SUNT COPIL DE GRĂDINIŢĂ

gentiana_grozade Gabriela Genţiana GROZA

Zumzet de-albine –
pe meleaguri tincane
salcâmi înfloriţi

E mult, e puţin de când am călcat pentru prima oară în localitatea Gurbediu, locul de baştină al soţului meu? Era prin 1964, Bihorul mi se părea departe de Ploieştiul în care am crescut. Deşi m-am născut şi eu la ţară, în comuna Vadu Săpat, judeţul Prahova, n-am reuşit să mă bucur de frumuseţile dealurilor presărate cu vii şi migdali decât până la vârsta de nouă ani. Împrejurările au făcut să devenim orăşeni, eram cinci copii la părinţii noştri: patru fete şi un băiat. Tata, preot şi mama, învăţătoare au avut dorinţa ca noi să învăţăm mai mult decât şapte clase, câte se puteau absolvi în satul natal. Am rămas cu nostalgia satului, a oamenilor care te salută chiar dacă nu te cunosc, a încăpăţânării cu care ei luptă cu dificultăţile vieţii şi nu se dau bătuţi… Fiii noştri au fost în fiecare vacanţă la bunici, oameni cu credinţă în Dumnezeu, harnici şi cu iubire de nepoţi. La dânşii am văzut o duioşie rar întâlnită, la dumnealor am învăţat apropierea cu sufletul de copiii lor şi de nepoţi. Şi fiindcă la Tinca eu şi soţul meu grădinărim de primăvara până toamna, am cunoscut, de-a lungul anilor, colegi dascăli cu ajutorul cărora m-am apropiat de copiii pentru care scriu versuri şi povestiri. Aş putea spune că aici am atelierul de creaţie, departe de zgomotul oraşului, pe care nu îl uit defel. Uneori îmi lipseşte chiar furnicarul citadin de care sunt legată fără doar şi poate… Am trecut zilele acestea pe lângă localul uneia Gabriela Gentiana Groza_Gradinita Tinca-4dintre grădiniţele tincane şi am auzit acel zumzet specific care îţi spune că acolo se modelează viitorii adulţi. Ei sunt cei care vor păstra în inimile lor copilăria pentru tot restul vieţii. I-am aflat pe copiii tincani isteţi, frumoşi, feluriţi, aşa cum ne stă nouă, fiinţelor pământene… Dăscăliţe inimoase îi poartă spre descifrarea întâmplărilor cotidiene, îi pregătesc pentru întâlnirea cu sarcinile şcolare. Am cântat împreună, eu la muzicuţă, ei vocal, cântece despre primăvară. Le-am citit poezii compuse pentru ei chiar aici, la Tincuţa, cum îmi place să spun… Ne-am scăldat împreună în Marea copilăriei şi am aflat peripeţiile motanului ploieştean Sulfinică, cel care „îl iubeşte atât de tare pe papagalul Oscar, că l-ar pune la frigare!” Le-am citit poezia scrisă când Teo, nepotul nostru, era ca ei, la grădiniţă.

Sunt copil de grădiniţă

Am plecat la grădiniţă
Să mă joc cu alţi copii,
Cu-un băiat şi c-o fetiţă
Şi cu multe jucării.

După ce-am ieşit din casă
Am găsit pe o străduţă
O pisică drăgăstoasă
Şi-un căţel zis Peticuţă.

Gabriela Gentiana Groza_Gradinita Tinca-1

– Mergi cu bine şi să vii
Înapoi la noi acasă,
Te iubim şi vrem să ştii
Că te aşteptăm la masă.

– Eu, îi spune Peticuţă
Tot lingându-se pe bot,
Îţi dau ţie fripturiţă
Iar eu mănânc compot…

Gabriela Gentiana Groza_Gradinita Tinca-2

– Miauuuu, zice pisica, lasă
C-am să prind un şoricel
Şi-am să-l ţin sus pe terasă
Să te joci şi tu cu el!…

Eu le spun „la revedere”,
Fiţi cuminţi, că am să vin
Fără vreo întârziere,
Aşteptaţi-mă puţin!

Gabriela Gentiana Groza_Gradinita Tinca-3

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: