Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 299 (1-15 aprilie)

femeile mironosite

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi, cititori şi prieteni de aproape şi de departe!

Cu prilejul Sărbătorilor pascale, vă adresez Dvs. cele mai sincere felicitări, dorindu-Vă aceeaşi bucurie pe care au avut-o femeile mironosiţe când L-au văzut pe Domnul Înviat şi pacea pe care El a dat-o Sfinţilor Apostoli, venind în mijlocul lor. Aflându-ne în aceste momente de Sfântă Prăznuire a Învierii din morţi a Mântuitorului, să alegem viaţa, ci nu moartea. Să alungăm din noi întunericul păcatelor, înviind la o viaţă pătrunsă de duhul sfinţeniei, bunătăţii, credincioşiei şi al dragostei faţă de semenii noştri.

Fie ca lumina Învierii Domnului să Vă lumineze sufletele, iar biruinţa Mântuitorului asupra morţii să Vă încurajeze în nevoinţa duhovnicească şi în mărturisirea lui Hristos Cel Înviat.

Fie ca această zi din an să ne aducă fiecăruia dintre noi puterea jertfei în credinţă, înţelegere şi mărturisire, dragoste frăţească şi mai ales fie ca această zi să ne deschidă fiecăruia dintre noi uşa cea mică a căii spre mântuire.

Hristos a înviat!

*

Iluzia apropierii. Se scrie şi se vorbeşte de două mii de ani despre cea mai mare minune a Mântuitorului Iisus Hristos: Învierea. Fiecare ierarh a căutat să abordeze noi şi noi aspecte ale evenimentului; cărţile, articolele şi studiile dedicate acestui fapt se numără cu miile. Şi, totuşi, despre un amănunt, aparent nesemnificativ, n-am întâlnit nimic scris. E vorba de scena în care soldaţii romani împart hainele Mântuitorului, în timp ce El şi ceilalţi doi condamnaţi se zbat în chinurile morţii.

Misiunea propriu-zisă a soldaţilor se încheiase. Împliniseră porunca. Îl aduseseră pe Iisus pe Golgota şi-L răstigniseră. Acum trebuiau să mai aştepte doar ca Iisus să moară, ca nu cumva rudele – în cazul Domnului, şi apostolii – să-L coboare pe condamnat de pe cruce şi să fugă cu el. Nu mai era nici o şansă de a rămâne în viaţă după atâta suferinţă, după ce pierduse atâta sânge, cu nişte răni uriaşe, care, oricum, se infectau şi îi provocau moartea în următoarele ore. Totuşi, ei, ca soldaţi, nu aveau voie să plece până nu primeau poruncă. Rastignirea_foto_Adrian PopConform rânduielii, bunurile condamnaţilor la moarte reveneau soldaţilor. Cam patru articole erau specifice îmbrăcăminţii bărbăteşti la evreii din vremea aceea: turban, cămaşă, tunică şi încălţăminte. Mântuitorul turban nu avea. Ştim că-I puseseră pe cap coroana cu spini. Pentru cămaşă au tras sorţi. Rămâneau, aşadar, tunica sau jiletca şi încălţămintea, probabil sandale cu şnururi. Mai departe, din plictiseală, soldaţii au jucat zaruri sau un joc oarecare. Nepăsarea lor faţă de suferinţa omenească de lângă ei este de neînţeles, revoltătoare. Era vorba de trei bărbaţi tineri, care mureau în chinuri groaznice, chiar lângă ei. Cum poţi să rămâi indiferent faţă de suferinţele lor? De aproape patruzeci de ani sunt preot şi am oficiat mai multe înmormântări de tineri. Participanţii la înmormântările respective sunt foarte numeroşi. Majoritatea plâng, chiar dacă nu sunt rude, prieteni, colegi cu cel mort. Pur şi simplu, plâng tinereţea netrăită şi nelumită a celui ce pleacă. Soldaţii erau şi ei oameni în carne şi oase. Dincolo de ordinul pe care-l împliniseră, ei erau oameni. Poate aveau familii, soţii, copii, părinţi, fraţi etc.! Indiferenţa lor faţă de suferinţa celor răstigniţi, glumele, jocul de noroc, tragerea la sorţi şi toate celelalte făcute de ei dovedeau cu prisosinţă că le sunt indiferente suferinţele „apropiaţilor” lor, răstigniţii, condamnaţii la moarte! Unul, Mântuitorul, se aducea pe Sine jertfă nevinovată pentru mântuirea lumii, în timp ce alţii nici nu se sinchiseau de suferinţele Lui şi ale celorlalţi răstigniţi! Piscuri şi prăpăstii ale firii omeneşti, ale Omului însuşi! Unul singur dintre soldaţi nu juca, nu făcea glume, nu-şi bătea joc de cei ce se zbăteau: sutaşul Longhin. Acesta va spune, la cutremurul declanşat în momentul decesului Mântuitorului: „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” A fost printre cei dintâi care au mărturisit dumnezeirea Mântuitorului… Din cauza aceasta va fi canonizat mai târziu în rândul sfinţilor.

Scene asemănătoare, în care apropierea oamenilor este doar o iluzie, întâlnim de-a lungul istoriei, întâlnim şi în zilele noastre, aici, acolo, pretutindeni. Din păcate! Întâlnim familii despărţite în fapt de zeci de ani, care trăiesc sub acelaşi acoperiş ca nişte străini. Soţii sunt aproape fizic, dar sufleteşte sunt la distanţe imense. Întâlnim părinţi şi copii sub acelaşi acoperiş sau în case alăturate, între care sunt ziduri, garduri văzute sau nevăzute imense. Întâlnim fraţi care se judecă, se ceartă, se bat, nu vorbesc de zeci de ani unii cu alţii. Apropierea e doar o iluzie, ca între Iisus şi soldaţi. Întâlnim vecini care se judecă, nu vorbesc între ei, se ceartă, se bat pentru motive de nimic. Întâlnim locuitorii celor câtorva apartamente de pe o scară de bloc care nu se cunosc, poate nici măcar nu se salută; fiecare intră în apartamentul lui şi nu-l interesează de nimeni şi de nimic. Întâlnim la tot pasul oameni care-şi văd de problemele lor, complet dezinteresaţi de necazurile şi suferinţele celorlalţi. Petrecem ceasuri în şir în faţa televizoarelor şi calculatoarelor, dar nu avem timp să petrecem nici câteva minute cu cei dragi ai noştri. Ştim mai multe despre familiile şi problemele celor din telenovele, dar prea puţine despre propria noastră familie. Lucrăm în acelaşi loc de muncă cu colegi de-ai noştri şi, dincolo de problemele de serviciu, nu ne interesează viaţa şi problemele lor.

Altădată, comunitatea satului era ca o familie. Problemele tuturor erau ale fiecăruia şi ale fiecăruia ale tuturor. La nunţi şi înmormântări, contribuia toată comunitatea cu câte ceva, aşa încât familia cu pricina simţea prea puţin şocul. Când îşi construia cineva casă, tot satul ajuta cu câte ceva, fie cu materiale, fie cu muncă. La treburile câmpului se ajutau reciproc, după principiul: „azi la tine, mâine la el, poimâine la mine!” Acasă se făceau şezători şi seară de seară lucrau cu toţii, când la unul, când la altul, ba la curăţatul porumbilor, ba la torsul lânii sau la ce mai era nevoie. Când erau potoape şi se rupeau drumurile, săreau toţi ca unul şi le reparau. În felul acesta, greul nu mai era greu, durerea era mult mai uşoară, singurătatea nu mai strivea sufletele.

Era o vreme când spiritul patriotic lega membrii unui popor într-un mănunchi invincibil. Oricare era gata să moară ca să-şi apere ţara, poporul, casa, familia, bucata de pământ. Erau săraci, dar erau mândri de ţara, de neamul, de domnul lor şi nu le-ar fi schimbat pentru altele pentru nimic în lume. Patriotismul era liantul care-i unea pe toţi şi le dădea tăria betonului armat sau a oţelului. Tot popoare sunt şi azi, dar auzim în tot mai multe locuri spunându-se vechiul dicton „unde-i bine, acolo-i patria”! Întâlneşti oameni care abia aşteaptă să-şi părăsească ţara străbună, care manifestă dezgust de propriul popor, de istoria naţiei sale! Cât despre patriotism… Se unesc popoarele şi formează coloşi, imperii moderne. Mai bine-zis, se alătură din interese economice, politice, strategice, dar sunt departe de a forma o unitate de monolit. Unirea dintre ele este mai mult teoretică, decât reală!

Cămaşa lui Hristos a fost trasă la sorţi ca să nu fie sfâşiată; Biserica lui Hristos de azi e sfâşiată în sute de bucăţele. El ne-a cuprins pe toţi în braţele Sale întinse pe cruce, ne-a vrut „o turmă şi un păstor”, dar astăzi turmiţele clădite pe învăţătura Lui nu numai că nu se apropie, ci se subminează şi se dispreţuiesc reciproc.

Din păcate, omul modern, utilizatorul tuturor cuceririlor ştiinţei şi tehnicii vremii noastre, devine tot mai singur, tot mai îndepărtat de semenii săi, tot mai indiferent la nevoile şi suferinţele celorlalţi, tot mai asemănător soldaţilor romani de pe Golgota! Din păcate!

A-l ajuta pe cel de alături cu ce ai posibilitatea, a-i adresa un salut, un zâmbet, o vorbă bună, o încurajare, o mângâiere, a-i asculta păsul, a plânge cu el durerea ce l-a lovit, a-i da un sfat salvator, a te ruga pentru el, sunt doar câteva căi de a te situa şi tu alături de Maica Domnului, de Sfinţii Apostoli, de femeile mironosiţe, care plângeau la picioarele crucii pentru suferinţele Mântuitorului, ale Celuilalt, ale Semenului lor. Lacrimile lor s-au dovedit a da rod înmiit, căci Cel ce pătimea era Însuşi Dumnezeu, Care avea să învieze peste câteva ore şi avea să răsplătească dumnezeieşte în împărăţia Sa pe cei care fuseseră alături de El nu doar de formă. Alăturarea prin iubire de celălalt, de semenul nostru, nu rămâne fără ecou în iconomia divină, ci ea se înscrie în Cartea Vieţii şi a Veşniciei.

*

foto_Delia Florea_detaliu_CasielSfaturi părinteşti. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăţiei, mai spicuim:

LUCRAREA PORUNCILOR STINGE CRIZELE VOINŢEI. E de la sine înţeles că şi voinţa este energia pe care ne bizuim în războiul nevăzut. Aceasta ascultă de cunoştinţă, care-i îndrumă luptele; iar cunoştinţa e atrasă de iubire, care încălzeşte totul, fie spre Dumnezeu, fie spre lumea sensibilă. Oamenii voinţei însă sunt eroii credinţei şi sfinţii creştinismului. Aceştia sunt cei ce au răbdat până în sfârşit şi s-au mântuit. Dar noi, până să ajungem la o voinţă puternică şi statornică în bine, avem de furcă nu mai puţin decât cu un furnicar de voinţe sau tendinţe sufleteşti, care ne hărţuiesc în toate părţile şi ne ostenesc în toate contrazicerile. De aceea unificarea tuturor tendinţelor sufleteşti într-o singură direcţie bună dă omului o mare putere. Dar la ea se ajunge foarte greu, căci sunt multe tendinţe care se împotrivesc şi atunci se porneşte un război înlăuntrul omului pentru înfrângerea protivnicilor.

Iată cum descrie Blondel această strategie: „Există în om o multiplicitate de tendinţe, de pofte, dorinţe mai mult sau mai puţin concertate sau divergente, un polipsihism de care s-a putut spune că sunt ca un popor numeros, care stă sub şefia sau conducerea raţiunii şi a voinţei, popor în care se găsesc când supuşi docili şi disciplinaţi, când îndărătnici şi unelte de vrajbă. Ceea ce s-a numit asceza şi lupta spirituală nu e decât manifestarea şi metoda aplicabilă acestei istorii lăuntrice. Corpul ascultă mai uşor de comanda voinţei (de plidă: mişc degetul când vreau), dar sufletul nu ascultă, ci rezistă. Aceasta pentru că în faţa oricărei atitudini definite şi hotărâte se ridică, din spirit de contradicţie, partida nemulţumiţilor… Orice efort iniţial e ca o declaraţie de război moliciunii şi împrăştierii forţelor vii, care au şi ele instinctul conservării şi al independenţei.” Acestea trezesc în noi „stări de conştiinţă străine sau ostile conştiinţei, voinţe noi, care se ridică împotriva voinţei. Şi când efortul voluntar grupează într-un fascicul parţial forţele ofensive, atunci se descoperă puterile adormite şi dorinţele secrete. Căci în faţa hotărârii declarate subzistă realitatea tendinţelor eliminate, dar încă vii şi capabile de lucru. Ele nu se atenuează, nu slăbesc prin ele însele. Acordul scopurilor voite provoacă deci o coaliţie a puterilor ostile, care nu se mai mărginesc să producă o simplă impresie în conştiinţa obişnuită, nici să rămână în starea de virtualitate. Ele se grupează, şi din defensivă trec la ofensivă.”

Lupta începe deci abia în cei ce s-au hotărât la o viaţă mai conformă cu poruncile dumnezeieşti. Blondel descrie bine aceste lucruri, dar e de mirare cum nu vede că şi tendinţele rele sunt stimulate de duhurile rele, sau cum nu vede că aspiraţiunile bune sunt mânate şi atrase de o forţă transcendentă bună. Probabil că aceasta se datoreşte faptului că romano-catolicismul consideră afectele şi concupiscenţa ca legate mai adânc şi mai organic de natura omului, pe când ortodoxia nu le consideră create deodată cu natura, ci intrate în ea după cădere. Blondel are în continuare interesante consideraţii din care se poate înţelege teza Sf. Maxim, după care, înainte de-a se ridica omul pe treapta mai înaltă a contemplaţiei, trebuie să treacă prin faza împlinirii poruncilor, prin faza dobândirii virtuţilor, prin faza faptelor. Faza contemplaţiei e o fază de pace lăuntrică. Dar omul nu se poate odihni în fericirea contemplaţiei până nu a biruit în sine contradicţiile, tendinţele rele, până nu şi-a unificat şi consolidat fiinţa, ca să iubească numai binele. Iar aceasta nu se poate realiza decât prin acţiune prelungită, prin fapte convergente spre bine, prin câştigarea deprinderilor neclintite în săvârşirea binelui. Căci simpla gândire la bine şi chiar simpla voinţă de a face binele, fără trecerea deasă – şi aceea o vreme regulată – la facerea binelui, nu numai că e departe de-a realiza această armonie, unitate şi siguranţă, ci, dimpotrivă, trezeşte opoziţia tendinţelor contrare. Un om de teorie se ştie că e un om slab, măcinat de contradicţii interne, mereu sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte.

*

Mihai EminescuCu Eminescu la Paşti. Dintre poeziile lui Mihai Eminescu, o alegem cu acest prilej pe cea dedicată Sfintelor Paşti. Iat-o:

Învierea

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecura-n tăcere,
Un singur glas îngâna cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.

C-un muc în mâini, moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă,
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.

O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicele bolţi:
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre Însuşi izvorul de vieţi,

Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase,
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg!”

Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte…
Douăsprezece ceasuri răsună…, miez de noapte…,
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Hristos Învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:

„Cântari şi laude’nălţăm,
Noi, Ţie Unuia,
Primindu-L cu psalme şi ramuri
Plecaţi-vă neamuri,
Cântând Aleluia!

Hristos a înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”

*

Folclor din Mehedinţi (LXV). Redăm cea mai aproape de complet variantă de Colocăşenii din Mehedinţi, pe care am cules-o la 18 iunie 1974 de la Stănescu P. Victor (născut 1918) din satul Stăneşti, de sub Munţii Mehedinţiului. Dumnealui era solicitat şi de satele din jur, între Baia de Aramă şi Obârşia Cloşani, la nunţi, să le rostească. Iată-le:

Când se-nălţă soarele,
Mai sus în zare,
Dădurăm de urme de fiare.
Stătu toată oastea-n mirare:
Unii spuseră că-i urmă de zână,
Să-i fie împăratului cunună;
Dar atunci se găsiră alţi vânători,
Mai cunoscători,
Şi spuseră că-i de căprioară,
Să-i fie împăratului soţioară!
Atunci mirele cel mare,
Cu grija-n spinare,
Se-nălţă-n scări,
Se umflă-n nări,
Făcu ochii roată
Peste oştirea toată.
Şi, când încoaci privi,
Aici zări o floricică frumoasă
Şi drăgăstoasă.
Dar, văzând că nu rodeşte,
Locul nu-i prieşte
Şi mai mult se ofileşte,
Ne-a trimis pe noi,
Şase lipani,
Călări pe şase juncani,
Cu toţi să pornim,
La curtea Dvs. să venim,
Floricica s-o luăm
Şi-mpăratului s-o ducem.
Pornirăm, venirăm,
Pe faţa pământului,
Pe aburii vântului,
Cântând, chiuind,
Din pistoale trăsnind,
Caii nechezând,
Până am sosit şi-am venit!
Acum, ori floarea să ne-o daţi,
Ori de noi nu mai scăpaţi!
Noi am venit cu totul gătit,
Să scoatem floricica din pământ.
S-o scoatem din rădăcină,
S-o sădim la-mpărat în grădină.
Acolo să-nflorească,
Locul să-i priască,
Să nu se mai ofilească!

*

File de jurnal – 9 apr. 1981. Seara am plecat la Cluj. Trenul spre Timişoara a avut 40 de minute întârziere. În compartiment am mers cu o femeie din Severin, originară din Şişeşti. Mi-a povestit despre necazurile pe care le are cu bărbatu-său, de 21 de ani, de când sunt căsătoriţi, despre bătăile pe care le-a luat, despre bolile pe care a reuşit să le achiziţioneze de-a lungul timpului. Acum se ducea la Timişoara pentru tratament. Printre unele scene mai ciudate din viaţa de familie, mi-a povestit că soţul său obişnuieşte să se urce cu picioarele pe masă, să-şi proptească mâinile-n tavan şi să-L înjure pe Dumnezeu şi pe toţi sfinţii, promiţându-le solemn, că, dacă-i va prinde pe undeva, le va smulge bărbile, sau îi va strânge de gât. Mi-a spus că are o nepoată doctoriţă. Am sfătuit-o să facă tot posibilul să-l ducă la un medic psihiatru, fiindcă e un om bolnav (…).

Am ajuns la Timişoara la ora 21. Pierdusem legătura spre Cluj. Alta era abia dimineaţa, la 5.25. Magazinele alimentare erau închise. De asemenea, restaurantele din jurul gării. Doar „autoservirea” gării nu se închisese. Acolo era o mizerie ordinară. Doar două feluri de mâncare cu carne aveau în meniu. Carnea era împuţită. Se simţea mirosul de la uşă. Pe mese erau mai multe porţii părăsite. Nici vorbă de ceva de post! Era mult gunoi pe jos. Grozavi bănăţenii! Cu asemenea oameni, vrând-nevrând, postul tot îl ţii. La un chioşc în gară am avut norocul să găsesc ceva de mâncare. Am făcut o masă copioasă cu două bucăţele de plăcintă cu mere de luna trecută şi cu un borcan de compot cu mere. N-am avut nici lingură, nici furculiţă. Am încercat „să beau” compotul, dar m-am umplut de zeamă până la urechi şi pe haine. Şi m-a rugat mama să-mi pună mâncare la traistă, când am plecat de acasă şi n-am vrut! Acum îmi venea să cânt: „Jale, măiculiţă, jale, / De vorbele dumneatale, /Care mi le-ai cuvântat, / Dar eu nu le-am ascultat!”

În sălile de aşteptare era aglomeraţie şi gunoi. M-am dus la clasa I, deşi aveam bilet de clasa a doua. Speram să fiu mai liniştit şi să pot dormi puţin. Ştiam că dacă vine controlorul mă va trimite la plimbare. Aşa s-a şi întâmplat după mai puţin de o oră de când mă instalasem acolo. Am luat-o eu la picior, înainte de a mă pofti dumnealui. M-am plimbat pe peron până dimineaţa, ca să nu îngheţ. Nici măcar apă potabilă n-am găsit în gară!

*

Ajutoare şi donaţii. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare şi donaţii, astfel: Doamna Câmpean Angela din Italia: 420 de lei; Doamna Omir Lucreţia din Bucureşti, fiică a satului Malovăţ: 300 de lei; Doamna Trocan Maria din Lugoj (TM), fiică a satului Bârda, Doamna Ivanovici Florica şi Doamna Enache Maria, amândouă din Bucureşti, Doamna Sprijan Ramona din Gilău (CJ): câte 200 de lei; Doamna Daniela Oprea din Belgia: 106 lei; Doamna Ionescu Ana-Maria din Câmpina (PH), Domnul Boncioc Mircea din Italia şi Domnul Ştirbu Răzvan din Timişoara, fii al satului Malovăţ, Doamna Luca Atena din Turnu Severin, fiică a satului Bârda, Domnul Borugă Lucian din Turnu Severin: câte 100 de lei; Domnul Popa Teodor din Turnu Severin, fiu al satului Bârda: 70 de lei; Părintele pr. prof. dr. Vasile Borca din Baia-Mare (MM): 60 de lei; Domnul Dan Ghiocel din California (SUA): 59 de lei; Domnul Valeriu Usturoi din Turnu Severin, fiu al satului Malovăţ: 50 de lei.

Domnul Pau Claudiu din Malovăţ a achitat până acum pentru contribuţia de cult 155 de lei; Domnul Ghilerdea Sevastian din Malovăţ a achitat până acum 150 de lei pentru contribuţia de cult; Doamna Şonea Floarea din Bârda a achitat până acum 90 de lei pentru contribuţia de cult; Doamna Berneanu Alexandra din Malovăţ a achitat 70 de lei pentru contribuţia de cult; Domnul Lupşa Claudiu din Malovăţ a achitat 50 de lei pentru contribuţia de cult.

Doamna Răulescu Eleonora din Bârda a donat 100 de lei pentru văruitul bisericii din Bârda.

Dumnezeu să le răsplăteacă tuturor jertfa pe care au făcut-o!

*

Cu prilejul Sfintelor Paşti, în şedinţa din 5 aprilie, consiliul parohial al parohiei noastre a hotărât să acordăm câteva ajutoare băneşti unor familii şi persoane cu situaţii economice şi de sănătate mai grele din parohia noastră, astfel: Luca Elena, Cojocaru Maria, Pau Dumitru (pentru copil), Badea Leontina (pentru nepot), Ştefu Constantin (pentru copil), Căprioru Ion, Cioabă Constantin (pentru mătuşă), Ianăş Atena (pentru soră) şi Borcilă Elena (I) (pentru nepoţi) din Malovăţ; Mihăescu Pauna din Bârda. Tuturor li s-au acordat câte 100 de lei, cu excepţia Doamnei Borcilă Elena, căreiea i s-au acordat 200 de lei. Atât am putut! Banii au fost trimişi prin poştă.

*

Publicaţii. În această perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva materiale, astfel: Scrisoare pastorală – 298 în „Bibliotheca septentrionalis”, Baia Mare (MM), 2015, 9 apr., ediţie şi o-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în „Observatorul”, Toronto (Canada), 9 apr. 2015, ediţie şi on-line (http://www.observatorul.com); Ierusalimul din noi, în „Omniscop”, Craiova, 2015, 9 apr., ediţie on-line (http://www.omniscop.ro); Grâul şi plevuşca în „Omniscop”, Craiova, 2015, 23 mart., ediţie on-line (http://www.omniscop.ro); Satul românesc în agonie, în „Apollon”, 2015, 4, apr., p. 8, ediţie şi on-line (www.revista apollon.ro); Păcate şi păcătoşi, în „Apollon”, 2015, 4, apr., p. 21, ediţie şi on-line (www.revista apollon.ro); Ora de religie, în „Apollon”, 2015, 4, apr., p. 23, ediţie şi on-line (www.revista apollon.ro); Eu nu sunt Charlie, în „Fereastra”, Mizil, an XII (2015), nr. 2 (febr.), p. 22-23);

Domnul Lucian Mănăilescu, redactor-şef al revistei „Fereastra”, face o amplă prezentare a activităţii preotului Dvs. în articolul Dascăl de cuget şi simţire românească – „Fereastra”, Mizil, an XII (2015), nr. 2 (febr.), p. 22. Tot dânsul face o prezentare la superlativ a cărţii preotului Dvs., Amintiri din paradis, în articolul Jurnal de suflet – „Fereastra”, Mizil, an XII (2015), nr. 3 (mart.), p. 40-41. Domnul Mănăilescu este foarte generos în aprecieri şi vrea cu orice preţ să încurajeze tineretul. Îi mulţumim frumos. Cuvintele dumnealui au meritul de a vindeca aripi rănite!

*

Spovediri şi împărtăşiri. Cu prilejul Sfintelor Paşti, în zilele rânduite, am oficiat Taina Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii pentru 75+95+150=320 de enoriaşi. Dintre aceştia, 17+148=155 au fost copii şi tineri, de la pruncul dus în braţe, până la absolvenţi de facultate. Am constatat cu bucurie că mulţi au venit la spovedit şi împărtăşit de când erau mici, iar azi sunt studenţi, ori intelectuali stabiliţi departe. Am constatat însă cu părere de rău că s-au înmulţit cazurile enoriaşilor netransportabili. Astfel, anul acesta am spovedit şi împărtăşit la domiciliu 12+31=43 de enoriaşi.

*

Mare surpriză mi-a făcut o familie din Iaşi, care a venit să se spovedească la Malovăţ. Din păcate, tocmai atunci mă aflam cu un grup de enoriaşi la Azilul de bătrâni de la Ilovăţ. Ieşenii au venit acolo. Avusesem o discuţie pe internet cu dumnealor şi-i sfătuisem deja să-şi găsească un duhovnic potrivit în Iaşi, ori cât mai aproape de Iaşi. Acelaşi lucru i-am sfătuit şi pe alţii care de-a lungul timpului şi-au manifestat dorinţa de a avea ca duhovnic pe preotul Dvs. Mulţumesc tuturor pentru această încredere, dar, din păcate, nu mă consider cel mai potrivit. De ce? Sunt oltean, superficial, prea tânăr, n-am bărbiţă, n-am codiţă…, eu sunt cel de la capre! Lăsând gluma la o parte, precizez următoarele: Sfintele Taine (Botezul, Mirungerea, Spovedania, Împărtăşania, Cununia, Maslul) săvârşite de către preot au acelaşi efect, indiferent de vrednicia preotului. Lucrează prin harul care se împărtăşeşte primitorilor. Altfel spus, una din aceste Sfinte Taine săvârşită de un preot nevrednic (beţivan, afemeiat, avar etc.) are aceleaşi efecte ca cea săvârşită de un preot care posteşte tot anul şi se roagă de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa. Ce-i drept, există preoţi şi ieromonahi care au mai mult tact pastoral, mai multă iscusinţă în ceea ce priveşte interogarea primitorului, sfătuirea lui. Îndemn pe oricine să-şi aleagă duhovnicul cât mai aproape de domiciliul său, chiar dacă acesta nu este sfânt, înger sau arhanghel. Cu cât este duhovnicul mai aproape, cu atât Spovedania şi Împărtăşania se pot face mai des. Fiecare credincios îşi poate face un examen de conştiinţă cât mai amănunţit, iar dacă se spovedeşte des, nu mai este nevoie ca să i se pună o sută de întrebări, aşa cum pui la unul pe care nu l-ai văzut niciodată. Mai mult, nu trebuie neglijat nici aspectul economic. A parcurge 1800-2000 kilometri pentru a te spovedi nu-i recomandabil. O cheltuială inutilă. Mai bine dăruieşti banii respectivi unui nevoiaş. Dacă te costă aşa de mult un drum, cu siguranţă că el înseamnă o cruce grea pentru întreaga familie şi nu-l vei putea face de câte ori îţi vei simţi sufletul încărcat. Aşadar, mai bine spovedeşte-te şi împărtăşeşte-te cât mai des la un preot pe care-l socoteşti nevrednic, păcătos, decât o dată în an sau la câţiva ani o dată la unul pe care-l socoteşti vrednic. Numai Dumnezeu ne ştie pe fiecare dacă suntem sau nu vrednici. Cât priveşte sfătuirea, sunt la dispoziţia oricui, zi şi noapte, faţă către faţă, prin telefon, prin scrisoare, prin internet. Sfătuiesc pe fiecare cum mi-aş sfătui propriii mei copii, dar sunt şi foarte multe probleme care mă depăşesc.

*

Zâmbete. – La ora de religie, profesorul îl întreabă pe Bulă: „Ce trebuie să faceţi prima dată, ca sa vi se ierte păcatele?” Bulă: „Să păcătuim, domn’ părinte…!”

  • Cică, într-o localitate din judeţul Cluj, slujba de Crăciun a început cu o zi întârziere. Vizibil foarte obosit, preotul şi-a cerut scuze public, refuzând să declare motivul întârzierii. Totuşi, un grup de credincioşi l-au văzut pe Florin Piersic ieşind de la spovedanie…
  • Trebuie să facem sport, pentru ca să fim nişte morţi frumoşi, cu muşchi.
  • „Doctore, spune pacientul, dacă este ceva ‎în neregulă cu mine, nu mă speria de moarte, dând bolii ‎un nume ştiinţific. Spune-mi ce este, dar pe ‎româneşte!” „‎Ei bine, spuse doctorul, ca să fiu cinstit ‎cu tine, eşti pur şi simplu leneş!” „‎Mulţumesc, doctore, suspină pacientul cu ‎uşurare. Acum dă-mi şi numele ştiinţific al ‎bolii, ca să pot să mă duc liniştit acasă şi să-i spun ‎soţiei!”‎

*

Pelerinaje. Pelerinajul pe Valea Dunării încă nu se poate realiza din cauza surpăturii muntelui, care a închis circulaţia între Orşova şi Moldova-Nouă.

Organizăm un pelerinaj la Azilul de bătrâni de la Ilovăţ, joi, 16 aprilie. Costă 8 lei/persoană. Vom duce fiecare câte ceva de mâncare bătrânilor de acolo. Aşteptăm înscrieri.

La cererea mai multor enoriaşi, cât şi a multor elevi de la Liceul Economic, organizăm un pelerinaj la Mânăstirea Prislop şi mormântul Părintelui Arsenie Boca pentru vineri, 1 Mai; preţul e de 45 lei/persoană. În funcţie de timpul disponibil, vom vizita şi alte mânăstiri de pe traseu.

*

Lucrări la biserică. Am reuşit să văruim şi exteriorul bisericii de la Bârda. Am întâmpinat Sfintele Paşti cu bisericile văruite şi curate, cu cimitirele ca nişte grădini înflorite. Slavă Domnului!

*

Licitaţii. Duminică, 19 apr., la ora 11, în biserica de la Bârda, va avea loc licitaţia terenurilor bisericii din Govăra, Bucium-Retezeanu, Dealul Corbului, curtea bisericii şi cimitirul din Bârda, iar duminică, 26 apr., la ora 11, în biserica din Malovăţ, va avea loc licitaţia terenurilor bisericii de la Ţigăreni, Ogăşanu, Ogaşul Barbului, curtea bisericii şi cimitirul din Malovăţ.

*

Înmormântări. În ziua de 1 apr. am oficiat slujba înmormântării pentru Michescu Constanţa (73 ani) din Malovăţ. Dumnezeu s-o ierte!

*

Program. În cursul lunii mai, avem următorul program de slujbe: 2 mai (Malovăţ-Bârda); 3 mai (Bârda); 9 mai (Malovăţ-Bârda, cu pomenirea eroilor la Bârda); 10 mai (Malovăţ, cu pomenirea eroilor); 16 mai (Malovăţ-Bârda); 17 mai (Bârda); 21 mai (pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ), 23 mai (Bârda-Malovăţ); 24 mai (Malovăţ); 30 mai (Bârda-Malovăţ); 31 mai (Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Hristos a înviat! Să petreceţi Sfintele Paşti cu sănătate, pace şi bucurii!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: