de Ion GEORGESCU-MUSCEL
pe mine când Domnul din cer mă gândea
pe tine te şi scrise cu roşu-n dreptul meu
o mamă mai întâi menită să mă nască
primi să mă-mpresoare în lume cu iubirea-i
două fetiţe-n umblet / hăţişul de ispite
iar eu în calea lor un capăt de poveste
pe îngeri (cât se pare) i-a plămădit bărbaţi
iar omului – femeie – oglindă de iubire
pe când fără pereche în anii tinereţii
în sensul zilei scormoneam şi în sensul vieţii
şi iată-mă răzleţ şi meditând iubirea
e soarta ta zidită din ce gândeşti şi faci
e câmpul greu de-atâta roşu e greu de-atâţia maci
se duce peste-o zi şi-o noapte frumoasa dincolo de moarte
şi rămân atâtea valsuri nobile neterminate
se duc şi pruncii fragezi speraţi ca dulce reazem
şi rămâne-n urmă murmur de cântece de leagăn
„lăsaţi trecutul cu alaiul lui de spini”
degeaba cugete suspini
că nu mă vreau din alte rădăcini.
Baden / Februarie 2012