Jurizarea CONCURSULUI JUDEŢEAN AL REVISTELOR ŞCOLARE va avea loc în 15 mai 2015

concursul_revistelor_scolare_2013_2

de Gelu DRAGOŞ

Casa Corpului Didactic, dir. dl. Gelu Todoruţ şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, inspector general d-na Ana Moldovan, organizează în data de 15 mai jurizarea şi premierea revistelor şcolare tipărite în anul şcolar 2014-2015 în Maramureş, participante la acest concurs. Pentru aceasta, cei interesaţi trebuie să predea până în data 14 mai trei exemplare din revistele proprii (ale clasei) sau ale şcolii (grădiniţe, şcoli primare şi gimnaziale, licee) pentru a fi studiate şi punctate de membrii juriului condus de scriitorul şi referentul C.C.D. MM, scriitorul dr. Nicoară Mihali.

Acest concurs se organizează sistematic, cu efort şi pasiune, în fiecare an, având ca obiective:
― cunoaşterea şi popularizarea la nivel judeţean şi naţional a revistelor concepute şi conduse de elevi;
― evaluarea şi verificarea experienţei în domeniul publicisticii şcolare din Nord;
― polarizarea unui număr cât mai mare şi cât mai variat de talente în jurul revistei şcolii;
― formarea la elevi a conştiinţei naţionale şi dezvoltarea laturii estetice;
― cultivarea respectului pentru cuvântul scris, pentru exprimarea corectă şi expresivă în limba română.

Inspectorii şcolari cu activitate educativă din ISJ MM vor trimite revistele selecţionate (maxim 10 titluri) însoţite de un tabel explicativ, avizat de Inspectorul Şcolar General, până cel târziu la 20 mai a.c. la Palatul Naţional al Copiilor, pentru faza naţională. Nu vor fi incluse în concurs revistele trimise după această dată. Între 22-29 mai, se va constitui juriul naţional al Concursului revistelor şcolare, format din şapte persoane: trei ziarişti cunoscuţi, specializaţi în problemele învăţământului, două cadre didactice de la Facultatea de Jurnalistică şi Ştiinţe ale Comunicării şi doi reprezentanţi desemnaţi de Direcţia Generală Învăţământ Preuniversitar din Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Juriul va analiza şi selecţiona revistele în perioada 29 mai-12 iunie, stabilind un număr de 80 reviste laureate (40 ale şcolilor generale, 40 ale liceelor din toată ţara). Nu se va rezerva un număr fix de premii pentru fiecare categorie, ci vor fi declarate laureate, indiferent de categorie, cele mai bune reviste din ţară. Până la data de 10 iunie 2015 inclusiv, preşedintele juriului va prezenta procesul-verbal şi lista revistelor laureate.

Criteriile de evaluare şi de acordare ale premiilor sunt:

― oferta conţinutului revistei pentru cunoaşterea istoricului, tradiţiei, iniţiativelor şi acţiunilor care definesc specificul şi personalitatea şcolii respective;
― modul atractiv, ingenios, original de tratare a subiectelor;
― valoarea instructiv-educativă a conţinutului;
― limbajul adecvat vârstei, dar situat în limitele obligatorii ale clarităţii, decenţei, corectitudinii gramaticale şi exigenţei stilistice, care atrag cititorul şi-l determină să găsească în revistă nu numai o sursă de amuzament, ci şi de informare şi formare a sufletului şi a caracterului;
― estetica şi ingeniozitatea prezentării grafice, inventivitatea şi rev_scoriginalitatea tehnoredactării;
― apariţia ritmică;
― abordarea tradiţiilor zonei;
― mediatizarea experimentelor naţionale, a personalităţilor locale, cu implicare naţională în istoria şi cultura ţării;
― impactul revistei şcolare în viaţa şi activitatea copiilor de vârstă şcolară;
― cultivarea parteneriatului şcolar;
― reflectarea problematicii abordate de revistă în media locală şi naţională;
― dimensiunea europeană a conţinutului revistelor şi mesajul intercultural al acestora.

Faza finală a concursului revistelor şcolare va cuprinde redactori elevi şi cadre didactice de la o parte din revistele premiate. Pe perioada fazei finale a concursului se va lucra efectiv la apariţia ,,Revistei revistelor”, care va fi scoasă pe suport CD şi va fi înmânată fiecărui echipaj participant.

Succes tuturor, în prima fază la etapa judeţeană, apoi, de ce nu, la cea naţională!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: