„La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul” (Geneza)
de Elena ARMENESCU
Născut, puiuţul cuibărit în scutec
Simte primul alint, întâiul cântec
E graiul mamei, aromă sonoră
Smirna şi tămâia din prima oră.
Ea are-n glas susur de pâraie
Iar în privire iubirea-i văpaie
Crânguri de vise, adiate de vânt
Boabe de mărgăritar în cuvânt.
Din dor de dor se-apleacă smerit
Peste pruncuţul abia adormit
Cu glasu-i de miere îi cântă uşor
Angelic, cântec de leagăn ocrotitor.
L-a ascultat şi ea cândva cântat
De mama ei, ce-n zâmbet l-a-nvăţat
Sub raza soarelui, din neam în neam
De-l caut bine, ajung la Eva şi Adam.
Răspunsul pruncului prin gângurit
Dă mamei forţă, tăria de granit.
În vorba-i lină, e doar lumină
În depănare, culori se-mbină
Apoi, balade şi doine de demult
Vin spre tine-copil, ca un tumult
Se-aştern în suflet ca sărbători
Le porţi în inimă până ce mori.
De graiul mamei ţi-e sufletul plin
Doar în graiul mamei primeşti alin
În graiul mamei Domnul ESTE
Aurul vorbei, încântătoare poveste!
În limba mamei e veşnic primăvară,
În poiana graiului vocale cântă, zboară
În graiul mamei, te rogi smerit mereu
În graiul mamei vorbeşti cu Dumnezeu!
