Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 301 (1-15 mai)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi! Hristos a înviat!

pr. Stanciulescu-BardaConcursul de pile. Nicăieri nu am găsit o istorie a pilelor din societatea românească, deşi cred că ar fi necesară o asemenea lucrare. Aşa cum s-a realizat o istorie a prostiei, de ce nu ar fi şi una a pilelor. Desigur, nu mă refer la acele unelte nelipsite din gospodăria oricărui cetăţean harnic şi priceput, ci mă refer la acel fenomen atât de încetăţenit la noi de a apela pentru rezolvarea oricărei probleme din viaţă la intervenţia sau la protecţia unei cunoştinţe cu o poziţie socială, politică sau economică mai bună decât a noastră. Nu ştiu dacă fenomenul este prezent în viaţa şi istoria altor popoare, dar la noi, din păcate, înăbuşă oamenii de valoare, le stopează avântul, hărnicia, pofta de viaţă şi de muncă, făcându-i să-şi ia lumea în cap. În acelaşi timp, fenomenul blestemat promovează tot felul de nonvalori, de nulităţi, pe trepte tot mai înalte ale piramidei sociale. Oameni care nu se remarcă cu nimic a fi mai presus de plevuşca socială se trezesc peste noapte beneficiarii a tot felul de „succesuri”, care mai de care mai pompoase. Undeva, ascunsă după culise, veghează grijulie o rudă, un tovarăş de cârdăşie, un individ mituit să facă asta. Nu contează că persoana în cauză nu are nici o pregătire în domeniul în care este pusă să ia decizii, să controleze sau să conducă, important este că „are pile”. Când pila i se rupe, nulitatea se prăbuşeşte ca un balon dezumflat şi, cel mai adesea, o vedem mustăcind de după gratii. Se întâmplă şi situaţii de „conflict de interese”, când pilele însele se iau la trântă pentru protejaţii lor. Parcă am asista la o luptă între zeităţile Olimpului pentru a favoriza pe unii sau pe alţii, persoane, grupuri politice, sociale sau chiar popoare întregi.
Există în mentalitatea populară o adevărată megalomanie cu privire la pile. Fiecare se mândreşte cu pila lui: cât e de mare, de tare, de proţăpită mai bine în trunchiul social, cât îi este de apropiată. Unii, mai buni de gură şi cu mai mult tupeu, fac o adevărată afacere din „distribuirea şi utilizarea” pilelor. Ei ştiu totul, pot să rezolve totul, li se deschid toate uşile, vorbesc toate limbile, au poze cu tot felul de potentaţi ai zilei jucând fotbal, sau poker, făcând plajă, sau pupându-se, pur şi simplu, ca nişte amici la cataramă. Îţi rezolvă orice şi oricum, nu te întreabă ce pregătire şi competenţă ai, important e să le dai bani, cât mai mulţi bani, ca să ungă osiile şi uşile să nu scârţâie. În rest, îi priveşte pe ei. Îţi rezolvă totul, începând de la sosirea în gară, până la obţinerea locului în cimitir, iar, dacă ai pretenţii mai mari, pot să-ţi aducă şi acte de proprietate semnate şi parafate pentru câteva hectare în rai. Te pun în legătură cu medici, cu procurori, cu judecători, cu politicieni şi parlamentari, cu universitari, cu clopotari, cu femei de serviciu chiar, ce mai, îţi oferă tot ce vrei şi cum vrei, numai bani să le dai. Am putea spune chiar că există meseria de pilă, iar cei care apelează la serviciile ei se numesc piloşi. Şi pe unii şi pe alţii îi întâlneşti la tot pasul. Câteodată se ascund de ochii lumii şi lucrează în subterane, după cortine şi în umbra nopţii, alteori, fără teamă şi ruşine, sfidează semenii, societatea, statul, legea, buna-cuviinţă, pe Dumnezeu Însuşi, etalându-şi averile, podoabele, relaţiile, faptele.
Înainte de 1989 statul se structurase ca o imensă piramidă. Fiecare, începând de la baza societăţii, de la opincă, avea câte o pilă: la partid, la miliţie, la securitate, în administraţie, la spital etc. Exista o adevărată mafie subterană, bazată pe pile, relaţii, telefoane. Puteai rezolva orice, oricând şi cu oricine, dacă aveai „omul potrivit”, care „să te arunce în scăldătoare”. Un telefon era destul ca să-ţi deschidă uşi grele de plumb, să-ţi pună pe-o hârtie o semnătură, să obţii un sac de făină, o canistră de benzină, un litru de ulei, un loc la liceu, facultate, la o întreprindere. Un telefon te punea în posesia unor bunuri îndelung visate de oamenii de rând, fără pile, precum o butelie, un televizor color, un apartament, o maşină. Era destul să se afle de tine că eşti „nepotul” lui „tov. cutare”, că nici directorul instituţiei nu-ţi trecea pe dinainte. Era destul să se afle că eşti „protejata” lui „tov. cutare”, că aveai toate şansele să ajungi sus-sus, chiar dacă miroseai a bârsană mioritică. Nepoţica sau nepoţelul, ca să nu mai vorbesc de prinţese şi coconi, chiar şi din rasa bălţată românească, ajungeau departe, în structurile cele mai înalte, tocmai fiindcă „prezentau încredere”, „nu făceau probleme”, „aveau origini sănătoase”, „dosar beton”!
După 1989 a urmat o scurtă perioadă de haos. S-au prăbuşit structuri politice, încrengături mafiote, a dispărut de pe scenă o anumită categorie de oameni şi cu ei tone întregi de pile. O mare parte a concetăţenilor noştri s-au trezit deodată complet descoperiţi. Idolii în care crezuseră, care le asigurau protecţia şi perspectivele au fost demolaţi, coborâţi de pe socluri. Mulţi dintre noi am bâjbâit o vreme, parcă eram legaţi la ochi, fiindcă nu puteam înţelege cum este să mergem pe picioare proprii, fără umbrele de protecţie, fără pile, fără relaţii. Unele pile dispăruseră, altele încă nu crescuseră! Unii se entuziasmau de libertate, de perspectivele nevisate pe care le sperau în viitor, alţii plângeau după vremurile când îşi formaseră păienjenişuri întregi de pile şi de relaţii. Alte vremuri, alţi oameni! Din păcate, „altă Mărie, aceeaşi pălărie!” Noile mărimi ale zilei, hămesite şi însetate de putere, de avere, de plăcere, au focalizat repede în jurul lor câte o reţea tot mai numeroasă şi mai stufoasă de „fani”, de „piloşi”, „de favoriţi” şi „favorite”. O întreagă pleiadă de rude, de faliţi şi parveniţi au ocupat cu repeziciune posturile „călduţe” şi bine plătite. Mult trâmbiţata economie de piaţă a făcut să fie scoase la vânzare ca nişte zdrenţe de mâna a doua: cinstea, dreptatea, sănătatea, cultura, şcoala, creierele etc. Analfabeţi notorii şi-au cumpărat diplome de la ghişeu, ne-au cumpărat voturile cu o sticlă de bere şi ne-au reprezentat în foruri-cheie din ţară şi din străinătate. Oameni a căror cultură se rezuma la răsfoirea câtorva „almanahe” s-au atârnat când de-o pilă, când de alta, fie că a fost vorba de indivizi, fie de formaţii politice, şi au ajuns în protipendada ţării, în structuri de conducere, au ajuns să învârtească banii cu lopata.
Ne mai mirăm, că atâţia medici, intelectuali de marcă, inventatori şi alte categorii de elită pleacă în cele patru zări să-şi câştige pâinea; ne mai mirăm, când aflăm că atâţia care până ieri erau adevărate vedete pe scena socială sau politică nu au fost decât nişte escroci şi infractori ordinari!
Sistemul de pile şi relaţii a fost şi rămâne la înălţime! Întrebarea e: până când?

*

foto_Delia Florea_detaliu_CasielSfaturi părinteşti. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăţiei, mai spicuim:
Lucrarea poruncilor stinge crizele voinţei (continuare): Dar acestea sunt caracteristicile stărilor dinainte de păşirea la acţiune, sau ale unor acţiuni care nu sunt executate din toată inima. „Funcţiunea normală a acţiunii este să asigure coeziunea, să convertească şi să construiască forţele difuze într-un edificiu personal, să pregătească expansiunea ulterioară a fiinţei noastre, care nu se consolidează în sine, decât acţionând asupra sa pentru a se răspândi mai bine şi a se dărui generos cu atât mai multă extensiune cu cât viaţa fiecăruia are mai multă intensitate în ea însăşi. Acest rol arhitectonic al acţiunii nu poate fi îndeajuns pus în valoare […] Oricare ar fi în noi puterea care ia iniţiativa în momentul în care un act este consimţit, în momentul în care se împlineşte, atunci o colaborare intimă asociază chiar tendinţele opuse şi stabileşte o solidaritate efectivă între toate părţile organismului fizic şi mintal, împrăştiind efortul central al gândirii şi al libertăţii în confuzia acestui organism, s-ar părea că acţiunea diminuează oarecum şi fărâmiţează intenţia, fără ca această obscură difuziune să fie compensată […] Dimpotrivă, acţiunea uneşte într-un mănunchi toate forţele împrăştiate ale vieţii pentru a servi de mediatoare între toate formele activităţii corporale şi spirituale […].
Nu există unitate în organismul nostru complex decât prin coeziune, şi coeziune numai prin cooperare. Acţiunea e cimentul din care suntem modelaţi: lenea produce disoluţia, moartea produce descompunerea. Fiat al voinţei nu e numai lovitura decisivă care taie toate incertitudinile cugetării, care dă unei reprezentări încă flotantă şi multiplă o unitate, o soliditate, o precizie definitivă, care separă radical prezentul de trecut şi realul de posibil; de asemenea, sub formă particulară şi determinată, este funcţiunea generală şi aşa-zicând generatoare a vieţii organizate […] În lucrarea care mişcă organele există între mădulare o legătură inevitabilă […] Nu există deci decât un singur mijloc de-a cuprinde, de-a ordona şi de-a întrebuinţa energiile împrăştiate în noi şi chiar impulsiile rebele ale concupiscenţei: acela de a le capta în sistemul unei activităţi generale şi de a le face să conveargă prin muncă la integritatea vieţii individuale […] Tânărul, pentru a-şi domina simţurile şi a preveni monstruozităţile unei culturi inegale prin care uneori se rupe după bunul plac echilibrul funcţiunilor nervoase, are nevoie de acţiune, acordând forţelor sale tinere expansiunea uniformă care le menţine în ierarhia lor naturală. Nici şcolarul nu-şi formează inteligenţa şi nu-şi mobilizează activitatea mintală decât printr-un exerciţiu, şi anume un exerciţiu sistematic al facultăţilor sale.
Important nu este, deci, numai să remarcăm utilitatea sau necesitatea acţiunii, ci de a vedea unitatea pe care o prezidează şi pe care o produce. Fără îndoială, acţiunea nu este eficace şi normală decât dacă este o sinteză, şi iată de ce educaţia fizică şi intelectuală trebuie să fie generală: «Special bestial» spunea un proverb şcolar. Omul nu este om decât prin ce are în el ca viaţă universală. De voie, de nevoie, acţiunea are acest caracter universal şi oricât de restrânsă am presupune-o ea se exercită întotdeauna sub specie «universi, etiam in singularibus». A lucra numai cu capul, ca «cerebralii», înseamnă adesea a lăsa bestia să trăiască şi să crească în partea de jos a noastră, împreună cu haita de pofte nesănătoase şi gusturi degenerate. Cu cât cineva e mai incapabil de-a acţiona, cu atât devine mai înverşunată văpaia dorinţelor, pentru că echilibrul între vise şi practica de fiecare zi se rupe tot mai mult […] Dimpotrivă, în muncă, capacitatea fizică de a îndura ostenelile, e semnul, preţul, suportul vitejiei interioare a unei voinţe obişnuite să depăşească măsura. Viaţa aspră a ţăranului e mai puţin folositoare întreţinerii naţiunii prin alimentele pe care i le procură, decât prin seva puternică a temperamentului şi a caracterului ce i le dă omului contactul cu pământul; şi dacă trebuie să venerăm aceste membre active care se angajează vitejeşte în sarcinile necesare, o facem pentru că în forţa, în frumuseţea, în sănătatea muncii corporale ei exprimă şi realizează deodată însănătoşirea morală, pacificarea lăuntrică şi vigoarea voinţei.”
(Va urma.)

*

Folclor din Mehedinţi (LXVII). Continuăm să redăm cea mai completă variantă de Colocăşenii din Mehedinţi, pe care am cules-o la 18 iunie 1974 de la Stănescu P. Victor (născut 1918) din satul Stăneşti, de sub Munţii Mehedinţiului:

Socri mari,
Când se saltă soarele în zare,
Mare oaste vă-mpresoară!
De n-aţi avea bucate de-ajuns,
Să aveţi buţi cu vin,
Care cu fân, boi graşi!
Şi s-aveţi, socri mari,
Şi lăutari!
Să vie tot satul,
Să se veselească-mpăratul!
Altceva, socri mari,
Să daţi de-ndată
Opt boi, şapte vaci,
Apoi să rabzi şi să taci!
Socri mari, vom descăleca
Şi-om sta de-om mai ura,
Dar ne e frică c-om însera
Şi-avem de-a trece
Stânci cu văi adânci,
Munţi cu brazi-nalţi,
Mari şi-ntunecoşi,
Bine v-am găsit sănătoşi!
[Vornicelul ia plosca de
la cumnatul de mână şi strigă:]
– Ia aminte, socru mare,
Astă broască ţestoasă,
Mare şi spătoasă,
Pe-aici lată, pe-aici lată,
Da-i cam bolboşată,
Ia s-o săruţi, soacr’ o dată!
Dar să n-o săruţi tare,
Căciula din cap îţi sare!
S-o săruţi mai binişor,
Să-ţi pară mai dulcişor!
Beţi, fraţilor, şi vedeţi,
C-asta-i ţuică de Piteşti,
Când bei, te veseleşti!
Nu-i rachie de-a
dumneavoastră,
Zeamă multă,
Când bei, te umfli în burtă!
Faci burta tobă,
Te bagi după sobă,
Stai cu greierii de vorbă!
Dar tot urând noi, socri mari,
Vedem c-ai de la spate,
Rămaseră cu gurile căscate,
Iar cei dinainte
Cu gurile proţăpite!
Aduceţi, dar, un coş
Cu prune uscate,
Să dăm la cei cu guri căscate
[Ies fetele de la mireasă şi
aruncă poame peste nuntaşi]
Şi-un putinei cu lapte bătut,
Să dăm la cei dintâi pe gât!
Aduceţi vreo câţiva usturoi
Să dăm pe la ciocoi,
Fiindc-au poftit pe la noi
Şi-o strachină de poame,
Să dăm pe la cucoane,
C-au slăbit de foame!
Munţi înalţi, luminoşi,
Bine v-am găsit sănătoşi!

*

File de jurnal – 9 apr. 1981 (continuare). Ajuns la Cluj, am căutat o maşină. Taxiurile au fost aproape desfiinţate. Deşi sosisem cu un tren în care erau cuplate un accelerat şi un rapid, un tren aglomerat cu peste 16 vagoane, în gară nu se afla nici un taxi. În schimb, erau câteva sute de particulari porniţi pe „afaceri” din suplinirea taxiurilor. Te umfla râsul văzând cum se coboară oameni „ca lumea”, cum le spunem noi, oameni cu profesii nu întotdeauna modeste, cum te linguşesc în fel şi chip, doar te vor putea prinde client (…). Domnul acad. Ştefan Pascu era la Institutul de Istorie şi Arheologie, al cărui director este (…). Acolo am aşteptat în anticameră vreo jumătate de oră până a ieşit altcineva.
Întrevederea cu Domnul Pascu a durat vreo două ore. Nu ştiu ce să cred: ori aşa face cu toţi cei care-l vizitează, ori are o stimă deosebită pentru mine. Spun aceasta gândindu-mă cu câtă greutate îmi rup eu din timp pentru a discuta cu cineva şi încă un timp atât de îndelungat. M-a întrebat cu toată bunăvoinţa de preocupările mele, de proiecte şi realizări. A privit cu toată seriozitatea proiectul cu etnoistoria românilor. A încercat de vreo 5-6 ori până a reuşit să prindă la telefon pe directorul Muzeului de Etnografie şi Folclor din localitate, scriitorul Tiberiu Utan. I-a spus că va veni la dumnealui un „coleg de-al meu oltean, care ar dori să studieze inventarul arhivei de folclor”. A încercat iarăşi de câteva ori să-l găsească pe Domnul Ion Taloş, directorul de la Centrul de Studii Folclorice şi Etnografice din Cluj, dar nu l-a găsit. A apreciat articolele mele cu cronografele, Transilvania şi Ioan Alecsandri, pe care i le trimisesem mai înainte. Spre nenorocul meu, lucrarea cu Nicolae Iorga e într-o situaţie critică. Deşi, în urmă cu câteva zile, dumnealui îmi spusese că referatul şi prefaţa sunt gata, cu o zi înainte, nefiind dumnealui acasă, doamna a împachetat toate cărţile, dosarele şi hârtiile în lăzi, astfel încât în dimineaţa zilei de azi, deşi a căutat „aproape o oră”, i-a fost imposibil să găsească lucrarea mea (…).
Am vorbit de congresul de la vară (Congresul internaţional de istoria ştiinţei). Dânsul va conduce o secţie. Am vorbit despre bibliografia istorică a României. Pentru perioada 1900-1944 nu s-a realizat încă o bibliografie completă, ci doar încercări mărunte, sporadice. Apreciază revista „Biserica Ortodoxă Română” şi „Mitropolia Ardealului” (…). M-am dus apoi la Muzeul de Etnografie şi Folclor. L-am găsit pe Domnul director Tiberiu Utan. A fost foarte amabil. A rămas surprins aflând că sunt preot într-un amărât de sat. Mi se pare, totuşi, că omul acesta e bolnav psihic, sau l-am găsit eu într-o perioadă de extenuare. Mi-a sugerat să cumpăr „Anuarul Muzeului” pe aii 1974-1975, în care se află inventarul arhivei muzeului. Arhiva constă, de fapt, din vreo 498 de caiete cu răspunsuri la chestionarul lui Romulus Vuia. Din conspectarea acestui inventar, mi-am dat seama că în doar vreo 4-5 asemenea caiete pot găsi material care mă interesează (…).
De la Cluj am cumpărat 10 litri de ulei pentru motor. În Severin nu se găseşte de multă vreme! (…)
M-am înfruptat cu nişte plăcintă cu varză şi cu doi biscuiţi. Din Simeria am plecat cu un accelerat. Era aproape ora 23. Am avut „norocul” de-am nimerit cu nişte beţivani în compartiment. Au mai venit câţiva de aceeaşi categorie şi s-au aşezat pe coridor. Cântau, fluierau, ţipau, strigau, băteau în valize şi în uşi, se înjurau şi se băteau între ei. Am trăit un adevărat calvar. Erau ţapinari (tăietori de lemne) şi se duceau acasă, pe undeva prin Gorj. M-a îngrozit atâta lipsă de cultură şi de bun-simţ.
Din Tg. Jiu am mers cu doi mineri de pe Valea Jiului. Se duceau acasă, unul în Buzău şi altul în Piteşti. Au povestit despre greutăţile muncii lor, despre lipsa unor maşini, care să le preia o parte din muncă. În urmă cu vreo două săptămâni avusese loc o surpare de galerie, în care şi-au pierdut viaţa peste 40 de mineri. Despre asta nu s-a vorbit nimic în presă. Spuneau minerii aceia că se câştigă bine, dar e o muncă grea şi foarte periculoasă.

*

Ajutoare şi donaţii. În această perioadă am primit câteva ajutoare şi donaţii, astfel: Domnişoara prof. univ. dr. Georgeta Ionaşcu din Bucureşti, fiică a satului Malovăţ şi Domnişoara Dragomir Iulia din Timişoara, fiică a satului Bârda: câte 100 de lei; Doamna Crăciunescu Valeria şi Domnişoara Nisioi Mihaela, amândouă din Câmpulung-Moldovenesc (SV): câte 50 de lei; Domnul Badea Constantin din Malovăţ a achitat pentru contribuţia de cult 100 de lei; Doamna Dragomir Virginia şi Doamna Gheran Polina din Bârda au achitat pentru contribuţia de cult câte 50 de lei.
Domnul ing. Octavian Cudalbu, patronul firmei Conseco din Baia-Mare (MM), ne-a trimis trei cartuşe pentru imprimantă, în valoare de aprox. 200 de lei.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Din vol. V al cărţii Vieţile Sfinţilor s-au donat 312 exemplare. În şedinţa Consiliului parohial din 24 mai am hotărât să întrerupem operaţia de donare. De la 1 decembrie până acum, cine a vrut să-şi ridice cartea ar fi putut s-o facă. Exemplarele rămase vor fi puse în vânzare. Preţul pe exemplar este de 25 de lei.

*

Lucrări la biserică. În această perioadă am reuşit să vopsim şi acoperişul bisericii din Bârda. Amândouă bisericile arată ca la zi de sărbătoare. Pentru lucrările efectuate nu am cerut nimănui bani. Ca să fie lucrurile clare, facem următoarea înţelegere: dacă cineva se supără că nu i-am cerut bani, îi tăiem nasul; dacă cineva vrea să dea bani şi preotul se supără, îi tăiaţi nasul. Ca-n povestea lui Tândală! E bine?

*

Parohia Malovat

Mulţumesc lui Dumnezeu, că am avut parte de enoriaşi ca Dumneavoastră! Spun aceasta, gândindu-mă că astă-vară am participat la o înmormântare într-un sat oarecare din judeţ. Eram mai mulţi preoţi. Ne-a fost teamă să slujim în biserică. Dintr-un moment într-altul, se putea prăbuşi. Am oficiat slujba afară, în umbra bisericii. Cimitirul nu era în curtea bisericii, fiindcă biserica nu avea curte; era în spatele bisericii, într-o pădure de mărăcini. Noroc că mormântul defunctului a fost la marginea cimitirului, fiindcă altfel nu ştiu cum am fi pătruns. În loc de clopotniţă, era un clopot atârnat într-un pom, pe care îl bătea o bătrână din apropiere! Preotul locului era foarte binedispus şi bucuros de oaspeţi. Eu mi-aş fi dat demisia! Of!

*

Umbra colonelului. Părintele Stelică Zoican ne-a povestit o întâmplare de demult. Iat-o: „Pe dealul Natameni, la ieşirea din satul Balta, existau patru case locuite. Într-una din ele locuia o foarte bună credincioasă, care venea la biserică totdeauna şi se chema Ana Pastenie (porecla Vlaica).
De câţiva ani îi murise soţul, Ion Vlaica. În căsnicia lor de oameni credincioşi şi gospodari au făcut de toate. Dumnezeu le-a dăruit doi băieţi şi două fete, dar de acum erau fiecare era la casa lui. Cel mai bine ajunsese Gogu (Gheorghe) şi anume colonel în armata a V-a Transilvania, la Cluj-Napoca.
Maica Ana se gospodărea singură în cuibuşorul ei, înconjurat de masive plantaţii de pomi, meri, peri, pruni, nuci, cireşi etc. La acestea se adăugau oile, vacile, păsările, porcii şi altele.
Maica Ana aducea totdeauna la biserică prescură făcută în ţest cu pecetea IS/HR/NI/KA bine aşezată. Dădea acatiste, sărindare, pomeniri şi pomelnice la Sf. Paşti la biserică pentru pomenirile necesare. Sărindare slobozea fie în primăvară, după Sf. Paşti (în luna mai), fie toamna.
Iată-mă în 8 noiembrie, la Sf. Arhangheli, după Sf. Liturghie, ducându-mă cu şareta, împreună cu dascălul Ilie Meteleaucă, la casa lui maica Ana, pentru a slobozi masa de praznic şi două sărindare, de morţi şi de vii. În faţa casei erau mulţi pomi, iar lângă ei o grămadă de 3-4 t de pere, mere şi prune de toamnă. După terminarea slujbei, am fost poftiţi la masă, cu care ocazie, am întrebat-o ce-i cu fructele acelea.
Maica Ana mi-a răspuns că are contract cu Vinalcool Tarniţa (Baia de Aramă) să predea 3 tone de fructe.
„Păi cum, maică Ană, ai contract, când primăria noastră a raportat anul acesta că nu sunt fructe şi cazanele nu merg?”
„Aşa este, zice dânsa, dar iată ce s-a întâmplat!” Şi a început să-mi spună povestea.
„Maică! În luna iunie, eu, spre deosebire de ceilalţi din sat, am avut foarte multe cireşe galbene, oltane, cum le spunem noi. Culegând la ele, a oprit o maşină mică, din care a coborât un domn şi mi-a cerut voie să mănânce şi el cireşe. Cireşii mei erau lângă marginea drumului judeţean. Mâncând el cireşe, ne-am luat la vorbă şi, printre altele, m-a întrebat ce fac cu atâtea cireşe. I-am spus că fac ţuică.
„Păi, e bună ţuica de cireaşă?” m-a întrebat el.
Eu i-am detaliat, că e foarte bună, chiar recomandată de medici pentru dureri de stomac. M-a întrebat de cazan, dacă am unde le face.
„Maică, i-am spus, eu am cazan bun, de pe timpuri, din aramă, de ţi-e mai mare dragul să faci şi să bei ţuică!”
„Nu aveţi cazanele sigilate?”
foto_Amza Jucan_damigene„Ba da, dar sigiliul eu îl iau şi îl pun când vreau, adică îl pot face şi desface! Aici am greşit foarte mult! Nu trebuia să-i spun acest secret. Mi-a zis să-i fac şi lui vreo 10 litri de ţuică şi vine peste două-trei săptămâni să o ia, bineînţeles cu bani!”
Domnul cu care vorbise maica Ana era directorul Vinalcoolului Baia de Aramă. Acesta a mers la Primăria Balta, la primarul Marinescu, şi i-a reproşat că i-a trimis o adresă la Vinalcool, cum că nu are fructe în comună, iar cazanele sunt sigilate, încheind aşa:
„Tov. Marinescu, peste vreo trei săptămâni vă dau ţuică de cireaşă de aici de la Balta şi vă arăt şi cum merge cazanul sigilat!”
Marinescu, înnegrit şi plin de furie, l-a rugat pe director să-i spună unde şi cum a găsit aşa ceva. În felul acesta a descoperit-o pe maica Ana şi a venit val-vârtej la ea. După ce a făcut-o cu ou şi cu oţet şi a înjurat-o de toţi sfinţii, a obligat-o să facă contract de trei tone de fructe, cu predare la 20 octombrie.
Iată de ce maica Ana avea grămadă de fructe, toamna, în faţa casei, sub cerul liber.
Ascultând cele relatate am întrebat-o:
„Maică Ano, dar directorul Vinalcoolului ştie că ai un băiat colonel, care conduce armata a IV-a Transilvania de la Cluj-Napoca şi că s-a înrolat voluntar în războiul din Vietnam, de unde a venit victorios, reprezentând acolo armata şi statul român?”
„Nu ştie, maică!” zice dumneaei!
„N-a ştiut atunci, maică Ana, dar fii sigură că a aflat între timp şi nu va veni în vecii vecilor să-ţi ia poamele. Aşa că, maică Ano, dacă ai un streaz, punem fructele bătute, cu apă caldă peste ele şi cu greutate, şi în câteva zile fermentează. Hai s-o facem! Eu cu dascălul te ajutăm! De la masă când ne ridicăm, trecem la aranjatul fructelor, iar în caz că vor veni, zic, prin absurd, le dai din streaz, motivând că le-ai pus acolo să nu se strice!”
Zis şi făcut! Avea un streaz de trei tone, pe care l-am umplut până seara. Deasupra am pus apă caldă, ca să fermenteze mai repede.
A doua zi m-am dus la primărie. L-am găsit pe primarul Marinescu. Eram în relaţii bune cu el. L-am luat de-o parte şi i-am spus de bătrână, amintindu-i şi de fiul de la Cluj, că n-ar trebui să-l supere. A zis:
„Mă, Stelică, mă! Directorul de la Vinalcool nu ştie pe ce lume este. Aici în comună nici primul secretar nu dă ordine fără ştirea mea. Eu cunosc oamenii şi problemele lor. Păi, ai crede că mă leg eu de baba asta? Da-i afurisită, că nu-şi ţine gura! I-am spus şi lui fiu-său, când am vorbit cu el la telefon. Baba spune totul în sat şi oamenii cred că o favorizez. Vorba ăluia: Nu da-n câine, până nu întrebi al cui este! Trebuie să lucrez cu grijă, ca să nu compromit partidul. Bă, Stelică, bă! Anul trecut umbla vorba că ungurii se pregătesc să ne ia Ardealul. La o şedinţă de partid, la judeţ, a venit un general să ne prelucreze. A vorbit de problema asta. Ştii ce-a zis, mă? „Tovarăşi, ţineţi minte, că vă vorbeşte un militar, care are acces la informaţii secrete. Dacă comandantul suprem dă ordin, în două ore Armata a IV-a de la Cluj intră fluierând în Budapesta. Acesta e raportul de forţe. Numai să nu fie în spatele lor altă putere! Bă, Stelică, bă, când am auzit aşa, am început să plâng ca un copil. Ştiam că la conducerea acelei armate este consăteanul şi colegul meu, mă! Cum aş putea eu să-i iau două găleţi de cireşe mamei lui, mă?! Dacă poţi, du-te tu şi fă-i cu cazanul. Vream să mă duc eu noaptea, da cotoroanţa ar umple satul a doua zi!”
Perioada de fermentare a fost de la 8 noiembrie la 6 decembrie. La Sfântul Nicolae, zăpada fiind la genunchi, toate drumurile erau închise. Maica Ana mi-a trimis vorbă că au fiert poamele.
„Mumă, ai avut dreptate! îmi zicea dânsa. Nu mai vin ăştia să le achit contractul, n-au cum veni, e drumul închis şi au aflat şi de colonel!”
Împreună cu dascălul, ne-am apucat de treabă şi am scos 400 de litri de ţuică. Maica Ana a zis să o împărţim pe trei părţi, 130 litri de fiecare! I-am dat replica:
„Noi am venit să te ajutăm, nu să-ţi luăm ţuica! Atunci am fi tot un fel de Vinalcool. Aşa că, maică Ano, noi luăm 50 de litri (eu şi dascălul), restul e a dumitale!”
Abia am reuşit să o împăcăm cu această idee, că munca noastră la atât se raportează.
Cum nu era ţuică în sat în acel an, toată suflarea mergea la maica Ana să cumpere. Iată de unde a reuşit maica Ana să cumpere 50 de saci ciment, i-a donat bisericii şi aşa am pututsă facem aleea din faţa bisericii.
Dumnezeu să-i primească jertfa şi s-o răsplătească în împărăţia Sa!

*

Publicaţii. În această perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva materiale, astfel: Aberaţii legislative, în „Datina”, an. XXIII (2013), nr. 6005 (2 oct.), p. 1; Nostalgici şi nostalgii, în „Omniscop”, Craiova, 2014 , 26 aug., ediţie on-line (http://www.omniscop.ro); Oferta de carte – septembrie 2014, în „Cititor de proză”, 2014, 8 sept., ediţie on-line (http://cititordeproza.ning.com); Prima zi de şcoală, în „Apollon”, Urziceni, an. I (2014), nr. 9 (sept.), p. 13, ediţie şi on-line (www.revista apollon.ro); Amintiri despre Tudor Vladimirescu (I), în „Datina”, Tr. Severin, an. XXV (2015), nr. 6397 (20 mai), p. 1, 3; Oglinda zilei, în „Datina”, an. XXV (2015), nr. 6396 (19 mai), p. 3; Pomeni electorale, în „Datina”, an. XXV (2015), nr. 6396 (19 mai), p. 1; Semne apocaliptice, în „Datina”, an. XXV (2015), nr. 6396 (19 mai), p. 3; Nevoia de referendum, în „Datina”, an. XXV (2015), nr. 6398 (21 mai), p. 1, 5.

*

Cerc pedagogic. Vineri, 8 mai, preotul Dvs. a participat la cercul pedagogic semestrial, care s-a ţinut la Liceul din Baia de Aramă.

*

Înmormântări. În ziua de 5 mai am oficiat slujba înmormântării pentru Luca Elena (87 ani), iar în ziua de 9 mai pentru Manolea Natalia (78 ani), amândouă din Malovăţ. Dumnezeu să le ierte!

*

Program. În cursul lunii iunie avem următorul program de slujbe: 1 iun. (Malovăţ); 6 iun. (Bârda – Malovăţ); 7 iun. (Bârda); 13 iun. (Malovăţ – Bârda); 14 iun. (Malovăţ); 20 iun. (Bârda – Malovăţ); 21 iun. (Bârda), 24 iun. (Bârda – Malovăţ); 27 iun. (Malovăţ – Bârda); 28 iun. (Malovăţ); 29 iun. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăţ, la ora 12). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Hristos a înviat!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: