Drumul către Marte

Motto: „Trecutul, prezentul şi viitorul locuiesc simultan în fiecare om, poziţionarea pe axa timpului fiind doar o chestiune de convenţie.” (Manualul tehnologiilor inovative)

Octavian_Lupu_19_03_2015-1de Octavian LUPU

Spaţiul cosmic se întindea la nesfârşit în faţa navei ce înainta cu o viteză apropiată de cea a luminii. Noile tehnologii de construcţie permiteau trecerea la nivel subcuantic a interacţiunii dintre particulele ce compuneau imensul corp zburător şi structura spaţio-temporală a universului. În urmă rămase Pământul, un obiect rotund şi albastru plutind în vastitatea infinită a cosmosului. Călătoria nu dura mult, doar o oră din momentul trecerii pe modul de deplasare rapidă, dar percepţia celor din interiorul navei asupra timpului se dilata substanţial. Şi acest paradox constituia principalul obstacol al traversării spaţiului interplanetar, indiferent de distanţă.

Problemele tehnice fuseseră rezolvate cu succes graţie tehnicilor de simulare computerizate. Nimic nu scăpase ochilor vigilenţi ai proiectanţilor asistaţi de roboţi industriali ce operau cu delicateţe şi precizie oriunde era necesar. Testele dure din lumea imaginară generată în laborator puseseră în evidenţă toate lacunele de concepţie şi toate greşelile de execuţie ale navei cosmice. Dar, dincolo de tehnologie, veriga cea mai slabă rămânea fiinţa umană.

Paradoxul vitezei luminii determina, din raţiuni de conservare structurală, dilatarea timpului perceput în interiorul navei, deşi obiectiv rămânea acelaşi în condiţii exterior măsurabile. Prin urmare, pasagerii voiajului cosmic experimentau o extindere a câmpului conştiinţei asupra detaliilor percepute sau trăite vreodată. Practic, tot echipajul uman intra pe durata călătoriei într-o lume fantastică, în care umbra trecutului, experienţa prezentului şi proiecţia viitorului erau surprinse simultan.

Comandantul navei spaţiale Concordia, către centrul de dirijare Phoenix, solicit asistenţa pentru desfăşurarea zborului, rosti căpitanul Simson în faţa microreceptorului.

Urmară câteva clipe de tăcere, după care se auzi în cască:

Centrul de dirijare Phoenix către comandantul navei Concordia, confirmăm recepţia!

Solicit resincronizarea timpului de la bordul navei. Deşi suntem pe data de 12 septembrie, anul terestru 7045, ceasul din consola de comandă indică o dată cu patruzeci de ani în urmă, deşi nimeni nu l-a modificat!, spuse căpitanul Simson cu o undă de emoţie în glas.

Drumul Catre Marte

Spaţiul se desfăşura mat în jurul navei. Prin hublouri se vedeau panoramic corpurile cereşti pe lângă care se trecea. Ele nu stăruiau mult în raza privirii fiind repede înlocuite de altele, într-un joc continuu. Riscul coliziunii cu astfel de obiecte cosmice fusese eliminat graţie tehnologiilor de calcul ultrarapid, ce realizau corecţii ale traiectoriei navei cu o precizie fotonică. Dar uneori acestea erau atât de aproape, încât părea că vin cu toată viteza spre navă, distrugerea fiind iminentă.

Pe o banchetă dispusă în mijlocul cabinei de pasageri, Raymond încerca să se odihnească după o zi încărcată petrecută pe Pământ. Abia aştepta să se întoarcă pe Marte şi să îi revadă pe cei dragi. După mulţi ani petrecuţi departe de casă, acum îşi dorea mai mult decât oricând să îşi tragă sufletul cel puţin trei luni, durata totală a concediului cumulat.

Remarcă discul semiîntunecat al Lunii, care apăru pe hublou în toată splendoarea lui. Faţa vizibilă şi cea invizibilă se împleteau armonios într-un joc yin-yang ce îţi fermeca privirea. Brusc, îşi aduse aminte de acele clipe frumoase când pentru prima dată a simţit fiorul iubirii, stând în faţa aceluiaşi astru, dar văzut de pe Pământ, într-o senină zi de septembrie din anul 7005.

Chipul ei se profila în lumina argintie a razele de lună. Pe strada pustie, doar ei doi se plimbau către casa în care se aflau ceilalţi membri ai grupului. Ziua trecuse cu emoţia întâlnirii destinelor. Dar timpul nu se grăbea, ci încă adia la poarta primăverii vieţii. În faţă se profilau anii frumoşi ai studenţiei la Universitatea de Astrofizică, cu multiplele posibilităţi profesionale. Accidental, se întâlniseră în contextul unei expediţii montane. El se pregătea să devină inginer de sisteme de bord, iar ea dorea să se ocupe de partea structurală a navelor spaţiale.

Legătura dintre ei se stabilise cu relativă uşurinţă. Vârsta apropiată combinată cu experienţe similare netezise dialogul cuvintelor şi sentimentelor. Pe cărările abrupte ale stâncilor şi după o noapte petrecută la o cabană pe vârful muntelui, apropierea devenise inevitabilă. Dar erau, oare, ei pregătiţi să îşi asume rolurile stabilite de milenii în jocul vechi şi nou al iubirii?

Priveşte luna! Ce frumoasă şi plină de graţie este ea în această seară!, exclamă el zărind chipul argintiu al lunii.

Se întoarse către ea şi îi privi cu atenţie chipul. În lumina ce se revărsa blând de la imensul astru al nopţii, observă ochii mari şi strălucitori cum îl priveau cu interes şi emoţie. Dar lucrurile nu erau aşa de simple, fiindcă ea îi răspunse vizibil tulburată:

Nu a venit timpul pentru noi. Ai sosit prea târziu! şi vocea ei se pierdea în noianul amintirii cu o senzaţie sfâşietoare ce nu putea fi uitată vreodată.

Dar de ce nu se poate?, spuse el uimit şi încercă să o sărute. Dar ea îl respinse ferm, chiar brutal, după care dispăru în întuneric. Şi el rămase singur, privind în gol în urma ei, pe măsură ce spaţiul şi timpul se amestecau haotic până la contopirea deplină. Chiar peste zeci de ani, durerea rămânea la fel de vie ca atunci.

De ce? De ce? De ce era prea târziu?, şi glasul său se pierdu în beznă.

Pe o altă banchetă, chiar în faţa lui Raymond, stătea Amanda, o tânără zveltă, îmbrăcată într-un costum elegant de călătorie, stând aplecată asupra consolei video a unui calculator performant. Mergea într-o călătorie de afaceri pe Marte cu scopul desfăşurării unor activităţi de lansare a turismului pe frumoasa planetă roşie.

Studia cu atenţie diferite arhitecturi urbanistice de pe Terra ce puteau fi adaptate la condiţiile marţiene. O clădire din Arantes îi atrase atenţia datorită detaliilor familiare. Reglă cu atenţie rezoluţia de afişare şi observă arcada de la intrare, scările ce urcau în spirală în exteriorul clădirii pe mai multe laturi şi frontispiciul flancat de coloane pe care erau inscripţionate imagini viu colorate ce ilustrau peisaje naturale.

Şi, brusc, îşi aminti de vremea când era elevă la colegiul de arte frumoase din acea localitate. Pe coridoarele amintirii reveniră cu putere impresii aparent uitate, dar care acum deveneau proaspete, sub puterea unei influenţe nevăzute ce îi răscolea tot universul interior.

Pe cine aştepţi?, o întrebă portarul imensei clădiri, după ce o remarcă pe Amanda că de mai multe ore se plimba fără noimă pe scările de la intrare.

Pe cineva care nu mai vine, spuse ea posomorâtă şi privi către piaţa din faţa clădirii, unde numeroase persoane se deplasau în tot atâtea direcţii diferite.

Poate întârzie şi va sosi în cele din urmă, continuă portarul, cu compasiune în glas.

Nu, în mod clar nu mai vine, răspunse ea, şi cu paşi nesiguri se îndepărtă de clădire.

Ştia bine că el nu va mai veni. Deja trecuse peste o oră de când aştepta în zadar. Tulburarea i se citea pe faţă şi imaginea lui o urma oriunde mergea. Nimic nu mai avea sens. Doar o durere profundă ce se întindea nesfârşit înaintea ei o însoţea pe drumul către nicăieri. Şi intensitatea suferinţei interioare creştea cu fiecare clipă.

Pe ultima banchetă, Norman privea amuzat jocul de lumini al afişajelor electronice afişând informaţii legate de zborul cosmic. Citea cu atenţie orice text ce apărea pe ecran şi urmărea cu interes imaginile furnizate de calculatorul central al navei. Drumul spre Marte îl destindea de fiecare dată, ocupaţia sa fiind cea de cercetător la centrul de studii antropologice, care se ocupa de originea şi evoluţia speciei umane.

Teoriile sale făcuseră ocolul lumilor din sistemul solar, dar nu toţi erau de acord cu ele. Stilul său neconformist şi îndrăzneala cu care intra în teritorii noi îl recomandau pentru explorarea de avangardă în orice domeniu. Dar nu totdeauna fusese aşa. El provenea de pe planeta Pluto, dispusă undeva, la periferia lumii civilizate din spaţiul solar.

În perioada tulbure a domniei iluminaţilor, el contestase ipoteza genezei prin autoexplozie a universului. Tot el fusese cel care pusese în valoare scrierile străbune, care vorbeau despre un Mare Arhitect, ce adusese la existenţă cosmosul. Din această cauză, pe când era student, a fost pus în discuţia consiliului de disciplină pentru abateri grave de la crezul oficial al planetei.

Brusc, în faţa ochilor lui Norman apăru imensa sală de şedinţe în care profesori de toate specialităţile erau adunaţi pentru a discuta propunerea de excludere a rebelului elev.

Recunoşti că ai greşit?, îl întrebă rectorul universităţii, cu supărare în glas.

Ce anume am greşit?, răspunse Norman.

Deci nu recunoşti, corect?, conchise rectorul vizibil iritat.

În faţa ilustrului consiliu al profesorilor de pe planeta Plut, afirm din nou cu toată convingerea că ipoteza autoexploziei originare a universului reprezintă un fals. Manuscrisele străvechi, indiferent de tradiţie, ne vorbesc despre un design realizat de către un Mare Arhitect!, continuă el, având curaj în vorbire.

Un murmur zgomotos străbătu încăperea şi uimirea puse stăpânire peste toţi cei adunaţi. Cineva, dintre membrii de frunte ai consiliului, spuse:

Acest student dovedeşte impertinenţă de cel mai înalt grad! Aici nu este vorba doar de susţinerea unor aberaţii, ci şi de lipsă de respect!

– Aşa este! Corect! Să fie exclus imediat! Să fie trimis la mină şi să înveţe ce înseamnă bunul-simţ!, răsună un alt glas în imensa sală de consiliu.

Imediat, Norman simţi o imensă silă de toată această adunare pretins selectă de oameni îngâmfaţi şi violenţi. Ştia ce îl aştepta. Urma să fie trimis să muncească alături de toţi răufăcătorii la minele de hafniu dispuse pe cercul arctic al planetei. Nu avea sens să mai continue, totul era zadarnic.

Marele Arhitect să îl scape!, mai auzi batjocoritor un glas, în timp ce senzaţia de prăbuşire în gol se accentuă şi simţi că tot universul începea să se învârtă tot mai repede în jurul său, până când totul pieri într-o mare explozie.

Pe bancheta din faţă a cabinei pasagerilor, se aşeză Phoebiu, un tânăr cu o înfăţişare atletică şi plină de voioşie. El mergea să vadă pentru prima dată planeta Marte. Curiozitatea îl împinsese să îşi comande un bilet de călătorie dus-întors. Lucra ca arheolog pe planeta Venus şi studia formele de civilizaţie ce o precedaseră pe cea umană cu multe milioane de ani tereştri în urmă.

Îi plăcea să observe diferenţele şi asemănările dintre diferitele culturi de pe planetele sistemului solar. Din copilărie explora cu bucurie noutatea oferită de abordările specifice diferitelor curente filosofice şi religioase, intuind elementele fundamentale ale tuturor viziunilor despre lume şi viaţă. Fără să îşi dea seama la început, revăzu o sală imensă, în care erau adunate sute de persoane ce urmăreau prezentarea sa.

Doresc să subliniez faptul că, indiferent de cultură, există aceeaşi dorinţă sinceră de a cunoaşte universul şi aceeaşi emoţie puternică în faţa Necunoscutului ce se întinde în spatele şi înaintea noastră, spuse el cu entuziasm în glas.

Dar imediat sesiză tot mai multe priviri duşmănoase în marele public şi un murmur surd începu să se audă. Câteva voci strigau:

A trădat Doctrina! Vorbeşte împotriva organizaţiei Marelui Adevăr!

Dar el continuă fără să le dea atenţie:

Cu bucurie constat că oamenii, indiferent de orientarea lor metafizică, au aceeaşi abordare a marilor teme ale existenţei şi că la baza oricărui curent de gândire se află imaginea Omului originar, a acelui arhetip cosmic unificator ce se găseşte în orice fiinţă umană!

Deja, mulţi se ridicau de pe scaune şi scandau împotriva lui:

Să fie dat afară din rândurile noastre! Nu este demn să rămână în poziţia de vorbitor!

Privi imensul auditoriu care se revoltase împotriva sa şi cugeta cu amărăciune asupra efortului inutil de a încerca să comunici cu astfel de oameni. Născut în mijlocul lor, se vedea silit să îi părăsească. Îi era scârbă de tot ce se întâmpla. Durerea sufletească deveni tot mai sfâşietoare. Culori albastre şi roşii se amestecau în faţa privirii, asemenea unor roţi învârtitoare ce se suprapuneau până la fuziunea deplină. Ştia că nu are sens şi, copleşit de suferinţă, observă cum totul se descompune şi dispare în neant.

Centrul de dirijare Phoenix către căpitanul Simson, solicităm confirmarea comunicaţiei!, se auzi în difuzoarele montate pe puntea de comandă.

Aici căpitanul navei Concordia, recepţie!, răspunse comandantul Simson.

– Am resinscronizat ceasul navei spaţiale. Aţi avut dreptate! Timpul local fusese setat undeva cu patruzeci de ani în trecut. Este posibil să se fi manifestat perturbaţii spaţio-temporale, dar credem că acum totul a revenit la normal, se auzi în continuare.

Vă mulţumesc pentru asistenţă! În scurt timp vom ajunge la destinaţie, răspunse comandantul Simson.

Imediat, pe marele hublou din cabina pasagerilor apăru silueta impresionantă a planetei Marte. Toţi pasagerii priviră cu bucurie imensul obiect de culoare roşiatică. După scurte manevre de aterizare, nava spaţială amartiză pe suprafaţa netedă a cosmodromului.

Pasagerii se ridicară pentru a se îndrepta către uşa de ieşire. Toţi reveniră brusc la realitatea anului 7005, de îndată ce trecură pragul cabinei. Raymond se bucura din tot sufletul de întoarcerea pe planeta pe care locuia. Amanda era nerăbdătoare să îşi întâlnească partenerii de afaceri. Norman se vedea vorbind cu antropologii planetei. Şi Phoebiu abia aştepta să exploreze siturile arheologice de curând deschise.

Doar într-un colţ, undeva, uitat, un ceas al navei continua să afişeze clipind periodic data de 12 septembrie, anul terestru 7005, cu echivalările de rigoare pentru planetele Pluto, Marte şi Venus. Se pare că dintr-o eroare tehnică, resincronizarea de pe Terra fusese realizată doar la nivelul punţii de comandă a navei, dar în cabina pasagerilor încă mai plutea atmosfera evenimentelor apuse de mai bine de patruzeci de ani.

Bucureşti
15 iulie 2015

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: