de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA
Dragii mei enoriaşi!
Puterea Duhului. Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, numită şi Duminica Mare, Duminica Cincizecimii sau Rusaliile, este dedicată celei de-a treia persoane a Sfintei Treimi, Sfântul Duh. De altfel, este singura sărbătoare din timpul anului dedicată numai Sfântului Duh. Adăugăm şi faptul că această sărbătoare este socotită şi ziua întemeierii Bisericii. Tocmai de aceea vom stărui puţin asupra semnificaţiilor sărbătorii.
Cincizecimea ne aduce în actualitate pe Sfântul Duh. Nu vom putea niciodată înţelege pe deplin taina Sfintei Treimi, a unirii dintre cele trei persoane ale Sale. Au încercat s-o facă de-a lungul veacurilor Sfinţii Părinţi, dar n-au reuşit pe deplin. Să fim înţeleşi de la început: noi nu credem în trei dumnezei, ci Dumnezeu este Unul în fiinţă, dar întreit în persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Ca să înţelegem mai bine, vom recurge la o asemănare: un pom este unul, format din trei părţi: rădăcină, tulpină şi coroană. Numai împreună cele trei părţi formează pomul, luate separat nu mai sunt pomul în deplinătatea lui. Aceste trei părţi au atribute comune, adică toate au în alcătuirea lor substanţa lemnoasă, dar fiecare parte are atribute proprii: rădăcina captează apa şi substanţele hrănitoare din sol, tulpina transportă apa şi substanţele hrănitoare spre coroană şi asigură rezistenţa pomului, în timp ce coroana pregăteşte hrana pomului, creşte şi coace fructele. Raportat la Sfânta Treime, putem spune că cele trei persoane ale Sale au atribute comune, precum: dumnezeirea, sfinţenia, veşnicia, atotprezenţa, atotputernicia, înţelepciunea, bunătatea, dreptatea etc., cât şi atribute specifice, precum: Dumnezeu-Tatăl este creatorul şi conducătorul lumii; Dumnezeu-Fiul este mântuitorul şi judecătorul lumii; Dumnezeu-Sfântul Duh este sfinţitorul şi dătătorul de viaţă al lumii. După cum vedem, aceste atribute se referă în special la legătura lui Dumnezeu cu lumea, dar, fără îndoială, persoanele Sfintei Treimi au multe alte atribute, pe care noi nu le cunoaştem.
Aşadar, la ziua Cincizecimii, Sfântul Duh S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli sub formă de limbi de foc. Puterea Lui s-a văzut imediat: Sfinţii Apostoli au primit curaj, devenind din oameni fricoşi, care şedeau ascunşi, cu uşile încuiate, oameni curajoşi, dovadă că au ieşit în centrul oraşului şi au început să vorbească mulţimilor; au căpătat darul vorbirii în limbi, ei, care nu învăţaseră nici o limbă străină; au devenit înţelepţi, fiindcă, deşi nu învăţaseră carte, mânuiesc arta vorbirii ca nişte absolvenţi de înalte şcoli; devin convingători, dovadă că în prima zi botează trei mii, iar în ziua a doua două mii de oameni; capătă darul vindecării de boli şi învierii din morţi, cunoscute fiind din cartea Faptele Apostolilor, numeroasele cazuri când ei vindecă bolnavi sau înviază pe cei morţi. Mântuitorul sădise în ei credinţa şi convingerea că El este Dumnezeu adevărat, ci nu un om oarecare; Sfântul Duh le dădea puterea, curajul şi înţelepciunea să propovăduiască lumii învăţătura Mântuitorului, ceea ce ei au şi făcut, în ciuda greutăţilor, suferinţelor, bătăilor, întemniţărilor şi chiar morţii. Asemenea jertfelnicie este greu de înţeles pentru omul zilelor noastre.
Sfântul Duh dă viaţă şi sfinţenie lumii, aşa cum curentul electric pune în funcţiune tot felul de aparate. Când se opreşte curentul electric, toate acele maşinării se opresc, devin grămezi de materiale nefolositoare. Când Duhul retrage „suflarea” Lui, vieţuitoarele pământului devin trupuri neînsufleţite, ţărână. Duhul a transmis sfinţenia Apostolilor sub forma limbilor de foc. Acel har sfinţitor a fost transmis, din generaţie în generaţie, episcopilor, preoţilor şi diaconilor prin Taina Sfintei Preoţii (Hirotonii), iar de la aceştia tuturor oamenilor care au primit Sfintele Taine şi Sfintele Ierurgii ale Bisericii, ba chiar şi vieţuitoarelor, chiar lucrurilor neînsufleţite. Am putea spune astfel, că Sfântul Duh este la temelia lumii, intră în alcătuirea ei, ca un flux de energie şi-i dă viaţă şi sfinţenie.
Persoanele Sfintei Treimi sunt legate între ele, aşa cum am spus mai sus, prin legătura iubirii; sunt legate de lume tot prin legătura iubirii. Ca să ne dăm mai bine seama cât de puternică este această iubire a lui Dumnezeu faţă de lume, să ne amintim că L-a trimis în lume pe Unicul Său Fiu, pe Domnul Iisus Hristos, să se jertfească pentru păcatele omenirii. Care părinte ar fi în stare să-şi dea unicul fiu la moarte pentru lume, pentru ceilalţi? Numai meditând astfel la iubirea lui Dumnezeu faţă de lume în general, faţă de fiecare dintre noi, ne putem întreba cu înfiorare, dacă şi iubirea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri este pe măsura iubirii divine, părinteşti, faţă de noi toţi şi faţă de fiecare în parte.
Ajută-ne, Doamne, să Te iubim şi noi după puterile noastre!
*
Sfaturi părinteşti. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăţiei, mai spicuim:
Deci, nu menajând forţele noastre le întreţinem mai bine […] E o tactică greşită de-a ceda moleşelii, de a-ţi da prea mare atenţie ţie însuţi, de a te răsfăţa; tocmai uzându-ne energia, deşi s-ar părea că o sacrificăm şi o mortificăm, dimpotrivă, prin întrebuinţarea ei o reparăm şi o amplificăm. în acest domeniu al acţiunii voluntare cu cât o răspândeşti cu atât o ai mai mult.
Acţiunea nu se poate produce decât stârnind o luptă internă şi triumfând încă de la început asupra sistemului contradictoriu care s-a format împotriva iniţiativei ei. Ea angajează toată viaţa noastră organică şi mintală, din momentul în care se produce. Dar dacă e adevărat că această unitate totală şi exclusivă a actului contribuie la dependenţa mutuală a corpului şi a sufletului, nu se face aceasta în dauna bogatei varietăţi a cugetării sau a infinitei puteri a libertăţii? Nu. Supunând voinţa simplicităţii strâmte a unei soluţii unice, acţiunea este pentru ea calea de expansiune şi de îmbogăţire.
Un mare efort pe care-1 facem, o decizie bărbătească pe care o susţinem, ne aduce un sentiment de trezire şi de mai vie claritate. Câtă vreme nu acţionezi, nu te cunoşti. Până nu acţionezi trăieşti şi cugeţi ca într-un vis, ca într-un scurt moment de luciditate între două somnuri, fără să ai destulă putere să te ridici pentru a deschide ochii ca să vezi şi să porneşti. Această atitudine trebuie condamnată cu hotărâre pentru că e contrară mişcării celei mai sincere şi mai esenţiale a naturii noastre. Dar cum să cunoaştem tot ce se agită în universul nostru interior, cum să ştii dacă ai o atenţie destul de netă, o intenţie destul de precisă, o ardoare destul de vie, o voinţă adevărată? […]
Garanţia şi criteriul sincerităţii este actul care taie incertitudinile şi manifestă cele mai intime secrete pe care le ignorezi sau pe care ţi le ascunzi ţie însuţi. Actul este o descoperire a stării noastre profunde. Manifestând răul spre care suntem înclinaţi, chiar slăbiciunile pot să servească ca avertisment prevestitor şi reconfortant, şi această descoperire este cu atât mai importantă, cu cât e în contradicţie cu ideea falsă ce ne-o facem despre meritul nostru. De aceea, mai degrabă prin observarea actelor decât a gândurilor noastre, putem spera să ne vedem aşa cum suntem şi să ne facem aşa cum vrem […] Acţiunile care răsar din adâncurile vieţii inconştiente trebuie să ne slujească a studia curentele care ne poartă uneori fără ştirea noastră.
Folclor din Mehedinţi (LXVIII). Continuăm să redăm cea mai completă variantă de Colocăşenii din Mehedinţi, pe care am cules-o la 18 iunie 1974 de la Stănescu P. Victor (născut 1918) din satul Stăneşti, de sub Munţii Mehedinţiului:
Naşii aranjează mireasa, punându-i sovonul. Vornicul cu mirele şi doi lăutari merg la mireasă. Se aşterne un covor în faţa casei. Cu faţa spre răsărit, mireasa şi ginerele îngenunchează pe covor. În faţa lor, pe scaune înalte stau părinţii miresei, iar lângă ei naşii. Vornicelul zice:
Ascultaţi, cinstiţi nuntaşi,
Cinstiţi părinţi,
Puţinele cuvinte
De rugăminte,
Ce se roagă fiica Dvs. cu plecăciune,
Să-i daţi iertăciune;
Se roagă cu smerenie,
Să-i daţi blagoslovenie,
Căci marele şi puternicul Dumnezeu,
Luni, prima zi, a făcut cerul şi pământul
Şi Edenul, adică raiul;
Marţi l-a-mpodobit cu stele şi luceferi;
Miercuri a făcut marea cu tot ce-i în ea;
Joi a făcut pe strămoşul nostru Adam,
Cu sânge din mare,
Cu fruntea din soare,
După chipul şi asemănarea Sfinţiei Sale.
Dar, văzând Dumnezeu că nu este
Bine să stea omul singur pe lume,
A adormit pe Adam,
A rupt o coastă din stânga sa
Şi-a făcut-o pe strămoaşa Eva,
După chipul şi asemănarea Sa.
Sculându-se moş Adam din somn
Şi văzând pe strămoaşa Eva
Lângă dânsul, s-a speriat
Şi a strigat cu glas tare:
– Ce este acesta, Doamne?
Domnul i-a răspuns:
– Nu te speria, că este sânge
Din sângele tău şi oase
Din oasele tale
Şi ţie soţie ţi-o dau
Şi veţi fi amândoi un trup!
*
Cârtiţele Plevnei. Era în primăvara lui 1878. Duminica Sfintelor Paşti. În Balta era horă mare. Noaptea locuitorii fuseseră la slujbă, iar după-amiază, aşa cum era obiceiul, ieşiseră la horă. Tinerii aduseseră lăutari vestiţi în satele de munte, aşa că se încinsese o horă pe cinste. Se prinseseră tineri, vârstnici, dar şi bătrâni. După o iarnă lungă şi grea, după o perioadă lungă de lipsuri şi privaţiuni datorate războiului, hora era ca o descătuşare, ca o trezire la viaţă, ca o victorie a vieţii asupra morţii.
Soarele era pe asfinţite, când iată că pe drumul ce venea dinspre Severin a apărut o mogâldeaţă de om. Părea ieşit din mormânt. Era slab, uscat, doar pielea şi oasele se mai încăpăţânau să-i stea în locul feţei. Se mai adăugau doi ochi aproape ieşiţi din orbite. Purta o căciulă neagră, terfelită, o manta de dimie neagră, decolorată, perforată în multe locuri şi iţari tot de dimie. Pe piept îi atârna o decoraţie strălucitoare. În picioare purta nişte opinci de piele de porc. Pe umăr ducea o traistă de dimie, atârnată pe o măciuchiţă de corn. Lângă picioarele lui, mergea, aproape lipit, un câine.
La apariţia noului venit, lumea s-a oprit din joc. Toţi scrutau cu privirea şi vorbeau între ei. Se întrebau cine este omul acela străin, unii ziceau că parcă l-ar cunoaşte de undeva, parcă l-ar mai fi văzut. Omul înainta uşor, şchiopătând. Se vedea cât acolo că este epuizat de oboseală, de foame, poate de boală. La un moment dat, o femeie a strigat cu glas tare, aşa că a auzit-o întreaga adunare:
„Ăsta-i Petrică al lui Dumitrescu! Vine de la război!”
Toţi au înmărmurit. Aşa era. Omul i-a salutat creştineşte, cu „Hristos a înviat!” S-au repezit pe ele rudele, prietenii, până la urmă toţi consătenii, să-l sărute, să-l atingă măcar. Toţi îl întrebau câte ceva, toţi voiau să ştie câte toate. El rămânea mut şi-i privea în tăcere pe toţi, când pe unul, când pe altul. I-au adus repede un scaun, ceva de mâncare şi el s-a prăbuşit, epuizat. A mâncat puţin, a băut ţuică dintr-o sticlă şi parcă şi-a mai venit în fire. Toţi aşteptau să le povestească pe unde a fost, cum a fost la război. Auziseră ei că românii ieşiseră învingători, dar era prima dată când venea cineva de pe front şi puteau afla veşti proaspete, de la sursă. Cel mai mult îi interesa ce s-a întâmplat cu ceilalţi consăteni ai lor plecaţi şi ei la război. Petrică era primul care se întorcea, aşa că el trebuia să-i pună în temă.
După ce şi-a ostoit un pic foamea şi setea, Petrică a început să se destăinuiască. Avea o voce răguşită, aproape hârâită, dar povestea frumos şi aducea ştiri, care erau sorbite de ascultători:
„Măi, fraţilor, eu am fost în iad, mă! Să ferească Dumnezeu şi pe duşmanii mei să mai treacă prin ce-am trecut eu cu camarazii mei. Zi de zi am ars în foc. Uitaţi-vă la mantaua mea cum arată, câte gloanţe au trecut prin ea, cum au ciuruit-o. Câteva schije le am în pulpe, câteva în armi. Doctorul mi-a zis să le las uşor, că o să iasă ele singure când o vrea Dumnezeu, nu este cazul să mă opereze. Eu am luptat la Plevna, mă! A fost lupta cea mai grea. A durat mult, câteva luni. Turcii erau mulţi şi bine înarmaţi. În fiecare zi rămânea câmpul plin de morţi, parcă erau snopii de grâu pe mirişte, la secerat. Cădeau şi de le noi, cădeau şi de la ei. Tare cetate! De multe ori reuşeam să ajungem până pe zidurile ei şi ne respingeau turcii. Seara rămâneau doar câţiva pe metereze. Credeam că gata-gata, a doua zi nu va mai avea cine să apere cetatea. A doua zi era furnicar de turci pe ziduri, cu multe arme şi multă muniţie. Curgeau gloanţele pe noi cum curge piatra din cer, când bate vara. Luptele durau de la răsăritul până la apusul soarelui. În rest, ne adunam morţii şi răniţii. Îi îngropam pe unii, oblojeam rănile celorlalţi.
âncam, ne odihneam. Eu am avut cu mine fluierul şi de multe ori, seara, cântam hore de-ale noastre şi jucau camarazii din plutonul meu de rupeau pământul. Veneau şi alţii de la alte plutoane şi se încingea o horă, cum nu mi-a mai fost dat să văd.
Într-o seară, m-am trezit lângă mine cu un om în vârstă. Am crezut că-i vreun ofiţer de-al mare. Când colo, cine credeţi că era? Însuşi majestatea sa, Regele Carol. Era îmbrăcat cu manta soldăţească, de nu-l puteai deosebi de ofiţerii noştri. M-a bătut pe umăr şi m-a lăudat şi pe mine şi pe ortacii mei. Se bucura că ne vede aşa veseli. A vorbit cu noi, ne-a întrebat ba de una, ba de alta. Om cumsecade! Atunci, unul dintre camarazii mei, văzându-l bine dispus, a îndrăznit să-i spună, că el aude noaptea zgomot pe sub pământ. Parcă umblă căruţe, lume, ba chiar şi tren s-ar auzi. Regele a fost foarte mirat de ce auzea. L-a luat pe camaradul meu şi, împreună cu domnii ofiţeri Mărăcineanu şi Şonţu, s-au dus acolo unde erau corturile noastre. S-au culcat pe pământ, au ascultat cu urechea. Parcă li se părea şi lor că se aude ceva. Atunci Domnul maior Valter Mărăcineanu a cerut ca toţi toboşerii să se ducă acolo cu tobele. A aşezat pe pământ tobele şi deasupra lor ciocanele cu care le băteau toboşarii. Ciocanele au început să dârdâie pe tobe. Regele cu ofiţerii au discutat între ei, apoi au ordonat ca să începem săpăturile acolo unde dârdâiau ciocanele mai tare. Am săpat până dimineaţa o groapă ca pentru un bunar. Cu cât săpam, cu atât zgomotul era mai tare. Deodată, în fundul gropii a apărut o gaură şi pământul a început să cadă în gol. O lumină a pătruns pe spărtură către noi cei ce săpam. Am înţeles cu toţii planul regelui şi al ofiţerilor. Ei bănuiseră că pe acolo trece un tunel prin care este alimentată Plevna cu soldaţi, cu hrană, arme şi muniţie. Ne-au pus de am împins pământ pe gaura aceea din fundul gropii şi aşa le-am blocat drumul. După două zile a căzut Plevna. Cred că dacă nu descopereau gaura aceea de cârtiţă, cum îi spuneam noi, mai curgea mult sânge şi nu se ştie dacă i-am fi putut bate pe turci. Mă, ce mai! Ce-a fost, a fost! Ne-a ajutat Dumnezeu de i-am învins şi acum suntem şi noi liberi, aşa cum o să fie copiii şi urmaşii noştri!”
A mai povestit multe Petrică Dumitrescu, până târziu în noapte. Lângă picioarele lui şedea câinele. Era câinele lui. Îi ieşise înainte, în pădurea dintre Şiroca şi Balta. Îl simţise de departe. Îl aşteptase în fiecare zi şi acum, de îndată ce-i simţise mirosul, pornise val-vârtej în întâmpinarea lui. Paştele acela a fost de pomină pentru bălteni.
*
Drumul veşniciei. Am găsit pe internet o frumoasă poezie semnată de poetul Constantin Creţu, purtând acest titlu. Iat-o:
Se duc bătrânii, mor pe rând,
Că aşa le este datul sorţii,
Ca frunzele din pomi căzând
Sub sărutarea rece-a nopţii.
Doar casele le poartă dorul
Şi-ai lor copii îndureraţi
La poartă, când ei pun zăvorul,
Îmbătrâniţi şi-nlăcrimaţi.
Doar câinii latră-n nopţi târzii,
Când Luna luminează vatra
Şi cu colinde vin copii…,
Dar nimeni nu deschide poarta.
Urmaşii lor sunt duşi în lume,
Vecinii grija casei ţin,
La sărbătorile de nume,
Doar ei mai varsă puţin vin.
Case pustii rămân în urmă
Şi oamenii se duc pe rând,
Doar timpul amintirile mai scurmă,
Când clopotele se aud bătând.”
*
File de jurnal – 10 apr. 1981. Mi-am luat maşina de la gară şi m-am dus cu ea la autoservice. Au verificat roţile, au pus vaselină la ele şi au uns cablul de la frâna de mână. M-a costat 370 lei. După reparaţie, maşina merge foarte greu şi i se încălzesc roţile. Aşadar, trebuie să mă întorc în altă zi!
E mare încurcătură cu autoservice-urile! Multă birocraţie! Te duci mai întâi la casierie, îi spui ce nevoie ai şi te trimite la maistru să-ţi dea bon. Sunt vreo cinci sau şase maiştri, care taie frunză la câini la autoservice-ul unde am fost eu. Maistrul îţi scrie pe bon defecţiunea pe care tu i-o spui, că o are maşina ta. Te duci apoi şi vorbeşti cu şeful de echipă. Dacă acesta nu vrea să-ţi bage maşina la reparaţie, „îl faci să vrea”; dacă n-are timp, îl faci să aibă. Te întorci iar la casierie, să-i spui ce-ai rezolvat şi pe cine ai găsit ca să-ţi facă bonul de intrare. Când ai ajuns cu maşina în hală, şeful de echipă te dă în primire la 2-3 mecanici, care nu sunt altceva decât proaspeţi absolvenţi de liceu cu profil mecanic. Dacă prima dată nu le dai nimic acestora, a doua oară, dacă mai ai ocazie să dai pe acolo, te-ai ars. Îţi nenorocesc maşina. Nu ştiu când vor dispărea bacşişul, şperţul, specula şi altele asemenea, cum le-o mai fi numind!
*
Lucrul ardelenesc şi lucru oltenesc. În primul meu an de şoferie am rămas cu maşina în pană într-o localitate dintre Deva şi Caransebeş. Fulia la dinam se retezase. Pentru mine era un adevărat dezastru. Mă rugam să ies din încurcătură cât mai repede, mai ales că a doua zi era sărbătoare şi trebuia să fac slujbă. M-am trezit că s-a oprit lângă mine un om. M-a întrebat ce s-a-ntâmplat. I-am spus. Numai ce l-am auzit: „Ia-o pe uliţa aceea şi la capătul ei găseşti un garaj al UMTF-ului. Aceasta era o instituţie care se ocupa cu transportul lemnelor. Parcă mi-a pus Dumnezeu mâna în cap. Am demontat dinamul şi m-am dus acolo. M-au lăsat să intru la atelierul de strungărie. Strungar era un om în vârstă. I-am spus despre ce e vorba şi l-am rugat să mă ajute. M-a poftit să stau pe un scaun. A aşezat dinamul pe banc, şi-a aprins o ţigară şi a stat şi el pe scaun. Fuma şi privea ţintă dinamul, aşa cum şarpele priveşte victima înainte de-a se slobozi s-o înghită. Eu şedeam ca pe ghimpi, dar mă stăpâneam să nu-l tulbur. Când a terminat ţigara, a spus: „Da, domnule, pot să rezolv!” S-a apucat de lucru. Cred că în mai puţin de o jumătate de oră mi-a făcut o fulie nouă, din metal inoxidabil. Era o bijuterie. Nu a vrut să-mi ia nimic: „Dumneata eşti călător! Mergi în pace şi cale curată!” Am montat dinamul şi am plecat. Alte piese mi s-au defectat, dar fulia ardeleanului nu s-a defectat, cât am mai avut acea maşină!
Trecem munţii în Oltenia, la Bârda! Două cazuri ne spun totul. Pe drumul judeţean Balta-Malovăţ, la Drumul lui Dorobanţu, cineva a furat dalele cu care era consolidat şanţul. Când au venit apele, au adus pietre, au umplut şanţul şi s-au revărsat pe carosabil. Din când în când au venit nişte muncitori, care au curăţit carosabilul şi au aruncat pietrele şi molozul pe locul unde a fost cândva şanţul, aşa că şanţul a devenit uşor-uşor un fel de dig al drumului. Dacă ar fi curăţit şanţul, multă vreme asfaltul n-ar mai fi fost acoperit şi nici circulaţia stingherită. Şanţul se umplea doar la potopuri mari. Nu ştiu cine controlează şi cine plăteşte pe acei oameni, dar lucrul este… oltenesc!
Al doilea caz îl întâlnim chiar în sat. Uitaţi-vă la porţi. La toate sunt plăcuţe cu numere. Într-o localitate civilizată, aceste numere sunt puse în ordine: pe o parte a drumului/străzii sunt numerele pare (cu soţ), pe alta numerele impare (fără soţ), dar în ordine crescătoare sau descrescătoare. Numele străzii şi numerele respective sunt scrise în toate actele locuitorilor acelora. Priviţi şi la noi: 4, 25, 102, 7, 55… Doi funcţionari ai nu ştiu cărei firme au umblat prin sat cu o sacoşă plină cu plăcuţe. Te striga la poartă. Dacă se întâmpla să fii acasă, îţi dădea o plăcuţă şi-ţi cerea 15 lei în schimb. Dacă nu-ţi plăcea numărul ce-l primeai, îţi dădea altul, nu era o problemă. Şi uite aşa, avem numere la poartă! Nici aici nu ştiu cine controlează şi cine plăteşte pe acei oameni, care au făcut o asemenea ispravă, dar lucrul este… pur oltenesc! Păi, nu?
*
Ajutoare şi donaţii. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare şi donaţii, astfel: Domnul Popescu Constantin din Bucureşti, fiu al satului Malovăţ: 500 de lei; Domnul Dragomir Ion din Turnu Severin, fiu al satului Bârda, Domnul Papavă Sebastian din Malarişca (MH), Domnul Cîrcu Dumitru-Adrian din Turnu Severin şi Stănciulescu Cristian (Germania), cântăreţul parohiei noastre: câte 100 de lei; Doamna dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeş (AG) şi Doamna Pele Constanţa din Negreşti (MH): câte 50 de lei;
Doamna Mema Elena din Bârda a achitat pentru contribuţia de cult 100 de lei; Domnul Badea Aurel-George din Malovăţ a achitat pentru prima sa contribuţie de cult 84 lei;
Domnul Ciurel Valentin din Malovăţ a achitat 50 de lei pentru lucrările de la biserică. A vrut să vadă dacă se supără preotul! Avea briceagul pregătit, ca să-i taie nasul. Preotul nu s-a supărat, ci dimpotrivă!
Preasfinţitul Episcop Nicodim a hotărât ca parohiile de oraş să constituie un fond de întrajutorare, şi din acela să fie subvenţionate parohiile de ţară. Parohia noastră va primi câte 100 de lei/lună. Pentru primele cinci luni ale anului, a primit deja 500 de lei.
Dumnezeu să răsplătească tuturor!
*
În cursul lunii mai, am donat pâine enoriaşilor participanţi la slujbe, astfel: 3 mai (Bârda): 110 de pâini; 10 mai (Malovăţ): 220 de pâini; 17 mai (Bârda): 130 de pâini; 21 mai (Malovăţ): 150 de pâini; 24 mai (Malovăţ): 190 de pâini; 31 mai (Bârda): 115 pâini. Aşadar, în luna mai s-au donat 915 pâini. Copiilor li s-a donat şi ciocolată.
*
Plăţi. În această perioadă, am efectuat următoarele plăţi mai mari: 270 de lei pentru colete; 250 de lei pentru timbre poştale; 126 lei ciocolată pentru copii; 205 lei un covor pentru biserica de la Bârda; 50 de lei comisioane la bancă; 77 de lei curent electric; 190 de lei protoieriei pentru reviste; 1.431 lei recuperare materiale de pe hardiscul ars; 577 lei impozit; 3.550 de lei lumânări; 190 de lei icoane; 315 lei cărţi şi icoane; 110 lei mochetă pentru scara bisericii de la Bârda; 363 de lei colţar şi adeziv pentru scara bisericii din Bârda; 124 de lei suc, apă şi carne pentru sarmalele duse la azilul de la Ilovăţ; 640 de lei pentru pâinea donată în mai, ca şi altele mai mici.
*
Publicaţii: În această perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva materiale, astfel: Crize şi crize în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6380 (23 apr.), p. 1, 5; Frumuseţea misiunii în „Naţiunea”, Bucureşti, 19 mai 2015, ediţie şi on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro) în „Omniscop”, 19 mai 2015, ediţie şi on-line (http://www.omniscop.ro); Amintiri despre Tudor Vladimirescu (II) în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6400 (23/24 mai), p. 4; O şedinţă în iad în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6405 (30-31 mai), p. 5; Un „sistem” la… înălţime, în „Naţiunea”, Bucureşti, 1 iun. 2015, ediţie şi on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Scrisoare pastorală nr. 301 în „Bibliotheca septentrionalis”, Baia Mare (MM), 2015 mai 29, p. 3, ediţie şi on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis. wordpress.com); Cumplita aşteptare în „Datina”, an. XXV (2015), nr. 6406 (2 iun.), p. 5; Corespondenţă în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6407 (3 iun.), p. 5; Concursul de pile în „Omniscop”, 8 iun. 2015, ediţie şi on-line (http://www.omniscop.ro); Sfintele Taine reflectate în revistele bisericeşti în vol. Mehedinţi – istorie, cultură şi spiritualitate, Turnu Severin, Editura Mitropoliei Olteniei şi Editura Didahia, vol. VII, 2014, pp. 343-388; Domnia şi epoca lui Constantin Brâncoveanu reflectate în revistele bisericeşti, în vol. Mehedinţi – istorie, cultură şi spiritualitate, Turnu Severin, Editura Mitropoliei Olteniei şi Editura Didahia, vol. VII, 2014, pp. 695-722; Filoane creştine în concepţia istorică a lui Nicolae Bălcescu în vol. Mehedinţi – istorie, cultură şi spiritualitate, Turnu Severin, Editura Mitropoliei Olteniei şi Editura Didahia, vol. VII, 2014, pp. 1049-1058.
*
Simpozioane. Episcopia Severinului şi Strehaiei, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, a organizat la Turnu Severin, în zilele de 2-5 iunie, ediţia a VIII-a a Simpozionului Internaţional „Mehedinţi – istorie, cultură şi spiritualitate”. Au participat ierarhi, academicieni, profesori universitari şi oameni de cultură din ţară şi străinătate. A fost lansat vol. VII al seriei Mehedinţi – istorie, cultură şi spiritualitate, care a cuprins în cele peste 1.500 de pagini ale sale (format A4 – coală ministerială) comunicările ţinute la ediţia a VII-a de anul trecut a simpozionului. Atât simpozionul de anul acesta, cât şi volumul amintit au fost o adevărată reuşită culturală. Într-un judeţ în care se face foarte puţin pe linie culturală, realizările de acest gen al episcopiei noastre sunt asemenea unei oaze într-un pustiu.
La ediţia de anul acesta, preotul Dvs. a prezentat comunicările: Contribuţii bibliografice privind locaşurile de cult din Oltenia şi Biserica în contextul globalizării în concepţia acad. Francis Dessart. La simpozion a fost înscris şi cântăreţul parohiei noastre, Stănciulescu Cristian, aflat la cursuri în Germania, cu comunicarea Actualitatea chemării „Vino după Mine!” Nu a putut veni, dar a trimis comunicarea, pe care i-a citit-o subsemnatul.
*
Zâmbete.
Proverb românesc: „Mândria (îngâmfarea), lenea şi prostia se ţin cu multă cheltuială!”
Să mulţumeşti pe toată lumea e imposibil, dar să-i enervezi pe toţi e floare la ureche!
Surdul a auzit cum mutul a povestit, că orbul a văzut, cum şchiopul alerga foarte rapid;
Dumnezeu îi păzeşte pe săraci, cel puţin, de păcatele scumpe;
Când o fată bătrână se căsătoreşte, ea se transformă imediat într-o soţie tânără;
Părinţii îi învaţă pe copii să vorbească, copii îi învaţă pe părinţi să tacă.
*
Excursii. Pelerinaje. Mai avem 22 de locuri la viitoarea excursie-pelerinaj la Mânăstirea Prislop (HD). Costul e de 45 de lei. Când completăm numărul, stabilim data.
Excursia-pelerinaj pe Valea Dunării o mai amânăm. Nu s-a deschis circulaţia pe Clisură.
*
Botezuri. Nunţi. În ziua de 16 mai, am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Badea David-Mario, fiul Domnului Badea Aurel-George şi al Doamnei Badea Raluca-Adriana şi pentru Orodan Ştefania-Petronela, fiica Domnului Orodan Ion şi a Doamnei Orodan Lidia-Loredana, ambii din Malovăţ. Să trăiască! În ziua de 16 mai, am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Domnul Badea Aurel-George şi Doamna Mâţu Raluca-Adriana din Malovăţ. Dumnezeu să le ajute!
*
Program. În cursul lunii iunie, avem următorul program de slujbe: 1 iun. (Malovăţ); 6 iun. (Bârda-Malovăţ); 7 iun. (Malovăţ); 13 iun. (Malovăţ-Bârda); 14 iun. (Bârda); 20 iun. (Bârda-Malovăţ); 21 iun. (Malovăţ), 24 iun (Bârda – Malovăţ); 25 iun. (spovedim şi împărtăşim în Bârda, la biserică şi în sat); 27 iun. (spovedim şi împărtăşim în Malovăţ, la biserică şi în sat); 28 iun. (Bârda); 29 iun. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăţ, la ora 12). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!
e-Bibliotheca septentrionalis 