Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 308 (16-31 august)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

tanarul_cel_bogatBogăţii nemăsurate. În duminica trecută a fost citită evanghelia în care un tânăr foarte bogat L-a întrebat pe Mântuitorul ce să facă să moştenească viaţa veşnică. Adică să se mântuiască. Păzise cu sfinţenie toate poruncile dumnezeieşti privind relaţiile lui cu Dumnezeu şi cu semenii săi, după cum el însuşi mărturisea. Un lucru îi mai lipsea, i-a spus Mântuitorul: să vândă toate câte are, să le împartă săracilor şi apoi să-I urmeze Lui.
Am ascultat şi am citit de-a lungul timpului multe predici referitoare la acest moment biblic. În toate se făcea referire la bogăţiile materiale, pământene, la faptul că tânărul acela avea mult pământ, cirezi şi turme de vite, palate, bani, slugi etc. Erau frumoase, corecte din punct de vedere tehnic, dar parcă toate erau puse pe acelaşi calapod: rolul averii în viaţa omului.
Voi încerca să abordez problema şi din alt punct de vedere. Probabil, tânărul avea şi bogăţii materiale. Nu se menţionează, însă, nicăieri despre pregătirea lui intelectuală. Poate omul acela absolvise mai multe şcoli, îşi însuşise toată ştiinţa din vremea lui. Aceasta nu era o bogăţie? De ce numai occidentalii şi americanii socotesc creierele, materia cenuşie, cea mai de preţ bogăţie şi racolează de peste tot din lume capetele luminate? De ce aceştia oferă condiţii de viaţă şi de muncă foarte avantajoase savanţilor şi intelectualilor de elită, cu condiţia ca aceştia să se stabilească în ţările occidentale sau americane? Ne minunăm că acele ţări au ajuns la un înalt nivel de dezvoltare economică, socială, tehnică, ştiinţifică, militară, dar nu luăm în calcul atitudinea lor faţă de omul cu carte şi s-o comparăm cu atitudinea noastră faţă de aceeaşi problemă.
Dacă oamenii de carte, oamenii competenţi, ar avea posibilitatea să ocupe locurile ce li se potrivesc în societate, dacă ar avea posibilitatea, fără să li se vâre pumnul în gură, să-şi spună părerea, să ia decizii, alta ar fi faţa lumii şi starea poporului. Din preaplinul inimii lor, din bogăţia lor spirituală şi intelectuală, oamenii aceştia de cultură ar împărtăşi cu bucurie „săracilor”. Dar cine sunt aceşti „săraci”? Sunt, evident, cei care au fost mai puţin dotaţi, cei care n-au avut posibilitatea să urmeze şcoli înalte. „Săracii” sunt analfabeţii, oamenii fără carte sau cu puţină carte. Aceştia au nevoie de cultură, de „averea” celor învăţaţi. Şi, culmea, cu cât cineva împărtăşeşte din cunoştinţele sale altora, cu atât mintea lui se dezvoltă, devine mai suplă, mai plină de vigoare. Aşadar, cel bogat intelectual, împărtăşindu-şi semenilor săi cunoştinţele, nu pierde nimic din ceea ce are, ci se îmbogăţeşte mai mult.
„Jugul Meu este blând şi sarcina Mea uşoară”, spunea Mântuitorul. Şi avea dreptate. Ajutând material pe cineva, îl saturi o dată; învăţându-l carte, învăţându-l o meserie, o artă, îl saturi pentru toată viaţa.
Dar Mântuitorul mai spune ceva: „Vino şi urmează-Mi Mie!” Ce vrea să spună cu aceasta? Pe ucenici îi chemase aşa, acum îl chema şi pe tânărul acela. Era foarte bine că-l chema. Omenirea a avut mulţi savanţi şi oameni de cultură. Câţi dintre ei au lucrat în spiritul învăţăturii Mântuitorului? Câţi dintre ei au făcut ceea ce au făcut pentru protecţia creaţiei lui Dumnezeu, adică a omului, a vieţuitoarelor, a mediului? Savanţi au fost şi cei ce au construit bombele, armele cele mai sofisticate, dar aceia nu L-au mai urmat pe Hristos prin lucrarea şi prin mintea lor. Savanţi au fost şi cei care au descoperit medicamentele şi tot felul de aparate menite să dea sănătate oamenilor, să le prelungească viaţa, savanţi au fost şi cei care au reuşit să facă pace între oameni şi popoare. Aceştia L-au urmat pe Hristos!
cartiBogăţie intelectuală ni se recomandă fiecăruia dintre noi să acumulăm cât de multă, şi din ea să împărtăşim cu dărnicie semenilor noştri mai săraci spiritual. Să folosim această bogăţie ca să facem omul, fratele nostru, mai bun, mai drept, mai cinstit, mai credincios, mai omenos, mai civilizat, mai harnic. Uşor-uşor, prin transformarea în bine a individului, se transformă poporul, omenirea, iar iubirea şi respectul dintre oameni înlocuiesc ura, duşmănia, violenţa, terorismul şi războaiele. Omul redevine frate pentru om, pacea se aşterne, sângele nu se mai varsă pe câmpul de luptă sau la colţ de stradă, lacrimile se usucă şi fac loc zâmbetului, fericirii şi înţelegerii între oameni şi popoare. Nu trebuie să termini cine ştie ce universităţi vestite, ca să fii numit bogat intelectual, spiritual. Poţi fi astfel bogat şi când ai experienţa vieţii, şcoala vieţii, şi din ea nu pregeţi să-i înveţi la bine pe cei din jurul tău: copii, nepoţi, consăteni, cunoscuţi, pe oricine are nevoie de sfatul şi de experienţa ta. Nu este uşor. Nu toţi vor să primească sfatul tău, nu toţi au nevoie de experienţa ta. Nici pe Mântuitorul nu L-au primit cu flori, după cum bine ştim.
Avem datoria sfântă să împărtăşim semenilor noştri, cu dărnicie, cu bunătate şi cu bucurie, din bogăţia cunoştinţelor şi din experienţa noastră de viaţă, continuând astfel opera începută de Mântuitorul în lume. Astfel, Îi urmăm sfatul, Îl urmăm pe El şi, de ce nu, câştigăm viaţa de veci.

*

pr. Arsenie BocaSfaturi părinteşti. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăţiei, mai spicuim: PE TREPTE DE-A RÂPA. Deci, vremea de luptă are o mare cumpănă, şi anume: dacă mintea nu-şi aduce aminte cu credinţă de „Doamne Iisuse…” se întâmplă că încuviinţează momeala vrăjmaşului. Aci e graniţa între lupta după lege şi căderea în fărădelege. Deci, mintea căzută în hotarul fărădelegii dă încuviinţarea ei voinţei, căreia încă-i suflă vicleanul boarea ameţirii. Voinţa ia hotărârea întotdeauna după sfatul minţii şi niciodată înainte: cel puţin în faptele de conştiinţă aşa e. De aceea se zice că în orice hotărâre avem libertatea voinţei, adică putinţa de-a alege ce vrem. Darul libertăţii voinţei ni l-a dat Dumnezeu, ca pe o mare cinste, şi prin el avem a spori până la măsuri dumnezeieşti. Iată de ce toată strădania dezrobirii puterilor sufleteşti din patimile contra firii duce de fapt la redobândirea libertăţii de fii ai lui Dumnezeu, de fii ai adevărului, care face liberi pe cei ce stau în adevăr şi nu stau în minciună şi-n tatăl minciunii. Prin darul libertăţii voinţei, avem a sui de la chip la asemănare. Pentru refacerea sau crearea din nou a omului a venit Dumnezeu între oameni şi tot de aceea petrece cu noi, cu fiecare rând de oameni, în tot chipul silindu-se să ne dezlege libertatea voinţei din lanţuri străine; iar noi, nepricepuţii, după puţin iarăşi ne predăm spre şi mai grele lanţuri.
Iubirea înclină libertatea ca pe o cumpănă. Deci, dacă mintea se va afla iubind o momeală străină şi sfatul viclean, va înclina cumpăna liberei alegeri spre momeala şi sfatul străin. Aşa se deschide spărtură în cetate şi se năpustesc puhoaie de vrăjmaşi, care aşteptau ascunşi afară. Şi repede urmează jalnică pustiire în cetatea sufletului: împlinirea cu lucrul şi repetarea faptei aceleia, până ajunge deprindere sau obicei. Înrădăcinarea obiceiului păcătuirii duce întocmirea sufletească şi trupească a omului până la neputinţa de a se mai împotrivi, sau chiar până la a nu vrea să se mai împotrivească. Aşa se întâmplă că lucrarea împotriva firii i se face omului „a doua fire” – firea fărădelegii, sau legea păcatului. Asta e tot una cu pierderea darului libertăţii voinţei.
Totuşi, omul, slăbindu-i puterile, îşi dă seama că robeşte vrăjmaşului, căci de unde odată pruncii vaviloneşti erau micuţi şi-i lua în glumă, acum s-au făcut bărbaţi şi-i simte cum îi iau puterile, iar lui, din multa păcătuire, i s-a stins puterea voinţei de-a se împotrivi. Când avea puterile întregi, n-asculta povaţa, iar acum, când nu le mai are, le-ar întoarce lui Dumnezeu, dar nu le mai are de unde. Toată vigoarea tinereţii o dă cui nu trebuie, iar bătrâneţea hârbuită umblă să o dea lui Dumnezeu. Câteodată primeşte Dumnezeu şi cioburile, însă numai dacă au mai rămas puteri şi pentru cea mai de pe urmă luptă, mai grea ca cea dintâi, care e pe viaţă şi pe moarte. Căci vrăjmaşul care pustieşte prin patimi, când află că mintea, împinsă de strigarea conştiinţei, vrea să facă răscoală împotriva robiei sale, vine cu asuprire mare, dovedind sufletului că n-are chip de scăpare. Iar ca pedeapsă, precum că sufletul a îndrăznit una ca aceasta, diavolul umblă să-l dea legat la un chinuitor mai greu: duhul deznădejdii.
Aşa e de grea robia duhului acestuia, încât sufletul, adunându-şi cele mai de pe urmă puteri, dă lupta deznădejdii. Atunci se află sufletul între viaţă şi moarte. Câte unii mai scapă, alţii o duc aşa, mai mult morţi decât vii; iar altora, nemaiputând suferi, li se întunecă mintea şi fac şi păcatul cel mai de pe urmă: omorârea de sine. Şi, în sfârşit, altora, de durere, li se rătăceşte mintea cu totul, dând în nebunie. Trebuie să spunem că fiecare din patimile de căpetenie poate duce zidirea lui Dumnezeu până la decăderea cea mai de pe urmă, fie ea omorârea de sine, fie nebunia, fie chiar îndrăcirea. De pildă, lăcomia de avere, lăcomia de putere şi fumul mândriei, pe câţi nu i-a luat de minte şi s-au omorât! Bolile de pe urma desfrâului, pe câţi nu i-au adus să-şi pună capăt zilelor? Care a sfârşit bine dintre beţivi, care n-au vrut nicidecum să se lase de patima lor? Dar şi lenea poate face nebunii, când se vede în primejdii. De unde atâta pustiire? De la o clipă fără de Dumnezeu a minţii, clipă în care vrăjmaşul i-a furişat undiţa iadului pe gât, învăluită meşteşugit într-o momeală a unui lucru sensibil al lumii de aici. Protivnicul ispiteşte cu momeala plăcerii pe tot omul spre patima spre care-l prinde că are povârnire mai mare: pe cel aplecat spre trup, cu desfrânarea; pe cel înclinat spre gânduri, cu înţelepciunea veacului acestuia, care pe mulţi i-a rătăcit de Dumnezeu şi pe puţini i-a întors; pe cei dornici de Cuvântul lui Dumnezeu îi ispiteşte cu Biblia, încât în zilele noastre se văd mulţi călători la iad cu Scriptura în mână. Toţi cei ce umblă după plăceri, de orice fel, nu vor scăpa de primejdii, căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe.

*

Ion_ViduAmintiri despre Ion Vidu (II). Aceste cauze, la care se adaugă şi refuzul lui Ion Vidu de a compune un imn al Imperiului Austro-Ungar, au determinat autorităţile să-l condamne la domiciliu forţat în Ungaria. Casa i-a fost percheziţionată pentru a i se descoperi materiale instigatoare, iar el a fost dus la Şopron, în Ungaria. Acolo a stat peste doi ani.
Revenind în Lugoj din exil, Ion Vidu şi-a reluat activitatea muzicală. Despre aceasta ne-a spus mai multe Doamna Elena Popa. Dumneaei îşi aminteşte că din 1917 intrase în corul lui Vidu şi în nenumărate seri făceau repetiţii cu cântece româneşti patriotice, interzise de către autorităţi. Deşi nu le puteau cânta pe scenă cu prilejul serbărilor sau reprezentaţiilor publice, Vidu îşi lămurea coriştii că e necesar să le înveţe, fiindcă într-o zi va fi nevoie de ele.
Şi, într-adevăr, ziua aceea a venit: 1 Decembrie 1918. În acea zi, Elena Popa era în atelierul de croitorie, unde îşi desfăşura activitatea. Patroana a intrat în atelier şi le-a spus: „Fetelor, s-a terminat războiul! Întrerupeţi lucrul pentru azi!” Au ieşit în stradă. Era mare agitaţie. Era şi multă dezordine. Câţiva spărseseră prăvălii şi magazine şi începuseră să fure. A explodat rezerva de petrol a oraşului, aflată undeva la marginea de răsărit. Peste câteva ore au intrat în oraş trupele româneşti. Din toate părţile, lumea a început să strige: „Trăiască România Mare!” Nu s-au înregistrat lupte de stradă. Armata română intra într-un oraş românesc. Alături de ofiţerii români erau şi ofiţeri francezi. Preluarea puterii de către administraţia românească a fost făcută rapid, fără să se întâmpine opoziţie.
Prin oraş au izbucnit spontan cântece precum Tricolorul, Pe-al nostru steag şi Marseilleza. Pe Câmpia Lugojului, în partea de răsărit a oraşului, armata a depus jurământul pe drapel. Demn de remarcat este faptul că, alături de români, de bucuria lor, erau şi naţionalităţi conlocuitoare. Popa Elena îşi aminteşte cum bătrânul Dipon – imigrant din Saxonia –, a strigat în plin centrul oraşului: „Toţi suntem români!”
Ion Vidu şi-a chemat coriştii la Şcoala Veche. Din coriştii de atunci supravieţuiau în 1985 doar Doamna Popa Elena şi Domnul Bogdan Constantin. Vidu a făcut o scurtă repetiţie cu cântecele patriotice, care le erau de mult cunoscute. Le-a spus: „Ziua cea mare a sosit! Acum să cântaţi cum n-aţi cântat niciodată!” Doamna Popa nu s-a putut abţine să nu-mi cânte cu vocea ei sugrumată de emoţie şi de vreme: „Trompete răsună, / Prin munţi şi câmpii, / Românii se adună, / Cu sutele de mii. / Un dor pe toţi îi cheamă / Să-şi vadă iar moşia / Unită, mare, mândră, / Trăiască România!”
La teatru s-a dat un concert, la care au fost prezente toate şcolile din oraş. Vidu a făcut rost de costume naţionale pentru coristele lui. Fiecare femeie sau fată era îmbrăcată într-un costum specific unei anumite provincii sau judeţ din România Mare. Nu erau îmbrăcate două la fel. Corul devenise astfel simbolul unităţii naţionale româneşti. Atât corul lui Vidu, cât şi celelalte coruri din oraş au cântat într-un entuziasm de nedescris cântece precum: Pui de lei, Eroi au fost, Tricolorul, Ană Lugojană, Răsunetul Ardealului, Răsunet din Crişana şi multe altele.
După concert, mulţimea s-a adunat în jurul bisericii din centrul oraşului şi în piaţa aceea au jucat cu toţii, de la mic la mare, soldaţi, ofiţeri, civili, orăşeni şi ţărani şi au cântat toţi Hora Unirii, ca la 1859 în localităţile Moldovei şi Ţării Româneşti. Au venit ţărani români din satele din jurul Lugojului, îmbrăcaţi naţional şi călări pe cai frumos împodobiţi. Răsuna fanfara militară şi tot mai des se auzea din mii de piepturi: „Trăiască România Mare!” Au venit la Lugoj şi coruri din alte judeţe, printre care şi corul „Doina” din Turnu Severin. Nu au uitat să cânte şi Marseilleza. A urmat un bal în sala Concordia. Fetele, îmbrăcate naţional, purtau coşuleţe cu flori.
Ziua de 1 Decembrie 1918 a rămas în istoria Lugojului, ca şi a întregii ţări, drept una dintre cele mai măreţe sărbători, dovadă că în 1985 încă se mai păstra vie în memoria localnicilor.

*

Folclor din Mehedinţi (LXXIV). Începând cu acest număr din „Scrisoare”, vom reda bocetul şi ritualul înmormântării din nordul judeţului Mehedinţi, aşa cum le-am cules personal în 1974. Nordul judeţului Mehedinţi constituie o unitate folclorică şi etnografică proprie. Departe de mediul citadin, cu o reţea de drumuri care asigură legătura şi schimburile dintre localnici, cu o gamă bogată şi variată de obiceiuri şi tradiţii presărate de-a lungul anului, zona respectivă formează o unitate spirituală, în care s-au conservat numeroase elemente de gândire şi simţire umană autohtonă. Piesele de mai jos au fost culese din următoarele localităţi: Baia de Aramă, Bârâiac, Bratilov, Cracul Muntelui, Giurgeani, Izverna, Mărăşeşti, Obârşia Cloşani, Ponoare, Săliştea Izvernei, Stăneşti, Şipot, Titirleşti şi Valea Ursului. Ritualul de înmormântare este acelaşi în toate aceste localităţi, cu mici deosebiri nesemnificative. Cele mai cuprinzătoare informaţii le-am primit din satul Bârâiac, de la Bărbuţ P. Elena (n. 1922). Ritualul decurge în felul următor:
De îndată ce moare cineva, cunoscuţii, în special femeile, încep „să-l cânte” pe cel decedat, sub formă de bocete strigate, care constituie nu numai exprimarea sentimentelor de durere, ci şi un fel de anunţ către ceilalţi consăteni. Trupul celui mort este îmbăiat şi primenit cu hainele cele mai bune, pe care, mai ales cei vârstnici, şi le pregătesc din timpul vieţii. Rude, prieteni, cunoscuţi şi consăteni vin să-l vadă pe cel mort, „să stea cu el”, „să facă de priveghiu”. Trupul este măsurat apoi în lung şi-n lat cu o nuia numită „măsură” sau „stat”, pe care se crestează dimensiunile. Cu ajutorul ei se construieşte apoi coşciugul. Porţile casei sunt îndoliate cu fâşii de pânză neagră, iar pe o tablă sau scândură este scris numele, prenumele, vârsta şi data decesului. Acestea vor rămâne timp de un an. Pregătirile propriu-zise de înmormântare sunt aceleaşi ca încelelalte zone mehedinţene. Menţionăm însă că în fiecare din nopţile premergătoare înmormântării are loc priveghiul, dar acesta nu prezintă elemente deosebite, ci constă într-o întrunire a rudelor şi cunoscuţilor celui decedat în camera mortuară, care-şi vor depăna amintirile în legătură cu mortul. Nu le este îngăduit să adoarmă.
În Bârâiac, dimineaţa, în revărsatul zorilor, un grup de până la 30 de femei, dintre care unele sunt plătite anume, se adună în faţa casei celui decedat şi cântă „Zorile”. Numărul bocitoarelor variază după localităţi şi după posibilităţile economice ale familiei celui decedat. În Bratilov, spre exemplu, cântă doar trei femei (inform. Buzatu Maria, n. 1915). Femeile bocitoare sunt întoarse cu faţa spre răsărit, rostind pe o melodie simplă, mai mult strigat:

Cocoşei negri cântară,
Zorile se revărsară.
Zorilor, surorilor,
Nu pripirăţi a zori,
Până (N) mi s-o găti!
S-o găti, s-o despărţi,
Mai întâi de-ai lui din casă.
Nu primirăţi a zori,
Până (N) mi s-o găti
Cu nouă cuptoare de pâine,
Cu bucate de-ale bune
Şi cu buţi de băutură
Pentru-ntreag-adunătură.
Iar, zorilor, surorilor,
Nu primirăţi a zori,
Pân-soarele-o răsări
Şi (N) şi-o trimite
Răvaşe prin oraşe,
Pe la moaşe, pe la naşe
Şi-o trimite cărticele
Pe la a lui nemurele
Să vină, să vină ele.
De merinde să-i gătească,
Merinde de cale lungă,
Lui (N), măre, să-i ajungă.

*

File de jurnal – 18 oct. 1981. Părintele Ionică Sfetcu se văita de greutatea aprovizionării. După decret, tot satul ar trebui să fie întemniţat, fiindcă, conform tradiţiei şi necesităţilor, fiecare om îşi paineare acolo câteva kilograme de cereale, de făină şi alte produse alimentare pentru vremea de iarnă. Oare, cine îl poate asigura pe om că după ce expiră luna va putea să se aprovizioneze pe mai departe, ca să nu moară de foame? Se poartă discuţii ca să se educe populaţia să renunţe la nunţi şi botezuri. Doar înmormântările ar fi rămas oarecum sub semnul întrebării, avându-se în vedere puternica tradiţie a cultului morţilor. Ar fi posibil ca să se dea autorizaţie de la Consiliul Popular celui în cauză ca să se aprovizioneze cu câteva alimente în plus. Mai multe afirmaţii de profundă indignare a făcut Părintele Ionică.
Ieri am fost la Severin. Autorităţi ale miliţiei şi administraţiei pieţei au dat amenzi uriaşe vânzătorilor particulari, fiindcă nu vindeau la preţurile oficiale. Şi pe mama au vrut s-o amendeze, dar a reuşit să se strecoare şi să scape. Preţurile impuse sunt mizerabile. Oamenilor nu le convin acele preţuri şi mai bine refuză a-şi mai vândă marfa. Când pui preţul de 4,00-6,50 de lei/kg la strugurii pe care omul, în mod liber, îi poate vinde uşor cu 15,00 de lei/kg, înseamnă că sfidezi nişte legi fireşti ale comerţului şi ale pieţei, şi cu asta nu e de glumit.
L-am întâlnit pe Domnul Şonea, inspector la Casa Corpului Didactic. Mi-a spus că de la Comitetul Judeţean de Partid au tăiat ca-n stufăriş din materialele propuse pentru publicare în revista „Şcoala Mehedinţiului”. În primul rând i-au interesat autorii şi apoi, dintr-o privire sumară, au decis şi asupra materialelor respective. Mi-a povestit de salariile mizere pe care le au cei din învăţământ. Astfel, administratorul de la Casa Corpului Didactic, cu studii medii, are doar cu 50 de lei mai puţin decât dumnealui, în timp ce un locotenent de la miliţie sau de la securitate, la ieşirea pe salariu, are 3.700 de lei.
Decretul a trezit vii reacţii în oraş. Echipe de oameni de adunătură merg prin case, răscolesc totul şi, dacă se întâmplă să găsească vreun litru de ulei, vreun kilogram de zahăr, ori de alte produse, în plus faţă de raţie, imediat le confiscă, fac acte, a doua zi procesul se judecă şi se dă şi sentinţa. Şi procurorii se pare că sunt îngroziţi de numeroasele pedepse pe care le dau „pe bandă” de la apariţia decretului încoace. Aşa se-ntâmplă „când ţara e-n pragul falimentului”, zicea Domnul prof. Şonea.
Domnul Şonea mi-a relatat despre greutăţile locative pe care le are. A fost obligat să cedeze apartamentul său de două camere pentru o garsonieră. Reprezentantul Spaţiului Locativ, intrând în apartamentul lui şi văzându-i biblioteca şi vrafurile de cărţi, a strâmbat din nas cu scârbă şi a spus: „Alţii n-au unde să stea, tovarăşe, iar dumneata îţi arde de cărţi! Faci ce ştii cu ele, dar treci la garsonieră, căci avem nevoie de apartament!” Mi-a spus că s-a scumpit la 60 lei/kg carnea furată de la abator, căci s-au mărit riscurile, dar şi inventivitatea oamenilor la furat (…).
În piaţă, la chioşcul la care se vindea în vremurile bune carne, a fost îngrozitor aseară. Câteva sute de oameni se înghesuiau la ghişeu ca să cumpere oase de vită. Am asistat la o bătaie zdravănă între nişte ţigănci şi nişte românce. Lumea aceea ţipa, vocifera, urla, gesticula. E îngrozitor! Biaţa mea ţară, rău te-ai îmbolnăvit!

*

Ajutoare. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva donaţii şi ajutoare, astfel: Domnul Constantin Grădinaru din Haarlen (Olanda): 350 de lei, Domnişoara Buzatu Rodica din Bucureşti: 250 de lei, Domnul Constantin Grădinaru din Piatra-Neamţ (NT), Domnul Popescu Constantin-Iulian din Ghemme (Italia), fiu al satului Malovăţ, şi Domnul Giura N. Nicu din Giureşti (MH): câte 100 de lei, Domnul Surugiu Nicu din Italia şi Doamna Vlădioniu Mariana din Turnu Severin, fii ai satului Malovăţ, câte 50 de lei.
Pentru lucrările efectuate la biserici, am primit şi câteva donaţii din partea enoriaşilor noştri, astfel: Domnul Tătucu Grigorie şi Doamna Haidamac Miroana din Malovăţ: câte 100 de lei, Domnul Surugiu I. Mihai: 50 de lei.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Donaţii. În cursul lunii august, am donat pâine credincioşilor participanţi la slujbe, ca şi unor bolnavi din sat, astfel: 2 aug. (Malovăţ): 220 de pâini, 9 aug. (Bârda): 160 de pâini, 15 aug. (Malovăţ): 250 de pâini, 23 aug. (Bârda): 100 de pâini, 29 aug. (Bârda): 85 de pâini, 30 aug. (Malovăţ): 180 de pâini. Aşadar, în luna august au fost donate 995 de pâini.

*

Plăţi. În această perioadă, am efectuat câteva plăţi mai mari, astfel: 550 de lei manopera pentru structura de rezistenţă a malului de la biserica Malovăţ, 231 lei hârtie de scris, 139 de lei protoieriei pentru cărţi, 250 de lei poştei pentru timbre, 700 de lei tipografiei pentru cartea Părintelui D. Bălaşa, Istoria Dacoromâniei, 7.168 de lei plasă fier-beton pentru bordura bisericii din Malovăţ, 104 lei transportul cărţii Marele atentat al Apusului papal; 455 de lei brutăriei pentru pâinea donată în iunie, 483 de lei brutăriei pentru pâinea donată în iulie, 50 de lei băncii pentru comisioane, 182 de lei cartuşe pentru imprimantă, 800 de lei pentru 40 de saci ciment necesar la pavajul exterior al bisericii din Malovăţ, 228 de lei poştei pentru colete, 550 de lei manopera pentru pavajul bisericii din Malovăţ.

*

Lucrări la biserică. Am reuşit să realizăm o nouă bordură de jur împrejurul bisericii de la Malovăţ. Cea veche se spărsese în multe locuri datorită mişcărilor de teren, aşa încât apa intra cu uşurinţă sub temelia bisericii. A ieşit o lucrare bună, care va asigura protecţia pentru mulţi ani.

Parohia Malovat

*

Publicaţii. În această perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva materiale, astfel: Ticăloşii, în „Naţiunea”, Bucureşti, 2015, 10 aug., ediţie şi on-line (http: / / www.ziarulnatiunea.ro); Între rugă şi-mplinire, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6460 (18 aug.), p. 4; Casa părintească, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6460 (18 aug.), p. 4; Maică Ţară, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6461 (19 aug.), p. 4; „Scrisoare pastorală” – 307, în „Armonii culturale”, Adjud, 2015, 21 aug., ediţie şi on-line (http: / / armoniiculturale.ro); în „Bibliotheca septentrionalis”, Baia Mare (MM), 2015, 23 aug., ediţie şi on-line (https: / / ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în „Observatorul”, Toronto, Canada, an. 2015, 2 sept., ediţie şi on-line (http: / / www.observatorul.com); Maica pălmuită (I), în „Omniscop”, Craiova, 2015, 22 aug., ediţie on-line (http: / / www.omniscop.ro); pe blogul D-lui Ioan Miclău din Australia (https: / / ionmiclau.wordpress.com); pe blogul Domnului Ben Todică din Australia (http: / / bentodica.blogspot.ro); în „Naţiunea”, Bucureşti, 2015, 22 aug., ediţie şi on-line (http: / / www.ziarulnatiunea.ro); Rugă pentru părinţi, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6464 (22/23 aug., p. 4; Amintiri din Războiul de Independenţă (I), în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6467 (27 aug.), p. 4; Amintiri din Războiul de Independenţă (II), în „Datina”, Turnu Severin, an. XXV (2015), nr. 6468 (28 aug.), p. 4.
Cartea Doamnei Melania Caragioiu Spre ceruri sacre, publicată în anii trecuţi de parohia noastră, a fost premiată de revista „Vatra Veche”, una dintre cele mai bune reviste româneşti de cultură de azi.
În această perioadă, parohia noastră a republicat cartea regretatului preot Dumitru Bălaşa Ţara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei (344 pag.).
Când citeşti cărţile Părintelui Bălaşa – tu însuţi fiind român –, te simţi mai puternic, mai mândru, mai optimist, mai încrezător în viitorul naţiei tale, cu mai multă speranţă în propriul tău viitor. Bătrânul istoric se dovedeşte a fi, cu prisosinţă, un bătrân al naţiei sale, un învăţător, un dascăl. Scoate la lumină acele momente înălţătoare ale trecutului care ne pun la loc de cinste în rândul marilor popoare ale Europei ce-au reuşit să-şi croiască demn drumul prin veacuri, convingându-ne că avem toate şansele să redevenim noi înşine; aduce în discuţie situaţiile critice ale istoriei noastre, poticnirile şi insuccesele, felul cum am ştiut şi am reuşit să le depăşim, convingându-ne că vom găsi întotdeauna resursele necesare să revenim pe linia de plutire, ne convinge, vorba poetului, că românul „are şapte vieţi în pieptu-i de aramă”. Astăzi, în contextul unei perioade critice, în care românii sunt atât de încercaţi pe plan intern sub toate aspectele şi atât de discreditaţi în plan extern, când sunt trataţi de mulţi ca nişte rude sărace şi înapoiate ale europenilor, Părintele Bălaşa ne aduce destule argumente care ne fac să înţelegem că acestea sunt încercări şi crize de moment şi că valorile adevărate de care dispune poporul român sunt perene şi nu sunt distruse, aşa cum speră vrăjmaşii lui.

*

Repartiţii în învăţământ. În ziua de 28 august, la Liceul „Traian” din Turnu Severin, a avut loc şedinţa publică pentru repartiţie în învăţământ. Preotului Dvs. i s-au oferit catedre la Ponoare, Podeni şi Obârşia de Câmp. Toate minunate, dar nu a putut accepta. Adevăr grăieşte proverbul: „Omul când îmbătrâneşte, / Nimănui nu foloseşte, / Pune-i paie şi-l pârleşte!” Aşadar, dacă voia lui Dumnezeu va fi să predau la capre, o voi face cu bucurie! Dacă este însă voia lui nichipercea, răbdarea lui Dumnezeu nu e nesfârşită! Eu mi-am făcut doar datoria şi n-am avut timp nici măcar să trag sforile.

*

Zâmbete. Soţia: „Dragul meu, ne-am mutat de trei luni în casă nouă şi nu mi-ai dăruit o singură floare! Ştii că la casa veche îmi aduceai în fiecare seară câte un buchet! Şi ce mai flori!” Soţul: „Da, dragă, dar acolo şedeam lângă cimitir!”
Din perlele de la bacalaureat: „Haiducii din doine, balade şi idile erau liberi şi fericiţi ca păsările, animalele şi peştii care zburdă prin codri. De cum venea primăvara, haiducii cei harnici plecau în pădure. Acolo ei cântau suflând din frunză şi lăsându-i pe boieri cu buza umflată.”
,,Când eroul muri împuşcat de nemţi pe câmp, simţi miros de mărar şi de pătrunjel.”

*

Botezuri. Cununii. În ziua de 23 august, am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Căprioru Mădălina-Antonia, fiica Domnului Căprioru Marius-Emanoil şi a Doamnei Stroie Mariana din Italia, ca şi pentru Giura Andrei-Dragoş, fiul Domnului Dragoş Ionuţ şi al Doamnei Dragoş Andreia-Roxana din Malovăţ. Să le trăiască!
În ziua de 22 august am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Domnul Cojocariu Ion-Daniel din Malovăţ şi Domnişoara Călugăru Ana din Borşa (MM). Dumnezeu să le ajute!

cununie

*

Program. În luna septembrie, avem următorul program de slujbe: 5 sept. (Malovăţ – Bârda), 6 sept. (Bârda), 8 sept. (pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ), 12 sept. (Malovăţ – Bârda), 13 sept. (Malovăţ), 14 sept. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăţ, la ora 12), 19 sept. (Malovăţ-Bârda), 20 sept. (Bârda), 26 sept. (Malovăţ – Bârda), 27 sept. (Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: