de Elena ARMENESCU
Când oamenii erau curaţi
La suflet, la pământescul trup
Sub semnul divinităţii adunaţi
În faţa bordeielor de lut
Sub razele sale, mângâietor
Soarele cu duioşie le arată
Mândreţea fascinantă a florilor
Care încântă ochii de fată.
– Vă iau cu mine, nu doar în gând
Am să vă cos pe cămaşa mea
Zice o fată frumoasă râzând
Şi prima ie din cusătură se ivea!
De-atunci suratele, la întrecere
Cos pe ascuns să nu li se „fure”
Modelul zeiesc pentru petrecere
Ori cadoul unic, ales pentru mire!
Cusută cu drag, fir lângă fir,
Ori cu fire-ncrucişate iscusit,
Printre frunze, vesel trandafir,
Dorul – în râuri de flori împletit!
Cu ia şi cu fota – înveşmântate
Crezi că sunt zeiţele pământului
Făpturi – prin strai şi grai purificate
Prin dans, aduc ofrande cerului.
Alături de flăcăii viteji, visători
În straiele cusute sub opaiţ, seara
Doar joc şi cânt în sărbători
Răsună în tot locul primăvara.
Când florile vestesc că vin ielele
Când soarele urcă până la zenit
Petrec românii cu Sânzienele
De dimineaţă până-n asfinţit!
Toamna, când dă mustul în vin
Şi frunzele în bănuţi aurii
Încep nunţile, iar iile din in
Scoase din lăzi, atunci să te ţii…
