Sonet dezamăgit

de Mihai LITINSCHI

Clocote, furtună, mi-e sufletul greu,
N-am nicio nădejde, nu mai vreau nimic,
Pentru ce m-aşteaptă am mutarea-n plic,
Nu mai sunt repere-n orizontul meu.

Nu mai simt plăcere să merg la serviciu,
Ce făceam cu râvnă e simplă rutină,
Nu-mi mai fac relaţii, sunt ca o maşină,
Dacă şi mâncarea-mi pare un supliciu.

M-ascund de prieteni, refuz mâna-ntinsă,
Bunele intenţii îmi nasc doar calvaruri,
Entitate calpă, inertă, învinsă,

Rupt de realitate, fără idealuri,
Zilele-mi curg terne către-o ţintă stinsă…
Nopţile, o, Doamne, nopţile-s coşmaruri!

– oct. 2014