O privire spre „singurătatea indivizibilă”

de Cornel MĂRGINEAN

Este „un cineva” cu adevărat împreună cu un „altcineva”?

Poate să se petreacă o relaţie între oameni prin care să se depăşească cu adevărat singurătatea indivizibilă doar pentru un individ?

Indivizibil înseamnă aici acea treaptă la care singurătatea nu mai poate fi împărţită cu alţi oameni.

Singurătatea este divizibilă, de fapt, şi pentru un singur om, este perechea divizibilă dintre singurătatea sa interioară şi singurătatea sa exterioară.

Înţelegerea singurătăţii individului dezvăluie o singurătate de neatins în fondul ei social. Omul este definitiv singur. Ceea ce se petrece pentru a nu fi singur se numeşte societate.

Ceea ce se petrece pentru a putea fi şi singur înseamnă viaţă.

Orice ar face un om, el rămâne singur. Pentru a-şi rotunji singurătatea, omul poate renunţa la a fi conştient de această temă. Dar chiar şi aşa, singurătatea este limita lui inferioară, cea la care tinde pentru a se odihni şi pentru a fi.