate de dascăl de fizică, iar apoi şi de religie (din 1997), s-a dedicat în mod prioritar educării tinerelor vlăstare. În toate instituţiile de învăţământ în cadrul cărora şi-a desfăşurat apostolatul, Ioan Sorin Apan a ridicat adevărate „temple ale culturii”.
Împrejurările l-au dus din nou în ţinuturile braşovene, mai întâi la Liceul Agricol din comuna Prejmer. Acolo, în 1984, a înfiinţat un cerc extraşcolar numit „Academia platonică”, unde tinerii săi învăţăcei aveau ocazia să acceadă la comori aparţinătoare tezaurului muzicii universale, cu audiţii exemplificatoare reprezentative, pe care Sorin Apan le aprecia ca fiind „O bază pentru culturalizare serioasă”. Împreună cu elevii care frecventau cercul, a pictat sălile de clasă ale liceului, biblioteca şi cele peste 20 de laboratoare, care „au fost aranjate cu picturi tematice inspirate din diferite domenii: istorie, medicină veterinară, fizică etc. Toate erau însoţite de citate din Evanghelie, scrise în limbile clasice greacă şi latină. Astfel, a fost creat un templu al culturii […]. Pentru că erau şi picturi religioase, a izbucnit şi un scandal. Se formase o brigadă serioasă de la Comitetul Central, care controla şcolile. Am înţeles mai târziu de ce, până la urmă, nu m-au luat la întrebări. Cei proşti n-au înţeles nimic, iar cei deştepţi au tăcut”, mărturisea regretatul dascăl într-un interviu consemnat în presa braşoveană.
„Nicolae Titulescu” şi „Andrei Şaguna” au fost alte licee asupra cărora şi-a pus amprenta artistică prin pictarea sălilor de clasă, dar mai ales cea educaţională, în cadrul atelierelor extraşcolare pe care le coordona cu măiestrie pedagogică[3].
În 1987 a fost transferat la Liceul „Nicolae Titulescu” din Braşov, unde a rămas timp de un deceniu, iar acolo a iniţiat cercul de turism alpin cultural.
La Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, ajuns în 1997 prin transfer, a transformat laboratorul de fizică într-un „templu al fizicii”. Pasionat fiind de etnografie şi folclor, îndrăgind nespus de mult tradiţia românească, a înfiinţat în cadrul acestui colegiu Minisatul „Sfîntul Andrei” – un proiect unic în România, destinat îndeosebi adolescenţilor dornici să se familiarizeze cu tradiţiile autohtone, cu meşteşugurile rămase din străbuni, cu sărbătorile etc. Aşa au ajuns liceenii din Braşov să încondeieze ouă, să ţeasă cămăşi ca odinioară, să sculpteze în lemn sau să picteze icoane. Împreună cu discipolii săi, Apan a reconstituit obiceiurile şi tradiţiile din mai multe zone etnografice româneşti, cu care a câştigat nenumărate premii naţionale[4].
În cadrul numeroaselor „campanii de colinde” organizate cu elevii, s-au legat prietenii serioase. „Peste ani, au fost vreo şapte-opt cununii între elevii care absolviseră liceul. Chiar eu i-am dus la altar. Am fost naş la vreo 30 de botezuri, copii ai foştilor mei elevi”… Elevii săi au ajuns să iubească atât de mult folclorul, încât îşi sărbătoresc zilele de naştere în costume populare. Neaoşi ambasadori ai neamului nostru românesc, au fost cu ansamblul minisatului în schimburi de experienţă în Germania, Franţa, Ucraina şi în Moldova. La Frankfurt pe Main, au dansat purtând costume populare în Sala Regilor Germaniei. În cei aproape 15 ani de când fiinţează, Minisatul „Sfântul Andrei” a devenit o adevărată instituţie, recunoscută ca atare în ţară şi străinătate: colaborează cu toate muzeele importante, mai ales cu Muzeul Satului şi Muzeul Ţăranului Român, a participat la festivaluri şi a fost invitat de onoare la majoritatea manifestărilor culturale româneşti organizate de Institutul Cultural Român – afirma Ioan Sorin Apan într-un interviu acordat jurnalistului Harald Odăţeanu.
Una dintre cele mai importante realizări ale sale este înfiinţarea Seminarului Teologic „Dumitru Stăniloae” din Braşov, unde a fost o perioadă de timp şi director, loc în care a pus foarte mult suflet, ca de altfel în toate cele pe care le-a înfăptuit. Pentru ca acest vis să devină realitate, s-a luptat ani de zile cu Ministerul Educaţiei. A primit aprobarea corespunzătoare, dar şi finanţarea necesară refacerii imobilului unde funcţionează acest lăcaş de şcolire a viitorilor teologi. De asemenea, a supravegheat cu mare atenţie toate lucrările de reamenajare, timp de trei ani, pe tot parcursul duratei lor.
Înzestrat fiind cu multiple şi variate haruri, Apan era şi un pasionat zugrav de biserici. A pictat capela de la Spitalul de Copii din Braşov, un lăcaş de cult de la Ozun şi două biserici din Topliţa. În calitate de scriitor, ne-a dezvăluit câteva taine: Taina Mării Negre – oceanografie şi folclor, Taina Cerului – astronomie şi folclor ş.a.
După o crâncenă luptă de doi ani cu o boală nemiloasă, la vârsta de 55 de ani, în ajunul sărbătorii Schimbarea la Faţă a Domnului, Ioan Sorin Apan a plecat să colinde în ceruri. Pe ultimul drum, ucenicii şi-au condus maestrul îmbrăcaţi în veşminte populare şi cântând colinde. Astfel l-au petrecut pe acest om dăruit, care ştia „să lege punţi” acolo unde alţii văd doar prăpăstii, respectându-i dorinţa: „Îmi doresc ca, împreună cu elevii pe care îi iubesc, să rămânem veşnic colindători” (Ioan Sorin Apan).
____________________________
e-Bibliotheca septentrionalis 