Munca noastră-i teatru, iar tot ce facem e spectacol

de conf. univ. dr. Lidia KULIKOVSKI

Abstract. Teatrul nu este străin bibliotecii, e din acelaşi domeniu – cultural. Asocierea cu teatrul se referă la munca bibliotecarilor, la activitatea bibliotecii în general, pentru că orice acţiune a bibliotecarului şi a bibliotecii contribuie la experienţa care se pune în scenă, scena BM care este sediul central, cu filialele, departamentele, serviciile ei. Autoarea aduce exemple concludente din activitatea Bibliotecii Municipale „Bogdan Petriceicu Hasdeu” pe fiecare componentă a conceptului de teatru, demonstrând că termeni ca producţie, performanţă, metodă, rol, scenariu şi o serie de alţi termeni sunt foarte familiari bibliotecarilor şi încetăţeniţi în vocabularul domeniului biblioteconomic. Atunci când teatrul este modelul operativ al bibliotecii, susţine autoarea, chiar şi cele mai banale sarcini îi pot cuceri pe utilizatori într-un mod memorabil, loializându-i, iar orice muncă observată direct de un utilizator trebuie recunoscută ca act teatral. Bibliotecile au nevoie acum mai mult, mai mult ca altădată, să surprindă utilizatorul. Fără teatru nu se poate! Teatru fac bibliotecarii inventivi, talentaţi, care-şi joacă rolul cu pasiune, oferind interpretări memorabile! Cuvinte-cheie: teatru, scenă, BM, scenariu, reprezentare, spectacol, performanţă, strategie, ofertă, biblioteci-actori, biblioteca actor comunitar.

* * *

Lidia KulikovskiTema, subiectul, mi-a venit dintr-o asociere, în 2012, când se apropia aniversarea a 135-a a Bibliotecii Municipale „Bogdan Petriceicu Hasdeu” (în continuare BM). A fost perioada în care foarte des mă gândeam la viitorul BM, trecând în revistă momentele şi evenimentele remarcabile, semnificative din ultimii douăzeci de ani. Prin acest exerciţiu am conştientizat faptul că fiecare acţiune a noastră, a instituţiei, contribuie la experienţa care se pune în scenă, în scena BM, care este sediul central împreună cu filialele, departamentele, serviciile ei… De fapt, orice acţiune sau interacţiune a omului cu alţi oameni este teatru, indiferent de scenă – a Teatrului Naţional, a Teatrului de Operă şi Balet, a Teatrului Municipal „Satiricus – I. L. Caragiale” sau BM, piaţă ori stradă.

Am revenit la subiect în martie curent, susţinând o conferinţă de Ziua bibliotecarului, cu titlul Munca bibliotecarului ca teatru. Sunt convinsă că întreaga noastră activitate, ca şi efortul care o defineşte, de la birourile conducerii, până la postul bibliotecarului de la sala de lectură, infobirou, împrumut sau compartimentul de înregistrare a utilizatorilor, necesită acelaşi tip de performanţă, precum cel prezentat pe Broadway sau la Naţionalul nostru. Bibliotecile au fost identificate ca importanţi actori comunitari, iar bibliotecarii ca importanţi actori culturali, educaţionali… în care şi prin care se produc sute, mii de interconexiuni, interrelaţii. Astăzi, cei din domeniul economic abordează această temă ca importantă pentru interrelaţia lor socială. Actori de toate tipurile – conducători de mari concerne economice, din domeniul serviciilor, manageri, precum şi bibliotecile şi bibliotecarii – trebuie să aibă o perspectivă diferită asupra muncii lor. Munca este spectacol. Gândindu-ne atent la muncă în acest secol virtual, ne convingem că altfel nu putem munci. Da, munca noastră este spectacol.

În continuare, voi schiţa câteva lucruri despre teatru, apropiind conceptul de munca noastră, astfel încât, împărtăşindu-vi-, să vă conving să gândiţi diferit în legătură cu munca dumneavoastră şi să îmbrăţişaţi câteva principii teatrale ca model al activităţii pe care o desfăşuraţi.

Domeniul nostru a fost considerat întotdeauna un domeniu static, rutinar, în care nu prea se producea nimic diferit de ce se făcea anterior. Această supoziţie a generat un stigmat şi a contaminat generaţii de bibliotecari. Acum, lumea din jur ne cere abandonarea lui, schimbarea în altceva, care ne-ar poziţiona în rând, în pas cu lumea reală, ca să nu fim, cum consideră mulţi, anacronici. Precizăm din capul locului că nu prezint munca sub forma teatrului – teatrul aici nu este metaforă, teatrul aici este un model.

Să ne concentrăm, aşadar, asupra naturii esenţiale dramatice a bibliotecii. Cuvântul dramă derivă din grecescul drama, care înseamnă „acţiune” (iar verbul drao – pur şi simplu, „a face”). În toate bibliotecile, fie că directorii recunosc acest lucru, fie că nu, angajaţii joacă, nu într-un joc, ci în ceea ce ar trebui să fie o dramă a lui a face, bine concepută, având o distribuţie corectă şi portretizând în mod convingător viaţa profesională adevărată. Înţelegerea acestui punct aduce o semnificaţie complet nouă termenilor frecvent utilizaţi în activitatea noastră, împrumutaţi din sau împărtăşiţi cu artele spectacolului, cum ar fi producţie, performanţă, metodă, rol, scenariu şi o serie de alţi termeni foarte familiari bibliotecarilor şi încetăţeniţi în vocabularul domeniului biblioteconomic.

Intriga – ceea ce Aristotel numea „aranjamentul incidentelor” – formează baza oricărei activităţi puse în scenă şi a secvenţei de elemente sugestive necesare pentru a crea impresia dorită. Iar componentele intrigii enumerate de el – răsturnări surprinzătoare, dezvăluirea progresivă a informaţiilor, unitatea şi echilibrul evenimentelor şi efectul emoţional – explică multe în legătură cu ceea ce face ca o activitate să fie memorabilă – or, aceasta urmărim printr-un eveniment aniversar. În acelaşi sens, condiţiile sale indispensabile pentru crearea unui portret captivant – alegerile bune, adecvarea la rol şi consecvenţa personajului – schiţează calificările potrivite unui post pentru toţi cei care sunt distribuiţi în punerea în scenă a unei activităţi.

Primul concept teatral introdus de Aristotel este alegerea. Implicaţia lui asupra muncii noastre: Care sunt elementele semnificative şi cele nesemnificative ale activităţii pe care o desfăşurăm? Cum trebuie să discearnă între ele bibliotecarul din toate piesele în care joacă? Trebuie să se înţeleagă că, ori de câte ori bibliotecarii lucrează în faţa utilizatorilor, are loc un act de teatru şi să distingă ce ar trebui să se desfăşoare pe scenă şi ce ar trebui să rămână în spatele cortinei. Pentru un bibliotecar care stă de vorbă cu un coleg în faţa unui utilizator, despre ce vor face după orele de muncă sau despre ce i s-a întâmplat aseară, faptul ar putea fi nesemnificativ, însă pentru utilizator este un act de indiferenţă. Exemple de acest fel întâlnim la toate nivelurile ierarhice ale bibliotecii. Aşadar, ce fel de roluri fac ca teatrul bibliotecar să fie interesant? Bibliotecarul ar trebui să se întrebe cum să organizeze cu pricepere, mai inovator şi mai atractiv sectorul de responsabilitate – fie secţiile pentru copii, bibliografice, fie pentru tineret, fie sala de lectură; ce voce dramatică, ce cuvinte amuzante ar putea folosi atunci când cere documentul utilizatorului pentru eliberarea cardului de utilizator, cum să se comporte atunci când are o interacţiune cu utilizatorul, ce voce, gesturi şi ce scuze va găsi atunci când îi va comunica utilizatorului că nu-i poate satisface solicitarea de informare, expunere, socializare etc.

În al doilea rând, luăm în consideraţie secvenţa, progresul şi durata evenimentelor. În ce mod sunt aranjate activităţile de muncă? Ce continuitate există în organizarea evenimentelor? În ce punct începe munca, când atinge ea punctul culminant şi când are loc deznodământul? Cel mai de groază teatru la BM este teatrul raportării… Ce nu merge bine: scenariul, distribuţia, regia? Interpretarea… sau, pur şi simplu, nu este genul de teatru care se aplică raportării? Iată un scenariu al raportării la BM:

  • noiembrie – şedinţa şefilor (de departamente, servicii, filiale); tema – raportarea care include: graficul prezentării rapoartelor de către subdiviziunile BM;
  • decembrie – receptarea rapoartelor de la filiale prin google.doc; lectura rapoartelor de către departamente (fiecare departament de profil comentează, intervine, îşi face raportul său de profil, de exemplu, Cercetarea în 2013, compilând diverse stiluri (umane, mentale, de analiză, sinteză şi viziune…) – e un infern, e punctul culminant sau deznodământul?… Nu, deznodământul e tocmai în luna februarie… De fapt, deznodământul e chiar în luna martie;
  • februarie – prezentarea raportului BM la: Consiliul Municipal, Direcţia cultură, Biblioteca Naţională, Ministerul Culturii;
  • martie – prezentarea raportului la şedinţa generală a angajaţilor (până la 8 martie);
  • martie-iunie – editarea variantei prescurtate de promovare a raportului de activitate.

Ce sau cine lipseşte în acest scenariu? Cititorul, utilizatorul! În ce lună ar trebui să raportăm realizările, dificultăţile sau viziunile utilizatorilor? Doar, ei sunt „raţiunea noastră de a exista”. Acesta ar fi deznodământul unui an de efort pentru ei, utilizatorii.

În final, luăm în consideraţie ritmul şi tempoul muncii, deoarece acestea definesc relaţia dintre elementele dramatice. Ce tranziţii de care trebuie să ne ocupăm apar? Ce construcţie, diminuare, contrast şi eliberare îmbogăţesc nivelul energetic al scenei? Câte incidente şi la ce intensitate au loc de-a lungul unor perioade specifice de timp? Noi, de exemplu, ne grăbim în mod deliberat să transmitem impresia de promptitudine, ca element esenţial al BM. În relaţia de servire a utilizatorului – da! Dar cu referire la scenariul raportării s-a creat, artificial, impus din afară, de Biblioteca Naţională, care cere prezentarea rapoartelor în februarie, Ministerul Culturii – în februarie-martie, un ritm lent şi nimeni nu-l scoate din amorţeală.

De reamintit, în contextul ritmului şi tempoului muncii, alt aspect, al experienţei unui nou-venit la bibliotecă – fiecare proces – înscriere, prezentarea BM, căutarea în catalog, adresarea la infobirou, bucuria regăsirii, dezamăgirea negăsirii… Cum trece utilizatorul de la un proces la altul? Când se adresează la infobirou? Cum şi în ce moment se face prezentarea bibliotecii? Cât timp ar trebui să dureze fiecare pas în drumul utilizării bibliotecii? Ce face bibliotecarul atunci când nu are ce-i oferi utilizatorului? Cum se despart? Pentru totdeauna sau pentru data viitoare? Răspunsurile la aceste întrebări deosebesc interpretările captivante de cele monotone, plicticoase, pe de o parte, şi de cele extrem de intruzive, pe de altă parte. Răspunsurile la aceste întrebări pot ridica biblioteca şi ceea ce facem la matricea lumii reale sau ne pot conserva, pe un termen nedefinit, ca inutili, ca retardaţi, ca plicticoşi sau ca structuri care nu se înscriu în niciun model amintit, care au teatrul lor numit Indiferenţă

Atunci când teatrul este modelul operativ, chiar şi cele mai banale sarcini îi pot cuceri pe utilizatori într-un mod memorabil, loializându-i. Orice muncă observată direct de un utilizator trebuie recunoscută ca act teatral. Chiar şi atunci când acţiunea nu se desfăşoară în faţa utilizatorului, ci în faţa colegilor, a şefului, tot ca act teatral trebuie recunoscută. Aceasta-i munca din spatele cortinei, care afectează conexiunile formate cu utilizatorii, deoarece performanţa internă influenţează relaţiile externe. O propunere făcută şefului aduce cu sine desfăşurarea unui act teatral. La fel o prezentare în faţa colegilor. Bibliotecile trebuie să-şi dea seama ce să facă, astfel încât munca – fie că se desfăşoară pe scenă, fie că în spatele ei – să devină captivantă. Exemplele de prezentări la Zilele FedEx@Hasdeu ne-au convins că bibliotecarii noştri ştiu să joace teatru, ştiu să pună în scenă orice idee, însufleţind-o.

De aici, putem spune că ceea ce diferenţiază activitatea memorabilă de activitatea umană obişnuită este actul de interpretare a unui rol. O interpretare nu este altceva decât o reprezentaţie. Componentele reprezentaţiei sunt: drama, scenariul, teatrul, interpretarea. După cum vedeţi, interpretarea însumează toate celelalte dimensiuni ale punerii în scenă – teatrul, scenariul, drama. În mod clar, cu referire la bibliotecă, oferta este interpretarea – valoarea pe care activitatea bibliotecii o creează pentru utilizatori. Egalând spectacolul de teatru cu spectacolul activităţii noastre, adică convertind spectacolul de teatru în termeni comuni domeniului nostru de activitate, avem următoarele: 1) strategia este drama; 2) procesele sunt scenariul; 3) munca este teatru; 4) oferta este interpretarea. Toate ofertele bibliotecii sunt rezultatul trecerii unei biblioteci de la dramă, prin scenariu, la teatru care pune în scenă spectacolul. Delimitând componentele, putem spune că: drama este domeniul conducătorului, el face strategia, este domeniul lui de responsabilitate; scenariul – domeniul managerului, liderului de echipă, care au responsabilitatea de realizare, de punere în scenă a strategiei; teatrul – domeniul actorilor (fie că joacă în piese de teatru, fie că execută activitatea bibliotecii); spectacolul – domeniul publicului, utilizatorilor, care acum vor spectacole, reprezentaţii artistice – nu rutină, nu activităţi leneşe.

Indiferent ce loc ocupăm în cadrul bibliotecii, indiferent de lucrurile cu care ne ocupăm noi ori colegii noştri – suntem un actor. Munca noastră este teatru şi trebuie să ne jucăm, corespunzător cu dorinţele utilizatorilor, rolul. Utilizatorul vrea experienţe. Nu vrea doar oferte, vrea ca însăşi oferta să fie experienţă memorabilă. Avem de ales? Trebuie să ne jucăm rolul ca şi cum munca noastră ar depinde de asta. Experienţa ca fundament al unei noi activităţi va înflori doar dacă munca va fi pusă explicit în scenă pentru public (utilizatori). Am şi acum, la distanţă de jumătate de an, în memorie eşecul unei lansări dintr-o zi de vineri de martie la Biblioteca X (nu dau nume)… un eşec pe care nimeni nu şi l-a asumat, niciun angajat nu-şi muşca coatele, se comportau de parcă nu erau angajaţii sălii de lectură, dar se aflau într-o gară străină, unde nimănui nu-i pasă de nimeni şi de nimic… La întrebarea mea, mi s-a răspuns: „A fost pusă în scenă de utilizator… nu de noi!” Deci, acţionăm pe principiul – ai vrut, fă! Implicare, grijă din partea bibliotecii – nimic! Ai sala, ce mai doreşti? Interpretări de tipul „ca şi cum” constituie însăşi esenţa caracterizării unui rol. Au pus bibliotecarii pe scenariul lansării parafa „Ca şi cum” facem lansare? Astăzi, vremurile, circumstanţele, ne cer să privim domeniul nostru de activitate ca reprezentând mai mult decât simplul împrumut de cărţi, mai mult decât simpla îndrumare, mai mult decât simplul ajutor în regăsirea informaţiei, mai mult decât a fi bibliotecari-portari ai unor depozite de cunoaştere, mai mult decât efortul de automatizare, digitizare şi virtualizare. Obiectul nostru de activitate este livrarea de informaţii şi de experienţe interactive veridice.

Activitatea noastră depinde din ce în ce mai mult de ideile inteligente ale oamenilor din biblioteci, ale bibliotecarilor. Noua morfologie a creativităţii, susţine Charles Leadbeater, ne sugerează că trebuie să ţinem cont de faptul că de-acum „utilizatorii” nu se mai mulţumesc cu rolul de spectator. Îşi doresc să fie jucători, iar mottoul lor este: „Gândim, deci existăm!” Chiar dacă au o zi proastă, bibliotecarii trebuie să se poarte ca şi cum ar fi binedispuşi. Ilustrăm cu un banc din realitatea bibliotecară:

– Doamnă (unei bibliotecare), am observat că discuţiile în contradictoriu cu dumneavoastră decurg într-un mod foarte civilizat. Cum reuşiţi?

– Secretul meu ţine de diplomaţie. Când discut cu cineva în contradictoriu, am grijă să nu-l aduc în starea în care şi el să mă considere dobitoc. Ca urmare, am răbdare şi aştept până când respectivul se contrazice singur.

Seth Godin spune că, dacă o persoană extraordinară, care lucrează în domeniul asistenţei utilizatorilor, foloseşte o conversaţie pentru a transforma un om furios într-un admirator înfocat, aceasta înseamnă artă. Când se confruntă cu un utilizator dificil, actorii trebuie să se comporte de parcă nu i-ar deranja. Îmi puteţi replica: sunt prea mulţi! Vă răspund: asta-i societatea noastră, cu acest contingent lucrăm, pe acest contingent biblioteca trebuie să-l educe… Serviciile oferite cu zâmbetul pe buze pregătesc scena pentru experienţe memorabile, iar utilizatorii nesuferiţi ajung, adesea, să îşi regrete comportamentul şi să se înveselească. Aceasta depinde de modul în care cineva îşi joacă rolul.

Se spune că Stanislavski l-a întrebat odată pe Rahmaninov în ce constă secretul măiestriei sale atunci când cântă la pian, la care marele pianist şi compozitor a răspuns: În a nu atinge clapa vecină. Lui Stanislavski i-a plăcut răspunsul, căci l-a transformat în standard teatral. Cum să nu atingem noi, bibliotecarii, clapa vecină şi care este clapa vecină în activitatea noastră, dar mai ales în interrelaţiile cu utilizatorii? Cum s-o atingem cu gentileţe, eleganţă, bonomie? Să ţină doar de diplomaţie, cum spune bibliotecara în bancul amintit? (Mai mulţi dintre noi ating doar clapele vecine, de aceea nu au cântecul şi nici interpretarea lor.)

Astăzi, datorită influenţei larg răspândite a managementului total al calităţii şi restructurării proceselor de activitate, majoritatea bibliotecilor îmbrăţişează ideea de refacere şi îmbunătăţire a proceselor de muncă. Desfăşurarea activităţii conform standardului de calitate nu este suficientă: interpretarea trebuie să fie animată de o motivaţie intrinsecă, astfel încât aceasta să îl contamineze în ultimă instanţă pe utilizatorul ofertei bibliotecare. Sunt bibliotecari care interpretează astfel munca. Munca lor dedicată unui scop se revarsă în pasiunea pentru personajul pe care îl joacă, în fidelitatea pentru biblioteca la care lucrează şi în empatia manifestată faţă de utilizatori. Ei sunt buni actori.

Natura ofertei şi circumstanţele în care o bibliotecă îşi implică utilizatorii – sau în care orice bibliotecar-actor îşi implică colegii de echipă – determină forma de teatru, dintre cele patru, care ar trebui utilizată: teatru de improvizaţie, teatru-platformă, teatru al corespondenţelor, teatru de stradă. Mai există teatru-forum (pe care bibliotecile nu-l practică) ca activitate cu publicul, cu comunitatea, dar şi ca învăţare nonformală ar fi bun… Forma de teatru practicată face distincţia dintre biblioteci. Să le trecem în revistă.

Teatrul de improvizaţie – implică imaginaţie, creativitate şi interpretări inedite; este un mod de lucru spontan, eliberator şi imprevizibil. Multora dintre bibliotecari le place, îl practică involuntar, uneori cerut de circumstanţe. În orice situaţie, teatrul de improvizaţie implică un anumit set de abilităţi dobândite, ca şi diverse instrumente şi tehnici care preiau noţiuni aparent nelegate, combinându-le în moduri neobişnuite pentru a face descoperiri până atunci nearticulate. Astăzi, oamenii au interes sporit pentru gândirea creativă. Aceasta introduce nevoia reală privind existenţa unor abilităţi de improvizare mai dezvoltate, la locul de muncă. Bibliotecarii erau (pe alocuri mai sunt) consideraţi, pe nedrept, conservatori, pentru că erau oamenii regulii, oamenii ordinii. Or, aici, parcă nu se regăseşte şi calitatea de improvizare… Teatrul de improvizare se joacă împreună cu alţi membri ai echipei, cu trupa… De fapt, convingerea mea este că improvizaţia este meseria bibliotecarilor… dacă încă nu ştiaţi că trebuie să fie…

Teatrul-platformă – munca de platformă, liniară şi fixă, permite variaţii nesemnificative. Cei care joacă teatru de platformă se străduiesc să stabilizeze totul, prin intermediul repetiţiilor, dublând, în cele din urmă, cea mai bună variantă de lucru. Jucăm teatru de platformă atunci când pregătim un eveniment măreţ – o aniversare, o şedinţă importantă –, alte biblioteci îşi aleg ca standard al lor această formă de teatru. Noi îl acceptăm doar atunci când şi doar în locurile în care angajaţii nu interacţionează cu utilizatorii! Un exemplu poate servi deschiderea Centrului Naţional de Excelenţă de Dezvoltare Profesională în colaborare cu Novateca Global Library Program, Asociaţia Bibliotecarilor din RM şi Primăria Municipiului Chişinău, pentru care s-au făcut câteva repetiţii, iar rezultatul a întrecut orice aşteptări.

Teatrul concordanţelor – munca dinamică cu modificări ad-hoc, care integrează rezultatele muncii prin reunirea unor cadre independente. Produsul final rezultă din punerea laolaltă, alcătuind un tot unitar, a unor segmente distincte ale muncii, efectuate în momente şi, adesea, în locuri diferite. Ori de câte ori o bibliotecă integrează rezultatele muncii din cadrul a numeroase performanţe disparate din domeniul activităţii sale, avem a face cu aplicarea unui teatru al concordanţelor. Este teatrul BM care, jucat bine, pune în evidenţă rezultatele, creează puterea, imaginea BM – practicăm teatrul concordanţelor lunar, anual – raportarea, planificarea.

Importanţa concordanţelor dintre oameni, a sincronizării lor, este resimţită tot mai mult în vremurile de azi şi nu este străină bibliotecilor. Angajaţii bibliotecii ar trebui să utilizeze teatrul concordanţelor ori de câte ori se străduiesc să îmbunătăţească aceleaşi rezultate de bază din punct de vedere al calităţii. Bibliotecile ar trebui să adopte tehnicile teatrului concordanţei ori de câte ori interacţionează în mod repetat cu aceiaşi utilizatori. Noi trebuie să îi lăsăm utilizatorului impresia unei interpretări armonizate, consecvente. De asemenea, e necesar să fie create concordanţe mai ales între bibliotecarii care lucrează în bibliotecă şi trebuie să interacţioneze de-a lungul timpului cu aceiaşi utilizatori. Bibliotecile utilizează teatrul concordanţei atunci când aceiaşi utilizatori şi aceiaşi actori-bibliotecari interacţionează în mod repetat şi până la urmă dezvoltă o cultură a relaţiilor, a miturilor, ritualurilor… Un exemplu: „La Hasdeu îmi place… aici e altă atmosferă… modernă, altă metodologie, totul este altfel…” – iată părerea unui utilizator-scriitor, care aşa a motivat de ce alege BM pentru a-şi lansa cartea. Pentru el e metodologie, modernitate, dar pentru noi – scenă şi scenariu.

Teatrul de stradă – cea mai captivantă formă de teatru şi imperativă astăzi pentru biblioteci. Actorii teatrului de stradă mai întâi trebuie să îşi atragă publicul să participe la spectacolele pe care le oferă, pentru ca, apoi, să-i uimească cu priceperea şi abilităţile lor. Actorii de stradă demonstrează o mare pricepere şi abilitate. Actorii de stradă nu improvizează – îşi personalizează spectacolele. Avem exemplul Teatrului „Eugène Ionesco” – „Teatru în troleibuz”. De ce iese Teatrul „Eugène Ionesco” din teatru? Pentru a oferi alt cadru, unul aproape de cetăţeanul din stradă, grăbit, fără interes şi timp de teatru, pentru a-l sensibiliza faţă de teatru şi frumos…, gratuit, răspunde directorul teatrului, Val Butnaru.

Actorul teatrului de stradă îşi dezvoltă competenţele, ajungând la un standard ridicat de performanţă; înainte de a încerca să-şi uimească publicul, trebuie să se concentreze asupra felului în care le va lega dinamic în moduri noi şi incitante şi, cel mai important, asupra abilităţii sale de a sesiza şi de a răspunde caracteristicilor unice ale indivizilor ce îi traversează scena, care, de altfel, ar fi goală. Exemplu de Oscar a fost până nu de mult spectacolul de promovare şi încurajare a lecturii Crăiasa Zăpezii la Filiala „Transilvania”. Alt exemplu, de dată recentă, este proiectul „Troleybook”. De ce a ieşit Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” în parc, în troleibuz? Pentru a oferi, într-un cadru neformal, inventiv, toate metodele accesibile de cunoaştere – lectură, joc, ateliere de creaţie, concursuri, urmărind şi atragerea la lectură a noi şi diferite categorii de potenţiali utilizatori, răspunde la această întrebare directorul general al BM Mariana Harjevschi. BM îşi propune să fie, pe vară, stradă – să-şi măsoare potenţialul de a interpreta teatru de stradă. E, într-adevăr, teatru de stradă şi fiecare bibliotecă are interpretarea sa. Foarte atent urmăresc şi monitorizez activitatea „Troleybook-ului”. Unele filiale fac minuni, îşi pregătesc din timp rechizitele teatrale, scenariile, în sensul adevărat al cuvântului, actorii – rolurile… de potenţialul profesional al fiecărei biblioteci-filiale, al actorilor-bibliotecari (unii sunt chiar actori talentaţi!) depinde reuşita, atractivitatea, cu alte cuvinte, spectacolul, interpretarea.

Aşadar, depinde de fiecare actor de stradă şi de biblioteca care utilizează personalizarea dacă scena goală va fi literalmente strada unui oraş-sector sau doar strada bibliotecarilor-angajaţilor bibliotecii. Situaţia de astăzi arată că bibliotecarii şi bibliotecile trebuie să înveţe să joace roluri diferite atunci când pun în scenă experienţe, în loc să furnizeze, pur şi simplu, bunuri şi servicii. Cum spunea alt celebru pianist, David Owen Norris, cu privire la reprezentaţiile muzicale: Trebuie să facem astfel încât experienţele să fie relevante pentru public, satisfăcând sau luând prin surprindere aşteptările acestuia. Alexandru Didilescu, managerul Bibliotecii Judeţene „A. D. Xenopol” Arad, care e şi conducător al unei trupe de teatru, e convins că teatrul poate schimba biblioteca: Preocuparea mea – spune domnul director – este de a schimba percepţia pe care concitadinii mei o aveau despre bibliotecă ca fiind o instituţie „anostă”, „ternă”, „liniştită”, „timidă” […] Mi-am propus şi cred că mi-a reuşit să-mi conving colegii că pot să facă din cel mai mic gest profesional cotidian un „ceva” care să iasă în evidenţă, un „ceva” care să se adreseze ochiului şi, prin aceasta, minţii şi sufletului celor care ne trec pragul. De la zâmbetul şi tonul amabil cu care îşi întâmpină cititorii, de la expoziţiile curente de pe holurile bibliotecii, de la dezbaterile, conferinţele, concursurile, de la lansările de carte şi editarea lucrărilor bibliotecii, de la carte rară şi simpozioanele internaţionale, toate trebuie să atragă atenţia ochiului şi implicit să stârnească interesul publicului larg.

Bibliotecile au nevoie acum mai mult, mai mult ca altădată, să surprindă utilizatorul. Fără teatru nu se poate! Bibliotecile trebuie să devină necesare, omniprezente în vieţile oamenilor… Un mare dirijor iese grăbit din teatru, opreşte un taxi, se aşază… şi tace… „Unde mergem?” – întreabă şoferul taxiului… „Oriunde! – răspunde dirijorul –, oriunde este nevoie de mine!” Excelentă anecdotă! O putem parafraza: Oriunde e nevoie de biblioteci! Oriunde este nevoie de bibliotecari inventivi, talentaţi, care-şi joacă rolul cu pasiune, oferind interpretări memorabile!

Recapitulare prin exerciţii:

  1. Pentru a vă regăsi într-o tipologie sau alta de teatru, faceţi următorul exerciţiu: gândiţi-vă la activitatea dvs. în ansamblu şi atribuiţi-o unui model de teatru. Găsiţi şi expuneţi cinci argumente pentru a vă convinge că aţi ales corect tipul de teatru.
  2. Pentru a îmbunătăţi şedinţele de planificare/raportare, faceţi următorul exerciţiu: închipuiţi-vă că mergeţi la o zi de dezvoltare cu tema Planificare/raportare a activităţii pe anul 2014. Scrieţi scenariul, doar cunoaşteţi agenda, e stabilă. Într-o coloană treceţi în revistă aşteptările dvs. de la şedinţă. În altă coloană scrieţi cu ce v-aţi ales de la şedinţa de planificare (abilităţi, informaţii utile, noutăţi, inovaţii, experienţe, recomandări sau altceva). În final scrieţi cărui tip de teatru se asociază şedinţa de planificare/raportare la BM? Acum, expediaţi-le ca feedback în „Boxa de sugestii”.

Referinţe bibliografice

  1. HAMEL, Gary. Ce mai contează acum: cum să câştigăm într-o lume a schimbărilor implacabile, a competiţiei feroce şi a inovaţiei de nestăvilit. Bucureşti : Publica, 2012. ISBN 978-606-8360-08-9.
  2. KULIKOVSKI, Lidia. Modelul experienţial al activităţii bibliotecare. În: BiblioPolis, 2012, nr. 4, vol. 45, pp. 9-17.
  3. MOLDOVAN, Liliana. Paşi prin bibliosferă. Vol. I / Liliana Moldovan; pref.: Teodor Ardelean. Cluj-Napoca: Ecou Transilvan, 2013. 233 p. ISBN 978-973-8099-09-8. Vol. I. ISBN 978-973- 8099-05-0.
  4. PETERS, Tom. Cercul inovaţiei: drumurile bătătorite nu duc spre succes. Bucureşti : Publica, 2011. ISBN 978-973-1931-82-1.
  5. PINE, B. Joseph; GILMORE, James H. Economia experienţei. Bucureşti : Publica, 2010. ISBN 978-973-1931-30-2.
  6. GODIN, Seth. Vaca Mov: transformă-ţi afacerea prin idei remarcabile. Bucureşti : Brandbuilders, 2007. ISBN 978-973-1740-08-9.
  7. LEADBEATER, Charles. Noi gândim: inovaţie de masă, nu producţie de masă. Bucureşti : Publica, 2011.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: