Malformaţie a raţiunii: ordonarea alfabetică „literă cu literă”

AMJ_foto_Delia Floreade Angela Monica JUCAN

De unde, cum şi cui i-o fi venit ideea aranjării alfabetice „literă cu literă”, când exista deja sistemul „cuvânt cu cuvânt”?

Aceste tipuri de organizare alfabetică a informaţiei coexistă de multă vreme, dar bibliotecarii au preferat întotdeauna cuvântul ca unitate de măsură a comunicării. Pe plan mondial, cei care elaborează dicţionare sau indexuri judecă, de multe ori, viceversa, deşi neajunsurile acestei practici ajunse astăzi la modă sunt foarte mari pentru cine consultă respectivele lucrări.

Numele proprii româneşti compuse pot avea ca prim element un substantiv articulat enclitic sau, mai rar, nearticulat. În vorbirea populară, articolul masculinului şi neutrului de număr singular -l nu se pronunţă, dar rămâne un fals articol: -u. De cele mai multe ori, la stabilirea formei literare a unui toponim, a avut câştig de cauză pronunţia localnicilor. Uneori însă a fost preferată forma literară. Astfel, sunt, în ultimul dicţionar enciclopedic, Izvoru Crişului şi Izvorul Tăuşoarelor. Ordonând alfabetic după sistemul literă cu literă, avem, la „izvor”: Izvoru, Izvoru Bârzii [izvorubâ], Izvoru Berheciului [izvorube], Izvoru Crişului [izvoruc], apoi articulatele normal: Izvorul Miron [izvorulm], Izvorul Tăuşoarelor [izvorult], după care articolul ilicit –u revine: Izvoru Muntelui [izvorumun], Izvoru Mureşului [izvorumur], fiindcă, bineînţeles, [izvorum] trebuie să fie după [izvorul]. Poate că, dispuse vertical, anomalia se evidenţiază cu mai mare claritate[1]:

Izvoru
Izvoru Bârzii
Izvoru Berheciului
Izvoru Crişului
Izvorul Miron
Izvorul Tăuşoarelor
Izvoru Muntelui
Izvoru Mureşului

Există riscul ca cineva să nu observe aceste două, din urmă, denumiri, neînchipuindu-şi că, după „t” („Tăuşoare”), ar mai putea fi „izvoare” cu „m” – „Muntelui” şi „Mureşului”. (În plus, puţini ştiu exact care nume e format cu Izvoru şi care cu Izvorul). Din acelaşi motiv, Lacu Roşu [lacur] intră după Lacul Ursului [lacul], iar în continuare haosul e şi mai mare, în şirul „literelor” intrând două nume comune – lacunar şi lacună (care nici nu au astăzi aproape nimic cu lac, decât foarte vag, o îndepărtată etimologie comună) –, apoi alt „lac” nume propriu: Lacu Sărat; vine, pe urmă, un adjectiv din familia cuvântului lac: lacustru şi, în sfârşit, Lacu Tăbăcăriei. Lista completă, aşa cum arată ea în dicţionar, este[2]:

Lacul celor Patru Cantoane
Lacul cu Muşchi
Lacul fără Fund
Lacul lui Baban
Lacul Renului
Lacul Sclavului
Lacul Superior
Lacul Ursului
Lacu Roşu
lacunar
lacună
Lacu Sărat
lacustru
Lacu Tăbăcăriei.

Iar de ce cele două lacun intră după lacur nu ştiu.

Sunt situaţii în care articolul, având aceeaşi formă peste tot, nu produce nicio derută, dar şirul este spart de substantive comune, ca în ordinea următoarelor substantive proprii formate cu primul element substantiv feminin:

Ocna de Fier
Ocna Dejului
Ocna Mureş
Ocna Pustie
Ocna Sibiului
ocnaş
Ocna Şugatag[3]

sau:

Pădurea Boemiei
Pădurea Craiului
Pădurea de Piatră
pădurean
pădureancă
Pădurea Neagră
Pădurea Pietrificată[4].

Cu substantivul neutru „semiarticulat” Râu, sunt consemnate, în acelaşi dicţionar enciclopedic, şapte hidronime şi un toponim, dar succesiunea este întreruptă, între antepenultimul şi penultimul, de verbul (a) râura şi de alt nume propriu – Râureni (lac şi localitate)[5]:

Râu Câinelui
Râu de Mori
Râu Doamnei
Râu Mare
Râu Morilor
Râu Negru
(a) râura
Râureni
Râu Sadului
Râu Târgului.

Aşezarea aceasta, literă cu literă, este atât de anapoda, încât nici cei care o adoptă nu o pot respecta. Greşelile, în acest caz, sunt semn că raţiunea e mai tare. Dicţionarul enciclopedic (tot ultima ediţie, volumul IV) ne face următorul hatâr:

Lazăr
Lazăr, Aurel
Lazăr, Dorina
Lazăr, Filip
Lazăr, Gheorghe
Lazăr, Ilie
Lazăr Hrebeljanović[6],

unde, într-o aranjare literă cu literă (care ucide, cum zice Apostolul Pavel), Hrebeljanović ar fi trebuit pus înaintea lui Ilie. Ce are a face că între Lazăr şi Hrebeljanović nu e virgulă, din moment ce la cele cu virgulă se sare peste virgulă, considerând: [lazăra], [lazărd], [lazărf], [lazărg], [lazări]? Tot aşa e şi [lazărh], cu atât mai mult cu cât, aici, nu e virgulă între cuvinte, deci, ca nume compus, Lazăr Hrebeljanović e o unitate. Dar, ce a ieşit „din greşeală”, este foarte raţional: întâi, toate numele cu Lazăr „simplu”, apoi numele compus cu Lazăr.

Redăm şi din indicele alfabetic al titlurilor poeziilor lui Octavian Goga (Opere, ediţia Ion Dodu Bălan din 2001) două eşantioane de logică involuntar recuperată. Primul:

[A fost demult…]
A fost odat’…
A murit…
Agonie
,

unde Agonie trebuia să figureze (în stil „literă cu literă”, cum, în general, este conceput acest index) cu un pas înainte, adică [ag] între [af] şi [am]. Al doilea pachet:

Oameni
Oaspe vechi
O clipă
O lacrimă
O ramură întârziată
O rază
[O stea îţi luminează…]
O ţară ştiu
Oltul
Ostenit
,

în care, evident, Oltul [olt] trebuia, după acelaşi principiu, să stea între O lacrimă [ola] şi O ramură întârziată [or], iar Ostenit [osten] trebuia să apară între [O stea îţi luminează…] [ostea] şi O ţară ştiu [oţ]. E limpede că autorul indicelui a fost furat de cuvinte, chiar dacă ele au (numai în aparenţă) o consistenţă redusă, ca auxiliar – a – şi ca numeral (după cât pare) – o[7].

Bune sunt normele biblioteconomice care, chiar şi pentru descrierile la titlu, prevăd organizarea alfabetică pe cuvinte, nemaivorbind de numele de persoane. Singura discuţie poate apărea la aprecierea ca articol sau ca numeral a lui un şi o din titluri. (Opţiunea pentru numeral ar facilita căutarea. Nu tot omul ştie că în organizarea alfabetică a materialului catalogat articolul se ignoră.)

Siglele se ordonează după aceeaşi regulă „literală” şi poate că aşa şi sunt căutate. Nu ar strica să fie intercalate însă şi la litera/literele cu care încep, de aici făcându-se trimitere către sigla citită compact. Un dicţionar fără reproş în ce priveşte aranjarea iniţialelor (şi realizare absolut meritorie din toate punctele de vedere) este dicţionarul de pseudonime al lui Mihail Straje.

____________
[1] Într-o ordonare raţională, după regula „cuvânt cu cuvânt”, succesiunea ar fi următoarea: Izvoru, Izvoru Bârzii, Izvoru Berheciului, Izvoru Crişului, Izvoru Muntelui, Izvoru Mureşului, Izvorul Miron, Izvorul Tăuşoarelor. Adică Izvorul intră după ce s-au epuizat toate denumirile care încep cu Izvoru.
[2] Lista logic întocmită ar trebui să fie: Lacu Roşu, Lacu Sărat, Lacu Tăbăcăriei, Lacul celor Patru Cantoane, Lacul cu Muşchi, Lacul fără Fund, Lacul lui Baban, Lacul Renului, Lacul Sclavului, Lacul Superior, Lacul Ursului, lacunar, lacună, lacustru.
[3] Ordinea firească: Ocna de Fier, Ocna Dejului, Ocna Mureş, Ocna Pustie, Ocna Sibiului, Ocna Şugatag, ocnaş.
[4] Dar ar trebui: Pădurea Boemiei, Pădurea Craiului, Pădurea de Piatră, Pădurea Neagră, Pădurea Pietrificată, pădurean, pădureancă.
[5] Corect: Râu Câinelui, Râu de Mori, Râu Doamnei, Râu Mare, Râu Morilor, Râu Negru, Râu Sadului, Râu Târgului, (a) râura, Râureni.
[6] Este numele unui cneaz: Lazăr (Lako) de la Hrebelj (sau, poate, Hrebelja?). Pe româneşte ar veni Lazăr Hrebeljeanul.
[7] Perfect logic ar fi însă: O clipă, O lacrimă, O ramură întârziată, O rază, [O stea îţi luminează], O ţară ştiu, Oameni, Oaspe vechi, Oltul, Ostenit. Aici, o este, în toate titlurile, mai degrabă numeral decât articol. Aşa a apreciat, de altfel, şi autorul indexului, din moment ce a pus aceste titluri la „o” şi nu le-a repartizat pe la literele-iniţială ale celui de-al doilea cuvânt.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: