Sonet inechitabil

(undeva pe Pământ)

de Mihai LITINSCHI

Truditorii târâş, cu genunchii zdrobiţi,
Roşi de boli şi puteri, pe o ceaţă bolnavă,
Doar sudoare şi sânge, nici un ceas de zăbavă,
Nici speranţă, nici rost, permanent hămesiţi.

Viermi destoinici, scurmând galerii şi mormânt,
Traiul – cât le i-e dat – întuneric şi tină,
Soarele – de-l zăresc – e râvnită lumină
Şi sublimul tabu, jos – sub negrul pământ.

Soartă, cum e să-mparţi bucuria şi-amarul,
Unul prea fericit, altul – veşnic proscris?
Uite-i, robii damnaţi împlinindu-şi calvarul,

Ţin în palma căuş – talisman interzis –
Niciodată al lor – diamantul ca jarul –
Flacără şi cavou, puritate şi vis.

– martie 2009