Privirea lui Iisus

de Cornel MĂRGINEAN

Fiecare fel de popor creştin îşi are o reprezentare a feţei lui Iisus.

Iisus_mozaic_foto Delia FloreaCei din Africa îşi zugrăvesc în biserici un Iisus cu pielea neagră, cu buzele cărnoase şi părul creţ mărunt. Merdionalii îl reprezintă brunet, cu părul lung şi lins, cu pielea arămie. Cei din centrul temperat al continetelor îşi desenează un Iisus blond, cu părul răsfăţat în plete. Nordicii îl au pe Iisus roşcat cu părul cârlionţat, cu barbă scurtă şi obrazul osos.

Este firesc să fie aşa. Am văzut aceste feţe ale lui Iisus. Dar Iisus nu impresionează pe nimeni cu pielea, părul şi obrajii săi, ci prin lumina privirii sale.

Pictorii se străduiesc să îl întristeze. Unii îl fac suferind de durerea împunsăturilor coroanei de spini puse pe fruntea sa. Alţii îi arată dezamăgirea pentru firea schimbătoare a oamenilor, a acelora care îl ovaţionau ca apoi să-i ceară răstignirea.

Lumina din ochii lui Iisus arată măreţia pictorului sau îi arată credinţa? Este strădania pictorului de a lăsa acolo o mică pată albă, cea a pânzei, astfel pusă încât să ne facă să privim direct acolo.

Ochii lui Iisus par la fel, oricare ar fi faţa Sa.

Iar privirea Sa ce este? Este viaţa.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: