Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 298 (16-31 martie)

Iconostas_foto_Delia Florea

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Ierusalimul din noi. Se apropie cu paşi grăbiţi marea Sărbătoare a Învierii Domnului. Cu o săptămână înainte, respectiv în Duminica Floriilor, comemorăm Intrarea în Ierusalim a Domnului Iisus. Fiindcă această sărbătoare are o semnificaţie importantă în viaţa noastră sufletească, vom zăbovi puţin asupra ei în cele ce urmează.

Mântuitorul venise în lume cu un scop precis: să se aducă pe Sine jertfă nevinovată pentru păcatele omenirii. Nimeni nu înţelegea aceasta. Nici chiar ucenicii lui. Deducem aceasta din întrebările pe care I le pun, din discuţiile pe care le poartă cu El. Oamenii din Palestina se împărţeau în două grupe mari. O grupă o formau oamenii de rând, nevoiaşii, săracii, bolnavii, care-L însoţeau pe Domnul Iisus pretutindeni, care-L ascultau când le vorbea, care-L rugau să-i vindece şi să le vindece bolnavii. Aceştia erau de ordinul miilor. A doua categorie o formau mărimurile zilei: politicieni, arhierei, ofiţeri şi soldaţi, învăţaţi, funcţionari. Aceştia formau două forţe mari: puterea politică şi cea religioasă. Se ştie că pe vremea Mântuitorului Palestina era sub stăpânire romană. Romanii nu se atingeau de religia popoarelor subjugate şi nici de conducătorii religioşi ai acestora, dar ţineau sub atentă observaţie pe oricare dintre cei care ar fi putut deveni conducători politici, instigatori la răscoală. Dovadă că şi Domnul Iisus Hristos este urmărit pas cu pas. În cele patru Evanghelii care ni s-au păstrat, întâlnim spioni ai stăpânirii, care-I pun întrebări meşteşugite, menite să-L atragă în cursă, doar-doar va rosti vreo vorbă împotriva stăpânirii. Pe lângă aceste menţiuni, avem rapoartele, pe care le trimiteau guvernatorii Palestinei împăratului de la Roma, unde menţionau faptele, vorbele, până şi culoarea părului şi a ochilor lui Iisus. La un moment dat, chiar împăratul îşi manifestase dorinţa de a-L cunoaşte personal pe Domnul Iisus, după ce aflase atâtea despre faptele şi puterea Sa. Romanii nu vedeau cu ochi buni popularitatea Mântuitorului, fiindcă se temeau că va ridica poporul la răscoală împotriva lor.

Cea de-a doua forţă din Palestina, ostilă Mântuitorului, o forma clerul evreilor, respectiv arhiereii şi rabinii sau preoţii lor. Nu toţi Îl duşmăneau pe Domnul Iisus. Întâlnim cazuri, când clerici importanţi, precum Iair, „mai-marele templului”, adică un fel de protopop din religia noastră, apelează la Mântuitorul să-i vindece fiica. Întâlnim, de asemnea, şi din rândul arhiereilor, pe Nicodim, membru în sinedriu (adică un fel de sinod din religia noastră), care vine noaptea la Iisus şi stă de vorbă cu El. Cu toate acestea, grosul clerului Îl ura pe Mântuitorul. Când ajungea El într-o localitate, sinagogile rămâneau goale; lumea alerga la Iisus. El crescuse în umbra templului, învăţase carte la templu, îşi însuşise toate rânduielile şi învăţăturile din religia mozaică şi, totuşi, învăţătura Lui se deosebea de aceea. Era altceva. Din cauza aceasta, clerul se temea că va înfiinţa o sectă sau chiar o religie nouă şi din cauza aceasta voiau cu orice preţ să se descotorosească de El.

Andrei Rubliov_Intrarea in IerusalimLa intrarea în Ierusalim, Mântuitorului I se face de către popor o primire triumfală, ca de rege. La aceasta contribuise mult ecoul stârnit de învierea lui Lazăr din satul învecinat Betfaghe. În Ierusalim venise multă lume, fiindcă peste câteva zile era Paştele lor şi aşa era obiceiul, să vină şi să se roage la templul lui Solomon, cel mai important locaş de cult al religiei lor. În cele ce-I strigau lui Iisus era şi afirmaţia „Fiul lui David!” David fusese cel mai mare împărat al evreilor şi reprezentase epoca de glorie a acestui popor. A-L recunoaşte pe Iisus ca descendent al lui David, os domnesc, era un mesaj politic foarte periculos. Iisus ar fi avut dreptul la conducerea poporului, ca atare stăpânirea romană era avizată că are în El un oponent notoriu, în care populaţia îşi pune speranţa eliberării din robia romană. Peste câteva zile, când va fi înălţat pe cruce, deasupra capului Îi vor scrie vina: „Iisus Nazarineanul, regele iudeilor”. Aşadar, strigătul poporului din ziua Floriilor este reţinut ca acuzaţia cea mai puternică pe care I-o aduceau romanii. Aceasta viza o lege numită „les majestate”, adică lezarea sau sfidarea împăratului şi pedeapsa pentru încălcarea ei era moartea.

Aşadar, poporul în naivitatea lui, Îl ovaţiona cu sinceritate pe Iisus şi se bucura copilăreşte; politicienii, arhiereii, puternicii zilei spumegau de ură în cetate. Domnul Iisus nu se bucura. Era trist. Ştia ce-L aştepta peste câteva zile. În ziua de Florii auzim strigându-I „Osana”; vineri, în aceeaşi săptămână, auzim strigând „Să se răstignească! Să se răstignească!” iar duminica următoare îi auzim rostind cu bucurie: „Hristos a înviat!” „Adevărat, a înviat!” Ciudată opinie publică!

Rastignirea_RubliovMeditând asupra situaţiei de mai sus, o întrebare vine în mod instinctiv: nu cumva fiecare dintre noi suntem un Ierusalim de altădată? Duminica Floriilor este ziua în care primim Taina Sfântului Botez. Atunci Îl primim pe Mântuitorul în cetatea sufletului nostru cu bucurie sinceră, asemenea bucuriei copiilor din Evanghelie. Urmează pentru cei mai mulţi o Săptămână a Patimilor, adică propria noastră viaţă. Primele zile (luni, marţi şi miercuri) sunt zilele copilăriei noastre, când faptele noastre nu sunt nici bune, nici rele, nu sunt cântărite din punct de vedere moral-religios. Mântuitorul umblă nestingherit prin cetatea sufletului nostru. Abia joi, adică la maturitatea noastră, începem să-L judecăm pe Iisus şi apoi să-L răstignim. Fiecare păcat al nostru, fiecare patimă sau viciu este asemenea unui cui, pe care îl înfigem în Iisus ca să-L crucificăm. Dacă „reuşim” să-L răstignim, să-L „ucidem” şi să-L „îngropăm” în sufletul nostru, puţini avem puterea să-L şi înviem. Pentru aceasta nu ni se cere decât să ne spovedim şi să ne împărtăşim, pentru ca El să învieze şi să fie din nou cu noi. Să ne ajute Dumnezeu să fim cât mai mulţi care să-L avem pe Domnul Hristos înviat în sufletele noastre şi să trăim bucuria trecerii de la Săptămâna Patimilor la Săptămâna Luminată a vieţii noastre în comuniune cu Domnul Hristos!

*

Iluzii şi realităţi. Viaţa e ca un balansoar, care ne poartă între iluzie şi realitate, între speranţe deşarte şi realităţi dureroase. Şi asta, din copilărie până la adânci bătrâneţi. E un fel de joacă mai mult sau mai puţin conştientă, care dă culoare vieţii. E nevoie să trăim în iluzie câteodată, ca să evadăm din realitate; e nevoie să revenim în realitate, fiindcă iluziile nu ne dau de mâncare. Am putea spune că sunt cele două feţe ale realităţii, cele două feţe ale zeului Ianus din antichitate.

Spre poli(s)_foto_Delia Florea

Copiilor le plac poveştile, care le dau iluzia unei alte lumi, în care orice este posibil, dar în care Binele învinge oricând Răul. Sunt de preferat, faţă de o realitate nu tocmai prielnică, în care întâlnesc restricţii la tot pasul, uneori pălmuţe, urecheli, nevoi, necazuri, lacrimi, unde trebuie să meargă la şcoală, să înveţe.

Tinerilor le plac iluziile, fiindcă le dau avânt, optimism şi viaţa nu mai este dificilă, obstacolele nu mai sunt de netrecut. Îşi fac iluzii şi vise privind viitorul lor, familia lor, cariera lor şi totul pare trandafiriu, aureolat, strălucitor. Iubita este Ileana Cosânzeana, iubirea este eternă, fericirea va poposi în sufletul şi în casa lor şi nu va mai pleca niciodată; petrecerile se ţin lanţ, discotecile sunt pline până către dimineaţă, părinţii susţin cu sacrificii numai de ei ştiute toate escapadele şi nebuniile tinereţii lor. Perioada de euforie se termină repede şi atunci apare adevărata realitate: greutăţile şi lipsurile, insuccesele în carieră, neînţelegerile în familie. Nu întotdeauna au fost pregătiţi suficient pentru a lupta cu toate şi a avea reuşită. La inaugurarea Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, regele Ferdinand, în cuvântarea rostită cu acel prilej, spunea: „Copii, făceţi-vă cât mai multe iluzii, ca să aveţi ce pierde şi să vă mai şi rămână!” Interesant îndemn!

Adulţilor le plac iluziile când se gândesc la o bătrâneţe fericită, în mijlocul copiilor şi nepoţilor, iubiţi, ajutaţi, stimaţi, ascultaţi. Pentru asta muncesc din zori şi până-n noapte să câştige cât mai mult, să facă avere, să lase la copii de toate, să „trăiască ei mai bine de cum am trăit noi!” Renunţă la concedii şi multe bucurii ale vieţii, fac economii „la sânge” ca să ţină copiii în şcoli, să le asigure toate cele necesare, să le construiască ba una, ba alta, să le cumpere maşini şi câte toate, să poată să se distreze şi să fie fericiţi. Ar fi frumos să fie aşa! Din păcate, de multe ori realitatea este cu totul alta. Atâţia bătrâni sunt părăsiţi de propriii lor copii la vreme de boală şi neputere. Atâţia copii uită să mai fie recunoscători faţă de propriii lor părinţi, să le ofere minimum necesar, pentru ca viaţa acestoa să fie cât de cât suportabilă! Mulţi părinţi sfârşesc uitaţi prin vreun azil, fiindcă domnii fii şi doamnele fiice nu pot suporta mirosul, văicărelile, neputinţele, bolile părinţilor. Singurul lucru care-i interesează este moştenirea!

Între iluzie şi realitate am trăit şi în viaţa socială de când mă ştiu. Eram în şcoală când se făcea colectivizarea şi ni se spunea că va fi raiul pe pământ; ce-a fost în realitate nu mai spun. Ni se spunea că pe o anumită treaptă de dezoltare socială vor dispărea statul şi dreptul, fiindcă conştiinţa se va dezvolta într-atâta, încât oamenii nu vor mai avea nevoie de reglementările autorităţilor; constat cu durere că infracţiunile se înmulţesc de la o zi la alta în ţară şi în lume, că autorităţile se simt uneori depăşite de situaţie, că puşcăriile au devenit demult neîncăpătoare. Şi au trecut deja cincizeci de ani!

Ne bucuram ca nişte copii la revoluţie de libertate, de perspectivele ce se întrezăreau pentru fiecare în parte şi pentru toţi laolaltă; după un sfert de veac vedem că industria a cam devenit o amintire, că agricultura e în agonie, că şomajul e tot mai mare, că tineretul ne pleacă peste mări şi ţări să-şi câştige pâinea, că populaţia ţării e tot mai puţină şi tot mai îmbătrânită, că escrocii şi hoţii au supt nestingheriţi vlaga ţării şi a neamului, că optimismul se risipeşte de la o zi la alta!

Ne-am entuziasmat ca nişte copii când au apărut megaescrocheriile numite jocuri de noroc ale lui Stoica şi Vântu. Iluzia unei îmbogăţiri peste noapte i-a cuprins frenetic pe foarte mulţi dintre noi. Fiecare se vedea un Ali Baba călare pe comori fără număr. Pentru asta trebuia doar să-şi dea ultima lescaie economisită pentru înmormântare sau pentru colivă, casa, apartamentul şi ce mai era pe acolo. Realitatea a fost neiertătoare şi parcă toate păcatele moşilor şi strămoşilor au fost ispăşite de „jucăuşi”, fiindcă nici astăzi nu şi-au mai revenit din cădere.

Ne-am iluzionat din patru în patru ani, când a fost vorba să votăm. Ne-am lăsat copleşiţi de pupăturile candidaţilor, de zâmbetele lor, dar mai ales de promisiunile lor, ca să nu mai vorbim de cele câteva firimituri ce ni le-au aruncat acolo (bere, făină, zahăr, umbreluţe, punguţe, şepcuţe şi alte jucării); i-am votat şi apoi ne-au uitat! I-am recunoscut mai târziu pe unii dintre ei pe la televizor, cum şedeau la coadă pe la DNA, cu cătuşele la mâini, cum erau înghesuiţi în dubă şi duşi la puşcărie. Ne-am trezit la realitate şi ne-am înfiorat când am aflat de sumele astronomice şi averile colosale pe care aleşii noştri reuşiseră să le fure în cei câţiva ani de mandat.

Ne-am făcut iluzii că bătrâneţea a fost alungată şi niciodată nu se va mai întoarce la noi. Cel puţin la femei. Ele vor rămâne tot tinere şi frumoase. Pentru asta şi-au vopsit părul în mult mai multe culori decât are curcubeul. Toate arată de parcă ar avea… sub treizeci de ani. Rar mai vezi câte una cu părul alb! Unele şi-au luat şi lentile de contact în ton cu părul, cu poşeta, cu pantofii, cu unghiile. Astfel, observi că dacă până ieri erau cum erau, azi au ochii negri, verzi, galbeni, portocalii, albaştri, roşii, după culoarea partidului din care fac parte!

Ne-am făcut iluzii că valorile moral-religioase vor triumfa şi se va face voia lui Dumnezeu „precum în cer, aşa şi pe pământ”. Ne îngrozim azi când vedem atâtea atentate teroriste săvârşite în numele religiei, când pretutindeni miroase a praf de puşcă, când state în care a fost propovăduită Evanghelia de aproape două mii de ani legalizează căsătoriile între bărbaţi şi căsătoriile între femei, când credincioşii unei religii ard sau decapitează credincioşii altei religii şi le distrug bisericile şi simbolurile religioase, când viaţa de aici şi cea de dincolo au ajuns o marfă ca oricare alta ce se poate negocia!

Ne-am făcut iluzii socotind că ştiinţa va rezolva toate problemele privind alimentaţia şi sănătatea. Astăzi constatăm îngroziţi că au fost otrăvite pământul, apa, aerul, plantele, animalele, oamenii. Nu mai ştii ce să mănânci şi ce să bei neotrăvit cu tot felul de substanţe chimice. Bolile grele şi nevindecabile fac ravagii, oamenii sunt tot mai vlăguiţi, mai anemici, mai dezgustaţi de tot şi de toate.

Rezumând, am putea spune că pe afară-i vopsit gardul, înăuntru-i… realitatea!

Cele câteva repere de mai sus nu au menirea de a ne alunga speranţa. Dimpotrivă. Toate cele de mai sus nu sunt decât biete „speranţe”, mai bine-zis iluzii, pe care ni le-am pus în oameni. O singură formă de speranţă este valabilă şi nu ne va înşela niciodată: speranţa în Dumnezeu.

*

Acatiste_foto_Delia FloreaSfaturi părinteşti. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăţiei, mai spicuim:

PORUNCILE Şl LIBERTATEA (continuare). Primul chip al naşterii lasă putinţă ca cei născuţi să încline spre păcat, dacă nu vor să traducă în faptă potenţa înfierii sădită în ei, fiind împătimiţi de cele trupeşti. Căci hotărârea voinţei este aceea care întrebuinţează un lucru. Potenţa înfierii e ca o unealtă, care rămâne nefolosită, dacă voinţa nu se hotărăşte să o întrebuinţeze. După chipul acesta al naşterii e cu putinţă, aşadar, ca cei născuţi să păcătuiască; după al doilea însă e cu neputinţă, odată ce înclinarea voinţei şi hotărârea sunt îndumnezeite. Încă de mult Sf. Pavel scria romanilor: „Firea întreagă suspină, aşteptând cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu, prin care să se izbăvească de stricăciune şi să se bucure de libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu”. Iar peste multe veacuri, în zilele noastre, Blondei scrie: „Aspiraţia noastră spirituală nu se iveşte printr-un fel de generaţie spontanee; ea are rădăcini în jos prin toată mişcarea universului şi a vieţii, care este deja un avans divin, făcut cu scopul de a pregăti venirea spiritelor; ea are rădăcini în sus prin pătrunderea (infuzia) transcendenţei divine care luminează mintea şi consimte să se facă căutată chiar prin insuficienţele ordinii imanente şi contingente”. Iată, prin urmare, că încercările şi neliniştile vremii au şi ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem în Dumnezeu, ca ultimul reazim etern al liniştii, iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi înşine, ca făpturi renăscute în Dumnezeu şi ajunse la libertatea spiritului. Toată cărarea de la porunci la cunoaştere, de la ascetică la mistică, nici un pas n-o facem singuri. Cei ieşiţi din „Cale” ar fi nişte ieşiţi din Cuvânt. „Viaţa pământească a lui Hristos e astfel o permanentă actualitate, repetându-se cu fiecare din noi, aşa cum un dascăl însoţeşte fiecare copil pe care-l creşte în toate stadiile sporirii lui în învăţătură. Fiecare din noi poate fi, dacă vrea, contemporan cu toată viaţa lui Hristos, sau, mai bine-zis, El se face contemporan cu fiecare din noi, ba chiar mai mult decât contemporan: părtaş intim la întreaga traiectorie a vieţii noastre. Am spus că mai degrabă Hristos se face contemporan cu noi, întrucât viaţa fiecăruia din noi îşi are unicitatea ei, pe care nu şi-o pierde. Iisus însă, participând la toate suferinţele vieţii noastre şi uşurându-le, duce cu noi lupta cu ispitele şi păcatele noastre, se străduieşte împreună cu noi după virtute, iese la iveală în fiinţa noastră pe măsură ce iese la iveală adevărata noastră fire de sub petele păcatului.” Sf. Maxim Mărturisitorul spune: „Până la sfârşitul lumii pătimeşte tainic pururea cu noi, pentru bunătatea Sa şi după măsura suferinţei aflătoare în fiecare. „Noi ştim că există un schimb de comuniune de la om la om; că oamenii, pe măsura interesului ce şi-l poartă, îşi trec unul altuia în chip tainic poverile, durerile şi bucuriile; că unul poate să simtă toate stările celuilalt, primindu-l pe acela în sine, sau pătrunzând el în acela. Dacă omul ajunge prin sensibilitatea dragostei să cunoască şi să înţeleagă pe semenii săi, cu atât mai mult o poate face Iisus, Omul culminant, Omul desăvârşit în dragostea de oameni, Omul căruia puritatea desăvârşită, fără de păcat de egoism şi nepăsare, îi dă o sensibilitate unică. El e aproape de toţi, sesizează cu fineţe supremă starea ce este în toţi şi participă generos – deci fără păcat – la vibraţiile tuturor inimilor, la năzuinţele lor bune şi la luptele lor împotriva răului, fortificându-le. Chiar înainte de a fi pornit cineva cu hotărâre pe drumul unei vieţi ce duce la mântuire, El îl urmăreşte şi îl atrage la Sine, aşteptând orice prilej, folosind orice mijloc bun. El „urmăreşte – zice tot Sf. Maxim Mărturisitorul – în toate zilele pe toţi cei ce se vor mântui, pentru a-i câştiga.” Iată Cine-i ascuns în comoara de mare preţ, cea „îngropată în fiecare ţarină omenească. Comoara dezgropată, ţarina răscumpărată, iată omul pus în valoarea lui Dumnezeu, sau „un duh cu Domnul.” // Iată cum Ziditorul făpturii, Mântuitorul nostru, îndură o micşorare a Sa în Duh, pe potriva măsurilor noastre omeneşti, cu fiecare vârstă, cu fiecare rând de oameni, până la sfârşitul veacului. Şi se sileşte, ca un mare smerit, să ne înduplece, prin alegerea cea de bunăvoie, să suim la măsura Sa dumnezeiască. Se micşorează pe Sine la măsură omenească, dându-Se minţii noastre să-I semuiască preţul, şi, dacă îl va afla, să ridice firea omenească la măsura dumnezeieştii Sale smerenii, adică să fim dumnezei după dar. Iată mărturia Sf. Maxim Mărturisitorul: „Prin darul bunurilor de peste veacuri şi de peste fire […] prin acestea Dumnezeu se face neîncetat om în cei vrednici. Fericit este deci cel ce L-a prefăcut în sine, prin înţelepciune, pe Dumnezeu în om. Căci după ce a împlinit înfăptuirea acestei taine, pătimeşte prefacerea sa în Dumnezeu prin har, iar acest lucru nu va înceta de a se săvârşi în continuu.” // Iată pe Dumnezeu cârmuind lumea şi totuşi, cu mare smerenie, bătând şi aşteptând la poarta zidirii Sale, să I se deschidă şi să fie primit… într-unii se naşte, într-alţii sporeşte cu vârsta şi cu înţelepciunea, într-alţii propovăduieşte, într-alţii minuni săvârşeşte şi în sfârşit într-unii se schimbă la faţă în lumină dumnezeiască; iar într-alţii – foarte mulţi de aceştia – neasemănat se chinuieşte.

*

Săptămâna Patimilor se apropie. Se cuvine să recităm şi noi una din poeziile lui Traian Dorz, intitulată Doamne, săptămâna asta, pentru a putea mai bine să intrăm în atmosfera evenimentelor:

Doamne,-n Săptămâna asta grea a Patimilor Tale,
fă să-Ţi suferim alături, când Tu sui a Crucii cale,
să simţim şi noi cum Crucea ne apasă şi ne doare,
să simţim cum arde biciul peste sânge şi sudoare.

Doamne, să-Ţi simţim alături fiecare lovitură,
să răbdăm aceeaşi hulă, şi batjocura, şi ura,
să plătim cu-aceleaşi lacrimi şi cu-acelaşi sânge toate,
să simţi şi Tu că ne doare c-am trăit cândva-n păcate.

Doamne, ia-mă şi pe mine să-mi pun umărul sub cruce,
măcar partea mea de vină să-Ţi ajut să mi-o poţi duce,
măcar sarcina mea, Doamne, să m-apese şi pe mine,
e de-ajuns câţi ani din viaţă Ţi-am făcut şi eu ruşine.

Sus pe Golgota, Iisuse, când pe Cruce-au să Te-ntindă,
fă şi firea mea cea veche răstignirea s-o cuprindă
şi, privindu-Ţi agonia, s-o văd şi pe ea cum moare,
Tu să Te cobori de-acolo, dar ea-n veci să nu coboare.

Iar în clipa Învierii, piatra când se dă-ntr-o parte,
să se vadă că din groapă ai ieşit Tu fără Moarte,
sfintele mironosiţe şi-ai Tăi ucenici să vadă
şi-ale mele semne-alături, şi-nvierea mea s-o creadă.

Atunci ştiu că şi-n a doua Fericită Înviere
aş veni şi eu cu Tine în Mărire şi-n Putere,
– căci, dac-am răbdat alături, în batjocuri şi-n ruşine,
vom fi-alături şi-n Mărire, să împărăţim cu Tine.

*

Folclor din Mehedinţi (LXIV). Redăm de-a lungul mai multor numere din „Scrisoare pastorală” cea mai completă variantă de Colocăşenii din Mehedinţi, pe care am cules-o la 18 iunie 1974 de la Stănescu P. Victor (născut 1918) din satul Stăneşti, de sub Munţii Mehedinţiului. Dumnealui era solicitat şi de satele din jur, între Baia de Aramă şi Obârşia Cloşani, la nunţi, să le rostească. Iată-le:

„La venirea mirelui cu nuntaşii săi la casa miresei, ca s-o ia, nuntaşii acesteia închid porţile. Întreabă: „Ce căutaţi?” Răspund nuntaşii mirelui în cor, hotărât, ameninţător: „Ce căutarăm găsirăm!” Se deschid porţile. Mirele intră călare, înconjurat de alţi tineri nuntaşi călări. Ajung în mijlocul curţii şi se opresc. Fetele nuntaşe, prietenele miresei, stau în tinda casei miresei, formând un zid în jurul socrilor mici. În faţa casei, mirele, nunii (naşii), nuntaşii mirelui, stegarii şi vornicelul stau în poziţie de drepţi. Vornicelul zice:

– Bună dimineaţa, cinstiţi socri mari!
Mult drum am mai umblat!”
– Ce umblaţi, ce căutaţi?”
– Ce umblăm, ce căutăm,
La nimeni seamă nu dăm!
Dar, fiindcă ne întrebarăţi,
Vă spunem încetul cu-ncetul,
Să vă spunem cuvântu-adevărat.
Căci de multe ce sunt şi dese,
Nu putem spune pe-alese.
Că tânărul nostru împărat,
De dimineaţă s-a sculat,
Faţa albă şi-a spălat,
Părul negru-a pieptănat,
În haine noi s-a-mbrăcat.
Din corn mândru a sunat,
Mare oaste-a adunat:
O sută feciori de boieri,
Oameni mari,
Nepoţi de generali,
De-au mers de lângă mare,
De unde soarele răsare.
Când ieşi soarele-n zare,
Plecarăm la vânătoare.
Am vânat Ţara de Sus,
Dinspre Apus,
Până caii-au şezut
Şi potcoavele-au pierdut.
Apoi o luarăm în jos,
Pe un deal frumos
Şi-alergarăm de vânarăm
Cerul cu stelele,
Câmpul cu florile,
Vâlcelele cu viorele
Şi satele cu fetele.
(Va continua)

*

Ajutoare şi donaţii. În această perioadă, am primit câteva ajutoare şi donaţii, astfel: Domnii Verdeş Gheorghe şi Stoica Şerban, amândoi din Turnu Severin: câte 200 de lei; Domnul dr. Werner Funk din Hanau (Germania): 130 de lei; Domnul avoc. dr. Gheorghe Caraseni din Chişinău (R. Moldova): 106 lei; Doamna prof. dr. Zamfira Mihail din Bucureşti, Doamna Mocănaşu Elena, Domnul Mucioniu Dumitru şi Doamna Balica Ana, toţi din Turnu Severin, Domnul Boncioc Mircea, din Italia, fiu al satului Malovăţ: câte 100 de lei; Domnul Mănescu Alexandru din Bucureşti: 70 de lei; Doamna Filip Cornelia şi Doamna Berbec Rodica, amândouă din Turnu Severin, Doamna Crăciunescu Valeria şi Domnişoara Nisioi Mihaela, amândouă din Câmpulung-Moldovenesc: câte 50 de lei; Doamna Paicu Domnica din Malovăţ a mai adăugat 200 de lei la contribuţia de cult, totalizând până acum 315 lei; Domnul Borugă Mihai din Malovăţ a mai adăugat la contribuţia de cult încă 100 de lei, totalizând până acum 200 de lei; Doamna Berneanu Alexandra din Malovăţ a achitat 60 de lei pentru contribuţia de cult.

Pentru Fondul Central Misionar s-au adunat 50 de lei. Am achitat protoieriei 300 de lei.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor jertfa!

În cursul lunii martie, am donat pâine credincioşilor participanţi la slujbe, astfel: 1 mart. (Bârda): 150 de pâini; 8 mart. (Malovăţ): 320 de pâini; 15 mart. (Bârda): 150 de pâini; 22 mart.: 300 de pâini; 25 mart. (Malovăţ): 160 de pâini; 29 mart. (Bârda): 120 de pâini. Aşadar, în luna martie au fost donate 1.200 de pâini. Copiilor participanţi la slujbe li s-au donat şi ciocolate.

Până la 31 martie, au fost donate 280 de cărţi, Vieţile Sfinţilor, vol. V. Cei care nu şi-au luat aceste cărţi până acum sunt rugaţi să se prezinte la biserică să şi le ia. La 1 mai vom întrerupe această donaţie şi exemplarele rămase le vom pune în vânzare.

La sfârşitul primului trimestru al acestui an, constatăm că s-a achitat contribuţia de cult pe 2015 astfel: în Bârda au achitat: 91,89%; în Malovăţ au achitat 94,44%. La nivel de parohie au achitat 93,64%. Reamintim că în parohia noastră serviciile religioase sunt gratuite, iar contribuţia de cult este la aprecierea fiecăruia, după principiul: fiecare cât vrea şi dacă vrea. Preotul este la dispoziţia tuturor 365 zile pe an, 24 ore pe zi, indiferent dacă au achitat sau nu ceva pentru contribuţia de cult. În rest e liber!

*

Plăţi. În această perioadă, am efectuat câteva plăţi mai mari, astfel: 2.400 de lei tipografiei pentru o nouă tranşă la vol. Călăuză biblică; 101 lei pentru curentul electric; 302 lei pentru 50 m furtun de incendiu la biserica din Malovăţ; 500 de lei manopera pentru văruirea bisericii din Malovăţ; 4.050 de lei costul celor două autocare pentru pelerinajul la Mânăstirea Prislop la 18 martie; 143 de lei ciocolată pentru copii; 208 lei var pastă pentru cele două biserici; 281 de lei poştei pentru colete; 250 de lei poştei pentru timbre; 1.000 de lei pentru făclii de Paşti; 451 lei mochetă pentru scara de la Bârda; 56 de lei aracet pentru amestec cu var; 276 lei protoieriei pentru icoane; 1.775 de lei protoieriei pentru lumânări; 581 lei brutăriei pentru pâinea donată în februarie; 840 de lei brutăriei pentru pâinea donată în martie; 50 de lei băncii drept comisioane; 450 de lei protoieriei pentru chitanţiere; 300 de lei protoieriei pentru Fondul Central Misionar; 561 de lei impozit pe martie, ca şi altele mici.

*

Publicaţii. În această perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva materiale, astfel: „Scrisoare pastorală” – 297 în „Bibliotheca septentrionalis”, Baia Mare (MM), 2015, 21 mart., ediţie şi o-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Grâul şi plevuşca, în „Naţiunea”, Bucureşti, 2015, 22 mart., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Oferta de carte – martie 2015, în „Armonii culturale”, Adjud (VN), 2015, 28 mart., ediţie şi on-line (http://armoniiculturale.ro).

*

Pelerinaje. Pelerinajul pe Valea Dunării îl amânăm. Din nou s-a surpat muntele şi a închis circulaţia între Orşova şi Moldova-Nouă. Pentru pelerinajul la Mânăstirea Prislop facem înscrieri. Organizăm un pelerinaj la Azilul de bătrâni de la Ilovăţ, joi, 16 mai. Costă 8 lei/persoană. Vom duce fiecare câte ceva de mâncare bătrânilor de acolo. Aşteptăm înscrieri.

*

Lucrări la biserică. Am reuşit să văruim exteriorul bisericii de la Malovăţ. Vine Paştele şi la noi!

*

Înmormântări. În ziua de 24 martie, am oficiat slujba înmormântării pentru Luca Elena (85 ani) din Bârda. Dumnezeu s-o ierte!

*

Licitaţii. Duminică, 19 aprilie, la ora 11, în biserica de la Bârda, va avea loc licitaţia terenurilor bisericii din Govăra, Bucium-Retezeanu, Dealul Corbului, curtea bisericii şi cimitirul din Bârda, iar duminică, 26 aprilie, la ora 11, în biserica din Malovăţ, va avea loc licitaţia terenurilor bisericii de la Ţigăreni, Ogăşanu, Ogaşul Barbului, curtea bisericii şi cimitirul din Malovăţ.

*

Program. În cursul lunii aprilie, avem următorul program de slujbe: 4 apr. (Malovăţ – Bârda); 5 apr. (Malovăţ); 6 apr. (slujbă seara în Bârda); 7 apr. (slujbă seara în Malovăţ); 8 apr. (spovedit şi împărtăşit dimineaţa în Bârda, la biserică şi-n sat; seara slujbă la Malovăţ); 9 apr. (slujbă dimineaţa în Malovăţ; slujbă seara în Bârda); 10 apr. (spovedit şi împărtăşit adulţii în Malovăţ, la biserică şi în sat; seara slujbă la Bârda de la ora 19; slujbă la Malovăţ de la ora 21); 11 apr. (spovedit şi împărtăşit copii la Malovăţ, dimineaţa; seara, începând de la ora 19, pomeniri în Malovăţ; la ora 23 Slujba Învierii cu Sf. Liturghie la Malovăţ); 12 apr. (Slujba Învierii la Bârda, începând de la ora 3); 13 apr. (Bârda, cu slobozirea Paresimilor la vii); 14 apr. (slujbă la Malovăţ, cu slobozirea Paresimilor la vii); 18 apr. (Bârda – Malovăţ, cu slobozirea Paresimilor la morţi); 19 apr. (Bârda); 23 apr. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăţ, la ora 12); 25 apr. (Malovăţ – Bârda); 26 apr. (Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Să petreceţi Sfintele Paşti cu sănătate, pace şi bucurii!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: