de Gabriela Genţiana GROZA
În urmă cu câţiva ani scriam o epigramă prin care sesizam lipsa de interes pentru lectură a românilor, adulţi dar mai cu seamă copii, deşi în librării oferta de carte publicată cu frenezie astăzi era şi este mai mult decât generoasă:
Aşternutul pe hârtie
A ajuns epidemie,
Mai rămâne să se nască
… Cine să mai şi citească!
Aveam să observ între timp un reviriment în ceea ce priveşte dragostea pentru literatură. Dacă aş lua în considerare afluenţa de vizitatori la Târgul de carte Gaudeamus, aş putea să afirm că cititorii clujeni sunt atenţi la fenomenul editorial, manifestă rafinament în alegerea publicaţiilor şi, aşa cum le stă bine unor ardeleni, au discernământ în achiziţionarea cărţilor pe care le aşază pe rafturile propriilor biblioteci. Sosită din Ploieşti în urmă cu aproape treizeci de ani, am intuit pretenţiile cititorilor într-un oraş, oază de cultură. Am fost onorată să ştiu că pot să le satisfac dorinţele şi că sunt socotită scriitoare clujeancă.
Deşi născută prahoveancă,
Am susţinut că sunt clujeancă,
Dar un ţânţar m-a dat de gol:
În sânge mi-a aflat… petrol!
Am împărtăşit bucuria de a fi printre cărţi împreună cu cititorii în faţa standului Editurii Ecou Transilvan, care promovează printre altele şi literatura pentru copii. Elevi ai Colegiului Naţional „George Coşbuc” (unitate educativă unde mi-am exersat pana la primele mele apariţii într-un volum), însoţiţi de dăscăliţa Gianina Zegreanu, au intrat plini de curiozitate să afle ce cărţi noi au mai apărut; s-au răspândit
printre standuri şi au venit cu câte o achiziţie sub braţ. De la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, au sosit alţi elevi, însoţiţi de dăscăliţa Liliana Mititean, dornici să fie în miezul evenimentelor editoriale de la Târgul de carte. Teo Groza, elev în clasa pregătitoare de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, mi-a ilustrat cartea de Povestiri pe care le-am dedicat-o cu drag cititorilor mei. Am recitat împreună cu elevii poezia Sulfinică şi ne-am simţit împreună buni amici. Le mulţumesc copiilor pentru frumoasa lor comportare într-un spaţiu destinat răspândirii culturii. Să ne bucurăm, aşadar, că în urbea de pe Someş s-au născut şi se nasc încă cititori ai povestirilor şi poemelor scrise cu emoţie de noi, condeierii aflaţi printre ei, citindu-le la rândul nostru gândurile şi preferinţele lor literare!