de Ştefan SELEK
Luni, 4 mai
ora 13, sala de conferinţe
Va avea loc lansarea cărţii „Triumful – jurnal către adolescenţi”, semnată de Vlad Ioan Bondre, apărută la Editura Enesis, Baia Mare, 2015.
Invitaţi:
pr. conf. univ. dr. Ştefan Pomian
pr. Călin Stoica
Moderator: dr. Teodor Ardelean
orele 15-17, sala de conferinţe
Conferinţele practice pentru tineri BookLand Evolution
Câteva dintre cele mai interesante personalităţi lansează liceenilor şi studenţilor din Baia Mare o propunere de nerefuzat: o întâlnire timp de trei ore în cadrul căreia îşi pot descoperi vocaţia şi găsi soluţii pentru viitorul profesional, cu prilejul Conferinţelor practice pentru tineri BookLand Evolution.
Evenimentul se va desfăşura începând cu data de 4 mai 2015 la Biblioteca Judeţeană Petre Dulfu, tinerii fiind invitaţi să participe GRATUIT de luni până vineri (4-8 mai), în intervalul orar 15:00-17:00. Printre personalităţile care au răspuns deja pozitiv invitaţiei Bookland Evolution se numără: Ioan Sabo (preşedinte @ Team for Youth Association), Florica Bud (poet şi prozator român), Liviu Topuzu (actor), Paul Habina (general manager @ Vacatiorama.com ), Ciprian Borşan (founder @ Maramureş Business Club), Flaviu Tuliciu (preşedinte @ TOBIS Romania), Rodica Florian (consilier orientare în carieră@ 3 ART).
Agenda:
Ioan Sabo – preşedinte @ Team for Youth Association
Liviu Topuzu – actor
Flavia Daniela Mone – auditor financiar
Tudor Borza – hipnoterapeut, preşedinte @ Asociaţia Europeană de Hipnoză
Marţi, 5 mai
ora 10-12, sala de conferinţe
vizionare film Grădiniţa 25
orele 15-17, sala de conferinţe
Conferinţele Bookland pentru tineri
Agenda:
Varvedo Levente – CEO @ Solarcenter
Florica Bud – poet şi prozator român
Robert Osz – tehnician dentar @ Ibrodent – Laborator Tehnică Dentară
Miercuri, 6 mai
ora 13, sala de conferinţe
La ceas aniversar, împlinirea vârstei de 65 de ani, poetul şi ziaristul Gheorghe Pârja vă invită la o triplă lansare de carte. Volumele de poezii lansate sunt următoarele: o nouă ediţie a volumului „Călătoria îngerului prin Nord. Nichita Stănescu în Maramureş”, „Lacrima Sfinxului” şi „Livada cu prieteni şi alte împrejurimi”. Cărţile poartă sigla Editurii Proema Baia Mare.
Invitaţi:
prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu,
dr. Teodor Ardelean,
dr. Terezia Filip,
dr. Ioan Marchiş,
prof. Săluc Horvat.
orele 15-17, sala de conferinţe
Conferinţele Bookland pentru tineri
Agenda:
Grigore Zlampareţ – speaker @ Talk Fusion
Mihai Mustea – fotograf
Sorina Pintea – economist, manager @ Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş”
Joi, 7 mai
orele 15-17, sala de conferinţe
Conferinţele Bookland pentru tineri
Agenda:
Paul Habina – general manager @ Vacatiorama.com
Marinela Căluşeru – artist plastic
Dragoş Călin – actor
ora 15, Salonul artelor
PROGRAM CURS 10: „ Zestrea strămoşească a Maramureşului”
Coordonator curs: lect. univ. dr. Delia-Anamaria Răchişan
1. „Dănţăuşii”, Palatul Copiilor, coregraf: prof. Maria Seraz
2. 2a. Plantele magice în mentalitatea tradiţională – mătrăguna, verbina, busuiocul
2b. Plantele de leac – 33 de plante care interacţionează cu personalităţi emblematice, cu modele de conduită morală care au suferit martiriul (Mântuitorul Iisus Hristos, Maica Domnului); cu obiecte de cult bisericesc şi persoane (călugăr, cruce, lemn sfânt, popă, rai); cu sărbătoarea creştină pascală şi cu tot ceea ce implică această sărbătoare (Sfintele Paşti, miel, pască etc.). Prelegere: lect. univ. dr. Delia-Anamaria Răchişan
3. Preluca, un loc uitat de lume!, fotografii realizate de cursantul Dariu Remeş (Băseşteanu)
4. Prezentarea războiului de ţesut pe verticală, confecţionat de cursantul Ioan-Viorel Bud.
Vineri, 8 mai
ora 10:30, Salonul artelor
Va avea loc vernisajul expoziţiei colective de pictură intitulată „Salonul de primăvară” organizată de Asociaţia Artiştilor Plastici „Alexandru Şainelic”, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, eveniment cuprins în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Maramureşului – 7-10 mai, organizat de Consiliul Judeţean Maramureş.
ora 11, sala de conferinţe
Va avea loc festivitatea de deschidere a simpozionului „Cărţi şi scriitori din Maramureş”, în organizarea revistei „Nord literar” în cadrul aceloraşi manifestări dedicate Zilelor Maramureşului.
Program:
ora 10 – primirea invitaţilor de către preşedintele Consiliului Judeţean;
ora 11 – Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”
– festivitatea de deschidere a simpozionului
– dezbateri pe tema simpozionului;
ora 13.30 – pauza de masă;
ora 16.30 – Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” – Salonul artelor – Prezentare de cărţi şi reviste.
ora 11, Fondul documentar al Academiei Române (etajul 2)
Va avea loc un workshop în cadrul „Forumului Mondial pentru Pace – ediţia a 9-a” (World Peace Forum), care se organizează la Baia Mare în perioada 7-10 mai, cu tema „Să găsim valori globale comune” (Finding Common Global Values), organizat de Rotaract Baia Mare în colaborare cu Schengen Peace Foundation.
orele 15-17, sala de conferinţe
Conferinţele Bookland pentru tineri
Agenda:
Rodica Florian – consilier orientare în carieră@ 3 ART
Flaviu Tuliciu – preşedinte @ TOBIS Romania
Ciprian Borşan – founder @ Maramureş Business Club