CARTEA ŞI SALA DE LECTURĂ

Octavian_Lupu_19_03_2015-1de Octavian LUPU

Cartea cea veche zăcea aruncată într-un colţ al camerei, undeva departe de privirile celor care intrau sau ieşeau din încăpere. Voluminoasă şi cu coperţi îngălbenite de vreme, ea stătea nemişcată sub praful ce se aşternea din colbul ridicat de paşi grăbiţi să traverseze spaţiul încăperii ce se deschidea către două culoare puternic luminate de becuri cu neon ce bâzâiau violet întreaga noapte şi o bună parte din cursul zilei. Uitată, neglijată şi dispreţuită, ca un obiect bun de pus la gunoi, cartea reuşise să supravieţuiască surprinzător de bine în mediul ostil al sălii de trecere, cândva o fostă cameră destinată studiului şi lecturii.

Lângă ea se odihneau înainte de final zece teancuri de broşuri strâns legate cu o sfoară groasă de câlţi, ca nu cumva să scape vreo foaie şi să o ia la plimbare pe coridoarele clădirii. Pe pagini gălbejite şi murdare, se distingeau literele mari de o şchioapă ale unor titluri ce stârniseră senzaţie la data publicării. Ecoul stins al acelor vremuri mai licărea din rândurile ce se puteau citi fugar, dar impresia dispărea de îndată ce te apropiai, din curiozitate, de maldărul de hârtii aşezate de-a valma una peste alta şi presate cu putere pentru a ocupa un spaţiu cât mai redus cu putinţă.

Trecătorii, profesori şi elevi, parcurgeau mereu grăbit camera de trecere şi anii se aşterneau plumburii peste freamătul vremurilor când acea carte reprezenta centrul atenţiei tuturor şi obiectul dorinţei pentru oricine ajungea să treacă pragul sălii de lectură. În acele timpuri camera de la capătul coridoarelor, cum era numită, atrăgea pe toţi cei doritori să parcurgă şi să înţeleagă înţelepciunea strânsă în cărţi valoroase aduse chiar de la capătul lumii. În plus, reviste preţioase erau puse la dispoziţia publicului, oferind cele mai recente ştiri din vastele domenii ale culturii, ştiinţei sau artei. Şi nu oricine putea să se aşeze pe scaunele capitonate, dispuse în dreptul meselor de lemn masiv încrustat cu motive geometrice, datând de la începutul perioadei moderne.

De tavan atârnau ghirlande metalice cu oglinzi ce aveau prinse corpuri de iluminat ce îşi trimiteau razele strălucitoare până în cele mai îndepărtate colţuri ale încăperii. Când erau aprinse, nimic nu se mai putea ascunde de privirile lor scrutătoare, ce descopereau şi cel mai mic fir de praf depus pe suprafaţa mată a podelei din lemn de stejar de culoare maronie, decolorată uşor sub paşii iubitorilor de lectură şi ai personalului bibliotecii, care cu amabilitate încerca să facă faţă sutelor de solicitări din cursul unei zile normale de lucru. În acest sanctuar al cunoaşterii rareori pătrundeau umbrele nopţii prin ferestrele înalte de statura unui om, ce se deschideau maiestuos către răsărit şi asfinţit.

Lumina răsăritului inunda cu un potop de culori de curcubeu interiorul încăperii, trimiţând sărutul cosmic al astrului incandescent către primii cititori. Şi, similar, asfinţitul îşi lua rămas-bun cu străluciri dantelate în roşu şi albastru, de la ultimii amatori de lectură ai unei zilei. Între aceste două momente, panorama întinsă a oraşului putea fi admirată în scurtele momente de pauză, pe fundalul nesfârşit al munţilor, ce se ridicau la orizont străjuind privirea. Nimic nu era plictisitor în rutina acestor evenimente astrale, ce marcau simbolic poziţia de excepţie a sălii de lectură în ansamblul încăperilor din cuprinsul bibliotecii şi al clădirilor adiacente.

cartea_si_sala_de_lecturaDar cartea aceea, prinsă într-o piele încrustată cu simboluri tainice, îi atrăgea pe toţi cei care auziseră de ea, cu o putere misterioasă, ce îndemna la evlavie. Puţini ştiau să îi desluşească slovele străvechi scrise într-un alfabet cunoscut doar de cei iniţiaţi. Simbolurile şi cuvintele ascunse de cei profani şi indiferenţi se aranjau în structuri ordonate şi uşor de înţeles pentru cei care ştiau cum să se apropie de înţelesul ei purtat peste veacuri ca de o corabie plină de comori preţioase venită de pe alte tărâmuri. Şi nu întâmplător, ea nu purta un anumit nume, ci de obicei i se spunea doar simplu „cartea”, fără nicio altă precizare. Însă desluşirea sensurilor ei profunde făcea obiectul mai multor discipline predate în acel sălaş al ştiinţei, fiecare încercând să abordeze cât mai fidel orizontul de cunoaştere pe care ea îl dezvăluia.

Nu mai exista un exemplar similar nicăieri în lume, ci doar acel unic manuscris putea să fie parcurs de către cei interesaţi. Mulţi doriseră să îi multiplice paginile poleite în aur şi argint, dar de fiecare dată se constatase că literele copiate nu aveau înţelesul original, mereu lipsind anumite detalii fără de care textul nu putea fi nici citit şi nici înţeles. Această stranie trăsătură a cărţii constituia prin ea însăşi obiectul de studiu al unei discipline dedicate unicităţii ei. Renumiţi filologi încercaseră să ofere o explicaţie plauzibilă, dar o concluzie definitivă nu putuse fi formulată vreodată.

Pe de altă parte, oricât de mult era folosită şi citită, această carte nu se tocea, şi literele îi rămâneau la fel de lizibile ca la început. Surprinzător, cu cât era mai des accesată, cu atât putea fi citită mai bine, ca şi cum efortul de desluşire a înţelesurilor ei ar fi contribuit la conturarea tot mai explicită a textului pe care îl oferea cu generozitate tuturor celor interesaţi. Chiar şi legăturile cărţii, în loc să slăbească cu trecerea vremii, rămâneau la fel de solide şi de flexibile ca în urmă cu mai multe sute de ani. În plus, pe măsură ce interesul stârnit de studiul ei creştea, cartea părea că întinereşte, şi aspectul ei devenea similar unui volum publicat doar în urmă cu câteva zile.

Mirosul cernelii folosite în scrierea ei stăruia în amintirea celor ce o citiseră vreodată şi nu putea fi uitată uşor. Existaseră cazuri în care o persoană putea să îşi aducă aminte de mireasma încântătoare desprinsă de pe paginile ei, ce se impregna involuntar pe degete şi persista săptămâni în şir după aceea. Pergamentul folosit, moale la atingere, exala parfumul florilor în zori de zi. Slovele străluceau balsamic în orizontul aromat al crinilor de pădure în mijlocul verii. Coperţile adăugau parfumul tufelor de trandafiri ai câmpiei. Iar aroma de răşină de brad de pe coamele împădurite ale munţilor se revărsa din legăturile cărţii de îndată ce deschideai coperta şi cu uimire, începeai să parcurgi scrierea aurită a titlului urmată de o dedicaţie încurajatoare pentru cel doritor să acceadă la comorile cunoaşterii.

Din toate colţurile lumii veneau cercetători ce doreau să vadă tezaurul ştiinţei veacurilor şi să soarbă din apa mereu proaspătă a tărâmului dispus mai presus de timpuri şi locuri. Oameni de toate felurile şi din toate condiţiile se apropiau şi ei miraţi de înţelepciunea străveche aflată în carte şi, chiar dacă nu erau în stare să citească mai mult de câteva rânduri, totuşi simţeau cum simpla privire sau atingere le aducea un plus de lumină unită cu speranţă. Chiar şi un copil putea prin simpla răsfoire să fie impresionat de conţinutul tainic al cărţii şi să îi rămână amintirea unei experienţe de neuitat. Ulterior, mulţi se întorceau doar pentru a-i privi coperţile strălucind în galben pal şi se simţeau fericiţi.

Dar timpul a trecut, şi odată cu el atitudinea oamenilor s-a schimbat treptat de la interes la indiferenţă. Disciplinele de studiu ce se hrăneau din studiul cărţii s-au distanţat tot mai mult de izvorul originii lor şi cercetătorii au început să se îndoiască de taina cuprinsă între paginile ei. Nu a durat mult, doar o sută de ani, şi toată amintirea ei s-a topit ca şi cum nu ar fi existat vreodată. Oamenii au abandonat treptat obiceiul frecventării sălii de lectură, care a devenit ulterior doar o simplă cameră de trecere, ce nu mai avea nimic în comun cu destinaţia iniţială. Mesele de lectură au dispărut una câte una. Scaunele au fost luate şi duse în alte încăperi ale clădirii. La rândul lor, cărţile au fost împachetate şi duse în altă parte, ulterior fiind aruncate în pivniţe insalubre, unde mucegaiul le-a răpus în câţiva ani. Doar cartea cea unică şi câteva periodice au mai rămas în fosta sală de lectură, acum un loc de trecere şi depozit pentru materiale de curăţenie sau pentru orice alt lucru nefolositor.

Pacea şi armonia de pe vremea când toţi studiau cartea a fost înlocuită de certuri, conflicte şi războaie. Oamenii au devenit lipsiţi de milă, plini de egoism şi mereu orientaţi către profit, indiferent de mijloace. Chiar dacă mai existau persoane care mai deplângeau vremurile de odinioară, treptat s-a creat convingerea că astfel de realităţi crude au fost de la începuturile lumii şi prin urmare, aceasta reprezintă adevărata cale către progres. Mai mult chiar, au apărut zeci de cărţi contrafăcute, care chipurile ar fi fost copii fidele ale acelui manuscris unic, scris în vechime. Bineînţeles, aceste falsuri au contribuit din plin la discreditarea studiului înţelesului ei, iar treptat, cercetătorii capabili să îi descifreze sensurile au dispărut.

Şi astfel, într-un colţ, uitată de toţi, cartea zăcea şi suferea în tăcere. Titlul de pe copertă cu greu se mai distingea, fiindcă pe măsură ce nu a mai fost citit, textul a început subit să îşi piardă limpezimea. Chiar şi un expert cu greu ar mai fi putut să îi desluşească scrisul şi cu atât mai puţin înţelesul cuvintelor. Praful reuşise să pătrundă între paginile ei aurite şi să îi corodeze ţesătura fină a pergamentului. Neglijenţa şi indiferenţa celor ce treceau s-a adăugat lovind cu putere asupra cărţii şi tainei pe care încă o mai adăpostea. Dar nimeni nu mai era curios să înţeleagă ce anume dorea ea să comunice oamenilor.

Ştiinţa avansase într-o direcţie opusă veacurilor când cartea era studiată. În manualele de istorie rămăsese doar o aluzie în genul: „În epoca trecută se pare că exista o carte care părea să exprime taina existenţei acestei lumi şi din care fiecare disciplină de studiu se inspira în studiul universului. Nu se ştie dacă a fost un mit sau o realitate, dar cu siguranţă că în vremurile de dinaintea venirii ştiinţei, ignoranţa şi superstiţia contribuiseră la formarea unei astfel de concepţii absurde pentru perioada contemporană.” Existase şi o iniţiativă de distrugere a cărţii şi se încercase incinerarea ei. Cu surprindere, flăcările nu erau în stare să o mistuie. Atunci experţii au încercat să o fragmenteze mecanic, dar nici aşa nu s-au putut anihila paginile ei, fiindcă fălcile metalice ale dispozitivului de tăiere se zdrobeau sub tensiunea mecanică aplicată, lăsând intactă cartea şi conţinutul ei.

Dar cineva observase acel straniu fenomen al creşterii clarităţii cărţii pe măsură ce era studiată şi a dat o sugestie mai simplă. În loc să se chinuie să o distrugă, mai bine ar lăsa-o în pace şi ar ignora-o, fiindcă în mod sigur ea se va anihila singură pe baza acelei stranii proprietăţi pe care o avea. În consecinţă, ea a fost abandonată şi, în timp, cartea neglijată a început să de degradeze de la sine. La început, culorile s-au stins către cenuşiu, ulterior, universul de arome a dispărut, iar la final scrisul s-a degradat tot mai mult. Chipul ei schimonosit implora mila trecătorilor ca să se întoarcă spre ea şi să o deschidă ca în trecut, dar răspunsul lor indiferent nu făcea decât să îi adâncească agonia către neant.

Însă nimeni nu reţinuse acea învăţătură finală a cărţii, ce se afla scrisă pe ultima ei filă, că în ziua în care cartea avea să dispară, pilonii de rezistenţă ai lumii urmau să fie îndepărtaţi, şi orizontul existenţei terestre urma să înceteze. Fiindcă taina imposibil de descris prin cuvinte obişnuite era aceea care prin cunoaştere conferea putere şi măreţie umanităţii, sălii de lectură în care aceasta se afla şi conţinutului simbolic al universului. Toate acestea fuseseră înglobate cu măiestrie în textul sacru al cărţii din vechime, ca metodă de înţelegere a sensului şi menirii omului pe pământ. Dar praful continua să se aştearnă în straturi tot mai dense peste coperţile şterse ale cărţii aruncate în colţul cel mai întunecat al fostei săli de lectură, în prezent devenite doar o simplă cameră de trecere pentru profesorii şi elevii acestei lumi, pe drumul lor între cele două coridoare ale unei existenţe colective, ce pas cu pas se apropia de sfârşit.

Bucureşti
07 mai 2015

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: