Frunza lacrimii

de Daniela Cecilia BOGDAN

Cu singurătăţi împreunate
atingem
pînza poveştii fără sfîrşit.
În îngenuncherea cuvintelor,
pietrele se netezesc.
Oasele mele
se îndoaie sub umbră de salcie
cu oasele tale,
din care cresc cruci cu ramuri.
Ochiul meu
arată spre rîul ochiului tău –
izvor şi fuior de limpede.
Noi n-o să murim astăzi,
pentru că somnul nostru
şi-a uitat cămaşa
în locul în care
va răsări o fîntînă
cu Apă Vie,
pînză
peste frunza lacrimii.