Lumînarea lacrimii

de Daniela Cecilia BOGDAN

Vremea s-a rupt
în ascunzişul inimii tale.
Îmi văd obrazul
sub o cruce curgătoare.

În cealaltă parte a luminii,
marginea lumii se prăbuşeşte.
Doar sufletul meu
nu mai are unde să cadă…

Cu mîinile împreunate
adăpostesc fluturi nenuntiţi,
care vin să moară
lîngă lumînarea lacrimii.

… încă mai pun seminţe
sub tălpile tale,
ca să-ţi înflorească
veşnicia…

Luna va cădea
peste moartea mea,
neîncepută… încă.
Acoperă-ţi ochii.
Va fi prea multă-nnoptare.

(Din volumul În aburul pietrei.)