Poezia, fiinţa şi tehnicul

Ochi magic-1_foto_Delia Florea

de Cornel MĂRGINEAN

După filosoful Martin Heidegger, trei pericole ameninţă gândirea:
– Pericolul „bun”, cel mântuitor: vecinătatea cu poetul-rapsod.
– Pericolul „rău”, cel aprig: gândirea însăşi.
– Şi pericolul „nociv”, dătător de rătăcire: filosofarea.
Inginerul Gorun Manolescu, într-un text al său, „Este poeticul o cale de cunoaştere? – Poeticul locuieşte omul”, plecând tot de la Martin Heidegger, adaugă un al patrulea şi surprinzător pericol:
– Pericolul „nociv şi periculos”: tehnicul sau eonul tehnic.

Dacă nu aş vedea o aşa stare de lucruri în această lume, aş spune că tehnicul nu poate aduce modificări nocive gândirii. Mai ales m-aş opune prin natura meseriei şi prin educaţia mea inginerească. Dar nu pot să nu mă gândesc la supunerea pe care o obligă tehnicul prin telefonul mobil, computer, internet, jocuri, automobil, aparataj casnic, industrie în general, confort, transporturi, bursă, comerţ virtual, turism şi câte şi mai câte. Este un lucru bun? Dintr-un punct de vedere, pare a fi bun. Acela al unor beneficii aduse omului social.
Atunci, cum se poate ajunge la o discuţie prezumtivă despre ideea unui pericol al atâtor avantaje asupra gândirii umane?
Trebuie să avem în vedere pentru aceasta că lista de mai sus a pericolelor pleacă de la „pericolul bun”, cel al prezenţei poeziei. Adică este necesar, înainte de toate, a distinge între „omul social” şi „omul personal” sau „sensibil”.
Este uimitor faptul că din miezurile care pot fi considerate ajungeri mari ale omului, cum este succesul oricărei societăţi, adică „tehnicul” împins spre desăvârşire, se ivesc pentru gândire pericole invizibile şi capitale. De la bun, rău şi nociv (evoluţii ce par asimilabile istoric şi reparabile) la povârnişul periculos al tehnicului, se răstoarnă spre negativ acumularea ce părea a putea fi ocolită natural.
Printr-o decizie inevitabilă, cea a sensului pe care îl dă pericolul tehnic, sistemul social întemeiat lent, prin „fiinţare” şi prin sume interconectate de „fiinţări”, se împiedică în calculul rigid, cel tehnic.
De ce „fiinţa” îşi atribuie acum oglinda tehnicului?
Acesta este o întrebare îndreptăţită a filosofiei. În niciun caz adopţia tehnicului nu este o adopţie sistematică. Cauza acestei adopţii este o lipsă a unei oglindiri a fiinţei în ceva aparţinând naturii, iar fiinţarea omului prin tehnic nu este altceva decât o soluţie gratuită şi aflată la îndemână. Termenul cel mai prozaic, dar realist, este cel de „nimereală”.
Bineînţeles că fiinţa nu îşi poate asimila acest mod de evoluţie, deoarece relaţia dintre tehnic şi viu este inexistentă în realitatea naturii. Alcătuirea tehnică, adică veşmântul iluzoriu al modernităţii, este infimă şi bazată exclusiv pe energie. Folosesc aici ideea globalizatoare de „energie” pentru a însuma în aceasta toată varietatea de producţie a unei societăţi supraindustrializate. O astfel de producţie este prin orice aspect al său determinată de energie. De acum înainte se poate spune că se va începe să se transfere ponderea costului şi a producţiei industriale din energie în informaţie. Dar nici informaţia industrială nu poate scăpa de ideea de tehnic, pusă aici în discuţie.
Paradoxal este că fiinţarea istorică, cea care a adus prin evoluţie omul în stadiul în care se află, nu este cu nimic energetică, ci doar în aparenţă viaţa acesteia se bazează pe energie.
Natura semnificativă a omului în ceea ce priveşte fiinţarea sa este nu doar cea a sensibilităţii poetice, cea a primului pericol, ci este o natură legată de informaţia sa naturală, cuprinsă în şirul său intim de relaţii neinstinctuale. Or, tehnicul nu a plecat de aici şi de aceea nu poate ajusta şi determina fiinţa unamă pentru a-i da o cale evolutivă cel puţin coerentă.
Tendinţa desprinderii de instinct duce omul la poezie. De aceea poezia este vârful de lance al gândirii. Heidegger priveşte poezia ca fundal al unei explicaţii a fiinţării şi ca loc al unei ruperi a gândirii de logica uşoară, cea a nevoii de a persista social şi optim.
Instinctele nu poti fi alungate. Doar temporar pot fi uitate sau ignorate. Poetul are avantajul percepţiei atenuate a instinctelor fiinţei. Ceea ce face ca gândul său să nu servească doar dorinţelor energetice. Poetul poate avea idealul abandonării instinctelor. Acest ideal pe care îl poate aborda poezia este aşezat în faţa raţiunii de a exista şi a persista prin instrumentul instinctual. Instrumentul instinctual este într-adevăr cel natural şi fondator al viului, dar dacă nu este îndulcit de poezie, acesta rămâne încă neevoluat. „Plin de merite, şi totuşi în chip poetic, locuieşte / Omul pe acest pământ” (Hölderlin).
Un om se poate ridica pragmatic dar lipsa poeziei, indiferent cât este acel om de vânjos, îl va întrista. El nu va şti ce îi lipeşte, dar va intui cel puţin o nevoie de a fi sensibil.
De ce energia nu trebuie privită ca temei valabil al unei societăţi tehnice?
De ce aduce suferinţă şi pericol?
Energia şi întregul eşafodaj ştiinţific aservit tehnicului nu este o destinaţie şi nu poate fi altceva în afara unei căi, a unei modalităţi. Şlefuirea acestui drum energetic a devenit un scop al viitorului, prin ceea ce se înţelege prin tehnic. Dar grija exagerată pentru un drum, fără a-i cunoaşte destinaţia, este în cele din urmă o dramă. În acest impas, resimţit ca un pericol nociv, se află gândirea pândită de prezenţa preponderentă a tehnicului.
Nu se poate fundamenta şi apoi defini o ţintă a viitorului lumii de către întreaga construcţie a gândirii tehnicizate, actuale.
Viitorul este resimţit prin două ţinte:
– ţinta fiinţei de a persista, de a rămâne într-o lume vie, inţiată şi construită în afara sa;
– ţinta fiinţei de a re-fiinţa, pentru a se menţine într-o evoluţie, într-o lume re-iniţiată şi perpetuu re-construită după sine.
Menţinerea fiinţei într-o lume păstrată doar vie este acea cale tehnică cu îngrijirea fără precedent a energiei. Dacă un om, pierdut în pădure în noapte şi în frig, face un foc, el va avea două avantaje, îi va fi cald şi va trece noaptea viu. Dar ce va fi el a doua zi? Răspunsul nu se află în focul aprins, ci în mintea lui. Focul, acest simplu fapt, este tehnicul, adică gestul energetic care l-a însoţit pe om. Acest gest rămâne acelaşi şi când construieşte o navă pentru spaţiul interstelar. El doreşte să prindă ziua de mâine, încălzindu-se, pentru „a fi” ceva mâine. El nu doreşte să prindă ziua de mâine, încălzindu-se, pentru „a face” ceva mâine.
De ce este paradoxal şi periculos tehnicul?
Este o diferenţă între primul foc aprins de către om acum 500.000 de ani şi focul de acum al omului pierdut în pădure? Nu vom găsi nici o diferenţă. Focul, la fel cu oricare gest energetic tehnic, este un invariant al naturii. Ideea de foc, adică energia, ideea de acceleraţie gravitaţională, ideea de masă sau ideea oricărui invariant ideatic, este acoperită de aceeaşi mamă şi sunt doar cuvinte diferite despre fiinţarea naturii. Orice dezvoltare tehnică, orice invenţie sau tehnologie nouă este acelaşi „foc” privit mereu şi mereu altfel. Fapt pentru care avansul tehnic nu se poate înfăţişa fiinţei. Nu schimbăm nimic din om doar încălzindu-l. Fără îndoială, această încălzire este necesară şi obligatorie, însă prin foc nu vom putea „încălzi” şi fiinţa om.
Între fiinţă şi energie se află poezia, cum între foc şi gândurile ascultătorilor din jurul focului sunt stihurile poetului-rapsod. Este cauza pentru care poeţii şi poeziile lor nu vor apune niciodată. Doar gândirea la care accede omul prin poezie este portiţa prin care se poate trece de la o lume a fiinţei la următoarea.
Ce rost are beneficiul adus de tehnică, dacă bucuria este uitată?
Preferăm numai un beneficiu, sau preferăm şi o bucurie?

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: