Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 306 (16-31 iulie)

foto_Delia Florea_

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Ticăloşii. În ultimele zile am fost cutremuraţi toţi, aflând de ticăloşiile petrecute în domeniul medical. Nici nu se uitase bine scandalul analizelor falsificate de anul trecut. Acum au fost descoperiţi medici specialişti în tratarea cancerului, care primeau sume imense, cât şi plata unor concedii în străinătate, excursii etc., pentru a prescrie bolnavilor anumite medicamente, iar acestea erau… apă distilată! „Medicamentele” respective erau decontate de Casa de Asigurări, adică din banii publici adunaţi de la contribuabili. Erau implicate în această megaescrocherie nu numai medici, ci şi fabricanţi şi difuzori de medicamente. Indivizii aceştia nu făceau răul pe care-l făceau de foame, fiindcă erau printre cei mai bogaţi, ci, pur şi simplu, din plăcerea de-a câştiga cât mai mult, indiferent de mijloacele prin care obţineau profitul. Puteau, oare, să doarmă liniştiţi, să mănânce liniştiţi, să-şi privească în ochi copiii, ştiind cum au câştigat averea?
Cancerul este cea mai cumplită boală a începutului mileniului acesta. Dacă în mileniul trecut au secerat milioane de vieţi omeneşti ciuma, holera, tuberculoza şi altele, de data aceasta un nou monstru hămesit înghite fără saţ mii şi mii de vieţi omeneşti. Aş putea spune că aproape jumătate dintre înmormântările la care am participat în ultimul sfert de veac au fost ale unor oameni doborâţi de cancer, în urma unor suferinţe cutremurătoare. Trăim cu speranţa că într-o bună zi – pe care o dorim cu toţii să fie cât mai apropiată –, minţile luminate ale lumii vor reuşi să dea la lumină medicamentul miraculos, care să pună capăt acestei cumplite maladii. Ne rugăm pentru aceasta lui Dumnezeu, aşa cum ne rugăm şi pentru alinarea suferinţelor celor atinşi de boală. Este revoltător, însă, când afli că tocmai cei care ar trebui să ne pună la dispoziţie cele mai bune medicamente, ne înşală şi ultima speranţă! Sperăm că instituţiile îndreptăţite îşi vor face datoria şi în cazul de faţă şi sistemul va fi curăţit de asemenea uscături!
Rare sunt familiile care să nu fi avut un membru, o rudă, un cunoscut, un apropiat, care să nu se fi luptat cu această boală şi, până la urmă, să fi căzut învins. Sunt ani de luptă înverşunată, ani în care doctorse cheltuiesc sume imense, în disperare, ani de suferinţă atât pentru cel bolnav, cât şi pentru cei din jurul lui. Orice informaţie este culeasă cu înfiorare, orice brumă de speranţă este valorificată la maximum. Dragostea de viaţă se manifestă în astfel de cazuri mai mult decât oriunde în altă parte. Pe lângă cheltuielile efectuate cu prilejul tratamentelor oficiale, apar altele pe alături. O adevărată faună de binevoitori şi de cunoscători te bombardează zilnic, pe toate canalele, cu tot felul de reclame, care te asigură că vei obţine însănătoşirea deplină şi cât mai grabnică, dacă vei cumpăra cutare sau cutare preparat. Oamenii loviţi de asemenea nenorociri sunt de bună credinţă şi îşi agaţă nădejdea şi de un fir de pai, dar pentru aceasta dau sume imense unor jnapani, escroci şi ticăloşi fără conştiinţă.
Eu însumi am fost victima unor asemenea mârşăvii. Tatăl meu fusese externat din spital cu cancer la ficat. Medicul precizase că mai are de trăit maximum două-trei săptămâni. Doamne, ce clipe au fost acelea! Îi spusesem diagnosticul şi era conştient că sfârşitul îi este foarte aproape. Asculta ore în şir muzică populară la televizor, plângea în tăcere şi se însingura tot mai mult. Îi vorbeam, îl mângâiam, îl încurajam, dar ne dădeam seama că vorbele noastre nu le aude, că e prea absorbit de gândurile lui. La un moment dar, emisiunea s-a întrerupt, şi pe post s-a făcut reclamă pentru un preparat miraculos, care, aşa cum se spunea, vindeca orice fel de cancer. Tatăl meu a tresărit, a ridicat capul şi s-a uitat la mine, aşa cum niciodată nu se uitase. M-a răscolit privirea lui până în adâncul sufletului. Tatăl meu era pe pat de moarte, se întrevedea o şansă, iar de mine depindea dacă el avea să beneficieze sau nu de ea. Cred că dacă n-aş fi dat curs dorinţei lui, exprimată prin acea privire, l-aş fi avut pe conştiinţă toată viaţa. „Se poate, mă, tată, să existe aşa ceva? O mai fi vreo speranţă şi pentru mine?” M-am uitat la ceas. Era ora 11. I-am spus: „Tăticule, îţi promit că mâine dimineaţă vei începe tratamentul cu acel medicament. În cinci minute mă pregătesc şi plec la Bucureşti. La noapte mă întorc cu el. Ochii tatălui meu au strălucit de o bucurie mare, aşa cum nu-i mai văzusem niciodată. Am găsit o maşină de ocazie din Severin, şi la ora 18 intram pe poarta de la adresa din reclamă. Eram înarmat cu analize, cu biletul de ieşire din spital, crezând că medicamentul mi se va da după o analiză amănunţită a documentelor. Aş! O fetişcană a motivat că „Domnul doctor e plecat, dar m-a lăsat pe mine să dau medicamentul!” Mi-a dat nişte sticle, nişte borcănele şi o carte a „domnului doctor”. Totul a costat patru milioane şi jumătate. Am fugit la gară şi am luat primul tren spre Severin. Când se vărsau zorii, intram în camera în care zăcea tăticu. Doamne, ce bucurie! A început „tratamentul”, dar nu l-a putut suporta decât o zi! Unele preparate puţeau a urină. Într-un borcan era humă (pământ galben). Am început să citesc cartea, în care se prezentau efectele miraculoase ale preparatelor procurate de mine. După primele pagini, mi-am dat seama că cel ce scrisese era un semianalfabet. Deznădejdea în care a căzut tatăl meu a fost mai mare decât cea dintâi. Mai văd şi azi, după mai bine de zece ani de la păţania de mai sus, că „doctorul” continuă să facă reclamă miraculosului său preparat. Mă întreb în ce ţară trăim, dacă un individ de genul acesta îşi face de cap şi înşală buna-credinţă şi ultima speranţă a atâtor oameni! Chiar nu se pot sesiza autorităţile?
Numai când vezi atâtea ticăloşii şi atâţia ticăloşi mişunând în jur îţi poţi da seama ce prăpăstii morale sunt în lume, îţi dai seama că pentru mulţi omul este tot lup pentru om, în loc să fie frate, aşa cum ne-a învăţat Mântuitorul.

*

Merge şi aşa! O expresie des întâlnită în lumea românească. Din păcate, este folosită în mod peiorativ, rău, atunci când vrem să arătăm că o lucrare, o acţiune, un obiect este de proastă calitate.
Cred că expresia este însă o filozofie de viaţă a românului, o sclipire de geniu. „Merge şi aşa!” defineşte o cale, o soluţie, o poziţie neoficială, nefolosită, o noutate în domeniu. Ştim care este regula, legea, soluţia folosită de toţi, dar noi găsim altă variantă. Nu ne obligă nimeni s-o facem, ci o facem fiindcă aşa vrem, fiindcă suntem oameni liberi, fiinţe raţionale, capabile să ia o hotărâre şi pe cont propriu. Alegem necunoscutul, drumul nebătătorit, fiindcă avem încredere în noi înşine, în capacitatea noastră de a rezolva problema. Ne asumăm riscul, de multe ori foarte mare. Nu contează dacă nu reuşim. Şi aceasta e posibil, dar noi ne-am făcut datoria de căutători de soluţii, de căi noi. Mă întreb dacă nu cumva acest „Merge şi aşa!” a fost chiar deviza noastră de români în istorie. Am fost situaţi mereu între mari imperii, adevăraţi coloşi. Am fost divizaţi în stătuleţe şi nimeni nu ar fi crezut că vom supravieţui prin veacuri. Alţii ne-au dat soluţii după cum au fost interesele lor, folosul lor, dar noi am găsit şi altceva, alte căi cu care am abordat problemele, aşa cum au fost interesele şi idealurile noastre de popor. Dacă ar fi fost să-i ascultăm doar pe alţii, în special pe cei puternici, pe care „pământul nu putea să-i mai încapă”, astăzi am fi doar o amintire ca popor şi ca ţară într-o carte de istorie a Europei. Noi însă ne-am ghidat după principiul „Merge şi aşa!” şi de cele mai multe ori am ieşit învingători, fie că a fost vorba de luptă, de diplomaţie, de afaceri etc.
Încă de pe vremea romanilor funcţiona principiul dilemei categorice: „ori-ori”, fiindcă „tertium non datur”, adică a treia soluţie/cale nu există. Altfel spus, „ori alb, ori negru”. Noi am râs în barbă şi am găsit că există, totuşi, o soluţie intermediară: cenuşiul. Şi a mers şi aşa! Ne-au pus alţii în faţă alt principiu: „cine nu-i cu noi e împotriva noastră!” Noi am găsit altă soluţie: am uns roţile de la soldat la împărat, şi le-am dat şi bani, şi bucate, şi vite, şi copii, dar nu le-am dat pământul, sufletul şi libertatea noastră. Le-am mai dat şi cu barda după cap dacă a fost cazul! Şi a mers şi aşa! Marile puteri europene au permis o unire simbolică între Ţara Românească şi Moldova, în sensul că fiecare să-şi aibă domn propriu, guvern propriu, iar o comisie comună să coordoneze de la Focşani cele două state. Noi ne-am apucat de alegeri şi, surpriză, l-am ales pe Cuza şi la Iaşi şi la Bucureşti, cele două guverne s-au contopit într-unul, Milcovul a fost „secat dintr-o sorbire”, iar pe hartă a apărut România. Şi oficialii europeni, cât şi turcii, cât şi ruşii, au rămas cu degetul în gură, fiindcă la aşa soluţie nu se aşteptau. A mers şi aşa, nu?

foto_Amza Jucan_img889Zborul omului în spaţiu a fost visul de veacuri al omenirii. Nenumăraţi savanţi s-au chinuit să găsească soluţia, dar n-au reuşit. A venit şi Vlaicu al nostru, a studiat problema, a văzut unde-i hiba, a zâmbit şi a zis: „Merge şi aşa!” Şi a mers, căci maşinăria lui s-a ridicat mai sus decât Carpaţii. Nimeni nu a crezut însă că avioanele vor putea să se ridice mai sus şi să zboare mai repede. A venit Coandă şi a zis: „No, că merge şi aşa!” Şi avioanele cu reacţie ale lui Coandă cutreieră astăzi lumea în lung şi-n lat cu viteze şi la înălţimi de neimaginat altădată.
Au zis matematicienii lumii: „Nimic nu e mai presus decât matematica!” S-a ivit unul, care nu era matematician, ci pur şi simplu oltean, medic militar, Ştefan Odobleja, care a zis: „Asta s-o credeţi voi!” S-a apucat pe-ndelete şi a pus bazele ciberneticii, care stăpâneşte astăzi lumea prin calculatoarele, internetul şi celelalte aplicaţii ale sale. A zâmbit Odobleja şi a zis: „Merge şi aşa!” Şi a mers şi va mai merge încă multă vreme!

Aşadar, nu vă grăbiţi să socotiţi această expresie ca semn al prostiei, nepăsării, neputinţei, lenei şi altora asemenea, ci mergeţi în adâncul lucrurilor şi socotiţi-o ca pe o sclipire de genialitate a neamului românesc. Numai un popor conştient de capacitatea sa, de rolul său în istorie, a putut să-şi ia soarta în mâini şi să-şi scrie propria cronică, fără să aştepte mila şi bunăvoinţa mai-marilor zilei. A avut conştiinţa că deasupra sa şi deasupra tuturor este Dumnezeu, Care veghează şi cârmuieşte lumea şi nimeni şi nimic nu-I poate sta împotrivă.

*

pr. Arsenie BocaSfaturi părinteşti. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăţiei, mai spicuim:

LUPTA DUPĂ LEGE. Cei ce nu urmăresc în viaţa aceasta nimic mai mult decât să fie fericiţi în lume şi tihniţi în trup, aceştia n-au război cu diavolul. Căci, câtă vreme umblă după tihneală şi fericire deşartă, n-au să se trezească din vraja vrăjmaşă, care-i ţine bine încleştaţi în lumea aceasta sensibilă, prin care-i duce pe nebăgate de seamă la pierzare sigură. De aceea a zis un sfânt părinte că cea mai primejdioasă temniţă e aceea în care te simţi bine: nu vei ieşi din ea niciodată.
Războiul începe abia cu cei ce vor să-şi refacă fericirea Raiului pierdut, strădanie pentru care învaţă să se desprindă pe rând din toată tihneala şi slava deşartă a vieţii acesteia. Şi începe aşa: Toate patimile sau lucrările împotriva firii se ivesc mai întâi în minte: în partea cea mai subţire a făpturii noastre nevăzute. Aici vine un chip sau un gând al lumii acesteia şi stă ca o momeală. Iar mintea, dacă e neînvăţată sau neprevenită despre lucrătura străină, ca un miel neştiutor, vede lupul şi se duce la el, crezând că e oaie. Iar dacă lupul mai e şi viclean, se îmbracă în piele de oaie şi bietul miel, neavând mirosul oii cercat, tot de-a zburda se duce în colţii lupului flămând. Prima întâlnire între minte şi diavol e la linia momelii, pe care o flutură el în văzul minţii. Dacă mintea nu bagă momeala în seamă, vrăjmaşul stăruie cu ea, o arată mai sclipitoare, ca să o facă iubită minţii. Aceasta e a doua înaintare a războiului, sau asupreala. Dacă la asupreală a izbutit să fure mintea cu momeala şi să o facă să vorbească împreună, avem înaintarea la unire.
Mintea însă se trezeşte că a fost furată de gând străin şi că se află în altceva, decât în ceea ce-i era dat după fire; iar când îşi dă seama de ea însăşi şi de cele în care se află, avem lupta cea de gând la o clipă hotărâtoare. Se va învoi mintea să meargă după momeală mai departe, sau se va întoarce de la dânsa? Aici e lupta şi clipele sunt scumpe; şi de cele mai multe ori viaţa întreagă a unuia sau a mulţime de inşi atârnă de lupta nevăzută a câtorva clipe. Dacă întârziem să ne luptăm, se poate întâmpla ca fără veste să fim învăluiţi la minte din partea poftei sau a iuţimii, asupra cărora încă aruncă vrăjmaşul aprinderea sa. Prin urmare, ostaş al lui Hristos, lupta trebuie dată grabnic şi după lege. Iată cum descrie Sf. Marcu Ascetul iscarea războiului nevăzut: „Momeala aruncată de Satana este arătarea unui lucru rău în forma exclusivă a unui gând. Ea foloseşte puţinătatea credinţei noastre ca prilej să se apropie de mintea noastră. Căci dacă am primit porunca să nu ne îngrijim de nimic, ci să păzim cu toată străjuirea inima noastră şi să căutăm împărăţia Cerurilor din lăuntrul nostru, îndată ce se depărtează mintea de inimă şi de căutarea amintită, dă loc momelii diavolului şi se face în stare să primească şoapta lui cea rea. Dar nici atunci nu are diavolul puterea să stârnească gândurile noastre cu forţa, pentru că dacă ar fi aşa nu ne-ar cruţa şi ne-ar aduce cu sila orice gând şi nu ne-ar îngădui să cugetăm la nimic bun. El are numai puterea să ne arate în forma exclusivă a unui gând, la prima lui răsărire, înţelesuri păcătoase, spre a ispiti lăuntrul nostru, dându-i prilej să încline fie spre ceea ce vrea el, fie spre porunca lui Dumnezeu, întrucât acestea se împotrivesc întreolaltă. Astfel, dacă-l iubim, ne mişcăm îndată gândurile noastre spre lucrul arătat şi cugetarea noastră începe să se ocupe în chip pătimaş cu el: dacă însă îl urâm, nu putem zăbovi, ci urâm şi momeala însăşi. Iar dacă momeala stăruie chiar când e urâtă (căci se întâmplă şi acest lucru) aceasta nu e din pricina unei alipiri proaspete, ci pentru că s-a întărit printr-o veche obişnuinţă. De aceea rămâne neclintită pe loc, ca gând simplu, fiind împiedecată de neplăcerea inimii să progreseze la o cugetare dezvoltată şi la patimă. Căci arătarea aceasta izolată, fund urâtă de cel ce e atent la sine însuşi, nu are putere să târâie cu sila mintea în învălmăşagul pătimaş de gânduri, decât numai prin împătimirea inimii după plăceri. Aşadar, de vom lepăda cu totul împătimirea după plăceri, nu vom mai putea fi vătămaţi nici de apariţia gândului simplu al vechilor obişnuinţe, iar conştiinţa nu va mai avea îndoieli în ce priveşte siguranţa celor viitoare. Căci cunoscând mintea împotrivirea trândavă a acestei obişnuinţe şi mărturisind lui Dumnezeu vechea pricină, îndată e înlăturată şi această ispită.

*

Folclor din Mehedinţi (LXXII). Redăm mai jos câteva cântece culese la 11 iunie 1974 de la Martinescu Grigore (62 ani) din Cracul Muntelui com. Ponoare:

Mă mână mama la vie
_foto_Alexandru Ioan Roman
Mă mână mama la vie
După struguri şi lămâie.
Eu lămâie nu găsii,
Dar cu badea mă-ntâlnii,
Dar o hoaţă de vecină
Ne văzu de la fântână.
Vecina-i femeie rea,
Mă pârî la mămica.
Şi mămica-i mânioasă,
Mă luă, mă-nchisă-n casă,
Cu obloane la fereastră.
foto_Alexandru Ioan RomanDar eu, fată deşteaptă,
Luai oblonul din fereastră,
Mă uitai la badea-n casă.
Badea secera la grâu,
Cu batista mea la brâu.
– Dă-mi, neicuţă, batista,
Că mă bate mămica!
– Eu batista nu ţi-o dau,
Ţi-am promis c-o să te iau
Şi-atunci guriţă îţi dau!

De mic mă dusei cioban
Mă dusei cioban la munte,
Să pasc oile cornute,
Să păzesc mioarele
foto_Alexandru Ioan RomanNu le mânce fiarele.
Munte, munte, frăţioare,
Fă-mi şi mie de-o cărare,
Să mă mai cobor la vale,
În mijlocul satului,
Să văd pe măicuţa mea,
Măturând bătătura!
Vai, săracul de cioban,
Vede mândra la un an!
Când o prinde sub cojoc,
O ţucă, nu-şi bate joc!

Dă-mi, Doamne, zile mai multe
Dă-mi, Doamne, zile mai multe,
Să mă sui vara la munte,
foto_Alexandru Ioan Roman_bS-aud oile zbierând,
Băciţa-n frunză pocnind.
Nu ştiu, frunz-a-ngălbenit,
Nu mai sună la pocnit,
Ori neicuţ-a-mbătrânit.
La fântânioara din plai
Pusei masa şi mâncai
Şi pe mândra n-o rugai.
Parcă-mi fu gura legată,
Ca să nu mi-o rog o dată!

*

Doină de înstrăinare. O doină transilvană excepţională am ascultat zilele trecute. Regret că nu am reţinut numele interpretului. Iat-o:

Am plecat în ţări străine,
C-am crezut că mi-o fi bine.
Doamne, cât m-am săturat,
În străini să fiu plecat!
Casă, casă, dulce casă,
Vai de cel care te lasă,
Vai de viaţa omului,
Care-şi lasă casa lui!
Pentr-o mână de arginţi,
Trag din greu şi strâng din dinţi
Şi-s străin de ani şi ani,
Arde-i-ar focul de bani!
Ieri – tânăr şi fain ca omul,
Astăzi trag în jug ca boul!
Eram floare în grădini,
Azi îs slugă la străini!
Zboară puiul cucului
Deasupra pământului
Şi-mi aduce dor şi jele,
Lacrimile mamei mele!
Plâng şi eu şi-abia aştept
Să-mi strâng părinţii la piept,
Să mai stau cu ei la masă,
Casă, casă, dulce casă!
Să trec graniţa-napoi,
Să calc pe pământ la noi,
Să mă ştiu la noi acasă,
Casă, casă şi iar casă!
Vai de viaţa omului
Care-şi lasă casa lui!
Mă rog, măicuţă, la tine,
Ţine posturi pentru mine,
Ţine post şi ţine-ajun,
Că mai mult nu pot să-ţi spun!

*

Ajutoare şi donaţii. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare şi donaţii, astfel: Părintele Protopop dr. Ioan Dură din Bruxelles (Belgia): 217 lei; Doamna dr. Monica Petruţiu din Orăştie (HD): 210 lei; Doamna Barbu Ioana din Buftea (IF), Doamna ing. Melania Caragioiu din Laval (Canada) şi Doamna Pera Măriuca din Turnu Severin, fiică a satului Malovăţ: câte 100 de lei; Părintele Protopop Toc Vasile din Roznov (NT): 80 de lei; Doamna dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeş (AG) şi Doamna Fusu Irina din Turnu Severin: câte 50 de lei.
Doamna ing. Melania Caragioiu a donat cei 100 de lei ca să cumpărăm un exemplar de lux din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, pentru biblioteca parohiei, ceea ce şi facem.
Doamna Căprioru Maria din Malovăţ a mai achitat 100 de lei pentru contribuţia de cult, totalizând până acum 104 lei; Doamna Popescu Valeria din Bârda a mai adăugat 50 de lei pentru contribuţia de cult, totalizând până acum 330 de lei; Doamna Cola Emilia din Bârda a mai adăugat 50 de lei pentru contribuţia de cult, totalizând până acum 100 de lei.
Domnul Pera Dumitru din Malovăţ a donat zece saci de ciment, în valoare de 200 de lei. Cu cimentul respectiv s-au construit plăcile de susţinere a malului de la biserica din Malovăţ.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

pr. Al Stanciulescu-Barda

În cursul lunii iulie am donat pâine credincioşilor participant la slujbe astfel: 5 iul. (Malovăţ): 210 pâini; 12 iul. (Bârda): 110 pâini; 19 iul. (Malovăţ): 190 de pâini; 20 iul. (Malovăţ): 80 de pâini; 26 iul. (Bârda): 100 de pâini. Aşadar, în luna iulie s-au donat 690 de pâini. Copiilor li s-au donat şi ciocolate.

*

Plăţi. În această perioadă, am făcut câteva plăţi mai mari, astfel: 79 de lei toner pentru imprimantă; 55 de lei plicuri; 1.500 de lei tipografiei pentru vol. Oameni, fapte, întâmplări; 2.500 de lei excursia la Prislop; 250 de lei excursia la Godeanu; 300 de lei tipografiei pentru Talisman; 300 de lei tipografiei pentru Tatăl nostru (în zece limbi); 166 de lei curentul electric; 580 de lei pentru colete; 577 de lei impozit, ca şi altele, mai mici.

*

Publicaţii. În această perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva materiale, astfel: Sfântul de la Ipoteşti, în „Omniscop”, Craiova, an. 2015, 16 iul., ediţie on-line (http://www.omniscop.ro); Sărbătoarea fânului, în „Naţiunea”, Bucureşti, 2015, 16 iul., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Obiceiuri: rânduiala nunţii, în „Naţiunea”, Bucureşti, 2015, 21 iul., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Căpitanul Nicolae Zoican, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6442 (22 iul.), p. 3, 5; Tăcerea satului, în „Datina”, Turnu Severin an. XXV (2015), nr. 6443 (23 iul., p. 1, 4; Statui dărâmate, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6444 (24 iul.), p. 5; Prima beţie, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6445 (25-26 iul.), p. 5; Dărâmătorii de biserici, în „Omniscop”, Craiova, an. 2015, 29 iul., ediţie on-line (http://www.omniscop.ro); Scrisoare pastorală – 305, în „Bibliotheca septentrionalis”, Baia Mare, 2015, 30 iul., ediţie şi on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în „Observatorul”, Toronto – Canada, 2015, 1 aug., ediţie şi on-line (http://www.observatorul.com).
Parohia noastră a republicat cartea regretatului Pr. D. Bălaşa, Marele atentat papal împotriva poporului român (190 pag.).
Părintele Dumitru Bălaşa se dovedeşte a fi –şi în cazul de faţă –, ca preot şi istoric, un adevărat bătrân al naţiei sale. Repune în discuţie fapte şi evenimente istorice, documentează fiecare afirmaţie, ne prezintă lucruri, pe care le credeam arhicunoscute, ori altele mai puţin cunoscute şi ne face să cădem pe gânduri. Ne dă sfaturi cu discreţie, dar mai degrabă ne ajută să ajungem la concluzii. Nu îndeamnă la ură, la şovinism, ci doar la cumpătare, prudenţă şi obiectivitate. Papalitatea pentru el este elementul cheie, care a condus din umbră multe dintre evenimentele ce au adus atâta suferinţă strămoşilor şi moşilor noştri, care au provocat ură şi războaie între popoare. Neamurile au fost adevăraţi pioni de şah, pe care papa i-a folosit ca să-şi atingă scopurile, să-şi întindă stăpânirea. Dacă astăzi atâţia consideră legăturile ce se ţes vizibil între lumea ortodoxă şi cea catolică drept o binecuvântare, un dar al papalităţii, părintele Bălaşa ne îndeamnă la prudenţă şi la multă, multă atenţie. Calul troian prezintă multe surprize şi de aceea e bine să fim suficient de maturi în abordarea evenimentelor. Istoria stă mărturie în acest sens. Cine are urechi de auzit să audă! Aceştia ar trebui să fie cititorii de toate categoriile, diplomaţii, dar mai ales cei ce-şi iubesc cu adevărat ţara. Cartea părintelui Bălaşa este un act de autentic patriotism într-o vreme în care globalizarea şi înstrăinarea devine crezul unor întregi generaţii. După ce o citeşti, nu poţi decât să exclami: într-adevăr, cine n-are bătrâni să-şi cumpere!

*

File de jurnal – 12 oct. 1981. Decretul publicat zilele trecute privind stocarea unor produse alimentare a creat vii reacţii în sate. N-am auzit atâtea înjurături şi blesteme, de pe vremea colectivizării. Oamenii şi satele fierb mocnit, gata să izbucnească. Cantităţile de ulei şi zahăr repartizate pe cartelă sunt sub orice limită. „Aş vrea să-l văd pe cel mai al dracului economist trăind cu 11 grame de ulei pe zi (350 grame de ulei pe lună de persoană – n.n.) şi trăgând cu coasa, ori dând cu sapa zi-lumină!” zic unii. Decretul a creat numeroase confuzii şi interpretări generatoare la rândul lor de zvonuri dintre cele mai nefavorabile. Astfel, menţiunea „şi alte produse alimentare, care ar afecta aprovizionarea ritmică a populaţiei”, din decret, a dus pe mulţi la concluzia că ar fi vorba de confiscarea băuturii, a cărnii de Crăciun, a brumei de recoltă strânsă din grădini şi loturile ajutătoare. Decretul prevede doar că intră sub prevederile legii cantităţile de alimente care depăşesc necesităţile familiei pe o lună, deci cantităţile _foto_Amza Jucan_damigereglementate legal. De aici, diferite concluzii şi diferite cifre au început să circule, care de care mai stranii. Mai mult ca niciodată, oamenii au început să vorbească despre ascunzători. Numai în răspunsurile la chestionarele lui Nicolae Densuşianu (1891-1893) oamenii îşi aminteau cu groază de ascunzătorile pentru alimente şi haine de pe vremea migraţiilor. Acum bârdenii au început să care băutura pe ogaşe, prin râpe, prin gropi săpate peste noapte. Toată noaptea latră şi urlă câinii în sat, mereu se simte mişcare. Pe poteci dosite, în pădure, găseşti dimigene sparte, urme de făină, semne că pe acolo au trecut fugarii peste noapte.

*

Zâmbete.
„De ce împerechează oltenii cioara cu peştele?” „Ca să aibă icre negre!”
„Ce face olteanul când nu are ce face ?” „Se dezbracă şi îşi păzeşte hainele.”
„De ce au oltenii capul mic?” „Pentru că gândesc concentrat.”
La un accident rutier, şoferul salvării: „Păcat că nu a murit, că morga e la doi paşi, pe când spitalul e la 5 kilometri!”
„Dom’ doctor, nimeni nu crede că eu sunt câine!” „Zău? Marş de-aici!”
„Domnule doctor, cred că eu vorbesc în somn!” „Ce vă face să credeţi asta?” „Păi în fiecare dimineaţă mă scol răguşit!”

*

Parohia Malovat

Lucrări la biserică. În această perioadă, am reuşit să construim cele şase plăci de beton armat, care se deterioraseră la zidul de susţinere şi fixare al malului de la gardul bisericii din Malovăţ.

*

Botezuri. Înmormântări. În ziua de 19 iulie am oficiat Taina Sf. Botez pentru Gogoaşe Albert-Mario, fiul Domnului Gogoaşe Marian şi al Doamnei Gogoaşe Steluţa din Turnu Severin; în ziua de 25 iulie pentru Filip Anastasia-Elena, fiica Domnului Filip Silviu-Constantin şi a Doamnei Filip Mihaela din Malovăţ, iar în ziua de 26 iulie pentru Stănciulescu Alessia-Cristiana, fiica Domnului Stănciulescu Florin-Cristian şi a Doamnei Stănciulescu Simona din Turnu Severin. Să le trăiască! În ziua de 15 iulie am oficiat slujba înmormântării pentru Mănescu Grigoriţa (81 de ani) din Malovăţ. Dumnezeu s-o ierte!

*

Program. În cursul lunii august, avem următorul program de slujbe: 1 aug. (Malovăţ – Bârda); 2 aug. (Malovăţ); 6 aug. (Bârda); 8 aug. (Malovăţ – Bârda); 9 aug. (Bârda); 12 aug. (spovedit şi împărtăşit în Bârda, la biserică şi în sat); 13 aug. (spovedit şi împărtăşit adulţii în Malovăţ, la biserică şi în sat); 14 aug. (spovedit şi împărtăşit copiii în Malovăţ); 15 aug. (pomeniri dimineaţa, la ora 7, la Bârda; slujbă la Malovăţ); 16 aug. (Malovăţ); 22 aug. (Malovăţ – Bârda); 23 aug. (Bârda); 29 aug. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăţ, la ora 12); 30 aug. (Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: