„Tatăl nostru”

Tatal nostru_

de Cornel MĂRGINEAN

În predicile sale, părintele Nectarie de la Mânăstirea Recea, Mureş, strecoară câte o idee, ici colea, de o anumită frumuseţe şi subtilitate.
Pe lângă vocea sa, parcă legată organic de numele său de călugăr, pe care mi-o imaginez ca pe acelea ce pot veni dinspre Rai, conţinutul predicilor pe care le rosteşte mai este înfrumuseţat şi de anume înţelesuri.

În rugăciunea creştinului: „Tătăl nostru”, cea spusă mulţimilor de către Iisus prin cuvântarea de pe munte, simplitatea este formată dintr-o încărcătură de linişte atât de mare, încât este o mirare pentru minte, cu fiecare cuvânt, cu fiecare propoziţie şi cu fiecare idee.

E atât de mică şi densă această rugăciune, încât, în timp ce pluteşte ca fulgul pe buzele ce o vorbesc, ea cade pătrunzând în gândul omului, cu greutatea pietrelor ce se rostogolesc de pe munţi. Primii creştini au spus-o sute de ani, ca singură cunoştinţă teologică de credinţă şi ca singură adăpostire imaginară, dar şi efectivă, reală, a fiinţei lor fizice, împotriva unei prigoane reale, oficiale.

Să nu contenim a ne ruga, spune părintele Nectarie, lucru spus de două milenii de atâţia cuvântători predicatori în toate bisericile lumii.

Dar, adaugă dânsul, dacă ne rămâne un minut de zăgaz, aşteptând un autobuz într-o staţie a unui drum, sau dacă facem o pauză la serviciu pentru a ne mişca oasele sau a le da răgaz să nu mai mişte, sau dacă „avem un minut liber”, cumva, făcând atâtea lucruri zi de zi, oră de oră, atunci să spunem încă un „Tatăl nostru”. De câte ori? Se întrebă, retoric, părintele, de oricât de multe ori, de cât mai multe ori… De fiecare dată acel micuţ „Tatăl nostru” al gândului nostru sau al buzelor noastre încete va aduce un adaos de putere şi încă un adaos de putere pentru a trăi.

Am rămas cu gândul la această abordare a rugăciunii „Tătăl nostru”, aparent doar ocazională, devenită permanentă, uşoară şi scurtă. În realitate, această abordare a rugăciunii, într-o manieră sinceră şi omenească, dă măsura unui efect aproape miraculos.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: